Posts Tagged ‘Miercurea Ciuc’

A trecut si vara (5)…

octombrie 9, 2010

Fotografii din concertul de la Miercurea Ciuc, primite de la Szabolcs Gergely, caruia ii multumesc.

Dob-ban Miercurea Ciuc si Peninsula – Targu Mures, doua festivaluri in luna august la care am cantat in duo cu Cserey Csaba. Ambele festivaluri bine organizate, dar foarte deosebite ca factura.

Primul este specializat pe percutie, cel de-al doilea este un mega-festival – eclectic, de rock, la care se adauga jazz, blues, electro. La Miercurea Ciuc publicul stie exact la ce participa; la Targu Mures tipurile diferite de muzica propuse se canta pe scene diferite, asa ca spectatorii pot alege ce sa asculte, sau – cum se intampla de cele mai multe ori, asculta o parte a unui concert la o scena si se muta apoi la alta. Festivalul de la Miercurea Ciuc s-a tinut intr-un cadru deosebit, in curtea cetatii Miko ce gazduieste si complexul muzeal al orasului. La Mures se canta intr-un spatiu mult mai vast, la Complexul Strand. Daca la Ciuc atentia este focalizata pe ceea ce se intampla pe scena, la Peninsula tarabele cu bere si mancare fac concurenta acerba celor de pe scena.

Ambele festivaluri sunt in aer liber. Anul acesta am avut ghinion la Miercurea Ciuc, exact la noi s-a dezlantuit furtuna si ploaia. Ne-a parut foarte rau – stiam ca erau multi prieteni care venisera sa ne vada – unii chiar din Gheorghieni sau Sfantu Gheorghe. A fost foarte dificil sa cantam la concurenta cu bubuitul tunetelor (venite sa se dea in spectacol, fara invitatie, la Festivalul de percutie…). Am crezut ca nu va mai ramane nimeni, asa de tare era ploaia. Mare ne-a fost bucuria cand, la sfarsitul recitalului, ploaia a incetat si s-au dezlantuit aplauzele publicului care nu ne-a parasit, s-a adapostit cum a putut sub balcoanele cetatii si ne-a ascultat. La Peninsula ne temeam ca nu se va mai intampla minunea de acum doi ani, cand lumea umpluse spatiul din fata scenei. Si aici temerile noastre au fost infirmate… Aparent, prezenta noastra nu prea avea de-a face cu tot „balamucul” de la Peninsula.  Majoritatea, tineri ce pareau complet debusolati. Dupa concert am bantuit si noi pe la tarabe, am baut o bere si am mancat un langosh cu smantana, usturoi si cascaval ras… La un moment dat ne-a oprit o gasca de tineri. M-am temut sa nu fie magnetizati si sa se ia de noi, mai ales ca unul a venit glont spre mine si mi-a intins o halba de bere. M-a rugat sa gust din ea. M-am executat. Apoi mi-a spus din toata inima, zambind: „V-am vazut pentru prima oara acum doua saptamani la Festivalul de la Miercurea Ciuc. A fost extraordinar, nu mai auzisem asa ceva. Am aflat ca o sa cantati la Mures si am venit special sa va vedem. Sa va tina Al de Sus, sanatosi, sa cantati.”

Mai jos, de la lume adunate….

Despre Dob-ban:

Cronica in limba maghiara si fotografii de la festival, sugestive pentru atmosfera deosebita: http://multikult.transindex.ro/?cikk=12181

Alte fotografii: http://www.myspace.com/dobban/photos

Despre Peninsula

Ma gandesc ca muzica lui Harry ofera mult din aceea lume orientala, profund spiritualizata… (Narcis Martiniuc)

La Ciuc Party Stage Harry Tavitian & Cserey Csaba erau una cu instrumentele lor, te şi întrebi cum pot ieşi astfel de sunete ireal de fermecate doar dintr-o pianină şi nişte tobe. Secretul e la Tavitian & Csaba, care au fost şi cu alt repertoriu la Peninsula [acum doi ani], la fel de aplaudat ca şi acesta, în care-i auzim mai mult decît atunci vocea lui Tavitian, în mare formă şi acum, ca de fiecare dată, un concert deosebit, foarte frumos, de suflet. (Mihail Vakulovski) http://vakulovski.livejournal.com/122365.html

Am fost, ieri, la prima zi de Peninsula… ma rog… prima seara. Pe scurt:
Pasul 1: belit ochii la ce-i pe-acolo
Pasul 2: bere
Pasul 3: Ska-P (la scena principala) – un show interesant cu muzica buna 😉
Pasul 4: belit ochii, din nou, pe la celelalte scene (suna interesant si Harry Tavitian si Cserey Csaba)
Pasul 5: bere (la o alta terasa) http://www.hgp.ro/prima-zi-peninsula-targu-mures/

Peninsula, a început nebunia! (Raluca Cret, Jurnalul National)

Vama a cântat pe scena mare, în paralel cu francezii de la Babylon Circus, urmaţi de spaniolii de la Ska-P, care i-au atras pe tineri cu mesajele politice. I-au revoltat însă pe cei mai conservatori cu mesajele şocante şi cu modul în care au ironizat preoţii şi simbolurile creştine. Refugiul s-a numit Harry Tavitian cu Cserey Csaba, cărora le-a trebuit aproape o oră până şi-au acordat instrumentele. Magicianul Tavitian a fost o curiozitate mai ales pentru tineri, obişnuiţi cu alt gen de muzică, surprinşi să descopere melodiile maestrului la un asemenea festival. După recitalul lui Tavitian, spectatorii au migrat în masă la scena mare, unde britanicii de la Therapy? au ridicat praful şi a dezlănţuit energia publicului. […] http://www.jurnalul.ro/stire-muzica/peninsula-a-inceput-nebunia-553099.html

Peninsula 2010 a debutat in forta joi pe mailul Muresului cu un set de trupe care sincer meritau o zi mai buna de festival decat joi. Asta nu i-a oprit pe cei in jur de 10 mii de spectatori prezenti sa faca din showurile Felsziget-ului niste momente cu adevarat remarcabile. Evident, partea „cea mai grea” au facut-o cei de pe scena, asa ca am avut parte de probabil cel mai incendiar concert  pe care l-am vazut anul acesta alaturi de nebunii (la propriu) de spanioli de la Ska-P, o explozie de pian cu tobe – pe Harry Tavitian, 200 de inimosi cantand alaturi de KUMM la scena Kiss Fm si de un concert destul de dubios alaturi de Therapy?[…] http://www.metalhead.ro/stiri/Prima_zi_de_Peninsula_Poze_si_vorbe_la_cald-aid-89411-l-1

Cateva fotografii, altfel: http://www.metalhead.ro/poze/Peninsula_2010_Poze_din_prima_zi-foto-gid-125617-it-1654365-l-1

Dupa Lajko Felix a urmat pe aceeasi scena Harry Tavitian & Cserey Csaba iar la scena Kiss a fost Kumm. Au fost doua cantari foarte bune, ma bucur ca am reusit sa-i revad. Pe Tavitian & Csaba i-am vazut si la Oradea dar sonorizarea nu a fost atat de buna ca aseara.http://www.muzicadevest.ro/2010/08/27/festivalul-peninsula-2010/

Cronici in limba maghiara: http://multikult.transindex.ro/?cikk=12302

http://pluszportal.ro/web/index.php?option=com_content&task=view&id=22774&Itemid=170

Fotografii de Narcis Martiniuc, prieten drag pe care l-am revazut cu mare bucurie

Duo Harry Tavitian – Cserey Csaba la Festivalul Dob-Ban din Miercurea Ciuc

iulie 30, 2010

Harry Tavitian (pian) & Cserey Csaba (percutie)

Duminica 8 august 2010 ora 20.30

Cetatea Miko Miercurea Ciuc http://www.welcometoromania.ro/Miercurea_Ciuc/Miercurea_Ciuc_Cetatea_r.htm

Festivalul  instrumentelor de percutie Dob-Ban Ritmusfesztivál (editia a 5-a!) va avea loc la cetatea Miko din Miercurea Ciuc pe data de 8 august 2010, dar in cadrul festivalului vor mai fi concerte si workshopuri pe data de 6 august la Sovata, 7 august la Tusnad Bai si la Baile Harghita. Festivalul este organizat de Fundatia Agora din Miercurea Ciuc, care s-a adunat in jurul formatiei Role si e sustinuta de aceasta formatie:  http://www.youtube.com/watch?v=sv_exi6tGTU&feature=related

Iulian Ignat de la Formula AS mi-a trimis cateva intrebari pentru revista. Puteti citi interviul integral in numarul care a aparut astazi. Ceea ce i-am raspuns lui Iulian cred ca se potriveste atat organizatorilor festivalului cat si publicului de la Miercurea Ciuc.  Intalniri de suflet, valori autentice, bucuria impartasirii…

Iulian Ignat: din punct de vedere al evenimentelor muzicale, consideraţi această vară mai săracă decât precedentele? Se simte un recul?

HT : Cred ca aceasta vara nu este nici mai bogata, nici mai saraca decat precedentele. Recul, sigur ca este dar nu are nicio legatura cu criza financiara ci cu decaderea noastra sufleteasca.
Iulian Ignat: se discută enorm despre criza financiară, se simte ea în  sfera muzicală? Îi simţiţi pe spectatori mai îngrijoraţi, mai încordaţi? Cum simţiţi starea de spirit a publicului din ţară?

HT: Aceasta criza este una artificiala, generata ca atare si intretinuta (atat cat va fi nevoie!) pentru rezolvarea unor interese precise. Muzica, si mai ales jazzul, isi vede de treaba ei.
Publicul de jazz este unul special. Oriunde. Ei nu merg la un concert de jazz ingrijorati sau incordati. Jazzul inseamna libertate si acesti oameni merg la jazz ca sa ia si ca sa dea libertate. Asa se intampla in orice comunitate de jazz de oriunde, inclusiv de la noi.
Pe la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut am renuntat definitiv la pianul clasic, devenind un muzicant de jazz. Asta mi-a permis ca de atunci si pana astazi, timp de peste 40 de ani, sa pot cunoaste pe foarte multi dintre acesti oameni, carora li se revarsa libertatea din priviri. Asta este starea de spirit pe care o simt.

Inainte de 1989 in Romania existau numeroase cluburi de jazz care au inceput prin a organiza auditii la care s-a adaugat apoi si organizarea de concerte. Datorita pasiunii si sacrificiilor conducatorilor de cluburi, se formase un public de jazz foarte bun. Clubul de jazz din Miercurea Ciuc era si el foarte activ.

Primul meu concert in Miercurea Ciuc, la invitatia Clubului de Jazz, a fost in 1988. Audienta deosebita de care se bucura jazzul aici ne-a facut sa includem Miercurea Ciuc in turneele pe care le-am facut in 1988 si 1989. Din pacate, dupa 1989 toata viata jazzistica din Romania a fost bulversata datorita importului de subcultura din Occident. Am revenit la Miercurea Ciuc de-abia in 2002 si apoi, aproape in fiecare an: https://harrytavitian.wordpress.com/2008/08/10/miercurea-ciuc-2008/

Ne-am bucurat sa regasim fani cu vechime si sa constatam ca exista si multi iubitori de jazz in generatia tanara. Pentru mine si Cserey Csaba fiecare concert aici este unul special, pentru ca ne-am intalnit pentru prima data intr-un concert la cetatea Miko cu ocazia Zilelor Orasului Miercurea Ciuc.

„Exuberantul Cserey Csaba si complexul Harry Tavitian, in ciuda deosebirii de temperament, sau poate tocmai de aceea, formeaza un cuplu seducator, o „fabrica” ambulanta de jazz. Aparent, responsabil cu show-ul ar fi Csaba, in timp ce Harry ar fi cel ce exploreaza adancurile simturilor muzicale. In timpul concertului, obligatoriu live, rolurile se schimba, iar artistii intra in rolul de „solist” pe rand, completandu-se cu fantezie si bun-simt“. (Maria Sangiorzan, www.tv-net.ro unde puteti sa vedeti si cateva inregistrari video foarte bune cu concertele noastre)