Posts Tagged ‘pianist’

Concert de jazz cu Harry Tavitian la Tulcea, sâmbătă 25 iulie 2015

iulie 19, 2015

Jazz cu Harry Tavitian - Tulcea 2014Foto Valeriu Leonov – mai 2014 Tulcea, Teatrul Jean Bart.

Harry Tavitian (pian, voce)

Sâmbătă 25 iulie 2015 ora 20.30
Tulcea, Piața Civică
Concertul este în cadrul Săptămânii Filmului Interetnic
Intrarea este liberă

Revin cu bucurie la Tulcea – oraş care păstrează farmecul porţilor Orientului, la invitația compatrioților de la filiala locală a Uniunii Armenilor. Ei au organizat și concertul meu de anul trecut de la Teatrul «Jean Bart».
Așa cum spuneam după concertul de anul trecut în interviul cu Petru Ţincoca pentru „Obiectiv de Tulcea” „am dorit să ofer publicului un repertoriu în care Balcanul şi Caucazul se întâlnesc. Mi-am dat seama că de la bun început muzica mea a fost ascultată cu deosebită atenţie, cu un interes crescând de la o piesă la alta, pentru ca finalul concertului – în vârtejul dansurilor armeneşti – să fie unul cu adevărat înfocat, exuberant, plin de pasiune şi bucurie. Fără să exagerez, pot spune că succesul concertului s-a datorat în primul rând acestui public sincer şi distins. Şi să nu uităm eforturile şi deosebita amabilitate ale Uniunii Armenilor din Romania – filiala Tulcea şi gazdelor de la Teatrul «Jean Bart»”.

Evenimentul pe Fb: https://www.facebook.com/events/528320203982163/

Fotografii de la concertul din luna mai, anul trecut, de la Tulcea: https://www.facebook.com/harry.tavitian.7/media_set?set=a.819750424703897.1073741909.100000068428321&type=3

Concert Harry Tavitian la Iași, miercuri 27 mai 2015

mai 21, 2015

Afiș concert Harry Tavitian la Iași 27 mai 2015„Lecția de jazz”: pentru a te bucura de jazz nu e nevoie de teorii muzicale sofisticate ci doar de deschidere sufleteasca!

Voi reveni la Iași miercuri 27 mai 2015 cu un concert în programul Festivalului Internaţional al Educaţiei. Concertul va avea loc pe scena din fața Palatului Culturii, de la ora 19. Intrarea este liberă.

Iaşiul este unul dintre oraşele cu o frumoasă tradiţie jazzistică. Fiecare întâlnire a mea cu publicul de aici a fost una deosebita. Mă bucur să revin, la invitația Uniunii Armenilor Filiala Iași, cu ocazia Festivalului Internaţional al Educaţiei, un adevărat festival al artelor. Un nou pas pentru „Iaşi – Capitală Culturală Europeană”, proiect pe care am avut onoarea să-l deschid împreună cu pianistul Ion Baciu Jr. într-un concert memorabil, acum 3 ani.

Muzica va surprinde momente importante din istoria jazzului si va fi insotita de explicatii care sa ilustreze mecanismul care a dus la nasterea diverselor stiluri de jazz in contextul vremurilor pe care aceasta muzica le-a traversat. Bucuria muzicii, fara didacticism ci spontan si firesc asa cum este insusi jazz-ul.

Asa cum jazz-ul – marea contributie a Americii la cultura lumii – s-a nascut la intalnirea dintre traditia muzicala afro-americana si cea europeana și eu mi-am inceput cariera cu blues si, aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda pe care apoi l-am promovat, am continuat sa cant si blues arhaic. O alta sursa de inspiratie, de-alungul intregii mele cariere, a fost folclorul. Unul din criticii de marcă europeni (Bert Noglik – Germania) scria în 1990: „Mult mai important decat preluarea ocazionala a unor teme folclorice, se dovedeste a fi faptul ca exista muzicieni improvizatori europeni cum este Harry Tavitian, care reflecta si integreaza elementele folclorice intr-un stil personal”.
Mă consider armean prin naştere, român prin adopţie şi mă simt acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele mele majore de inspiraţie. Prin naturaletea jazz-ului, un exemplu de cum e posibil sa ai o identitate proprie valorizandu-ti radacinile si, in acelas timp, sa fii deschis catre cele mai importante fenomene culturale ale lumii.

Jazzul s-a nascut ca un strigat de libertate. Jazzul a însemnat foarte mult ca fenomen de rezistenta in anii dictaturii comuniste. Acum este mai actual ca oricând pentru libertatea spiritului, ca raspuns la presiunea globalizarii si depersonalizarii.

Inca de la inceputul carierei mele, am fost conștient de importanta laturii educative in formarea publicului de jazz. Am fost organizator de club de jazz (1978-1987) si (1992 – 2002), organizator – incepand din 1982, la Constanta – a peste 60 de concerte de jazz (celebre fiind „Atelierele de Improvizatie”), realizator de emisiuni de jazz la Radio Constata (1990-2008). Am sustinut workshopuri la Cluj si Amsterdam si chiar concerte cu titlul „Lectia de jazz”, in parteneriat cu institutii de invatamant. Dupa unul din aceste concerte, organizat la Valenii de Munte, presa scria: „Harry Tavitian a reusit, printr-un recital extraordinar care a cuprins – dincolo de interpretarile senzationale – si un discurs complex despre istoria jazzului, ceea ce isi propusese: ca publicul sa nu plece cu niste simple informatii ci sa fie cucerit de ceea ce este „fenomenul” numit jazz”. (Ioana Ionescu, in cronica la „Lectia de jazz”, in Telegraful de Prahova, 2005).

Evenimentul pe Fb: https://www.facebook.com/events/381811585352960/

Concert Harry Tavitian la Iași, luni 6 octombrie

septembrie 25, 2014

Afiș concert Harry Tavitian la Iași 6 oct 2014

RECITAL DE PIAN
HARRY TAVITIAN – 45 de ani de jazz

Luni 6 octombrie 2014 ora 19
Casa de Cultură a Studenților Iaşi
Intrarea liberă

Organizator: Uniunea Armenilor Filiala Iasi
Partener: Fundația Iași Capitală Culturală Europeană

În acest an se împlinesc 45 de ani de la primele mele întâlniri cu bluesul, poartă de aur prin care, câțiva ani mai târziu aveam să intru în jazz. E o bucurie pentru mine ca la acestă aniversare să fiu alături de publicul de jazz din Iași, datorită invitației confraților de la Uniunea Armenilor Filiala Iași.

Uniunea Armenilor Filiala Iași a mai oraganizat două concerte memorabile, cu săli arhipline. În mai 2012, am cântat la două piane cu Ion Baciu Jr. la Teatrul „Luceafărul”. Concertul, intitulat Romanian-Armenian Piano Jazz Summit, a fost și evenimentul artistic cu care a debutat Fundația Iași Capitală Culturală Europeană.

În aprilie 2011 recitalul meu de pian „Rezonanţe Armeneşti în Jazz”, de la Studioul TVR Iaşi, a fost prilejuit de comemorarea victimelor Genocidului împotriva armenilor din Turcia din 1915.

Iaşiul este unul dintre oraşele cu o frumoasă tradiţie jazzistică. Chiar dacă nu am avut foarte multe concerte în Iaşi, ficare întâlnire a mea cu publicul de aici a fost una deosebita. Îmi amintesc cu mare plăcere de primul concert la Iaşi la Gala de jazz din 1982, de ediţiile Festi-jazz din 1988 şi 1991 de la Casa de Cultură a Studenţilor care se dovedea neîncăpătoare pentru iubitorii de jazz. Au urmat apoi concertele prilejuite de Fête de la Musique (1992, 1996, 1999) şi ultimele întâlniri de la „Jazz în cartier” în 2005 şi 2007, în cluburi, unde atmosfera a fost foarte caldă. Au urmat apoi două concerte organizate de Uniunea Armenilor Filiala Iași, în 2011 și 2012.

Evenimentul pe Facebook, de unde puteți da mai departe invitații, la cei interesați:  https://www.facebook.com/events/1531838910364958/

Primăvara pătimirii noastre

aprilie 12, 2013

DSCN0895

Părintele Nicolae Picu și ctitoria sa, Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Acum exact un an fusesem la Denia din Joia Mare, la biserica Sfântul Mare Mucenic Mina. Primul an când participam și la Denie. La Biserica Sfântul Mina ajungeam, până anul trecut, destul de târziu, pe la 10 seara, după ce Denia se terminase și Sfânta Cruce era deja în mijlocul bisericii. Mulți credincioși stăteau toată noaptea la priveghere. Se citea până în zori Psaltirea iar părintele Picu spovedea credincioșii, reușind să asculte cu dragoste pe toată lumea, în ciuda oboselii. Am spus de multe ori că eu mă simt mai bogat decât alții, fiind armean prin naștere și român prin adopție. Pentru cei care nu știu, armenii din România sărbătoresc Paștele la aceeași dată cu românii ortodocși. Așa că până anul trecut mergeam împreună cu soția mea la Denii și la armeni și la români. În Joia Mare, de dimineață, mergeam la Sfânta Liturghie la români. La prânz soția mea vopsea ouăle pentru Paște, împreună cu soacra mea, ca sa le punem seara, la Cruce. Apoi de la ora 4 după-masă mergeam la biserica armeană unde era slujba Spălării picioarelor – părintele Avedis Mandalian spăla picioarele unui copil. Slujba nu era lungă, așa că plecam apoi la Biserica Greacă, fiind aproape de cea armeană, tot în Peninsulă – zona veche a Constanței. Acolo Denia începea la ora 5. La ora 7 seara ne întorceam la Denie, la Biserica Armeană. Slujba de la Biserica Armeană e impresionantă. Pe Altar sunt 12 lumânări care se sting una câte una, pe măsură ce se citesc cele 12 Evanghelii. La sfârșit biserica rămânea în întuneric, noi – corul, cântam Der Voghormia (Doamne Miluiește) de 40 de ori. Apoi părintele Mandalian cânta din altar un imn sfâșietor – Ur es mayr im? (Unde ești Maica Mea?) – după care biserica rămânea în întuneric și tăcere. Când se aprindeau apoi luminile, ne simțeam ca și cum revenisem din alt timp și din alt loc.

Mergeam apoi într-un suflet să mă schimb de ”șabig” (îmbrăcămintea de la cor), ca să plecăm la Sfântul Mina.

Picture 003

Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța – foto Andra Ureche

Anul trecut, în Postul Mare, părintele Avedis Mandalian a fost mutat de la Constanța și despărțit de turma pe care o păstorise cu dragoste timp de 26 de ani. Din pricini imaginare. https://harrytavitian.wordpress.com/2012/03/27/la-mutarea-parintelui-nostru-avedis/ Din duminica în care ne-am despărțit de părintele Mandalian, nu am mai putut intra în biserica armeană.

Așadar, pentru prima dată, anul trecut am fost la Denia din Joia Mare, doar la Sfântul Mina. Cine s-ar fi putut gândi că peste un an, nu voi mai putea intra nici acolo iar părintele Nicolae Picu va fi, și dânsul, izgonit din biserica pe care a ctitorit-o și de lângă credincioșii la care ține așa de mult.

Acum câteva zile la Antena 3, la emisiunea În premieră, unul dintre subiecte a fost legat de modul cum Arhiepiscopia Tomisului a pustiit livada și via de la Nazarcea. http://www.youtube.com/watch?v=wlqzreyyItk&feature=youtu.be

După emisiune, am primit pe Facebook de la doamna Eugenia Constantinescu – și dânsa fiică duhovnicească a părintelui Picu, următorul mesaj: „Nu aș dori ca și Sfânta biserica a Sfântului Mare Mucenic Mina să devină precum livada sau via de la Nazarcea. Acolo a fost viață, căci pomii, via sunt simbol al vieții, sunt vii. Acum totul este mort, este numai pământ. Ați mai intrat în biserică să vedeți cum arată acum, de când a plecat părintele Nicolae? Eu am fost, și totul a început să se vestejească, să moară puțin câte puțin, de dorul celui care slujea cu atâta credință și dragoste acolo, părintele Nicolae. Acum îmi pare că totul este fals și rece. Chiar și Sfânta Cruce veche de peste 100 de ani pe care o sărutam în duminica Sfintei Cruci (și care altădată era atât de frumos împodobită cu flori) acum părea o bucată de lemn sculptat, trântită pe niște flori aruncate la întâmplare. Să încercăm sau, mai bine spus, să facem cumva ca această minunată biserică să nu se transforme într-o clădire frumoasă dar rece, fără suflet. Biserica înseamnă în primul rând suflet, dragoste, iubire dar acum acolo nu mai este așa ceva. Este numai fățărnicie, ipocrizie, dorință de înavuțire. Dumnezeu să ne ajute să facem în așa fel încât totul să reînvie și să fie iar ca acum ceva timp în urmă!

Răspunsul meu a sunat așa: „Stimată doamnă Eugenia Constantinescu, eu n-am mai putut intra în biserică de la plecarea părintelui Nicolae. Soția mea, Manuela, intra pentru câteva minute să ducă pomelnicele pentru Sfânta Liturghie. Duminica aceasta mi-a spus că nu mai poate să meargă în continuare – că e într-adevăr de vise rele cu ce kitsch-uri au înzorzonat biserica noastră, care era un model de bună-rânduială, în spirit autentic ortodox. O să încercăm să trecem mai devreme, să lăsăm pomelnicele la altă biserică”.

Ela Leonte – nelipsită și dânsa de la protestul nostru cu flori: „Tot timpul cât am ascultat de afară slujba și cântările bisericești am avut în gând o veche legendă despre un prizonier turc căruia un domnitor i-a promis libertatea daca sapă o fântână. Robul a săpat fântâna ani mulți pentru că era o zonă fără multă apă iar la sfârșit nu a primit atât de dorita libertate. A zis atunci: Măria ta, apă ai – suflet n-ai. Eu le-aș spune la fel celor care cântă frumos în biserica noastră: voce ai – suflet n-ai, pentru că poate părintele Nicolae nu avea voce de X factor dar punea atâta suflet când cânta în biserică, încât ne bucura și ne înălța cântarea dumnealui. Nu-mi imaginez sărbătoarea SFINTELOR  PAȘTI fără bucuria pe care ne-o sădea părintele în suflete. Vă așteptăm acasă, părinte Nicolae!

Părintele Nicolae ne-a promis că va veni să își îmbrățișeze credincioșii afară, pe pajiște, într-una din duminicile de până la Paști. Vom anunța cu o duminică înainte. Până atunci, continuă primăvara pătimirii noastre.

a doua Inviere (7)

Părintele Nicolae, la Vecernia din ziua de Paște. Foto: Iulia Picu

Va iubim, Parinte Nicolae!

februarie 22, 2013

Cu Parintele Nicolae Picu

„Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni” (Evanghelia dupa Ioan, cap 15).

De cateva zile ma uit precum curca-n lemne si ma crucesc citind toate cate se scriu in ziare si se spun pe la televizoare, despre parintele Nicolae Picu, de la Biserica Sfantul Mina din Constanta. Ca „parintele a furat biserica” si „a dat-o de pomana unei asociatii”!!! Sfantul Mina ne e ocrotitor la casnicie si parintele Nicolae, duhovnic.

Sfantul Mina e ocrotitorul pagubasilor. Noi, credinciosii de la Biserica Sfantul Mina suntem acum pagubiti prin oprirea de la slujire a parintelui nostru duhovnicesc. Acuzat, culmea, „ca a furat”!! Vai, cum dintr-o data se poate isca viforul ispitelor! Cat de mult a putut sa-l intarate parintele pe „uciga-l toaca”, cu rugaciunile neincetate la Sfantul Mina! Va iubim, parinte! Sfantul Mina si Sfantul Nicolae vor face dreptate!

1994, septembrie. Dupa-masa calda de toamna. O cruce de lemn proaspat ridicata pe malul lacului Tabacarie si o mana de oameni. Pe aleea plina de hartoape apare o Dacie amarata. Coboara un preot, coboara si preoteasa. Merg la porbagaj si scot o masuta plianta pentru cele cateva paini aduse de credinciosi. Lumanari aprinse si Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina.

Sfarsitul anilor ’90. Biserica de lemn in cinstea Sfantului Mare Mucenic Mina e deja ridicata, in chip minunat si cu multa osteneala din partea parintelui Nicolae Picu. De oboseala, parintele face si un accident cerebral. Sfantul Mina nu il paraseste si scapa cu viata dupa o operatie pe creier, reluindu-si slujirea in biserica.

Ajunul Craciunului. Frig de crapa pietrele. Merg impreuna cu Manuela, sotia mea care lucra de cativa ani ca asistent social cu copiii bolnavi de SIDA din Constanta, sa luam la biserica cativa dintre copiii abandonati in sectia de infectioase a spitalului de la gara. Mergeam des cu copiii la slujba la Sfantul Mina. Parintele Nicolae si doamna Mariana, sotia dansului, ii indragisera foarte mult. Ne asteptau acum la slujba de Ajun. Urcam in spital – copiii sunt deja imbracati. Mihaita, unul dintre ei, e insa in pijamale. Ii e foarte rau, are febra mare. Mihaita incepe sa planga cu sughituri, disperat ca il lasam in spital si nu poate sa mearga si el la biserica. Manuela se roaga de asistenta sa il lase totusi. „Mai Manuela, tu nu vezi ca isi da ochii peste cap de la febra”, zice asistenta. „Tu vrei sa iti moara pe drum?” Mihaita plange deznadajduit, implorandu-ne sa-l luam. Stiam cu totii ca probabil era ultimul lui Craciun. Asistenta risca si ea si e de acord. Il infofolim bine si pornim. Intuneric, vantul taios de pe malul lacului, manutele copiilor pe care le tineam cat puteam de strans si rugaciunea disperata la Sfantul Mina sa nu se impiedice in vreo piatra si sa ajungem cu bine la biserica. Biserica luminata de lumanari, bradul impodobit, vreo doua radiatoare pentru putina caldura. Bucuria fara margini a parintelui si a preotesei. Copiii de la spital spun ca au invatat si ei colinde si le canta. Bucuria Nasterii Mantuitorului si lacrimile din ochii parintelui si din ochii nostri. Drumul inapoi, cu Mihaita strangand la piept darul de la Mos Craciun care avea sa fie, intr-adevar, ultimul.

2001. Presedintele Consiliul Judetean din acea vreme imi interzice concertul de Craciun de la Muzeul de Arta, in chiar ziua concertului. De sarbatori stau si fac dosare pentru Comisia de Abuzuri de la Parlament. Fara mare nadejde, dar in ideea ca trebuie sa o fac. Altfel, abuzurile vor continua si o vor pati si altii. Ii povestesc parintelui Picu. Ma priveste in ochi si imi spune: „Mai gandeste-te!”. Am inteles atunci ca Dumnezeu m-a ferit de o lupta urata si fara sens.

2008, decembrie. Dupa 7 ani in care nu am mai organizat concerte in Constanta fiindca am avut sufletul amarat de cele intamplate in 2001, cant iarasi la Muzeul de Arta. Concert de Craciun. Caritabil. Pentru a ajuta copiii si tinerii ingrijiti la Centrul Arca al Bisericii Sfantul Mina. O sala arhiplina ca pe vremuri. Unul din tinerii de la Centru, cu sechele de encefalita, mergand foarte greu, ajutat de mama. Imi zambesc fericiti amandoi si mama imi spune ca venea cu multi ani in urma la Clubul meu de jazz de la Biblioteca Judeteana. Aplauzele de la sfarsit si copiii de la Centru, cu traistute pline de nuci si covrigi, impartindu-le. Sfantul Mina mi-a vindecat rana din suflet si m-am impacat atunci cu orasul meu, Constanta.

Emotia care ma cuprindea de fiecare data cand mergeam la biserica maramureseana de lemn de pe malul lacului Tabacarie, cutremurat de cate minuni facuse Sfantul Mina cu noi, toti. Harul extraordinar al parintelui Nicolae Picu, bucuria si dragostea cu care slujea lui Dumnezeu si credinciosilor. Amintirea serilor de toamna cand o mana de oameni impreuna cu un parinte, la o cruce de lemn pe malul lacului, ii citeau cu mare drag Acatistul, Sfantului Mina.

Crucea de lemn de la Biserica Sfantul Mina

Jazz at the Philharmonic

ianuarie 8, 2011

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

Articol de Radu Ciobanu (Ziarul de Bacau – 24 dec 2010)

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/12/24/jazz-at-the-philarmonic.html

De curind am avut sansa intilnirii cu muzica de jazz, sub cupola generoasa a Ateneului bacauan. Protagonistul acestei intilniri a reusit performanta de a o ridica la rangul de eveniment cultural. Avind in urma 35 de ani de cariera, Harry Tavitian si-a pastrat nealterate dragostea pentru jazz si bucuria de a o impartasi, prin euforii spontane, ascultatorilor. Cunoscut multa vreme ca un campion al “freejazzului”, gen de avangarda in care primeaza trairile paroxistice si relatiile atonale, Harry ne-a oferit o alta ipostaza. Cu inteligenta si rafinament pianistul si-a construit un discurs muzical “etnojazz” in care absoarbe si metamorfozeaza elemente de folclor asiatic, armenesc, balcanic si, desigur, românesc. In alchimia sensibilitatii personale ele se amesteca savant cu sonoritatile traditionale de blues, ragtime sau negrospirituals. Piesa de deschidere, un ragtime celebru, a probat imediat seriozitatea demersului lui Harry. Am ascultat adesea aceste teme executate cu viteza si virtuozitate, cumva mecanice. Varianta lui Harry (apropiata de tempoul original) reliefeaza intreaga seva si culoare a compozitiei lui Scott Joplin. Si intregul recital a decurs in aceeasi nota, viu, deschis, pasional si pasionant. Pianul i-a fost un excelent partener, punind in valoare tehnica si fantezia prodigioasa a lui Harry. Placate in acorduri frenetice, ritmice sau insiruite in cuceritoare linii melodice, notele se decupau distinct dar alcatuiau si o tesatura armonica de o cromatica stralucitoare, complexa si, desigur, seducatoare. Mai noua pentru maniera sa interpretativa a fost prezenta pasajelor lirice, limpezi, calde, sugestive. Harry Tavitian nu este doar un ambasador extraordinar al culturii armenesti; beneficiind de deschiderea si creativitatea jazzului prin improvizatie libera si dialog, el si-a consolidat un loc si un profil semnificativ in arealul est-european. Admirabila mobilizarea comunitatii armenesti. Ii avertizam ca au dat si alti jazzmeni de anvergura nationala. Parlamentarul Pambuccian a creionat in citeva cuvinte, esenta muzicii lui Harry. Asteptam de la domnia-sa o lege a jazzului prin care fiecare municipiu sau filarmonica sa organizeze cel putin 12 concerte pe an! Ar veni poate si Americanii iar manelistii si-ar schimba meseria! Lasind gluma la o parte, speram ca entuziasmati de amploarea acestei manifestari diriguitorii culturali si muzicali vor inscrie Bacaul pe traiectele jazzistice ale României in mod substantial si definitiv!

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

http://picasaweb.google.com/terinte.liviu/RezonanteArmeneInJazzCuHarryTavitianAteneulBacau2010?feat=flashalbum#5549924609799394738

Primul meu concert la Bacău şi o veche fotografie de familie

decembrie 16, 2010

Foto Catalin Nitu

Am fost întrebat de multe ori – în special în România – despre publicul de jazz. Motivaţia întrebării era peste tot aceeaşi: complexul de inferioritate că noi în România nu avem, noi în România nu putem… Calitatea sufletească a celor din sală se reflectă în felul cum cânt aşa că am răspuns cu ce am simţit eu de pe scenă: comunităţile de jazz sunt la fel şi la Viena şi la Vălenii de Munte.

La fel a fost şi ultimul meu concert din acest an, la Bacău. La fel, dar cu totul altfel… Fiindcă Dumnezeu îmi face de fiecare dată daruri minunate.

Dacă îmi fac griji pentru ceva înainte de concerte, este dacă – în tot amestecul, confuzia, superficialitatea, graba de azi spre nicăieri şi nimic – publicul se va urni şi va veni la întâlnirea cu jazzul. O întâlnire cu ceea ce e mai adânc şi mai autentic în noi înşine.

Urma să fie primul meu concert la Bacău, un oraş în care nu fuseseră multe concerte de jazz şi blues.

Totul a fost la Bacău o înşiruire de întâmplări tare frumoase: primesc în octombrie un mesaj pe blog de la actriţa Eliza Noemi Judeu cu întrebarea «la Bacău când veniţi?». Merg în noiembrie la hramul Catedralei armeneşti din Bucureşti şi după slujbă, în curtea bisericii, Varujan Pambuccian mă întreabă dacă nu vreau să fac un concert la Bacău. Fusese la un eveniment organizat de filiala Uniunii Armenilor de acolo şi îi venise ideea asta, văzând râvna celor din filială şi interesul deosebit al băcăuanilor pentru cultura armenilor. Nu mai sunt mulţi armeni în Bacău, dar comunitatea armeană a însemnat şi la Bacău foarte mult, la fel ca şi în celelalte oraşe din Moldova (prima atestare documentară privind armenii din Moldova datează din vremea lui Alexandru cel Bun). Reuşim să obţinem sprijinul conducerii de la Bucureşti a Uniunii pentru organizarea concertului. Vasile Agop – preşedintele Filialei Bacău a UAR, merge la Filarmonică iar domnul director Pavel Ambrozie Ionescu este imediat de acord şi ne oferă sala gratuit. Cu eforturi deosebite, toate făcute cu dăruire şi profesionalism, armenii din filiala Bacău (cu mic, cu mare) organizează ireproşabil concertul (dau câteva sute de invitaţii, lipesc afişe, împart pliante, fac promo în mass-media locală – aici trebuie să îl pomenesc şi pe Bogdan Seto). Am făcut şi eu mobilizare pe net cu emailuri şi pe Facebook şi mulţi m-au ajutat, anunţându-şi prietenii din Bacău. Până şi vremea a ţinut cu noi şi am ajuns cu bine de la Braşov. După o vizită armenească în seara dinaintea concertului la familia Agop unde m-am întâlnit şi cu alţi armeni din Bacău şi Târgu Ocna şi am petrecut minunat, vine şi ziua concertului. Cu vreun sfert de oră înainte de concert sala începe să se umple. Personalul Filarmonicii care ne-a dat tot sprijinul, începe să aducă scaune şi să le pună pe culoare. Scoatem şi scaunele orchestrei şi le punem pe scena. Varujan Pambuccian care m-a prezentat, invită tinerii să vină şi să se aşeze pe jos, pe scenă. Şi aşa, mai rămân totuşi spectatori în picioare. În ciuda faptului că sala era aşa de plină şi erau familii care veniseră cu copii destul de mici, a fost o linişte desăvârşită. Spectatorii erau aşa de atenţi încât aşteptau să se stingă şi ultimul acord şi de-abia apoi aplaudau. Despre concert o să-i las să vorbească pe cei din public.

Bloguri

http://criticati.ro/un-zeu-al-jazzului-la-sala-ateneu

http://www.amalis.net/category/bacau

http://kaysha.net/?s=tavitian&x=0&y=0

Foto Liviu Terinte http://picasaweb.google.com/terinte.liviu/RezonanteArmeneInJazzCuHarryTavitianAteneulBacau2010?feat=flashalbum#5549924660731077282

Foto Catalin Nitu http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10150100758311678&set=a.10150100757371678.306635.523731677&pid=7346221&id=523731677

Cronici in ziare:

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/12/13/concert-de-jazz-la-ateneu-sustinut-de-harry-tavitian.html

http://www.desteptarea.ro/concert-de-exceptie-cu-harry-tavitian.html

M-am reîntâlnit cu cei care veniseră la concert, în hol, la CD-uri şi autografe. Ce să vă povestesc mai întâi: emoţia reîntâlnirii cu prieteni vechi ca Radu Ciobanu, mare fan şi colecţionar de jazz, faptul că veniseră special pentru concert oameni de la Bucureşti sau Botoşani, căldura doamnei Ozana Kalmuski, director artistic al Filarmonicii, pianistă şi dânsa, emoţia familiei Mihaela şi Ovidiu Bufnilă care mi-au povestit că fuseseră la un concert de-al meu la Clubul de jazz din Constanţa în 1982, când erau în luna de miere, povestea lui Doru Păcurari –- care mi-a spus că pasiunea pentru jazz i se trăgea din 1981 când mă văzuse la Bucuresti la Sala Palatului, la Festivalul Club A (el şi soţia lui Doiniţa sunt prieteni de mai mult de 25 de ani cu soţia mea), bucuria de după concert a unei doamne nevăzătoare care era studentă la jurnalism, întâlnirea cu actriţa Eliza Noemi Judeu şi cu familia dânsei şi multe alte gesturi şi cuvinte ale celor care au venit şi mi-au împărtăşit cu căldură impresiile  după concert. Iata un email primit de la Radu Ciobanu:

Dragilor
Chiar daca barba nu mai era asa neagra si sarmoasa si pianul nu s-a incovoiat sub punchul tau, trebuie sa-mi exprim recunostinta fierbinte pentru concertul-eveniment de duminica! Sub degetele tale pianul decupa fiecare nota din acord creind o cromatica sonora vasta si atractiva. A fost o excelenta pledoarie pentru jazz. Admirabila mobilizarea armeana in frunte cu Pambuccian, pe care-l suspectez de inteligenta desi e bagat in politica! Ma bucur mult ca ne-am revazut si poate drumurile jazzistice se vor reintilni! GOD BLESS YOU! Radu

Am lăsat la sfârşit o altă întâmplare care m-a lăsat mut de emoţie. Chiar înainte de concert a venit la mine o familie de armeni. Domnul Măgârdici Sahaghian avea peste 80 de ani. Vă închipuiţi ce am simţit când mi-a spus că fusese ucenic al tatălui meu in atelierul de bijuterie de la Medgidia şi a scos o fotografie pe care o decupase din albumul de familie, ca să mi-o aducă: în fotografie era cu bunica mea, în 1942, la Medgidia, in curtea tatalui meu.

După toate astea, cel mai greu, în concertul de la Bacău, mi-a fost să cânt Avedisul – colindul în limba armeană, din Cantata de Crăciun.

Sus: Kirkor Pendian si Magardici Sahaghian – ucenici, la bijuterie, ai tatalui meu. Jos: verisoara mea Arsine (avea 2 ani) si bunica Pepron Tavitian. Medgidia, 1942.