Tavitian – Interviu VIP

Foto Madalin Rosioru

Harry Tavitian: „Cu cit vremurile sint mai grele, cu atit sint mai prielnice pentru jazz”

„Drum bun, Johnny!“, a rostit Harry Tavitian, la despartirea de unul dintre cei mai apropiati prieteni intr-ale vietii si ale jazzului. I-a unit frumusetea muzicii si a sunetului specific de jazz care, desi se moduleaza in functie de starea sufleteasca, respecta legile armoniei si sta la intersectia dintre culturi si traditii muzicale, aratind ca putem avea mereu o atitudine in viata si in arta. Jazzmanul Harry Tavitian ne va oferi, saptamina aceasta, momente de revelatie muzicala, in cadrul unui spectacol pe care il sustine cu ocazia Zilei Nationale a incercatei Republici Armene, la Ateneul Roman. Evenimentul are loc la citeva zile dupa incheierea Festivalului „George Enescu“ si la o saptamina de la despartirea de prietenul sau, Johnny. Intre aceste evenimente ale mortii si ale vietii, Harry Tavitian ne-a vorbit despre viata unui cintaret de jazz, care se bucura de fiecare intilnire cu oamenii.

VIP: Sunt mai multi iubitori de jazz acum in Romania decat in urma cu 20 de ani? De ce?

HT: Jazzul nu a avut niciodată vreo sensibilitate față de numărul celor ce-l urmează. Calitatea acestora a compensat, dintotdeauna, orice alt criteriu de evaluare. Jazzul își trăiește viața în comunități de oameni care sunt aceleași oriunde în lume și se deosebesc consistent de restul lumii. Și mai e ceva: cu cât vremurile sunt mai grele, cu atât sunt mai prielnice pentru jazz. Vă las pe dumneavoastră să cântăriți vremurile pe care le trăim. Eu unul prevăd un jazz din ce în ce mai prosper.

VIP: Afirmati pe blogul dvs ca aveti destul de rar concerte in Bucuresti. Care credeti ca sunt motivele?

HT: Este adevărat, dar am ajuns la concluzia că nici nu îmi trebuiesc mai multe. Una din lecțiile mari pe care mi le-au dat părinții a fost ”ai grijă mă să nu plictisești lumea!”.

VIP: A fost util pentru cariera dvs de muzician faptul ca locuiti in Constanta? Ce va place acolo?

HT: Ca armean știu, mai bine decât mulți, ce înseamnă pribegia. Și pot să vă spun că niciun efort nu este prea mare, ca să-ți ții rădăcinile acolo unde te-a lăsat Dumnezeu. Pentru unii asta înseamnă ceva, pentru alții (tot mai mulți) nu mai înseamnă nimic. Vatra mea este, de cel puțin patru generații, în Dobrogea. Altundeva, cred că mi-ar pieri orice idee. De partea sufletească nici nu mai pomenesc.

VIP: Pe 28 septembrie veti avea un spectacol la Ateneul Roman, imediat dupa incheierea Festivalului George Enescu. Cum ati gandit spectacolul? Ati stabilit o tema?

HT: Acest recital va fi prilejuit de Ziua Națională a Republicii Armenia. Se împlinesc 20 de ani de la independența Armeniei. Prin dubla mea sorginte, armenească prin naștere, românească prin adopție, având în spate două civilizații pe cât de independente pe atât de impresionante, încerc o apropiere între tradiția Balcanilor și cea a Caucazului. Acest gând va sta și în spatele recitalului meu de la Ateneu, care va cuprinde improvizații pe teme armenești tradiționale și religioase (dar tratate și din perspectivă balcanică) și compoziții ale mele în care Balcanii și Caucazul își dau mâna mult mai lesne.

VIP: Cum ati ajuns sa faceti legatura dintre jazz si muzica traditionala?

HT: Le iubesc pe amândouă. În plus, eu am intrat în jazz, prin blues, care este o formă de folclor. Și am rămas până astăzi cu această perspectivă.

VIP: Cu ce v-a ajutat de-a lungul activitatii dvs profesionale faptul ca sunteti membru al unei comunitati stravechi, mai precis cea armeneasca?

HT: Este foarte important să ai o identitate. Cel care o are, i se pare normal. Cel care nu o are, își petrece toată viața căutând-o. Bașca, eu am două. Un dar imens. Dacă la sfârșit voi putea să spun că am pus și eu o picătură în acest ocean, va fi o mare ușurare.

VIP: Va intalniti des cu familia? Ce va place la familia dvs?

HT: Nu prea mi se potrivesc întrebările astea. Nu mă întâlnesc niciodată cu familia mea pentru că este cu mine tot timpul. Nu îmi place nimic la familia mea pentru că este chiar rostul vieții mele.

VIP: V-a dat viata de familie stabilitate in cariera?

HT: Stabilitate… asta da. Mi-a dat statornicie, trăinicie, echilibru, siguranță…

VIP: Ati avut numeroase concerte in strainatate. Aveti o tara in care mergeti cu precadere si unde va simtiti imbogatit ca profesionist? De ce?

HT: Am avut „mormane” de concerte și în țară și în străinătate și toate m-au îmbogățit. Mă simt la fel de îmbogățit oriunde. De oriunde și de la oricine am căte ceva de învățat. Așa că, nu mă simt deloc profesionist. Mai degrabă amator. Așa vreau să și rămân. Vreau să rămân în viață, să-i simt suflarea, tainele, mistica, miresmele.

VIP: Ce a insemnat Johnny Raducanu in devenirea dvs de artist? Ce v-a impresionat la el? Ce ne puteti spune de prietenia care va lega?

HT: Dacă vă răspund la întrebările astea, va trebui sa-mi publicați un roman. La sfârșitul slujbei de înmormântare de la biserică, am adresat asistenței câteva cuvinte, și țin minte că am încheiat astfel: „O să las la o parte lecția de jazz, lecțiile de muzică, de cultură, de spirit. Lecția cea mai importantă care mi-a dat-o Johnny a fost lecția de viață. Lecția de libertate. Iar spre sfârșit, lecția de moarte. Drum bun, Johnny!”

Interviu realizat de Ancuța Bălan – VIP nr. 39 / 26 sep – 2 oct 2011

http://www.revistavip.net/RevistaVIP/Harry_Tavitian_Cu_cit_vremurile_sint_mai_grele_cu_atit_sint_mai_prielnice_pentru_jazz_._/10/

Revista se gaseste incepand de astazi la chioscuri.

Johnny Raducanu – When I Die I Live Again

Harry Tavitian, Johnny Raducanu si Sorin Antohi in curtea casutei noastre de la Valenii de Munte – august 2009 – foto Mona Antohi

http://www.trilulilu.ro/viomor/09309190218724   When I die I live again

In seara dinaintea inmormantarii lui Johnny, in pridvorul Bisericii Sfantul Silvestru, o doamna spunea: „Maica, ce-or sa se bucure ai de sus ca vine Johnny la ei… Mama, tata, cat or sa se bucure”.

Johnny mi-a fost alaturi de la primii pasi in jazzul romanesc, din 1974, de la prima editie a  Festivalul de la Sibiu. Am cantat de atunci in jamsession-uri si intr-o multime de concerte, la patru maini sau la doua piane. Cand am organizat primul concert la Biblioteca Judeteana din  Constanta in 1982, l-am invitat pe Johnny.

La Atelierele de Improvizatie pe care le-am organizat la Constanta incepand din 1987 la Teatrul Dramatic si dupa 1990 la Muzeul de Arta, Johhny a venit adesea. Unul din Atelierele memorabile a fost „Gala Pianistilor Romani de Jazz” din mai 1989 unde i-am avut ca invitati pe Johnny, Marius Popp, Mircea Tiberian, Dan Grigore si Delia Pavlovici.

 Dan Grigore, Delia Pavlovici, Johnny Raducanu, Harry Tavitian – Constanta, 30 mai 1989 – foto Bebe Draia

In 2003 Johnny s-a operat la inima. M-a rugat apoi sa facem impreuna un concert la Mogosoaia, la Palatul Brancovenesc, in semn de multumire pentru ca fusese gazduit acolo in timpul convalescentei. A fost primul concert dupa greaua operatie pe care o suferise si a fost unul memorabil.

Apropo de operatie, Johnny mi-a povestit ca fusese foarte important pentru el ca dupa operatie statuse in camera cu un profesor de limba romana din Valenii de Munte, Puiu Vasilescu. Delicatetea lui Puiu Vasilescu, caldura sufleteasca, inteligenta sclipitoare, cultura imensa si nu in ultimul rand umorul, l-au ajutat pe Johnny sa treaca mai repede peste momentele grele. Johnny, mare iubitor de caini si pisici, povestea de multe ori cum strangea toate oasele ca sa i le dea lui Puiu, care le trimitea la Valeni cainelui sau, pe nume Jean-Jacques Rousseau.

Acum cativa ani ne-am luat o casuta veche la Valenii de Munte. Unul din prietenii nostri cei mai dragi a devenit domnul profesor Vasilescu – figură emblematică a lumii dascălilor vălenari.

Cu venerabilul Puiu Vasilescu, profesor de romana cu mare har din Valeni. Universitatea de vara ‘Nicolae Iorga’ – 16 aug 2010

Din 2005 am inceput sa organizez concerte la Valeni si acum doi ani l-am avut invitat pe Johnny. Revederea dintre Johnny si Puiu a fost emotionanta. La concert ne-a fost alaturi si vechiul nostru prieten, Sorin Antohi.

https://harrytavitian.wordpress.com/2009/08/10/universitatea-iorga-sectia-de-jazz-cursuri-serale/

Tradiția concertelor de jazz din Văleni era dublată de o tradiție a cronicilor de după concert, semnate de profesorul Nicolae (Puiu) Vasilescu.

https://harrytavitian.wordpress.com/2009/09/13/cronici-dupa-concertul-cu-johnny-raducanu-de-la-valenii-de-munte/

Concertul meu de la Valeni din august 2011 a fost primul la care domnul profesor a lipsit. Dânsul părăsise această lume în urmă cu câteva luni. În sala arhiplină, un scaun a rămas gol…

Miercuri ne-a ajutat Dumnezeu si, impreuna cu Sorin Antohi si cu alti prieteni, l-am petrecut pe Johnny.

Imediat dupa aflarea vestii mortii fulgeratoare a lui Johnny am primit pe mail de la prietenul meu, poetul Emil Musat, el insusi profesor de limba romana la Valeni, cuvintele de mai jos:

„Limba mare şi limba mică ale unui ceas cosmic s-au întâlnit în ora eternităţii. Muzica şi cuvântul în pulbere de stele. Johnny Răducanu şi Puiu Vasilescu.Veşnica pomenire!”

Ne-a ramas muzica lui Johnny, ne-au ramas amintirile. Asa cum e fotografia din fata casutei noastre de la Valeni. Atunci Johnny s-a simtit ca in rai si sunt sigur ca batranica a avut dreptate – acum e tot asa de fericit, in Imparatia cea cereasca. In loc luminos, loc cu verdeata, loc de odihna, desfatandu-se de acordurile cele de sus pe care s-a ostenit o viata intreaga sa ni le aduca, spre bucuria curata a sufletelor noastre.