Posts Tagged ‘pian’

Recital Harry Tavitian in Catedrala Armeana din Gherla, sambata 5 iulie

iunie 22, 2014

Afiș concert Harry Tavitian la Gherla 5 iulie 2014

Grafica afișului: Laurentiu Popescu, Editura Ararat

Recital de pian Harry Tavitian
Sâmbătă 5 iulie 2014 ora 19.15
la Catedrala Armeano-Catolică Gherla
Organizator: Uniunea Armenilor din România filiala Gherla
Parteneri: Primăria Gherla și Parohia Armeano-Catolică Gherla
Concertul este prilejuit de Sărbătoarea Sfântului Grigorie Luminătorul și de Zilele Orașului Gherla

Intrarea liberă

Concertul va cuprinde muzică clasică și tradițională armeană și teme religioase.

Pentru mine este o mare bucurie să pot cânta în Catedrala Armeano-catolică din Gherla, unul din orașele întemeiate de armeni. Am mai cântat în biserici catolice în Franţa la Montpelier – (L’eglise de Colombiers), și Mulhouse (Chapelle St. Jean) în Ungaria la Kapolcs (Katolikus Templom), în Germania la Munchen și la Schwäbisch Hall (Mănăstirea Comburg).

Câteva repere ale activității mele, în context armenesc:

Am susţinut la Bucureşti două concerte pentru Preşedintele Armeniei (unul din ele la Sala Palatului) şi am cântat la Festivalul de jazz de la Erevan, ca invitat personal al acestuia.
Am primit în 2011 Medalia „Komitas” din partea Ministerului armean al Diasporei.
Tot în anul 2011 am fost invitat de Ambasada Armeniei la concertul dedicat Zilei Naționale a Armeniei cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de independență. Concertul a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti (au mai participat baritonul Barseg Tumanian și pianista Lusine Khachaturian).
Am cântat la invitația Uniunii Armenilor din România la București, Bacău, Târgu Ocna, Iași, Pitești, Tulcea, Timișoara, Cluj și la invitația comunităților armenești din Ungaria și Franța.

Am contribuit împreună cu Părintele Avedis Mandalian și cu soția mea, Manuela Tavitian (absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă București) la cartea Liturghia Bisericii Armene pe înțelesul tuturor (publicată la editura Ararat a Uniunii Armenilor).

http://www.youtube.com/watch?v=Y0F82G4rmRk Mountain Bride (Prelucrare dupa o melodie traditionala armeneasca)

http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg Imn armenesc

http://www.youtube.com/watch?v=TzeJAPU-W60 Harry Tavitian – Armenian Jazz at Targu Ocna Salt-Mine

Harry Tavitian și Cserey Csaba în concert la Satu Mare

iunie 13, 2014

26 iunie jazz Harry Tavitian si Cserey Csaba Satu Mare

Rezonanțe armenești în jazz – Recital Harry Tavitian la Tulcea, vineri 16 mai

mai 10, 2014

afis

Concert Harry Tavitian la Bucuresti miercuri 4 decembrie

noiembrie 27, 2013
Harry Tavitian - foto Iztok Zupan

foto Iztok Zupan

Recital Harry Tavitian în Festivalul de Muzică Veche București

Miercuri 4 decembrie 2013 ora 19

Sala Arcub

http://www.earlymusic.ro/

http://www.earlymusic.ro/editia-2013/bilete/

Improvizatii pe teme de muzica veche si medievala romaneasca si armeneasca, laica si religioasa.

Autori precum Ioan Caianu, Sfantul Nerses Shnorhali, Komitas, Anton Pann

Teme proprii scrise in spiritul muzicii medievale.

Am raspuns cu bucurie invitatiei de a sustine un concert in Festivalul de Muzica Veche Bucuresti – un eveniment cultural deosebit. 

In 1976 am renuntat sa cant muzica clasica si am ales jazzul, pentru libertatea pe care mi-o oferea. Am continuat insa sa iubesc muzica clasica si sa o ascult. Influenta acesteia in jazzul pe care il cant este foarte importanta (arhitectura pieselor mele, ecourile muzicii de camera contemporane, a scolilor nationale ale sec. 19-20, etc). Muzica veche in general si cea romanesca si armeneasca in special ocupa un loc important – apreciez tot ce s-a facut in muzica pana la perioada clasica.

Harry Tavitian si Mircea Vanca in Brasov la Maideyi, vineri 26 octombrie

octombrie 15, 2012

         SEARA de JAZZ & BLUES
     cu
               HARRY TAVITIAN (pian, fluiere, voce)
          invitat
                MIRCEA VANCA (flaut)

               Vineri 26 oct 2012 ora 20
        Maideyi – Str. Republicii 18, Brasov

Informatii si rezervari:  0368.442.880, 0745 356358;  http://www.maideyi.ro/locations/brasov/

Concertul de vineri 26 octombrie de la Maideyi Brașov va fi unul cu totul special pentru mine. Il voi avea ca invitat pe vechiul meu prieten, flautistul  Mircea Vancă.

Braşovul şi fanii de jazz de aici ocupă un loc special în sufletul meu. Asa cum îi povesteam în 2009 lui Mihail Vakulovski în interviul „Adevărata libertate este cea interioară”, publicat în Tiuk, „Brașovul este un oraş cu o frumosă tradiţie jazzistică, oraşul în care mi-am petrecut studenţia şi unde, în 1974, s-a născut şi prima mea formaţie de jazz. Povestea este cam aşa: în Braşov trăia unchiul meu Aram – Dumnezeu să-l ierte – farmacist cu renume, văr cu tata. În 1973, după ce dădusem 2 ani la rând la engleză la IP3 în Constanţa şi picasem, unchiu Aram mi-a zis să încerc la Braşov, la Pedagogie muzicală. Era cam greu… Eu făcusem doar 8 ani la şcoala de muzică şi, deşi în primele clase eram socotit un fenomen, din clasa a cincea îmi intrase engleza în cap, iar cu pianul ajunsesem o fosilă. Prin clasa a 11-a descoperisem blues-ul, care fusese ca un cataclism pentru mine. Cu chiu cu vai, am intrat, în 1973, la Braşov, la Facultate – la examen am cântat comisiei (de oameni foarte deschişi) Bach, Beethoven, câteva bluesuri şi o prelucrare proprie după o romanţă armenească. Îmi amintesc cu plăcere de profesorii şi de colegii de la Braşov. Vărul meu, Mihai – băiatul lui Aram, cânta şi el la chitară bas şi în 1975 am făcut prima mea formaţie de jazz – un cvartet cu Mircea Vancă la flaut şi Florin Gîrbacea la baterie”. Cu Mircea, care era în ultimul an de liceu, mă întâlnisem la Casa de Cultură a Studenților. Era deosebit de talentat, cu mult simț muzical dar și cu mult bun simț. Începuse flautul la Școala Populară de Artă și continuase ca autodidact. Cu cvartetul ne-am pus serios pe lucru şi în foarte scurt timp am pus la punct un repertoriu bine închegat, cuprinzând doar compoziţiile noastre – un amestec de folclor românesc cu jazz-rockul acelor ani. Primul concert în această formulă a fost în decembrie ’74, la Biblioteca Judeţeană Braşov, urmat în ianuarie de un concert la Liceul Șaguna. Aveam să mă împrietenesc în anii din urmă cu familia Nelu și Camelia Drăghici sau cu doctorul Cristian Zaharia, brașoveni care fuseseră la concertul de la Șaguna fiind elevi de liceu și care au rămas de atunci împătimiți ai jazzului.

A urmat participarea noastră la Festivalul de Jazz Sibiu 1975 care a iscat multe discuții în rândul criticilor, dar a fost excelent primită de public. În ianuarie 2012 când am descoperit pe net arhiva revistei Federaţiei Internaţionale de Jazz, Jazz Forum, aveam să aflu că prima mențiune despre un concert de-al meu, data de atunci: “Punctele culminante ale festivalului au fost Dan Mîndrilă, Paul Weiner trio, Ştefan Berindei quintet, Erik Manyak octet, Marius Popp , debutantul Harry Tavitian de la Braşov şi big-bandul RTV condus de Sile Dinicu”.

Criticul Aurel Gherghel își amintea în Libertatea, în 1992: “La Festivalul de jazz Sibiu 1975 a participat şi un grup braşovean care ne-a prezentat un jazz cu influenţe şi sonorităţi apropiate de rock şi de progresiv. Întîmpinat cu semne de întrebare de către adepţii jazzului pur, dar şi bine primit de public, omul de la pian, Harry Tavitian impunea stilul şi atmosfera unei muzici atît de deosebite”.

Pe la mijlocul lui ’75 drumurile noastre s-au despartit. Mircea Vanca s-a stabilit in Occident in 1985, devenind artist liric. Si-a desavarsit studiile in domeniu cu renumita mezzo-soprana Viorica Cortez si a cantat, printre altele, la Operele din Nantes, Toulouse si Paris. Cu toate acestea, flautul a ramas pentru el o pasiune statornica. In noiembrie anul trecut am avut un concert la Brasov si l-am invitat  sa facem un mic jam. Nu repetasem nici o nota inainte de concert dar ne-am inteles perfect. Mircea este un muzician adevărat cu un suflet mare. Iata ca acum, dupa atatia ani, ma bucur sa-l pot avea ca invitat in concertul de la Maideyi.

„Rezonanțe armenești in jazz” – Recital de pian Harry Tavitian la Filarmonica Pitesti

decembrie 7, 2011

Recital de pian Harry Tavitian

Rezonanțe armenești in jazz

Vineri 16 decembrie 2011 ora 19

Filarmonica Pitesti

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

Intrarea liberă

Locurile se procură de la sediul Filarmonicii – Casa Cărții tel 0248-220111 si de la Sala Casei de Cultura a Sindicatelor, in seara concertului

Concertul este organizat de Uniunea Armenilor din România Filiala Pitești

Parterner: Filarmonica Pitești www.filarmonicapitesti.ro

Intitulat „Ecouri armeneşti în jazz” – recitalul va fi o călătorie inedită de la rădăcinile jazzului (blues şi gospel) la etno-jazz (prelucrări de muzică tradiţională armeană şi românească – inclusiv colinde).

Uniunea Armenilor filiala Pitești doreşte să continue astfel promovarea  culturii armene în acest oraș unde comunitatea armeana are o veche istorie. Marturie e si frumoasa biserica armeneasca din Pitesti, construita in 1852.

Biserica armeneasca „Sfantul Ioan Botezatorul” din Pitesti

„Cantata de Crăciun”, în programul concertului

Concertul fiind în perioada dintre Sfântul Nicolae şi Naşterea Domnului, voi prezenta şi o suită inedită de colinde – „Cantata de Crăciun”.

Publicul va putea asculta de la colinde (fie arhaice româneşti – unele din ele din colecţia Béla Bartók – fie de tradiţie bizantină, fie armeneşti) până la Negro-Spirituals afro-americane – una din formele muzicale primitive din care jazzul însuşi s-a născut. Voci dintr-un alt timp, plin de veselie şi frumuseţe. Alergând după cele pământeşti, cred că suntem în mare primejdie să uităm de însăşi bucuria marelui praznic al Naşterii Mântuitorului. Şi sper din toată inima ca în concertul de la Pitești să fim întru împreună-prăznuire.

O variantă a Suitei de colinde a apărut şi pe CD-ul „Nasterea”. Muzica CD-ului „exprimă puterea de a transcende a muzicii, în toate tradiţiile şi formele sale” (Roger Griffin – Oxford). https://harrytavitian.wordpress.com/2008/11/19/birth/

http://www.youtube.com/watch?v=ll8BURJ0GnY  “Avedis” prelucrare dupa un colind armenesc

Aştept cu emoţie să mă reîntâlnesc cu publicul din Pitești

În general am avut plăcerea de a merge prin locuri mai puţin umblate, mai puţin bătătorite… Este foarte uşor să cânţi în oraşe mari ca Bucureştiul sau Clujul care îţi garantează un public dar există şi spaţiul mult mai extins al oraşelor unde nu a fost până acum o activitate susţinută de jazz. Eu mă simt foarte bine în aceste oraşe  unde este o lume foarte bună, legăturile dintre oameni sunt mult mai strânse, interesul pentru cultură e mare iar actul artistic, excelent primit. Sunt sigur că aşa va fi şi de această dată la Pitești. Până acum am mai concertat de două ori la Club Hush (gazde minunate); reacția deosebită a publicului ne-a întrecut toate așteptările.

Articole despre primele mele doua concerte la Pitesti:

https://harrytavitian.wordpress.com/2008/01/31/unchiu-sarkis-si-primul-meu-concert-la-pitesti/

https://harrytavitian.wordpress.com/2009/02/25/gheorghieni-si-pitesti-in-duo-cu-cserey-csaba/

In seara de Sanziene cant la doua piane cu Ion Baciu Jr, la Satu Mare

iunie 14, 2011

Fotografii din concertul meu cu Ion Baciu Jr de la Ateneul Roman (2009) Foto Matei Lupu

24 iunie 2011  Piano duo: Harry Tavitian & Ion Baciu jr. la Samfest Jazz. Filarmonica ‘Dinu Lipatti’ – Satu Mare. http://www.samfest.ro/2011/05/samfest-jazz-2011/

Ion Baciu Jr.:  „Harry?  E un bun balcanic”.

Harry Tavitian: „Ion Baciu jr. este un maestru al armoniei, cu un feeling de jazz innascut”.

Noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu pe linia lui Thelonious Monk, el pe linia lui Bill Evans. Cand am pornit acest proiect am avut nevoie de mult curaj. Acum pot spune ca aceasta intalnire a contrastelor a fost deosebit de stimulatoare pentru amandoi. Ne bucurăm să putem prezenta si la Samfest Jazz aceasta formula inedita.

Satu Mare este un oras care a redevenit in ultimii ani  un punct important pe harta jazzului romanesc. Publicul satmarean este deja unul avizat, asa ca orice noua intalnire a noastra e o incantare. Totdeauna mi-am amintit cu placere de festivalurile de jazz de la Satu Mare dinainte de 1989. Echipa de la Centrul Cultural «G.M. Zamfirescu» a reusit, prin respectul fata de artisti si de public, sa reinvie atmosfera autentica de impreuna-bucurie intru jazz. Administratia locala, in ciuda problemelor legate peste tot in Romania de lipsa fondurilor, nu a renuntat la sprijinul dat evenimentelor culturale, ceea ce e un lucru deosebit.

 Cu „Ţunţu” Baciu  mai cantasem „la patru maini” in jam-sessionuri prin festivaluri, în anii ’80. Ne-am reintalnit la doua piane, de-abia in 2007 la Festivalul de la Viena. Concertul nostru a fost aşteptat cu deosebit interes de publicul de jazz austriac: „Harry Tavitian, un pianist cu totul deosebit, unul din initiatorii Noului Jazz est-european, va cânta cu renumitul pianist Ion Baciu.” (Reinhard Seifert – compozitor, Austria)

Concertul din aceasta seara a fost unul fantastic. A doua jumatate a concertului a fost foarte, foarte interesanta – un dialog muzical de exceptie intre Harry Tavitian si Ion Baciu jr. Pe Tavitian nu l-am mai auzit niciodata cu un repertoriu atat de american si de aceea prestatia lui a fost extrem de interesanta. Un dialog muzical perfect intre doi muzicieni diferiti. (Eva Pernes – manager cultural, Austria)

Excelenta ideea de a-i reuni pe acesti muzicieni, deoarece sunt artisti care au demonstrat ca muzica, acest limbaj universal, creeaza legaturi remarcabile. (Harald Albrecht – jurnalist muzical, Austria)

http://www.youtube.com/watch?v=iNq6k9F1-98

Țunțu Baciu a fost invitatul meu la Concertul de Craciun de la Ateneul Român din 2009.

Va multumim pentru regalul (si nu prezidentialul!) de aseara. Halal! Partea cu Tuntu, pentru noi inedita, ne-a dat gata. Harry a avut numai de cistigat din “confruntarea” cu un jazzman clasic-poetic — in linia Bill Evans, dar cu un plus de spirit ludic. Asa s-a ajuns la empatie: pe terenul poetic-ludic, din care fiecare din cei doi are cite o supradoza. Ludicul e mai temperat-minimalist la Tuntu si mai spectaculos la Harry, dar poeticul (la care Harry adauga, desigur, o dimensiune mistica, in vreme ce Tuntu aduce o dimensiune cerebrala si introspectiva) ii mentine in permanenta fuziune. Sorin si Mona (Antohi) – email, 20 dec 09

http://www.youtube.com/watch?v=tKd7DN5tOKg

http://www.youtube.com/watch?v=ARaeLPRRv6E&feature=related

A urmat concertul nostru de acum un an, de la Muzeul Enescu. Reintalnirea noastra pe scena palatului Cantacuzino a fost prilejuita de conferinta grupului international de studii „Negotiating Modernity” cu tema “Romania Interbelica in Context Regional si European”, organizata de Sorin Antohi, una dintre mințile strălucite ale timpului nostru.

Secvente din concert (filmarea – Ion Radu Zilisteanu).

http://www.youtube.com/watch?v=6NwEaTq5IoILa Fiesta

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeYParchman Farm

Ion Baciu jr. (n. 1959, Iaşi). E absolvent al conservatorului din Iasi. De la debut, din 1977 pana in 1987 a participat la majoritatea festivalurilor din tara, in formule proprii, apoi in formatia saxofonistului Dan Mandrila.  In 1987 a parasit Romania, luind-o de la capat in Suedia, unde a  a absovit Academia Regala de Muzica din Stockolm şi a devenit un nume cunoscut publicului de jazz suedez cantand alaturi de numeroase nume consacrate ale jazzului din Suedia. A făcut parte din Norrbotten Big Band, formatie cu care a avut ocazia sa cante cu mari muzicieni ai lumii cum sunt Toots Thielemans, Bob Brookmeyer, Palle Danielsson si altii. Cu Palle Danielsson a colaborat ulterior in formatii restranse, avandu-l ca oaspete si in Romania.
Incepand cu 2002 Ion Baciu jr revine tot mai des pe scena romaneasca si reprezentand nu de putine ori jazzul romanesc peste hotare in evenimente promovate de Institutul Cultural Roman. In 2008 fondeaza cvintetul Ion Baciu jr, din care fac parte trei muzicieni suedezi si unul din Austria, cu care a concertat la Paris, Varsovia, Viena, Stockholm, etc.

Ecouri la concertul de la Muzeul Satului

iunie 14, 2011

Muzeul Satului, 22 mai 2011 Foto Manuela Tavitian

Video:

Doua secvente  imortalizate de scriitorul Alexandru Vakulovski:

http://vklvsk.blogspot.com/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb  –  Bordeias, bordei, bordei (dupa Anton Pann)

http://vklvsk.blogspot.com/2011/05/totul-despre-frumos-harry-tavitian-la.html – La portile Levantului (Tavitian)

Filmare a lui Lory: http://www.youtube.com/watch?v=kuVqn8RPAQA  –  Potarnichea (dans armenesc)

Filmulete de Veronica Jamgocian:

http://www.youtube.com/watch?v=TcKqd1KLjRg  –  Bordeias

http://www.youtube.com/watch?v=9qaFazbGRkQ  –  La portile Levantului

Cu cateva zile inainte de concertul de la Muzeul Satului m-am trezit cu un SMS de la parintele Gherontie care traieste nestiut, intr-o poenita de la margine de padure: „Hristos a Inviat! Sa aveti bucurii in satul romanesc si sa se bucure de lucrare Cerul, Dimitrie Gusti, oamenii, animalele, pasarile, gazele, copacii, pomii, iarba, florile… Doamne ajuta!”

Cum din pacate sunt un biet om sub vremi, mi-am facut multe griji in privinta cerului pamantesc (am dat telefon la Institutul Meteo si mi-au spus ca va fi potop exact cand era programat concertul). Au fost doar cativa stropi si apoi norii s-au imprastiat. Cred ca parintele Gherontie, cu binecuvantarile sale, n-a fost strain de aceasta intamplare…

Pentru mine Muzeul Satului e de fiecare data un un loc al bucuriei. Fie ca e vorba de caldura gazdelor noastre – doamnele Paula Popoiu si Lia Cosma –  de muzeu in sine sau de firescul cu care se plimba prin muzeu gainile motate si stau tolanite pisicile. Despre cei care au venit la concert, pe cine sa pomenesc mai intai? M-am reintalnit cu prieteni de departe ca Sergiu Selian (stabilit in Australia), cu Alexandru Vakulovsky si Moni Stanila (finii din Moldova ai lui finu’ Mugur…), cu familia Nitescu venita special pentru concert de la Pucioasa sau cu Doina Uricariu (care locuieste in America dar era in Bucuresti pentru Targul de carte). I-am revazut si pe Alex Revenco si Iulian Ignat, jurnalisti de mare calitate. Au fost si confrati armeni din Bucuresti si din New York, au fost si prieteni din Valenii de Munte si din Constanta. Si bineinteles, multi prieteni din Bucuresti (unii foarte vechi, altii mai noi datorita blogului sau Facebookului). Si multi altii, nestiuti… Cu totii am fost impreuna intru bucuria libertatii jazzului, in verdele unei zile de mai, intr-un loc insufletit de har. Le multumesc tuturor celor care au facut posibil acest concert (organizatori si public, deopotriva) si celor care au scris, postat fotografii sau secvente video. O mentiune speciala pentru ajutorul dat la sonorizare de Ovidiu Turcu.

Muzeul Naţional al Satului la 75 de ani Satul cu privighetori

[…]”Daca manifestarile legate de frumoasa sarbatoare au inceput in prezenta altetelor regale, printesa Margareta si Radu Duda, tot o manifestare regala a insemnat si ultimul episod din seria de concerte: jazz cu Harry Tavitian. Adevarata forta a naturii, de sub degetele maestrului razbat sonoritati exotice extrem-orientale, dar si „dulceturi amare”, din portofoliul unui geniu ca Anton Pann: dansurile romanesti, prelucrate cu o tusa moderna fara egal. Ascultatorii sunt in delir. Vibratiile muzicale, de o densitate coplesitoare, par a culca la pamant fanul necosit de pe alei. Pentru mai bine de un ceas, timpul pare suspendat. Vrajitorul cu nume armenesc cinsteste in felul lui mostenirea lui Gusti. Si este rasplatit cu indelungi ovatii”[…]. Ion Longin Popescu (Formula AS) http://www.formula-as.ro/2011/971/mica-enciclopedie-as-27/muzeul-national-al-satului-la-75-de-ani-13789

Jazz cu Harry la Muzeul Satului

Dacă, în urmă cu vreo 35 de ani, când l-am cunoscut pe Harry Tavitian, cineva ar fi prezis că într-o zi, cândva în viitor, o să vin din Australia, iar Harry – de la Vălenii de Munte, ca să ne întâlnim la Muzeul Satului din Bucureşti, aş fi apreciat că persoana în chestiune posedă – eufemistic vorbind – o fantezie debordantă. Iată, însă, că viaţa cu surprizele ei este mai generoasă decât orice imaginaţie. Aşa se face că, în ultima zi, 22 mai, a serbărilor prilejuite de comemorarea a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului Satului de către Dimitrie Gusti, mi s-a oferit desfătarea unică – fie chiar şi repetabilă – de a-l asculta pe jazzmanul nostru într-un one man show cum numai el ştie să-l pună la cale.

Mai întâi, surpriza l-a ţintit pe însuşi protagonistul serii, fiindcă direcţia instituţiei sărbătorite l-a onorat cu o diplomă, cu medalia comemorativă a aniversării şi cu un volum masiv consacrat Dobrogei. Abia apoi s-a aşezat Harry Tavitian în faţa orgii electronice în chip de pian, unde evident că s-a aflat în elementul său. Şi vraja s-a instalat. A început cu un susur de fluier sub crengile unui măr înflorit, cum sună cântecul armenesc, un alt cântec armenesc a gângurit ca o potârniche, pentru ca un şaracan de Nerses Şnorhali să inducă starea de graţie cu muzica vorbelor nerostite.

Dar Harry cunoaşte magia peregrinării pe meridianele culturale. De la un dans gnosic cu modulaţii româneşti al lui Erik Satie, el şi-a purtat ascultătorii pe valurile temei din filmul “Sunetul muzicii”, prin cele şase melodii folclorice ale suitei de dansuri româneşti fixate în universalitate de Bela Bartok, a ajuns prin propriile puteri “La porţile Levantului”, odată pianul chiar a tăcut şi atunci pianistul s-a simţit obligat să-şi dea drumul la gură şi de acolo a ţâşnit cel mai autentic blues, cum numai adevăraţii tuciurii se pricep să-l cânte acolo, la ei acasă.

Şi, pentru că întotdeauna când se produce Harry muzica pare să  nu se mai sfârşească, iar dacă îşi îngăduie s-o facă au grijă cei delectaţi de ea s-o cheme înapoi şi să-i ceară omului de la claviatură să prelungească miracolul, Harry a fost adus la loc de aplauzele nesătule şi a făcut din “Bordeiaş, bordei, bordei” al lui Anton Pann un soi de potpuriu din care nu lipsea nici măcar dansantul boogie-woogie. Iar în aglomeraţia finală de îmbrăţişări, de pupături, de zâmbete, de autografe, când o cucoană întâmplătoare a întrebat mormăind în barbă ca pentru sine “Ce legătură are Muzeul Satului cu muzica asta?”, scriitoarea Doina Uricariu, deloc întâmplătoare, dar aflată prin preajmă, i-a replicat peste umăr: “Mare legătură”.  Sergiu Selian (Ararat)

Comentarii: 1.     boony(ca) May 28, 2011 – 8:13 am

Un regal este Harry Tavitian, un cadou suprem pentru o tara degradata de altfel… Cu atit mai mult sa ne bucuram de el sa ne delectam de cite ori il auzim si vedem! Cu astfel de oameni (poate mai putini la numar decit degetele unei maini) viata este mai frumoasa!  http://www.araratonline.com/2011/05/24/jazz-cu-harry-la-muzeul-satului/

 Un spectacol de excepţie la aniversarea unui eveniment de excepţie: Concert HARRY TAVITIAN cu prilejul a 75 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti

Duminică 22 mai, pe înserate, după o săptămînă cu totul aparte, Muzeul Satului  „Dimitrie  Gusti”  din  Bucureşti  a încheiat seria de spectacole dedicate împlinirii a 75 de ani de existenţă ai acestui sălaş de cultură, printr-un concert susţinut de un invitat special: virtuozul jazzman Harry Tavitian. Cu vădită emoţie, doamna director general Paula Popoiu a înmînat distinsului nostru conaţional o frumoasă diplomă de excelență,  o plachetă comemorativă şi monumentalul său volum „Antropologia Dobrogei”. A urmat apoi un adevărat regal interpretativ, în care Harry Tavitian a îmbinat cu măiestrie pagini din muzica armenească, în minunate transpuneri cu influenţe jazzistice, blues şi cîteva dansuri culese de Bela Bartok, precum şi un  cîntec compus de Erik Satie, inspirat de muzica pe care o asculta pe cînd se afla în atelierul bunului său prieten, sculptorul român Constantin Brâncuşi.

Şi dacă norii negri au încercat la un moment dat să ruineze frumuseţea concertului în aer liber stropind claviatura maestrului Harry Tavitian cu cîţiva picuri răzleţi, se vede treaba că „ce este frumos, şi lui Dumnezeu Îi place” pentru că foarte curînd ei au fost împrăştiaţi departe.

De bună seamă, tomitanul nostru nu se putea despărţi de publicul spectator fără a acorda şi un bis din compoziţiile lui Anton Pann.

„Şi cîntând aceste cânturi, m-am gîndit la taica Pann,

Cu plecăciune ca dânsul am suptscris eu, Tavitian”.

Astfel sună dedicaţia înscrisă pe CD-ul intitulat Old Balkan Rhapsody.

Dacă vă imaginaţi cumva că o asemenea partitură muzicală poate fi lesne interpretată, vă spun eu că vă înşelaţi amarnic deoarece mîinile îţi sunt solicitate la maximum şi îţi trebuie mai mult decît dexteritate şi talent pentru a putea reda cu cît mai multă fidelitate o astfel de melodie. Trebuie să ştii cum să îţi faci degetele să danseze pe claviatură, iar această calitate nu o obţii decît după mulţi ani de practică, după multe eforturi şi sacrificii. Harry Tavitian a încîntat publicul, stîrnind din nou ropote de aplauze, demonstrînd – o dată în  plus – că pentru el, variaţiunile pe o temă dată par a fi o simplă joacă de copil. Daniela  Bezerian

Fotografii: http://www.dancalin.ro/2011/05/concert-harry-tavitian-la-muzeul-satului/

Pe Facebook: Sebastian Apostol, Mihaela Petre,Alexa Plescan, Iuliana Ghidu – fotografii proprii si ale lui Gabriel Mitroi Si pe contul meu de Fb.

O pasare rara din nou la Muzeul Satului

mai 12, 2011

Muzeul Satului, mai 2008 Foto Iulian Ignat

Recital Harry Tavitian

Duminica 22 mai 2011, ora 17 

Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucuresti (Soseaua Kiseleff nr.28).

Muzeul Satului aniverseaza 75 de ani de la inaugurare. Recitalul meu incheie seria de manifestari dedicate acestui eveniment deosebit. Intrarea pe baza biletului de acces in muzeu (6 lei)

Cum am foarte putine concerte in Bucuresti, ma simt ca o „pasare rara” in gradina Muzeului Satului. Este a doua colaborare a mea cu Muzeul Satului, prima fiind acum 3 ani. Cred ca nu este intamplator. Am un deosebit respect pentru omul simplu de la tara. Pentru mine folclorul inseamna traire iar Muzeul Satului este unul din locurile mele de suflet. Scriam pe blog https://harrytavitian.wordpress.com/2008/05/23/la-taifas-despre-concertul-de-la-muzeul-satului/  dupa concertul de acum 3 ani: La Muzeul Satului m-am simtit in largul meu. A fost prima colaborare si pot sa spun ca gazdele au fost persoane tot atat de primitoare cum sunt si casutele pe care le ocrotesc cu dragoste si reusesc sa le pastreze vii. Atmosfera m-a purtat dincolo de spatiu si timp. Imi amintesc din concert, de stolul de mierle pe care probabil ca le starnise pianul si cu care am palavragit, lasand in piesa mea momente de liniste pe care ele le-au umplut cu muzica lor.

Sunt armean prin nastere, roman prin adoptie si ma simt acasa in ambele spatii spirituale – balcanic si caucazian. Influentele folclorului romanesc si armenesc au fost prezente inca de la inceputuri in muzica mea; m-am apropiat in mod firesc de cele 2 traditii. Ceea ce incerc sa fac acum este sa pun in valoare vecinatatea celor 2 culturi.

Presa, despre concertul de la Muzeul Satului, din mai 2008:
„Tavitian a cantat singur singurel, pe mica scena din lemn amplasata intr-o poienita a Muzeului Satului. Chiar daca s-a aflat singur pe scena, Tavitian a avut parte de un acompaniament de mare clasa: mierlele din copacii muzeului. Am venit aici de atatea ori ca simplu vizitator, a declarat jazzmanul, si am apreciat naturaletea, spontaneitatea, firescul acestui loc. Sunt valori pe care le caut si in muzica, asa incat mi-a facut mare placere sa sustin, in sfarsit, un concert aici”. (Iulian Ignat – Formula AS):
http://www.formula-as.ro/2008/821/planete-culturale-30/saptamana-excelentei-9682

Tavitian in dialog cu Nicolae Manolescu, in 1999: „Preluarea folclorului in jazz devine, pana la urma, o modalitate de supravietuire a folclorului in muzica urbana. Jazzul insusi a aparut acum un secol ca o forma de folclor: o creatie orala, spontana; s-a transmis prin viu grai, creat de niste oameni care nu prea stiau multa carte. El a devenit o expresie a libertatii. Folclorul, la randul lui, este dintotdeauna, un fenomen spontan, creat dintr-o placere de a-l face. Si toate astea, la mine, se intalnesc”.

Critica internationala: „Exista multi pianisti in jazz, dar Tavitian este unic. Folosirea de catre Tavitian a temelor traditionale romanesti este, fara indoiala, una din cele mai bune manuiri ale muzicii balcanice la ora actuala, facuta cu deosebita grija si dragoste, cu o tehnica superba si un simt dramatic fara egal. In concert, ca si pe disc, la talangi si fluiere romanesti, ne apare un om din care muzica pur si simplu izbucneste din strafunduri”. (Eugene Chadbourne – SUA, 2004)

„Mult mai important decat preluarea ocazionala a unor teme folclorice, se dovedeste a fi faptul ca exista muzicieni improvizatori europeni, care reflecta si integreaza elementele folclorice intr-un stil personal. Este important ca in aceste cazuri e vorba mai ales despre muzicieni, cum ar fi Harry Tavitian, care provin din acele parti ale Europei in care mai exista o legatura relativ puternica si vie cu folclorul indigen”. (Bert Noglik – Germania, 1990)

Fotografii foarte bune din concertul de la Muzeul Satului din 2008 sunt pe pagina lui Iulian Ignat, in sectiunea a treia, la Harry Tavitian: http://www.iulianignat.ro/portfolio_jazz.html

Una din cele mai vechi compozitii ale mele „Old Balkan Rhapsody”, in varianta cu formatia mea „Orient Express”: http://www.trilulilu.ro/chakaal/0c2ddb296e1d45

Ecouri la concertul de la Iasi

mai 2, 2011

foto Manuela Tavitian

Concertul de la Iasi? Un mare dar in Saptamana Luminata

O reintalnire emotionanta cu prieteni dragi, vechi microbisti ai jazzului: Alexandru Carausu, Liviu Antonesei, Mihaela Marculescu, Florin Cintic, Alex Vasiliu, Florin Dascalu, Radu Andriescu, Emil Raducanu si multi altii.

foto Manuela Tavitian

La invitatia domnului profesor Alexandru Carausu am cantat pentru prima oara la Iasi in 1982. Alex Vasiliu si Mihaela Marculescu au facut si ei eforturi deosebite pentru promovarea jazzului, de-a lungul timpului.

foto Manuela Tavitian 

Am avut parte de o sedere foarte placuta, Maricel Agop, presedintele Uniunii Armenilor filiala Iasi (organizatorul concertului) a fost o gazda extraordinara. Un moment deosebit a fost cel al vizitei pe care am facut-o la Biserica Armeana din Iasi, monument istoric din secolul 14.

foto Manuela Tavitian 

O mare bucurie a fost si revederea cu restul clanului „Agop”, venit special de la Bacau pentru concert.

foto Manuela Tavitian

Nu in ultimul rand, un cuvant de multumire pentru profesionalism, echipei TVR Iasi.

Cat despre public? Am simtit cum ma insoteste de-alungul intregului recital, atent la fiecare nota. Finalurile pieselor sunt esentiale pentru mine: clipa sublima de liniste dintre ultima nota si aplauze mi-a umplut si de data asta sufletul.

Ce as putea sa spun de cuvinte ca acestea: „Tocmai m-am intors de la concert. aproape doua ore de stat pe scari in cea mai incomoda pozitie imaginabila… dar a meritat fiecare secunda. Recitalul a fost extraordinar, felicitari dl. Tavitian!” (Haze, comentariu pe blogul meu)

Lucru foarte rar in ziua de azi, au aparut deja doua cronici de substanta, dupa concert. Le reproduc mai jos, in ordinea aparitiei.

The Armenian Soul of Romania (cronica de Florin Cîntic in „Iasul Universitar”)

În fiecare an, la 24 aprilie, armenii comemorează Metz Yeghern-ul („Marele Rău”), moment de neuitare a masacrelor de tip genocidal săvârşite de guvernul „Junilor turci” asupra populaţiei armeneşti între anii 1915 şi 1916. Dincolo de lacrima vărsată pentru cei peste un milion şi jumătate de nevinovaţi epuraţi etnic în numele panturcismului şi turanismului, semnificaţia acestei comemorări este şi aceea de a exorciza un rău cu atât mai apăsător şi tragic cu cât Turcia refuză şi azi să-şi asume, simbolic, vina pentru faptele abominabile de atunci. De aceea, armenii încearcă, an de an, în fiecare loc în care mai există comunităţi ale lor, fie şi firave, să nu uite şi să nu ierte această traumă, această rană neînchisă provocată de crimele de atunci. Cu acest gând la Iaşi, în acest an, domnul Maricel Agop, liderul comunităţii armene, s-a gândit să cheme, pe scena şi sub reflectoarele studioului TVR Iaşi, pe 28 aprilie, la ora 19, un şaman.

Îmbrăcat într-un costum armenesc, cu deja celebra lui KL-KHARG brodată pe creştet, cu o barbă lungă, sură şi împletită la capăt, exorcistul şi-a început calm ritualul, în faţa celor câteva sute de spectatori care umpleau sala şi care-l urmăreau cu respiraţia tăiată. Ştiaţi că în fibra lor de adâncime, la sevă, prison blues-ul, doina dobrogeană şi balada armenească sunt totuna? Că poţi substitui, magic, eflorescenţe sonore de la una la cealaltă sau că pe structura canava a ritmurilor primordiale, comune fiecăruia în incantaţia tragică, se pot broda la nesfârşit kilim-uri sonore unice, neobişnuite, dar consecvent armonice între ele indiferent de structurile din care provin iniţial? Dar că poţi cânta la pian ca la o harpă – cu mâna stângă îmblânzind, stenic, fundalul ritmic, cu volute aspre în timp ce, în picioare fiind, mângâi cu buricele degetelor, tandru sau ciupit, repezit viril, corzile prelungi ale unui pian cu coadă disecat în văzul publicului, cu capacul ridicat? Cum e posibil să pui în dialog o prelucrare unică după Suita Românească de Bela Bartok cu un imn religios armenesc din secolul al XIII-lea cântat din shvi şi ragtime-ul primitiv sincopat al lui Scott Joplin? Păi, după cum spuneam, prin magie…

Ca să fiu sincer nu cred că eticheta de Etno-jazz poate însemna ceva. Forţa imensă a jazz-ului vine de fapt din uriaşa libertate pe care o descătuşează. Aici poţi asimila şi retransfigura orice, zdrobirea, mutilarea, schimbarea sau ironia la adresa canonului fiind reguli de configurare. Sugestiile, influenţele sau temele folklorice (în sensul de exprimare identitară a unei culturi prin muzica ei, nu de muzică populară, de consum) care generează astăzi genul proxim numit „world music” sunt, la urma urmelor, structurile esenţiale ale jazz-ului, o lume unde sunt topite rădăcinile ritmice şi meniul sufletesc specifice sudului american în combinaţie cu orice altceva mai poate fi la îndemână, deci şi cu mirodenii balcanice şi caucaziene pentru că aici, chiar asta e regula. Tehnica şamanului care a oficiat la Iaşi katharsis-ul din sale de concerte a TVR a acoperit zone foarte îndepărtate unele de altele cu aceeaşi abilitate şi, mă grăbesc să o spun, a dat o palmă măreaţă detractorilor săi care îl catalogau, în anii când prefera variantele esenţializate şi abstracte ale free-jazzului, drept omul „care face pianul ţăndări” prin fineţea tulburătoare a unui borangic sonor trist şi emoţionant, iritant catifelat. Accesele sale stihinice din trecut s-au transformat, cu rafinament alchimic, în accente dramatice care fulgeră sclipitor în spaţiul sonor atât de straniu şi de acaparator pe care pianul, sub mîinile-i neastâmpărate, îl crează în jur.

Celor care s-au întrebat, poate, ce are de-a face trista comemorare istorică din preambul cu trăirea în transă pe care şamanul armean, cu dexterităţi de derviş rotitor, ne-a înşurubat-o frugal în suflete, ar trebui doar să le reamintesc că „The Entertainer”, celebrul rag al lui Scott Joplin cu care a început exorcismul a fost scris exact în anul în care armenii erau măcelăriţi. De aceea, dicolo de tehnică şi de o arhitectură sonoră unică, am fost invitaţi să fim martori la o trăire de excepţie, în care oftaturile şi chiotele triste nu erau întâmplătoare, iar cel care oficia la pian ţinea tot timpul ochii închişi nu atât pentru a ne transmite o metaforă a orbirii omului contemporan, post-modern, ci pentru a ne invita să intrăm în lumea lui izvodită din mirodenii şi sânge la poalele Araratului şi ale cărei ritmuri şi tânguieli tragice sunt izbitor de asemănătoare cu ale noastre. Să intrăm deci, în lumea lui Harry Tavitian! http://www.iasuluniversitar.ro/opinii-atitudini/opinii/2008-florin-cintic-the-armenian-soul-of-romania.html

Harry, vocea sa, pianul său (cronica postata de Liviu Antonesei pe blogul sau)

Joi seara, în sala de concerte a TVR Iaşi, am avut norocul să asist la uluitorul recital al lui Harry Tavitian. Harry este un muzician care mi-a plăcut dintotdeauna, mai precis de la primul concert pe care l-a dat la Iaşi, cu grupul Creativ, în 1981 sau 1982, în cadrul unei ediţii a Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti, organizată în urbea mea. De atunci, a mai cîntat de cîteva ori la Iaşi, dar nefiind în localitate, am ratat concertele cu pricina. În schimb, i-am ascultat şi reascultat discurile, l-am urmărit la TV, cînd a fost difuzat, m-am mai plimbat şi pe site-ul său sau pe youtube. N-aş putea spune exact de ce-l socotesc pe Harry unul dintre cei mai mari jazzmani ai momentului – şi nu mă refer doar la relativ săracul, dar de calitate!, spaţiu cultural-muzical de la noi – pentru că succesele sale internaţionale sînt notabile şi a cîntat mai peste tot în Europa şi dincolo de Ocean. Poate din pricina formulei sale muzicale, care reuşeşte să pună laolaltă tradiţia clasică a jazz-ului, jazz-ul contemporan şi felurite etno-muzici, de la folclorul armenesc la cel balcanic sau românesc? Poate din cauza calităţilor sale interpretative solo şi în diverse combinaţii instrumentale? Nu, chiar nu ştiu, ştiu doar că joi seara am stat mai bine de două ore sub vraja muzicii sale, a pianului său parcă vrăjit şi a vocii sale de o versatilitate parcă nesfîrşită. Dacă închideai ochii la un blues, unul de închisoare sau unul din Deltă – nu a Dunării, de bună seamă! –, aveai senzaţia că în faţa ta se află un negru abia scăpat de pe plantaţie. Dacă făceai acelaşi lucru în vreme ce cînta un dans din Caucazul neamului său, credeai că este vorba despre o solistă alto.  Şi am făcut aceste probe, această experienţă, nu vorbesc ipotetic.

Pe afiş, scria că Harry se va produce cu teme armeneşti din jazz. Dar înseamnă să nu-l cunoşti deloc pe muzician ca să crezi că şi-ar putea impune asemenea limitări în cuprinsul unui concert! Aşa că a interpretat teme din jazz-ul clasic, compoziţii proprii, blues-uri, cîntece inspirate din folclorul armenesc de bună seamă, dar şi din cel balcanic sau românesc. Şi, într-o asemenea combinaţie de sonorităţi, nici nu s-a limitat la virtuozitatea sa pianistică incredibilă şi la vocea sa, de fapt vocile sale ar fi mai exact!, ci ne-a demonstrat ce înseamnă o muzică de mare calitate şi cînd încearcă timbrul altor instrumente, de la muzicuţa blues-ului la cele aparţinînd tradiţiei muzicale armeneşti. Sigur că mi-a plăcut întreg  recitalul, iar dacă am rămas cu o slăbiciune pentrusuitade dansuri transilvănene, culese de Bela Bartok, e şi din motive extramuzicale. E ceva fermecător şi cumva dincolo de muzică să asculţi nişte vechi cîntece româneşti, culese de un ungur acum vreo sută şi mai bine de ani, în interpretarea unui armean bîntuit, dar bîntuit bine!, de geniu muzical.

Şi mai este ceva care mi-a plăcut foarte mult şi care este de dincoace ori de dincolo de muzică – publicul. Nu mă refer numai la calitatea acestuia, la reactivitatea perfectă la muzica audiată, ci şi la vîrstă. Privind în jur, poate că nu simţeam chiar complexe de „om bătrîn”, dar nici mult nu mai aveam! Eu, profesorul Alexandru Cărăuşu, căruia îi datorez iniţierea mea în jazz, provocată de audiţiile pe care le organiza, pe cînd eram student, în amfiteatrul de la Matematică, Florin Cîntic, Emil Răducanu, un alt eminent animator al jazz-ului aici, în Iaşi, ca şi ceilalţi din generaţia mea, cam ridicam media de vîrstă a publicului! Este reconfortant însă să constaţi că jazz-ul nu are doar un trecut şi un prezent la noi, ci într-un fel, şi un viitor asigurat de un public tînăr şi de calitate. Cred că filiala ieşeană a Uniunii Armenilor din România, TVR Iaşi şi Alex Vasiliu, ca prezentator, merită toate laudele şi mulţumirile noastre pentru această atît de reuşită întîlnire muzicală cu Harry Tavitian. http://antonesei.timpul.ro/2011/05/01/harry-vocea-sa-pianul-sau/