Posts Tagged ‘John Mayall’

„Indescriptibilul Harry Tavitian”

noiembrie 18, 2012

Sala Palatului, 11 noiembrie 2012 Foto Genu Ariseanu (fotograf cu har dar si vechi fan de blues si jazz, patima care il face sa vada lucrurile dintr-o perspectiva deosebita)

Alex Revenco (Jurnalul National) Duminică seara, la Sala Palatului a avut loc un spectacol memorabil, ‘concertul anului’  pentru mulţi dintre cei prezenţi. La început a fost Harry Tavitian, care ne-a încântat cu vechi cântece de blues precum ‘I’m Ready’, ‘Early in The Morning’ sau ‘Doctor Harry’. Cu eleganţă, marele muzician ne-a mărturisit: „Pentru mine a fost o încântare să apar în concertul de la Sala Palatului într-un anturaj foarte select, atât pe scenă cât şi în sală. Ca de obicei, am abordat bluesul tradiţional, deoarece consider că la ‘bătrânii’ bluesului’ se află adevărata valoare a acestei muzici, care, în timp, avea să stea la baza jazzului şi a rockului”.

Stefan Colceriu pe Facebook Aseara am vazut asa: un John Mayall ca la 30 de ani, halucinant, si un Harrry Tavitian de geniu

Marian si Claudia Broasca (email) Concertul lui Harry ne-a placut foarte tare, nu pentru ca Harry este prietenul nostru, ci pentru felul in care (dincolo de virtuozitatea sa deja notorie) a stiut sa transmita emotie, sensibilitate (se vede ca a fost si discipol al marelui Johnny). Acele acorduri populare romanesti, folclorice, inserate in bluesurile tranditionale ne-au uns pe suflet, si mai ales naturaletea si confluenta discreta a felului cum au fost introduse in frazele melodice ne-a coplesit. Am vazut  ca si sala a remarcat aceste particularitati, caci a rabufnit frenetic in aplauze chiar in toiul melodiei, exact dupa acele pasaje.

BogDan (blog.bogdanliviu.com) pentru www.rockstage.ro Deschiderea a fost asigurata de Harry Tavitian. Concluzia a fost ca daca ar fi cantat doar el in acea seara nu s-ar fi miscat nimeni de pe scaun. Simplu si direct, Harry Tavitian ne-a oferit o lectie de blues formata din voce si pian, instrument care a exprimat ce si cum a dorit maestrul. Experienta m-a frapat prin prisma simplitatii sale, dar a fost departe de a fi simplista. Harry Tavitian nu a transmis nimic din superioritatea cu care ne trateaza unii artisti, mai mult sau mai putin cunoscuti. Omul s-a urcat pe scena si si-a pus sufletul acolo, iar ceea ce a iesit mi-a taiat respiratia.
La un moment a spus ca blues-ul l-a gasit pe el acum 43 de ani si ca de atunci nu l-a mai parasit. Si ce dreptate are! Blues-ul nu te poate parasi decat in clipa cand te paraseste spiritul, iar Harry Tavitian il are din plin. Si mai are ceva: harul de a arata ca muzica este simpla cand o simti. Sau haideti sa nu spunem ca muzica este simpla. Sa spunem ca este simplu sa o pui in sufletele oamenilor cand ea se afla deja in sufletul tau. Mi-am promis sa-l vad pe Harry Tavitian singur, undeva intr-un club, intr-un recital de blues care sa se propage prin fum de tigara si un pahar de whiskey. Si, desigur, sa fie doar el si pianul.

Tot Bogdan, pe blogul Republica Culturala Chineza Şi trebuie să spun ceva şi despre cel care a deschis acest concert. Harry Tavitian. A urcat pe scenă în şlapi şi s-a aşezat la pian. Cu o simplitate extraordinară în complexitatea cu care mânuieşte clapele, maestrul Tavitian ne-a oferit vreo 20-30 de minute de blues pe care le-aş dori oricând repetate. O voce, un pian, şi un blues despre care el însuşi spune că l-a cunoscut acum 43 de ani şi că de atunci nu l-a mai părăsit. E normal. Blues-ul este o stare de spirit caracteristică anumitor suflete şi, în clipa când apare, tinde să se sedimenteze serios. Dacă-l prindeţi pe undeva în concert şi este vorba de blues şi de pian, nu staţi să vă gândiţi. Mergeţi. Veţi veni de-acolo altfel.

Sorin Antohi (email) Mie mi-a placut mai mult programul lui Dr. Harry. A fost blues traditional, cu o convingatoare nota personala. John Mayall era in forma, nimic de zis, ceea ce e si o performanta biologica, nu doar artistica. Dar s-a repetat, iar sonorizarea a fost proasta. In general, a fost prea mult zgomot, ceea ce nu mi-a permis sa ma concentrez pe virtuozitatea instrumentistilor. Formula blues-rock, in general, mi se pare „uzata moral”, in special cind partea melodica a pieselor e anulata ori redusa la citeva riffs. Dar spun asta poate si fiindca am imbatrinit, am ascultat toate muzicile, iar acum vreau numai chestii care merg la esente.

Stefan Colceriu (mesaj pe Facebook) Stimate domnule Tavitian, Va multumesc pentru concertul de aseara. A fost extraordinar. Eu unul m-am simtit ca acum 25 de ani, cand veneati la Sfantu Gheorghe. Am fost cu sotia mea. Sinteti minunat. Cu cele mai bune ganduri si cu multumiri, Stefan

Corina Bernic (Observator Cultural) Duminică seara, pe 11 noiembrie, gustul pentru Mayall a fost deschis de bluesmanul, jazzmanul, artistul, compozitorul şi… pe scurt, omul-orchestră Harry Tavitian. Singur în faţa pianului, trecînd de la ritmurile muzicii tradiţionale româneşti la blues, mai făcînd cîte o plecăciune folclorului de la noi şi împletindu-l apoi repede cu bluesul apropiat mai degrabă de New Orleans. Aducîndu-l pe Mayall la Sala Palatului printre mulţimile de concerte – şi de nişă, dar şi mainstream – de acum, Fundaţia Phoenix a avut un mare curaj. Poate că un dialog şi nu o pauză între cei doi artişti – Harry Tavitian şi John Mayall – ar fi fost ceva şi mai şi. Ca o cireaşă peste un tort aşteptat. Dar nu poţi să le ai chiar pe toate la pachet.

Paul Grigoriu pe www.vosganian.ro Harry Tavitian a fost, ca de obicei, inedit, suprinzator si fermecator, desi registrul abordat a fost mai putin pretentios decat in alte ocazii.

Liviu Zamora pe Facebook: A fost foarte frumos recitalul lui Harry Tavitian  

Liviu Şerbănescu pe www.epochtimes-romania.com Un concert de mare clasă: John Mayall şi Harry Tavitian au cântat la Sala Palatului Maestrul Tavitian a cântat în deschiderea concertului trupei marelui bluesman John Mayall. Exotic şi virtuoz Îmbrăcat simplu şi comod, dar în acelaşi timp exotic, artistul român s-a aşezat la pian şi a început să atingă clapele, când mângâindu-le, uneori abia atingându-le, când bruscându-le cu grijă. Unele poveşti de blues au fost prezentate pe scurt, altele, nu, dar toate au fost primite de cele câteva mii de spectatori – cunoscători de muzică bună – cu aplauze şi entuziasm. Fineţurile prin care talentatul bluesman, jazzman, pianist, percuţionist, vocalist şi compozitor ne-a trecut de la blues, la inflexiunile muzicii populare româneşti şi înapoi la blues au fost răsplătite pe loc de public cu aplauze şi scurte urale.

Ion Diamandi  (Romania Libera) Atmosfera deosebit de plăcută a fost deschisă de invitatul lui Mayall, Harry Tavitian, o alegere deosebit de inspirată care a deschis pofta de blues. Aplauze şi aprecieri a primit Doctor Harry şi pentru poantele strecurate în texte, cât în special pentru subtila inserare de elemente etno româneşti în recitalul său de blues, mult gustate de public

Marcian Petrescu pe Facebook Harry Tavitian a fost scurt si la obiect, haios si prin prezenta si prin selectia de piese…

Sabina Balan pe Liternet Prima parte a spectacolului a fost marcată de recitalul lui Harry Tavitian, artistul declarat de Herald Tribune drept cel mai important jazzman român contemporan, o simfonie de blues şi jazz născută doar din vocea muzicianului şi sunetele pianului său. Dr. Harry (… de la numele ultimei piese cântate în cadrul acestui eveniment) a pregătit numeroşii spectatori prezenţi cum nu se putea mai bine, printr-un tratament de muzică bluesy, antrenantă, ce transporta publicul direct în atmosfera caldă şi boemă a apusurilor de soare de pe verandele din America anilor ’30, cu câteva interferenţe muzicale ce aminteau uneori de ritmurile populare româneşti/armeneşti – un mix bun care vibra şi prin prisma personalităţii distincte a artistului (Harry Tavitian este de origine armeană). Dacă nu aţi avut norocul să-i vedeţi pe Harry Tavitian, John Mayall şi trupa sa, în carne şi oase, căutaţi-le muzica şi ascultaţi! Nu vă vor administra ei înșişi tratamentul despre care vă vorbeam, dar chiar şi aşa, prin intermediul internetului sau CD-ului, măcar, el îşi va face efectul…

http://www.infomusic.ro Harry Tavitian, pianist român ales pentru afinitatea sa cu lumea blues-ului și capacitatea de a-și ține în priză audiența. Piesele interpretate au fost prezentate publicului într-o succesiune de stări complementare, construind o paletă diversă de emoții. De la umorul versurilor desprins din rutina și adeseori ridicolul vieții, la jocul actoricesc prin mimică și tonalitate, Harry Tavitian a povestit pe ritmuri de blues cu naturalețe și degajare, declanșând în public reacțiile specifice unui astfel de repertoriu. Aplauze, zâmbete provocate de sesizarea ironiilor din vers și intrarea inerentă în atmosfera de blues.

Venera Dimulescu pe Liternet Tavitian şi-a făcut apariţia într-un veşmânt confortabil, mai puţin oficial: îmbrăcat în stil oriental, cu barba despicată ce se întindea lejer peste cămaşa colorată, încălţat în papuci de plajă. Înfăţişarea sa se potrivea de minune cu muzica boemă, trăită cu sudoare, a recitalului său. Harry Tavitian a cântat în jur de 30 de minute de experimente blues cu poveşti simple despre oameni, locuri, sentimente.

Oana Bercu pe www.iconcert.ro. Prin stilul său inconfundabil, cu puternice influenţe etnice, muzicianul român a pregătit cu stil atmosfera pentru concertului lui John Mayall, publicul gustând din plin momentul lui Harry Tavitian.

Marian Broasca pe Facebook …cum spunea un prieten de-al meu „Mayall a cântat în închidere la Tavitian”

Dumitru Ungureanu pe Facebook – din albumul foto intitulat Indescriptibilul Harry Tavitian

Reclame

Blues cu John Mayall si Harry Tavitian la Sala Palatului pe 11 noiembrie

septembrie 16, 2012

Am acceptat cu bucurie invitatia de a canta in concertul pe care John Mayall il va sustine pe 11 noiembrie la Sala Palatului din Bucuresti.

Informatii despre concert si bilete http://www.phoenix.ro/eveniment.html?id=165

Tavitian a început să cânte blues în 1970. Şi am putea spune că se reîntoarce periodic la el. Deşi, artistul constănţean ne-a contrazis: „Eu nu am părăsit bluesul niciodată”. Prin anii ’80, într-o discuţie în care Harry fusese criticat pentru limbajul free al muzicii lui, Johnny Răducanu a spus: „De armeanu’ să nu vă legaţi, că are paşaport”. „Paşaportul” era bluesul. (Artemie Căluş, 1993)

Cateva secvente din concertele mele de blues:

http://www.myspace.com/video/sighisoara-blues-festival/harry-tavitian-boot-that-thing-at-sb-fest-2006/39674367

http://www.youtube.com/watch?v=bJhCY6Y4v9k   Tavitian – Ion Baciu jr. / 29 ways

http://www.youtube.com/watch?v=uIeziDgpd4w   Tavitian – Vali sirBlues Racila / One last favour

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeY  Tavitian – Marcian Petrescu / Parchman Farm

Am început pianul la 6 ani și timp de 10 ani am studiat muzică clasică. În liceu am avut prima mea formație, Atlanții. Cântam piese de Beatles, Rolling Stones, Who şi ale celorlalte trupe ale vremii. Momentul hotărâtor pentru mine avea sa vina în 1970. Se transmitea „Cerbul de Aur” de la Braşov şi mi-a atras atenţia în programul TV „recital de blues, muzică neagră”. Am avut un mare şoc. A fost o revelaţie pentru mine. Am văzut primul bluesman din viaţa mea. Era  Memphis Slim. George Șerban, unul dintre colegii mei de trupă de la Atlanții, își amintește: „Harry s-a schimbat, a fost un punct de cotitura. Nu am mai putut sa ne intelegem muzical cu el, dupa aia. L-a admirat mult pe Memphis Slim, vorbea cu mult respect de el… ”. Așa este, cînd l-am văzut pe omul ăsta I-am mulţumit lui Dumnezeu că a venit şi că l-am văzut. Am fost fascinat de felul cum cînta. Aveam deja un casetofon și i-am înregistrat tot concertul. Am scos textele (am avut noroc că ştiam engleză la vremea aceea). În momentul cînd m-am aşezat la pian, formulele mi s-au părut foarte simple. Cîntam pe atunci Prokofiev, Şostakovici. Aveam să-mi dau seama mai târziu că într-adevăr, bluesul e un lucru atât de simplu, aşa cum sunt toate lucrurile geniale pe lumea asta. Există o singură condiţie pentru a-l cânta: să fii născut cu el, să ai un semn de la Dumnezeu pentru blues. Era singura înregistrare cu bluesuri pe care o aveam. Am învăţat, rînd pe rînd, toate bluesurile cîntate de Memphis Slim la Braşov timp de o oră şi jumătate. Pentru asta am stat închis în casă doi ani, am copiat piesă cu piesă, tot. Am învăţat bluesurile la perfecţie şi am ieşit. Prin 1972 am făcut prima formație de blues, soul, rhythm & blues (Glykon).

În 1974 am fost să văd prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu. Se ţineau jam-sessionuri până spre dimineaţă în holul Casei de Cultură. Eram înnebunit, era o atmosferă extraordinară, lume bună, Johnny Răducanu, Richard Oschanitzky, Marius Popp, Dan Mândrilă, criticii Aurel Gherghel, Florian Lungu, Peter Banyai. Într-una din nopţi, pe la ora trei, a fost un moment în care nu mai era nimeni la pian. Mai mult împins din spate de gaşca din Braşov cu care venisem la festival, am ajuns la  pian şi am cântat un blues. S-a aşternut pentru câteva clipe liniştea, apoi s-au năpustit cu toţii în jurul pianului, de-abia mai puteam să cânt, înghesuit şi chircit. După ovaţiile ce au urmat primei piese, m-am trezit cu Johnny Răducanu la bas şi cu Oschanitzky lângă mine, la patru mâini. Acesta a fost momentul intrării mele în jazzul românesc.

Am continuat sa cant blues arhaic, aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda al cărui promotor am fost în România. Am initiat prima formație de blues electric din România, „Blues Community” (1985).

Bluesul s-a nascut dintr-o mare suferinta dar si din puterea de a transcende suferinta prin muzica, de a-i da un sens. Si pentru noi, in Romania de pana in ’90, bluesul a fost un strigat de libertate. Din pacate astazi lucrurile valoroase din blues sunt foarte putin cunoscute, fiind promovat indeosebi bluesul comercial, de divertisment. Am continuat sa cant bluesul autentic, care, mai mult decat o muzica, este o stare de spirit. Cred ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.

„Uimitor de originală a fost interpretarea pieselor cunoscute ale lui Big Bill Broonzy şi Sippie Wallace din primul său concert din Germania, pe care Tavitian le-a cântat păstrând specificul slangului. Se regăseşte însă şi multă originalitate. Tavitian amestecă cu consecvenţă în interpretarea de virtuoz al pianului şi elemente din folclorul românesc şi face conştient referire la moştenirea culturală a predecesorilor săi armeni”.  Hermann Schmidtendorf – Die Welt (R.F.Germania), 8 ianuarie 1985