Posts Tagged ‘Oradea’

Concert Harry Tavitian la Oradea, joi 22 iunie

iunie 19, 2017

Harry Tavitian (pian, voce, fluiere, percuție)

Joi 22 iunie 2017 ora 20

Curtea Cetății Oradea

Intrarea liberă

Concertul e prilejuit de Zilele Sfântului Ladislau

„Spectacolul Legende despre Sfântul Ladislau orchestrate în manieră jazz – o premieră absolută – va fi susținut de muzicieni și de actori români și maghiari. “Invităm toți orădenii la spectacol și sperăm ca fiecare persoană din public, indiferent de etnie, să simtă că evenimentul i se adresează”, subliniază Nemes István, directorul de programe al centrului cultural Posticum, organizator al spectacolului.

În prima parte a spectacolului, Harry Tavitian va interpreta prelucrări jazz ale lucrării Dansuri populare românești compuse de Bartók Béla, precum și cântece armenești medievale.

În a doua parte a evenimentului, muzicienii de la Balázs Elemér Group, alături de artiștii Andrejszkij Judit și Mizsei Zoltán, vor interpreta cânturi gregoriene și cântece populare maghiare bisericești care vorbesc despre Sfântul Ladislau, orchestrate în manieră jazz.

Între două cântece, actorii Pitz Melinda și Sebastian Lupu vor rosti, în limba română și în limba maghiară, texte referitoare la Sfântul Ladislau care subliniază importanța sa istorică,  personalitatea sa și eforturile sale de integrare și conectare a comunităților.

Sărbătorim împreună! Vă așteptăm cu drag!”

http://zilelesfantuluiladislau.ro/jazzmanul-harry-tavitian-va-canta-dansurile-populare-romanesti-ale-lui-bartok-bela-la-zilele-sfantului-ladislau/

Maine seara, la Oradea, „De la blues la etno-jazz” cu Harry Tavitian si Cserey Csaba

martie 12, 2010

Grafica afis: Dj Goranga – gorangart; foto Sándor Levente

Duo Harry Tavitian (pian, voce, fluiere) – Cserey Csaba (percutie) in concert la Oradea

Sambata 13 martie 2010 ora 20 la  Moskva Caffe (Str. Moscovei 8 – fost Club Tempo, vizavi de Filarmonica).

Concertul este prilejuit de deschiderea clubului, va avea loc intr-un spatiu in care nu se va fuma si este organizat de Asociatia Culturala Moskva – multumim lui Mostis Gergő .
Biletele (15 RON) se vor pune in vanzare la club, in seara concertului.

In Oradea nu am avut foarte multe concerte, dar fiecare concert a fost unul deosebit. Primul concert a fost in martie 1988 la Teatrul de Stat, impreuna cu poetul Mircea Dinescu si cu regretatul critic Radu Enescu. Revolutia din 1989 ne-a prins intr-un turneu organizat chiar de Teatrul din Oradea. Nu va pot descrie cu ce stare sufleteasca am cantat suita de colinde pe teme de Bartok in concertul de la Oradea, pe 17 decembrie, cand stiam ce se intampla in Timisoara. In anii din urma imi amintesc cu placere de intalnirile cu publicul oradean, la Clubul Jazzland al Fundatiei “Posticum”, la Festivalul de teatru scurt sau la Festivalul studentesc. Ultimul concert, in 2004, a fost la Filarmonica, la Festivalul International Johann Strauss, unde sala a fost plina in ciuda caniculei si publicul, de o calitate deosebita.