Tavitian pentru Romania pozitiva

Inca de anul trecut primisem de la Florin Ghinda invitatia sa scriu un articol pentru http://www.romaniapozitiva.ro/  Acum fiind o perioada mai linistita, am scris cate ceva…

RomaniaPozitiva: (CU)DREPTUL LA CUVANT este un “serial” de articole scrise cu şi despre România. Simplu, direct şi cinstit. Dacă pe parcurs apare şi puţin umor nu ne supărăm deloc:)

Pentru ediţia curentă a acestui serial avem plăcerea şi onoarea să îl avem ca invitat pe domnul Harry Tavitian cu un articol de excepţie despre credinţă, viaţă, tradiţii şi despre jazz. Aşa cum i-am spus şi domnului Tavitian în scrisoarea de mulţumire pentru rândurile scrise, credem că acest articol este în primul rând despre suflet! La citire plăcută!

Dreptul la cuvant cu Harry Tavitian!

În mărturisirea pe care o spune credinciosul la Taina Spovedaniei în Biserica armeană, unul din păcatele mărturisite este cel de a fi „veşnic nemulţumit”. Duhul ăsta ne bântuie rău azi. Auzim cam peste tot doar lamentări cu privire mai ales la România. Dacă ar trăi în noi duhul cel bun, ne-am putea bucura de ceea ce încă avem şi am şti să mulţumim lui Dumnezeu.

Am spus de multe ori că mă consider mai bogat decât mulţi din colegii mei muzicanţi, fiindcă sunt armean prin naştere, român prin adopţie şi mă simt acasă în ambele tradiţii. Deh, fiecare cu bogăţia lui… Aşa cum în muzica mea totul este adunat, topit şi sintetizat din cele două tradiţii, armenească şi românească, şi eu însumi încep să mă simt aparţinând ambelor spaţii şi nu mai simt nevoia să spun că sunt armean sau român. Cred că sunt inutile gesturile de patriotism exagerat, de tipul „sunt armean”, „sunt român”. Cred că datoria ţi-o îndeplineşti atunci când îţi respecţi meseria. Cu cât îşi face fiecare datoria mai bine, acolo unde este, cu atât îşi face mai bine şi datoria faţă de neamul căruia consideră că îi aparţine. Eu încerc să dau maximum în fiecare concert, oriunde ar fi el, la New York, la Cluj sau la Vălenii de Munte. Şi în felul acesta consider că am dat dovadă de patriotism, şi nu mai e nevoie să spun că sunt armean sau român.

Pe 14 ianuarie s-au încheiat sărbătorile de iarnă şi în Biserica ortodoxă română şi în cea armeană. Am petrecut cu bucurie şi Crăciunul românesc şi cel armenesc – care este odată cu Botezul Domnului, pe 6 ianuarie, păstrând tradiţia din primele secole de creştinism. În anii copilăriei mele viaţa comunitară era f oarte intensă. Dar de la începutul anilor ’60 pentru armenii din România a început un nou capitol: emigrarea în America. Asta a afectat hotărâtor viaţa noastră. Aveam 10-12 ani, când, rând pe rând, toate rudele noastre au început să plece. În acest timp, părinţii mei se încăpăţânau să nu facă acest pas, deşi eram din ce în ce mai singuri. Acest lucru s-a dovedit, în cele din urma, vital pentru cariera mea. Mă îndoiesc că în America aş fi rezistat tentaţiilor şi presiunii sufocante a comercialului. Iată aici un articol scris pe blogul meu despre acest subiect ”America, America!”. https://harrytavitian.wordpress.com/2009/01/21/america-america/

Şi în muzică şi în viaţă am încercat tot timpul să caut echilibrul. Jazz-ul m-a învăţat să iau totul firesc şi normal şi m-a ferit şi de complexele de inferioritate şi de cele de superioritate. Înainte de ’89, cu toate că aveam de suferit din cauza sistemului, n-am idealizat niciodată America sau Occidentul. Am fost întrebat de multe ori de ce am rămas în România. Pentru că aici sunt rădăcinile mele, aici m-am născut, aici sunt mormintele părinţilor şi bunicilor mei.

La concertul de Crăciun pe care l-am avut la Ateneul Român, un vechi fan de jazz mi-a spus doar atât: „Harry, ce bine că n-ai plecat”! A doua zi am avut concert la Făgăraş. Organizatorul, Viorel Morărescu – care organizase concertul şi e şi el vechi fan de jazz, mi-a povestit că după ce a emigrat mai întâi în Germania şi apoi în Statele Unite, s-a întors acasă. Mulţumea lui Dumnezeu că în America nu a apucat să fie „agăţat” şi apoi „înghiţit” de sistem – să facă credite, etc. Spunea cum acolo, în America, în patria jazz-ului pe care îl iubea aşa de mult, în afară de prietenii de acasă, îi era îngrozitor de dor de dealurile Făgăraşului. Dealuri pe care, înainte de a emigra, nu prea dăduse doi bani. După concert, Viorel i-a scris un e-mail unei prietene care se stabilise în străinătate. Subiectul era „împlinirea unui vis”. M-a pus şi pe mine la CC:

„Draga Mio,

Era prin 1988 şi “trupa de balet” bântuia pe la sfârşitul lui martie prin Sibiu, pe la Festivalul de Jazz. Îmi amintesc că într-o noapte am petrecut intervalul “după concerte – până dimineţa” prin nu mai ştiu ce cameră de la hotelul Bulevard. Toţi eram mai mult sau mai puţin ameţiţi şi tu ai venit cu o idee magistrală: “ce-ar fi să-l aducem pe Harry Tavitian să cânte la Făgăraş?”. Noi: “Băi ce idee tare… cum de nu mi-a venit mie până acum?” şi am început să socotim: cât public ar veni la Casa de cultură (pe atunci alt loc nu exista), cu cine să vorbim, etc. În starea euforică în care ne găseam problema era ca şi rezolvată. Mai trebuia o nimica toată, acordul muzicianului, dar nu vedeam vreun impediment, aveam noi destulă putere de convingere! Îl căutam pe Harry şi îi expunem încrezători invitaţia. Credeam că doar data concertului mai trebuie stabilită numai că armeanul, mai pragmatic, ne întreabă: “Dar ce pian aveţi?” Ne uitam unii la alţii şi ne dăm seama de un crud adevăr: nu aveam pian! Ce s-o mai lungesc: aşa am ratat organizarea primului concert de jazz din Făgăraş!

Între timp au trecut 21 de ani. “Trupa de balet” s-a mai maturizat, unii s-au mai îngrăşat, unora le-a mai albit barba, au mai apărut nişte riduri ici şi colo şi nu în ultimul rând ne-am mai risipit prin colţurile planetei. Dar important este că ieri seara ideea ta s-a materializat ca-n basmele lui Petre Ispirescu (că alea a lu’ Andersen nu prea aveau happy-end): visul a devenit realitate! Pe 20 decembrie 2009 Harry a concertat la CoverClub Făgăraş”…

Viorel mi-a trimis de Crăciun o fotografie tare frumoasă, făcuta de el în acele zile, cu dealurile Făgăraşului…

http://www.romaniapozitiva.ro/featured/dreptul-la-cuvant-cu-harry-tavitian/