
Era un banc pe vremea lui Ceausescu cu supa de pui: Pui apa, pui sare, pui zarzavat, pui nu pui si asa faceai supa de pui.
Cum faci cand vrei sa pui de un festival de jazz in Romania? Pai pui mana pe telefon, suni la Institutele si Centrele Culturale straine si ei iti trimit niste trupe. Selectate dupa ce criterii, e problema lor. Nici faptul ca ele se potrivesc sau nu intre ele, nu conteaza. Conteaza doar ca tu ca organizator, bani nu pui, ca le platesc Institutele Culturale care le aduc.
Samfestul e una din putinele exceptii. Cu un buget (alocat de Primarie si Consiliul Local) care a ramas acelasi, in ciuda crizei. Cu un primar – Iuliu Ilyes, mare fan de jazz (si asta spune multe) inca din vremea festivalurilor de jazz satmarene din anii 1985-1987. Cu o organizare impecabila datorita echipei de la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu (Gigi Molnar, Maria Magdalenta Matei si colegii lor). Cu multi prieteni dragi, cu un oras care isi pastreaza inca poezia. Daca pentru mine a fost mare bucurie sa fiu iar in Satu Mare, pentru Țunțu Baciu – care a fost pentru prima oara la Festivalul de la Satu Mare (serie noua) impresia excelenta a fost aceeasi. Din ce scrie mai jos si din linkurile youtube speram ca se simte acest lucru.
http://www.youtube.com/watch?v=a65Dl9mpQkU 29 ways
http://www.youtube.com/watch?v=4DFu4GxVD2Y Oriental dance
http://www.youtube.com/watch?v=zpki_BSn_eQ Parchman Farm
http://www.youtube.com/watch?v=Wkuq9FB6SRI Prayer
http://www.youtube.com/watch?v=NZHhlcctN1A Take five
http://www.youtube.com/watch?v=QpM5ZBmFpsM Women be wise
http://www.youtube.com/watch?v=GHLA3YTkFGw Peace peace
http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg Imn armenesc (eu, solo)
http://www.youtube.com/watch?v=9V6ALAnuHZo (Țunțu solo)
http://www.youtube.com/watch?v=yr90CWLFczg Cry me a river
Harry Tavitian si Ion Baciu jr. au oferit un concert memorabil la Satu Mare
Au existat printre cei veniti din Satu Mare si imprejurimi o sumedenie de pareri despre momentul de varf al festivalului de jazz gazduit saptamana trecuta de Filarmonica “Dinu Lipatti”. Lucru de inteles, din moment ce iubitorii genului au avut parte de 7 recitaluri unul si unul. Unii au preferat virtuozitatea pianistica a polonezului Leszek Mozdzer, altii demonstratia de jazz modern si stilat oferita de francezul Erik Truffaz si cei trei excelenti membri ai trupei sale, altii interactivitatea si soundul levantin din recitalul Mario & The Teachers cu intariri din partea omniprezentului Cserey Csaba. Cronicarul acestei pagini isi permite sa dezvaluie ca pentru el momentul de varf a fost recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu Jr., care a incheiat seara de vineri, 24 iunie, deschizand noaptea de Sanziene.
Doua firi diferite intr-o miraculoasa simbioza
Vazandu-i impreuna te izbeste imediat cat de diferiti pot fi. Harry e un expansiv, mic de inaltime, vioi, negricios, barbos, cu ochi sclipitori, imbracat colorat, cu tichie armeana pe cap, inflacarat, plimband mainile pe claviatura pianului cu incheietura palmei ridicata, parca zburand. Ion in schimb e exact la polul opus. Inalt, solid, blond, cu ochelari, imbracat sobru, intr-o camasa cu un guler impecabil, calm, concentrat, placid, temperat chiar cand ritmul pune stapanire pe el, si canta intr-o pozitie clasica, doar din degete, fara acrobatii ale mainii.
Din acest contrast, care dupa 2-3 piese ne-a amintit de celebrul dublu din tenis format de Ion Tiriac si Ilie Nastase, s-a nascut o experienta muzicala incredibil de intensa. Fie ca au cantat blues clasic, compozitii proprii sau teme celebre ale unor pianisti de talia lui Chick Corea de pilda, ora lor de jazz a fost o intalnire spirituala la nivel inalt. O posibila comparatie ar fi acea mult dorita colaborare armonioasa intre ratiune si sentimente – sau intre inima si minte, mai metaforic vorbind – care se spune ca face un om sa-si atinga adevaratul potential. La un moment dat muzica devenise doar pretextul unei experiente initiatice, pentru cine avea ochi sa vada.
Iar bisul oferit de cei doi a intrat in domeniul antologicului. Vivacele pianist care este Tavitian s-a ridicat de la propria claviatura, a luat un microfon, l-a dus la piept, si-a proptit coatele pe pianul lui Baciu si au urmat 4 minute de blues sfasietor de frumos, cu o piesa clasica a genului: “Cry Me A River”. La cei aproape 60 de ani ai sai, Harry incepe sa aiba vocea unui bluesman rutinat si il asteapta probabil niste ani de maxima implinire in domeniu, iar Ion Baciu Jr., muzician scolit in pianistica clasica si fiul unui mare dirijor al Romaniei, renumitul maestru iesean Ion Baciu, s-a dovedit un partener de elita in acest moment memorabil.
Dupa acest bis oamenii din sala s-au ridicat in picioare, pentru prima data in festival, aclamandu-i pe muzicieni, care nu s-au lasat rugati de doua ori si au mai oferit o repriza de jazz avantat si optimist, incheind in stil mare seara muzicala respectiva.
Cei doi au cantat a patra oara in formula de duet
Atat Harry Tavitian cat si Ion Baciu Jr. sunt pe scena romaneasca de jazz inca din anii ‘70 ai secolului trecut si au avut colaborari in sesiuni live, dar atunci cantau la acelasi pian, la 4 maini. Dupa ce Baciu a plecat in Suedia si fiecare si-a urmat propriul drum artistic si propria fire, reintalnirea s-a produs abia in 2007, la Viena, si a starnit reactii entuziaste din partea criticilor austrieci: “Excelenta ideea de a-i reuni pe acesti muzicieni, deoarece sunt artisti care au demonstrat ca muzica, acest limbaj universal, creeaza legaturi remarcabile”. Au urmat doua concerte la Bucuresti in 2009, unul la Ateneul Roman, celalalt la Muzeul “George Enescu”, recitalul de la Satu Mare de acum o saptamana fiind asadar a patra intalnire in duet.
Incheind aceasta mica cronica de concert, nu ne ramane decat sa speram ca vom avea ocazia, in anii ce vin, sa asistam la cat mai multe asemenea evenimente culturale ce isi extind intelesul dincolo de simplul interes muzical. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/wp-content/uploads/2011/07/IZD-3.07.2011.pdfI
Despre recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu jr. e greu sa gasim cuvinte potrivite. Au fost aplaudati in picioare, au oferit o demonstratie despre felul cum doi oameni extrem de diferiti pot forma o echipa uluitor de sudata, un fel de metafora a inimii si mintii care lucreaza impreuna. Bisul “Cry Me A River” intra in domeniul antologicului. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/cultura/samfest-jazz-2011-s-a-incheiat-cu-sala-plina-si-a-oferit-iubitorilor-genului-momente-muzicale-memorabile/
Apoi, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti au urcat doi dintre monştrii jazz-ului românesc, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Cei doi au oferit, la două piane, un superb recital de jazz, care a alternat cu blues-ul, interpretând atât compoziţii proprii cât şi ale unor artişti străini. Seara de vineri s-a încheiat cu un dublu bis oferit numeroşilor spectatori de către cei doi mari artişti, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Pavel Prodaniuc http://www.gazetanord-vest.ro/2011/06/26/samfest-jazz-succese-pe-linie/
Se pare că jazz-ul începe să prindă încet-încet rădăcini la Satu Mare, judecând după publicul din nou numeros şi frumos din cea de-a doua seară a Samfest Jazz, desfăşurat la Filarmonica „Dinu Lipatti”. Vedeta serii a fost inegalabilul Harry Tavitian, care a avut un partener pe măsură la pian, Ion Baciu jr. Jazzman-ul de origine armeană a fost „asaltat” de fani încă de la intrarea în holul filarmonicii, unde a împărţit autografe pe CD-urile sale. A urmat apoi recitalul energic al celor doi maeştri ai pianului, Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. În ciuda stilurilor diferite pe care le abordează, cei doi s-au completat pe scenă în mod surprinzător, spre satisfacţia publicului cunoscător. http://www.satumareonline.ro/cp/4/6528/Samfest-Jazz-2011-%E2%80%93-ziua-2
http://www.szatmar.ro/index.php?p=news&act=show&cid=42254 Cronica in limba maghiara + foto
Alte fotografii pe blogul meu si pe:
http://www.satumareonline.ro/album_foto.php?id=6528&poza=18288
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=241177835894927&set=a.241175775895133.71430.100000081369739&type=1&permPage=1 (Robert Costea)
