Harry si Aida Tavitian live la Muzeul Satului Bucuresti, vineri 17 mai

Muzeul Satului, mai 2008 Foto Iulian Ignat

Harry & Aida Tavitian – „Arta dialogului”

Concert în aer liber la Muzeul Satului ‘Dimitrie Gusti’ din București

Vineri 17 mai 2013 ora 18

Intrarea la concert se face pe baza biletului de intrare în muzeu.

Recitalul este inclus in seria de manifestari dedicate aniversarii a 77 de ani de la inaugurarea muzeului. http://www.muzeul-satului.ro/20130509_zm.php

Programul complet al manifestarilor il gasiti aici:  http://muzeul-satului-dimitrie-gusti.blogspot.ro/2013/05/zilele-muzelui-satului-77-de-ani.html

Am un deosebit respect pentru omul simplu de la tara. Pentru mine folclorul este un mijloc de traire iar Muzeul Satului e de fiecare data un loc al bucuriei. Fie ca e vorba de caldura gazdelor noastre – persoane tot atat de primitoare cum sunt si casutele pe care le ocrotesc cu dragoste si reusesc sa le pastreze vii -,  de muzeu in sine sau de firescul cu care se plimba prin muzeu gainile motate si stau tolanite pisicile…

Sunt armean prin nastere si roman prin adoptie; ma simt acasa in ambele spatii spirituale – balcanic si caucazian. Influentele folclorului romanesc si armenesc au fost prezente inca de la inceputuri in muzica mea; m-am apropiat firesc de traditiile populare. De-alungul anilor, folclorul a ramas unul dintre izvoarele mele cele mai importante de inspiratie. Ceea ce incerc sa fac este o sinteza intre diverse surse, pornind de la esente, sa pun in valoare vecinatatea celor 2 culturi.

La Muzeul Satului atmosfera m-a purtat dincolo de spatiu si timp. Imi amintesc din concerte, de stolul de mierle pe care probabil ca le starnise pianul si cu care am palavragit, lasand in piesa mea momente de liniste pe care ele le-au umplut cu muzica lor.

Am primit cu mare bucurie invitația de a concerta pentru a treia oară la Muzeul Satului din București. Dacă în cele două apariții de până acum am cântat solo, de acestă dată o voi avea ca invitată, pentru câteva piese, pe fiica mea, Aida. Născută în 1976, Aida este absolventă  a Universității Naționale de Muzică din București; este profesoară de pian la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. A cântat în Corul Radiodifuziunii Române sub bagheta maestrului Aurel Grigoraș și a colaborat cu Corul Madrigal. Cântă jazz în diverse formule cu muzicieni constănțeni și în ultimii doi ani am cântat în duo la Constanța și Vama Veche. Este prima apariție a noastră în acestă formulă, pe o scenă bucureșteană. Aida Tavitian: „Mă bucur că debutul nostru în București este la Muzeul Satului, un loc de suflet și pentru tata și pentru mine”.

Ecouri la concertele mele de pana acum, de la Muzeul Satului:

Scriitorul Alexandru Vakulovski pe blogul sau: http://vklvsk.blogspot.ro/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb

„Harry cunoaşte magia peregrinării pe meridianele culturale”. (Sergiu Selian Ararat, 2011)

„Tavitian a cantat singur singurel, pe mica scena din lemn amplasata intr-o poienita a Muzeului Satului. Chiar daca s-a aflat singur pe scena, Tavitian a avut parte de un acompaniament de mare clasa: mierlele din copacii muzeului. Am venit aici de atatea ori ca simplu vizitator, a declarat jazzmanul, si am apreciat naturaletea, spontaneitatea, firescul acestui loc. Sunt valori pe care le caut si in muzica, asa incat mi-a facut mare placere sa sustin, in sfarsit, un concert aici”. (Iulian Ignat – Formula AS, 2008)

Şi, pentru că întotdeauna când se produce Harry muzica pare să  nu se mai sfârşească, iar dacă îşi îngăduie s-o facă au grijă cei delectaţi de ea s-o cheme înapoi şi să-i ceară omului de la claviatură să prelungească miracolul, Harry a fost adus la loc de aplauzele nesătule şi a făcut din “Bordeiaş, bordei, bordei” al lui Anton Pann un soi de potpuriu din care nu lipsea nici măcar dansantul boogie-woogie. Iar în aglomeraţia finală de îmbrăţişări, de pupături, de zâmbete, de autografe, când o cucoană întâmplătoare a întrebat mormăind în barbă ca pentru sine “Ce legătură are Muzeul Satului cu muzica asta?”, scriitoarea Doina Uricariu, deloc întâmplătoare, dar aflată prin preajmă, i-a replicat peste umăr: “Mare legătură”.  (Sergiu Selian Ararat, 2011)

Muzeul Naţional al Satului la 75 de ani. Satul cu privighetori „Adevarata forta a naturii, de sub degetele maestrului razbat sonoritati exotice extrem-orientale, dar si “dulceturi amare”, din portofoliul unui geniu ca Anton Pann: dansurile romanesti, prelucrate cu o tusa moderna fara egal. Ascultatorii sunt in delir. Vibratiile muzicale, de o densitate coplesitoare, par a culca la pamant fanul necosit de pe alei. Pentru mai bine de un ceas, timpul pare suspendat. Vrajitorul cu nume armenesc cinsteste in felul lui mostenirea lui Gusti. Si este rasplatit cu indelungi ovatii”. (Ion Longin Popescu Formula AS, 2011)

Cate ceva despre jazz, folclor si muzica mea:
„Preluarea folclorului in jazz devine, pana la urma, o modalitate de supravietuire a folclorului in muzica urbana. Jazzul insusi a aparut acum un secol ca o forma de folclor: o creatie orala, spontana; s-a transmis prin viu grai, creat de niste oameni care nu prea stiau multa carte. El a devenit o expresie a libertatii. Folclorul, la randul lui, este dintotdeauna, un fenomen spontan, creat dintr-o placere de a-l face. Si toate astea, la mine, se intalnesc”. (dialog cu Nicolae Manolescu, 1999)

„Exista multi pianisti in jazz, dar Tavitian este unic. Folosirea de catre Tavitian a temelor traditionale romanesti este, fara indoiala, una din cele mai bune manuiri ale muzicii balcanice la ora actuala, facuta cu deosebita grija si dragoste, cu o tehnica superba si un simt dramatic fara egal. In concert, ca si pe disc, la talangi si fluiere romanesti, ne apare un om din care muzica pur si simplu izbucneste din strafunduri. (Eugene Chadbourne – SUA, 2004)

„Mult mai important decat preluarea ocazionala a unor teme folclorice, se dovedeste a fi faptul ca exista muzicieni improvizatori europeni, care reflecta si integreaza elementele folclorice intr-un stil personal. Este important ca in aceste cazuri e vorba mai ales despre muzicieni, cum ar fi Harry Tavitian, care provin din acele parti ale Europei in care mai exista o legatura relativ puternica si vie cu folclorul indigen.” (Bert Noglik – Germania, 1990)