O clipă inima mi se făcuse cer

Biserica Sfântul Mina, Constanța – 17 martie 2013 Foto: Cotidianul „Liderul de opinie”

„O clipă inima mi se făcuse cer” (Părintele Arsenie Papacioc)

Ce s-a întâmplat duminică la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina poate înțelege doar cine a fost cu noi în împreună-rugăciune sau a mai trăit astfel de clipe. Ține de iubirea nebună a lui Hristos. Dragoste, bucurie lumină, căldură. Curaj, solidaritate și mai mult decât atât. Clipe de  frumusețe sufleteasă. Fețe transfigurate sub puterea harului. Adevărata biserică, clădită de părintele nostru drag, Nicolae Picu, în suflete. Un crâmpei din credința despre care spune Mântuitorul că „nici porțile iadului nu o vor birui”. Adevărata Biserică a Sfântului Mina a rămas neschimbată și e unită în rugăciune.

Duminică 17 martie 2013. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și lăsata secului pentru Postul Paștelui.

ora 8.30 Mă trezesc ca să mergem la Sfânta Liturghie, la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța. E vorba de biserica maramureșană de lemn de pe malul lacului Tăbăcărie. Sfântul Mina ne e patron la căsnicie iar părintele Nicolae Picu, ctitorul și parohul acestei minuni de biserică, părinte spiritual. Dânsul a avut parte de o îndepărtare nedreaptă și violentă din biserică și de un adevărat linșaj, datorită unei manipulări media de anvergură. Noi, credincioșii acestui lăcaș și toți cei care au avut bucuria să-l cunoască pe părintele Nicolae, ne-am trezit izbiți ca de un țunami și am rămas înmărmuriți de cele ce se întâmplă. Confuzia a cuprins mințile, iar îndoiala, inimile. Miercuri am asistat în direct la Antena 3 la drama părintelui Remus Dumbravă, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții. Preot misionar la Arhiepiscopie și trimis să slujească împreună cu alți preoți Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Mina rămasă fără slujitorul de drept, face comoție cerebrală și cade secerat, în momentul în care îmbrăca veșmintele ca să înceapă rugăciunea. Îmi dau seama imediat că nu mai e de stat la povești și fac un apel pe Facebook. Începe o luptă de gherilă cu știrile false care continuau să inunde spațiul public și care îl scoteau țap ispășitor tocmai pe cel care era victima – părintele Picu. Tot mai multă lume începe să dea mesaje de susținere și să comenteze pe Facebook și pe paginile ziarelor. Începem să ne venim în fire și să ne dăm seama că „cei autorizați” vorbeau doar de „intabulări”, statute și alte alea. Dar de noi, de sufletele noastre, nu vorbea nimeni. Apăi, Biserica e a noastră, a credincioșilor! Atunci am zis – ia să mergem noi să vorbim cu Sfântul Mina, duminică. Până acum se întâmplase așa cum spune la Evanghelie: „bate-voi păstorul și se vor risipi oile” Dar Hristos mai spune și „nu te teme, turmă mică”…

Ora 9.40 Descindem la fața locului. Pe malul lacului, purtătorul de cuvinte al Arhiepiscopiei. În jurul bisericii, plin de reporteri și cameramani. Pe alee, mașina Zip Escortului. Îi salut pe băieți, ei coboară geamul: „Să trăiți, nea Harry!”

Ora 10. Începe Sfânta Liturghie. Afară se aude, la difuzoare, slujba din biserică. Părintele Nicolae a făcut totul (slujbele, interiorul și exteriorul bisericii care e un ansamblu arhitectural de mare valoare) ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Chiar și sonorizarea. Toate acestea îi oglindesc sufletul precum se oglindește biserica în lac.

Ora 10.10 Apelul nostru către cei care îl cunosc pe părintele Picu și îl susțin fusese să ne întâlnim toți cu câte o floare în mână să ne rugăm la Sfânta Liturghie, pe pajiștea dintre biserică și Centrul Arca. Dacă părintele este scos din clădirea bisericii, suntem și noi cu el, în afara ei. La biserica Sfântul Mina venea lume de peste tot. Ne știam din vedere, dar de unde să-i iei? Mai ales că părintele ne sfătuise ca, dacă ne tulburăm la slujbă venind în continuare la Sfântul Mina și suntem ispitiți ca să judecăm sau să ne mâniem, mai bine să mergem la bisericile unde avem pace sufletească. Eu personal, de la plecarea părintelui, nu am mai fost la slujbe la Sfântul Mina. Nu sunt atât de puternic sufletește. Așa că, pentru a ne mobiliza în doar două zile, am făcut o campanie masivă pe blog și pe Facebook. Probabil că i-am căpiat pe cei care mă știu doar ca pianist de jazz și nu înțeleg ce se întâmplă în biserică. Scuze! Am avut mare noroc că o parte a mass-mediei a avut curaj să transmită apelul nostru. Respect!

Ora 10.15 Din ce în ce mai multă lume se adună, cu florile în mână. Mulți tineri care au aflat probabil de pe net dar și pe care părintele, cu delicatețea și bunătatea dânsului, reușise să îi apropie de biserică. Persoane mai în vârstă, care aflaseră de la TV. Sunt sigur că ne-a strâns  Sfântul Mina (am fost martor la multe minuni ale lui pe care tot amân să le mărturisesc). Cine nu a trăit astfel de lucruri, nu poate înțelege.

Ora 10.30 Îmi dau seama brusc că afară e soare și nu adie nici o boare de vânt. Ne temusem că vremea ne va fi potrivnică (se anunțaseră doar vreo 2 grade și cine a trăit la malul mării și a simțit cum te taie vântul și îți intră umezeala în oase, știe ce zic…).

Ora 10.40 Manuela, soția mea, vine cu o carte în mână. Părintele Arsenie Papacioc. „O clipă inima mi se făcuse cer”. Tocmai ne-o dăruise cel care o și alcătuise, Ieromonahul Benedict Stancu, fiu duhovnicesc drag al părintelui Arsenie. Părintele Benedict (pe atunci Felix) era și el cu noi, în 1994. Cum am mai povestit, în acele vremuri tainice ale începutului, eram câțiva oameni la crucea de lemn, la slujbele părintelui Nicolae. Să nu fie cartea, un alt semn? Sâmbătă seara a luat foc în chip inexplicabil prima pagină a deciziei de caterisire a părintelui Picu. De la candela care arde necontenit pe masă, în fața fotografiei marelui Arsenie Papacioc (unul dintre părinții spirituali ai preotului Nicolae și familiei dânsului), la Centrul Arca pentru persoane cu handicap din curtea bisericii.

Ora 10. 50 Crezul. Copiii zburdă în voie așa cum fac de ani de zile, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Oameni îngenunchiați pe iarbă. Liniște desăvârșită și împreună-rugăciune. Mare mângâiere sufletească.

Ora 11.45 Sfânta Liturghie se termină și în biserică părintele Maxim, trimis de la Arhiepiscopie să slujească, începe predica. Știind că noi anunțasem că după slujbă aveam să facem o rugăciune comună, reporterii și cameramanii încep să se grupeze. Începem și noi să strângem rândurile. Ani de zile cât a ctitorit biserica, părintele Picu a slujit afară. Așa stăteam și atunci și își găsea fiecare locșorul unde să asculte slujba și să se roage, împrăștiați pe aleile parcului. La fel ca la jazz, așa e și în adevărata biserică. Totul e pornit din suflet, autentic și spontan, cu mare libertate sufletească. Crește grupul, precum frământătura. Copilași cu flori în mână, tineri, bătrâni, oameni cu carte sau oameni simpli, copii și tineri cu handicap – unii în fotoliu rulant, mulți părinți cu copii în brațe, oameni în baston sau în cârje.

Foto: Dana Lebed

Ora 12.45 Părintele Maxim încă se luptă cu predica, în speranța că lumea și presa or să plece.

Ora 13.10 Se termină predica. Reporterii și cameramanii pe poziții. Cu o zi inainte, Antena 1 și Antena 3 anunțaseră la ore de maximă audiență apelul nostru: „enoriașii vor cere întoarcerea părintelui Nicolae Picu la cârma bisericii Sfântul Mina cu o rugăciune comună, în curtea lăcașului de cult. Ca să audă toți: de la șefii Bisericii, până la Dumnezeu”. Precum  vârful turlei bisericii noastre maramureșene, am simțit că se avântă și rugăciunea noastră. Cu adevărat, și mie, păcătosului, o clipă inima mi se făcuse cer.

Foto Dana Lebed

Brusc, volumul muzicii bisericești care se aude din boxe devine asurzitor. Mă readuce cu picioarele pe pământ. Ne ridicăm din genunchi. Reporterii și cameramanii, pe care îi simțisem și pe ei în împreună-rugăciune, uitând o clipă că suntem doar un subiect de presă. Atitudine ireproșabilă – au respectat apelul ca să nu tulbure rugăciunile noastre la Sfânta Liturghie și să aștepte declarațiile de la sfârșit.

Răspund la întrebările presei – înregistrarea audio o puteți asculta pe pagina Radio Constanța, în reportajul Danei Lebed, căreia îi mulțumim! Așa cum mulțumim tuturor celor din mass-media care au relatat cu profesionalism și fără părtinire tot ce s-a întâmplat. http://radioconstanta.ro/audio-actiune-de-sustinere-a-preotului-nicolae-picu-la-biserica-sf-mina-t2713.html

M-a impresionat în aceste zile solidaritatea extraordinară – nu doar constănțeni ci și persoane din străinătate care l-au cunoscut pe părintele. Sau care nu l-au cunoscut dar și-au dat seama de situație. Au trimis mesaje de susținere și chiar s-au rugat pentru dânsul. Cum spuneam presei duminică „și frați musulmani, evrei, lipoveni, armeni, greci ni s-au alăturat; au dorit să fie apărători ai dreptății”.

Nimic din toate acestea nu va rămâne nerăsplătit. Vom face o listă cu toate numele celor care s-au gândit la părintele Picu, indiferent de confesiune sau religie și părintele ne-a spus că îi va pomeni în rugăciune. Vom adăuga și pe cele ale potrivnicilor, cu nădejdea că în ceasul al 12-lea vor înțelege că fără apropiere de sufletul poporului credincios, totul este fără sens. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!

Ora 13.45 Plecăm spre casă. Lumea își ia la revedere, ne salutăm și mulți îmi spun: „ne vedem duminica viitoare”. Sunt o clipă descumpănit. Nu știu, vom vedea…

La sfârșit, crucea înconjurată de florile cu care fiecare venisem de acasă, puse toate în bună rânduială, așa cum îi plăcea părintelui. Înainte-prăznuire a Patimilor. Dă-ne Doamne să vedem și Sfântă Învierea Ta!

Etichete: Arhiepiscopia Tomisului, Biserica Sfantul Mina, Constanta, Harry Tavitian, Nicolae Picu., parinte, Preot