Archive for the ‘Teach me Tonight’ Category

Harry Tavitian și Vali „SirBlues” Răcilă – „Împreună, pentru speranță” la Brașov

Decembrie 5, 2010

„Un aplauz ” – vorba lui Johnny (Raducanu) pentru grafica: Razvan Tautu.

Notă importantă: Datorită cererii mari de locuri, donația minimă de persoană a crescut de la 50 Euro cât era inițial pe afiș, la 500 RON.

Revin cu mare plăcere în Braşov, la invitaţia echipei de profesionişti de la Hospice. http://www.hospice.ro/

Mesajul bluesului şi jazzului, născut din durere dar şi din speranţă, mi se pare foarte potrivit. E deja a cincea colaborare a noastră şi am certitudinea că împreuna putem să fim într-adevar de ajutor. Sper ca fanii de jazz şi blues cu dare de mână să fie şi de această dată alături de noi şi organizatori, pentru a aduce o rază de speranţă copiilor şi adulţilor din Braşov care suferă de boli incurabile şi sunt îngrijiţi de Hospice. Braşovul şi fanii de jazz de aici ocupă un loc special în sufletul meu: oraş cu o frumosă tradiţie jazzistică, oraşul în care mi-am petrecut studenţia şi unde, în 1975, s-a născut şi prima mea formaţie de jazz.

Vali „SirBlues” Răcilă: «„SirBlues” înseamnă Servesc Blues-ul şi vine de la latinescul Servus. Cânt blues tradiţional, acustic, folosind instrumente specifice: chitări Dobro sau National (cu corp metalic), Banjo Guitar etc. Totdeauna m-a atras blues-ul. Ăsta-i un mod de viaţă. De altminteri, trăiesc destul de blues. Nu cred că ar mai fi existat astazi orice altă muzică, dacă n-ar fi fost blues-ul. Blues-ul nu înseamnă tristeţe. E viaţa de zi cu zi, cu bucuriile şi tristeţile care o colorează, sau cum spunea mai demult prietenul Hendrix: «Blues-ul este exact ca o piatră! Te ajută să treci râul fără să te uzi!»”  

Vali „SirBlues” Răcilă este muzician, psiholog şi actor (a fost actor al Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani timp de 22 de ani) şi lucrează la CRRN Răcăciuni, Bacău (Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică) ca psiholog. Face activităţi creative cu artiştii Teatrului de la Gâşteni, un mic grup de persoane cu nevoi speciale din centru.

„În concertul de binefacere în sprijinul Hospice veţi putea asculta jazz cu Harry Tavitian şi blues autentic cu Vali „SirBlues” Răcilă. In cea de-a treia parte a serii, Harry Tavitian şi Vali „SirBlues” Răcilă vor cânta împreună”.

Este o mare bucurie să cânt din nou cu Vali. Cu toate că fiecare din noi apreciam ceea ce cânta celălalt de mult timp, de-abia în 2005 am cântat împreună, la un concert organizat de Hospice. Anul trecut am făcut o serie de concerte-lecţie la invitaţia Institutului Cultural Român. În concertul despre blues – Roots – SirBlues a fost invitat de vază. https://harrytavitian.wordpress.com/2009/11/20/ecouri-la-roots-si-inregistrari-video/. Sperăm ca şi la Braşov să fie aceeaşi atmosferă de mare încărcătură sufletească.

Blues Tavitian & Răcilă la concertul Roots:

http://www.youtube.com/watch?v=WBJE9Ov6860 

http://www.youtube.com/watch?v=BPBw17F5XwM 

Anunțuri

A trecut si vara (1)…

Septembrie 1, 2010

Duo Tavitian – Cserey  la festivalul Peninsula, Targu Mures – 26 aug 2010; Foto Biró István / peninsula

In luna august mi-am luat nevasta si am stabilit cartierul general la casuta noastra de la Valenii de Munte. Cum am mai scapat de griji dupa concertele din vara asta, m-am gandit „sa pun inceput bun” – cum ne sfatuiau Sfintii Parinti ai Bisericii. Mai ales ca astazi e si inceputul anului nou bisericesc http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie01.htm Imi fac datoria fata de cei care au scris despre concerte si pun pe blog cateva ecouri pentru care nu am avut ragaz pana acum. O sa incep cu o cronica de care am dat de curand, chiar daca e vorba de un concert de anul trecut: concertul de Craciun de la Ateneul Roman. Are o legatura, cumva, si cu ultimul concert pe care l-am avut, cel de saptamana trecuta de la „Peninsula”, unde am fost tot in duo cu prietenul Csaba.

JAZZ ŞI CĂRŢI – NICOLAE PRELIPCEANU
Tavitian la Ateneu

Sâmbătă, 19 decembrie anul trecut, Harry Tavitian a concertat la Ateneu. Pentru un jazzman, chiar în zilele noastre, nu e un lucru banal să cânţi pe scena pe care au concertat Enescu şi Yehudi Menuhin, David Oistrah şi Sir Barbirolli şi atâtea alte nume ilustre ale muzicii „grele” (ca să pun un antonim muzicii „uşoare”, în care mult timp a fost inclus de vorbitorii culţi şi jazzul). Concertul lui Tavitian, acest extraordinar artist al zilelor noastre, a încununat, ca să mă exprim în inevitabila limbă de lemn, seria „Teach Me Tonight”, de şase concerte, începute în martie, la Institutul Cultural Român, organizatorul concertelor. Ca şi-n celelalte apariţii ale sale sub auspiciile ICR Bucureşti, Harry Tavitian nu a concertat singur, având, de data asta, doi invitaţi, unul extraordinar, pianistul român de la Stockholm, Ion Baciu jr., şi unul pe care-l ştiam de mai demult ca partener al pianistului, bateristul Cserey Csaba, de la Satu Mare.
Cele două părţi ale concertului au fost introduse, ca şi unele melodii, de către titularul serii, care, în fraze scurte şi pline de miez, a explicat ce e jazzul, cum o făcuse încă de la prima sa apariţie din această serie, conchizând, spre uşurarea celor ce se vor fi temut că au prea multe de reţinut, că jazzul e acea artă care se naşte, trăieşte şi moare într-o clipită, atunci când e interpretat. Sigur, nu numai din această frază destul de eliptică, am înţeles de mult că Harry Tavitian e mai mult decât un simplu interpret şi chiar compozitor, e şi un artist care meditează asupra artei pe care o practică şi o aprofundează, lucru evident cu fiecare nouă apariţie a sa pe vreo scenă, fie ea cea de la ICR, fie de la vreun club, fie la Ateneu.
Seara de la Ateneu a fost una a încântării crescânde, dar şi a încălzirii crescânde a interpretului principal. Dacă în prima parte, împreună cu Ion Baciu jr., s-au cântat bucăţi compuse de Tavitian sau de invitatul său, alături de teme clasice de blues, în partea a doua, cu Cserey Csaba, Tavitian s-a ambalat, dar ce zic eu?, amândoi s-au ambalat, duşi de sonorităţile noi şi vechi ale „Cantatei colindelor”, pentru ca, în final, să apară din nou şi primul invitat pentru a se bucura de triumful serii. În fapt, merita şi cel dintâi invitat această satisfacţie, după ce, la finalul primei părţi, aplauzele au fost acelea, simple, ale unui public în aşteptarea performanţei majore, care constituie, întotdeauna, partea a doua şi ultima a unui concert. Povestea jazzului a fost „spusă”, muzical, într-o sinteză a ei, de la primele forme, cum e bluesul şi până la cele din urmă, azi, cum e etno-jazzul, pe care Harry Tavitian îl practică de atâţia ani cu un real succes şi mari performanţe. Căci, în fond, Cantata colindelor într-acolo, spre etno-jazz, bate. Temele erau când unele ştiute, dar, fireşte, în nouă intepretare – căci ce e jazzul în fond, decât o continuă temă cu variaţiuni? – când unele descoperite de artist, aşa cum ne-a şi mărturisit, în arhive, căci există, conform afirmaţiei sale, mii şi mii de colinde, specifice zonelor şi poate chiar unor localităţi, multe înrudite melodic, multe foarte diferite. De altfel, Cantata colindelor, sinteza de la Ateneu, se poate găsi, de către cei ce doresc să o asculte în integralitatea ei, pe un CD recent, pe care cei doi artişti, Harry Tavitian şi Cserey Csaba, l-au scos. Prezentatoarea serii, Oana Suciu, a spus că regretă faptul că, prin acest concert, seria iniţiată de ICR se încheie, regret pe care Tavitian şi invitaţii săi l-au mărit, accentuat, prin prestaţia lor admirabilă, pe alocuri plină de umor, alteori „doar” profundă şi gravă.
Dar să nu credeţi că Tavitian nu are umor. Ultimul său cuvânt a fost unul cu miez, de fapt, deşi un banc cu Radio Erevan: un ascultător întreabă cum se spune corect „giaz” sau „gez”, iar Radio Erevan răspunde: „la ce?”

http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/64_viata-romaneasca-nr-1-2-2010/10_cronici/564_jazz-si-carti.html

Jos Tavitian!!

Ianuarie 15, 2010

Alexandru Şipa scria despre muzica mea, acum aproape 20 de ani, ca este „praf aruncat în ochii naivilor, a snobilor şi a intelectualilor perverşi. Între aşa-zisul free al lui Harry la pian şi trashul interpreţilor de pop, îi prefer pe aceştia din urmă. Sînt mai autentici, mai veridici şi chiar mai cinstiţi atît cu ei înşişi cît şi cu publicul lor. Să nu fiu înţeles greşit, îmi place avangarda muzicală dar nu impostura, cabotinismul”. Pop, Rock & Show, decembrie 1991

Sunt de acord cu Sipa: totdeauna mi-a placut la un critic, consecventa cu el insusi!:

http://www.observatorcultural.ro/Harry-Tavitian-sau-ridicolul-la-Ateneul-Roman*articleID_23030-articles_details.html

Concertul de Craciun de la Ateneu – video pe net! si o alta cronica

Decembrie 31, 2009

Daniela Bezerian & Harry Tavitian inainte de concertul „Roots” dedicat bluesului (Institutul Cultural Roman – noiembrie 2009)

O lecţie de jazz cu maestrul Harry Tavitian

A scrie despre maestrul Harry Tavitian este o onoare, dar a scrie despre PRIETENUL Harry Tavitian este infinit mai greu.

Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe distinsul maestru cu ocazia penultimului spectacol susţinut la Institutul Cultural Român, cînd visul meu din adolescenţă a devenit realitate.

Atunci mi-a fost dat să întîlnesc un om de o modestie aparte, înzestrat cu un umor nespus de fin şi am asistat – cu multă emoţie în suflet – la ultimele pregătiri dinaintea spectacolului.

Însă mult mai frumoasă a fost ultima lecţie de jazz, ale cărei acorduri miraculoase au învăluit sufletele tuturor celor prezenţi la Ateneul Român, în seara zilei de 19 decembrie 2009.

Într-o splendidă înlănţuire a notelor muzicale, publicul auditor a fost martorul discret al superbului „duel” dintre cele două piane, la care doi „rivali”, dar şi doi inseparbili prieteni – Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. – s-au luat la întrecere, armonizînd cu o măiestrie de nedescris cele mai delicate partituri jazzistice clasice sau contemporane.

Surpriza serii a venit în a doua parte a spectacolului, cînd Harry Tavitian, împreună cu percuţionistul Cserey Csaba, au dăruit publicului cel mai frumos cadou de Crăciun: BIRTH – A CHRISTMAS CANTATA.

Un  maraton  jazzistic  de  o rară frumuseţe, în care vechi colinde romîneşti – unele culese de Harry Tavitian din colecţia lui Bela Bartok – s-au împletit cu cîntece armeneşti şi negro spirituals într-o îngemănare perfectă, creînd un tablou de iarnă cum doar în poveştile de odinioară se mai întîlnesc.

Am închis ochii încet şi m-am lăsat purtată pe aripile melodiilor cristaline, rememorînd o foarte dragă imagine din trecut:  eu, cocoţată vitejeşte pe o săniuţă magică, pe care mama mea o trăgea sus, sus, pe dealul din faţa bisericii Creţulescu, de  unde  ulterior mi-am dat drumul la vale, aterizînd „strategic” într-un colosal om-de-zăpadă, al cărui trup precar s-a năruit peste mine, acoperindu-mă complet !

A fost o seară cu adevărat feerică, mai ales că afară reîncepuse să ningă.

Dacă vreţi să redeveniţi o clipă copii, dacă vreţi să retrăiţi acele clipe dulci ale „zăpezilor de altădată”, vă sfătuiesc să ascultaţi BIRTH (Naşterea) în inegalabila interpretare a maestrului Harry Tavitian şi să vă lăsaţi inima şi sufletul cuprinse de pace, linişte şi armonie.

Daniela   BEZERIAN

Concertul se poate vedea online (nu stiu pentru cat timp!…) pe pagina TVR la adresa:

http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Concert%20de%20Colinde%20la%20Ateneu

Tavitian la TVR si cronici dupa concertul de la Ateneu

Decembrie 28, 2009

Foto Aurelian Stroe

Marti 29 decembrie ora 23.20 TVR Cultural – Inregistrarea partii a doua a concertului de la Ateneul Roman (Harry Tavitian – pian & Cserey Csaba – percutie: „Christmas Cantata”) Realizator Doru Ionescu

Emisiunea de marti va fi reluata miercuri spre joi noaptea, la ora 2.05, tot pe TVR Cultural.

Tot miercuri spre joi – 30 spre 31dec – inregistrarea va fi reluata si pe TVR International care poate fi urmarit si online, de la 0.30 – ora Romaniei, la adresa:  http://www.tvr.ro/live_exclusiv.php

Miercuri 30 dec ora 16 pe TVR 1, la emisiunea „Convietuiri” retrospectiva programului de 6 concerte al ICR  „Teach Me Tonight” cu Harry Tavitian si invitatii sai. Realizator Carmen Stefanescu; producator TV Roxana Gheorghe

Observatorul Cultural – cronica a concertului de la Ateneu, de Roxana Nicolaescu

MUZICĂ. Învăţăturile lui Harry Tavitian despre iubire

Harry Tavitian este un artist care a făcut muzică indiferent de regim, nu ca o modalitate de a transcende o realitate mult prea greu de suportat, ci ca un mod de viaţă. Nu mică mi-a fost mirarea cînd, din poveştile armeanului, am aflat de festivalul anual de jazz de la Costineşti, un adevărat Woodstock autohton, unde iubitori de jazz şi de muzică în general, din toată ţara, se întîlneau în fiecare vară şi se bucurau de libertatea pe care le-o oferea jazzul. De cele mai multe ori sărbătoreau şi ziua lui Harry, care coincidea cu finalul festivalului, spre dis-perarea securiştilor adunaţi ghem să supravegheze mulţimea. Cîntarea lor de jazz nu era o metodă de disidenţă, era pur şi simplu o manifestare care a avut întotdeauna norocul să fie puţin înţeleasă de „neiniţiaţi“ şi, de aceea, puţin „luată la ochi“. Oamenii de vîrsta mea ar trebui să ştie lucrurile acestea şi să ducă vorba mai departe: în vremea lui Ceauşescu, se cînta blues şi jazz, muzici născute din suferinţă şi dorinţa de libertate. Ele poartă o semnificaţie frumoasă: dragostea şi libertatea interioară nu sînt tributare nici unui regim. Jazzul şi comunismul au fost două realităţi paralele care, prefer să cred, nu s-au întîlnit niciodată. Harry este dovada vie că am dreptate.

La 20 de ani de la revoluţie, la Ateneul Român, Harry, împreună cu prietenii săi, îşi încheie serialul care a debutat în martie anul acesta. Teach me tonight, organizat de Institutul Cultural Român, a fost o călătorie prin universul jazzului, de la blues, la etno-jazz, o acţiune introspectivă în viaţa şi experienţa muzicală a lui Harry, o adunare laolaltă a unei panoplii de jazzmani care pot scrie din voce şi mîini o istorie a jazzului. În sala unde, cu mai puţin de o săptămînă în urmă, Dan Puric propovăduia unei săli arhipline de-spre iubire, Harry Tavitian, Ion Baciu jr. şi Cserey Csaba au urcat pe scenă pentru a întregi acest sentiment.

Ion Baciu jr. nu mai cîntase niciodată cu Harry Tavitian pe scena autohtonă. Însă, de fiecare dată cînd cîntă împreună, cum mărturiseşte şi Harry, se întîlnesc două stiluri pianistice diferite: Harry este mai mult un Thelonious Monk, Ion Baciu Jr. merge pe linia lui Bill Evans. Deschiderea concertului de la Ateneu a marcat întîlnirea dintre feeling-ul lui Harry şi precizia şi limpezimea şcolii suedeze din degetele lui Ion Baciu jr. Au cîntat compoziţii proprii, iar vocea puternică şi melancolică a lui Harry a instaurat definitiv the feeling of the blues cu Cry me a river, pentru ca pianele lor să explodeze atunci cînd „s-au duelat“ în improvizaţii pe cea mai clasică dintre temele de jazz, „Take five“. Starea de bine era deja instalată. Nimeni din sala aceea plină ochi nu se aştepta să plece acasă în mai puţin de două ore, iar Tavitian şi invitaţii săi nu au niciodată obiceiul să dezamăgească nişte prieteni vechi, indiferent că sînt români sau de alte naţii.

A doua parte a serii a prilejuit o revedere: Harry Tavitian şi Cserey Csaba sînt deja un cuplu consacrat pe scenă, chimia muzicală dintre ei este binecuvîntată, iar spiritul ludic al lui Csabcsy reuşeşte întotdeauna să răcorească plăcut dramatismul muzical al lui Tavitian. La sfîrşitul lui 2008, au elaborat împreună Christmas cantata, un album de colinde româneşti arhaice, unele dintre ele culese de Béla Bartók, altele armeneşti şi din tradiţia bizantină, dar şi cîteva piese cunoscute sub numele de Afro-American negro spirituals, o serie de cîntece religioase care stau, de altfel, la originea jazzului.

Recunosc, în momentul în care secuiul cu alura masivă şi blîndă se instaurează la tobe, capăt un sentiment de linişte şi siguranţă, de familiaritate cu muzica şi de întoarcere acasă. Cserey Csaba este, probabil, cea mai naturală (şi mai rară) apariţie pe care a dat-o scena românească – şi este departe de mine gîndul de a formula judecăţi de valoare. Sînt pur subiectivă. Tobele sînt a doua lui natură, aceasta şi pentru că este un talent înnăscut, autodidact şi altruist. Bate la tobe din toată fiinţa lui, poate din acest motiv el şi cu Harry se iubesc atît de tare şi transmit şi publicului starea de plinătate a iubirii. Muzica le curge prin artere şi cred că aceasta este lecţia de suflet pe care Harry a predat-o pe parcursul acestui serial, Teach me tonight: jazzul nu se învaţă; se simte, la fel ca iubirea.

Alergăm prea mult şi prea repede, cîteodată uităm de ce, facem sex, şi nu dragoste, pentru că este mai scurt, trăim în mod regulat pentru a avea şi numai din snobism întru a fi. Nu ne cere nimeni să ne schimbăm modul de viaţă sau să ne căim pentru ce sîntem, doar că, din cînd în cînd, ar fi frumos să dăm televizoarele mai încet, să ne scoatem căştile din urechi şi să ne deschidem simţurile înspre puţinele personaje care încă mai trăiesc autentic. Feliz Navidad, Joyeux Nöel, Merry Christmas şi Buon Natale, Harry! Eşti binevenit în casele noastre!

http://www.observatorcultural.ro/MUZICA.-Invataturile-lui-Harry-Tavitian-despre-iubire*articleID_23004-articles_details.html

Cronica a lui Serban, pe blogul sau:

Anuntam  aici publicand un comunicat de presa ca pe data de 19 decembrie va avea loc ultimul concert din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian”.
Concertul a avut loc intr-adevar, la Ateneul Roman, intr-o atmosfera intima umpluta de muzica buna.
Seara a inceput in acorduri de jazz, alaturi de neobositul si inegalabilul Harry Tavitian si de invitatul sau Ion Baciu jr., un virtuos pianist al carui stil pare desprins din muzica de concert. Ambii au interpretat melodii atat din repertoriul international cat si compozitii proprii tinand publicul cu rasuflarea taiata. Minutele s-au scurs repede, asa cum trece orice lucru care iti place si prima parte a concertului a luat sfarsit, urmand ca dupa o scurta pauza, sa inceapa a doua parte a serii muzicale.
Al doilea invitat al lui Harry Tavitian, a fost percutionistul Cserey Csaba care a inceput a doua parte a concertului pe ritm (desi este destul de impropriu spus) de toaca, pentru ca mai apoi, sa treaca printr-o arie extinsa de ritmuri folosind toate instrumentele cu care venise.
In partea a doua, dedicata colindelor (adaptate excelent), sala s-a animat si mai mult, oamenii tinand ritmul, aplaudand, pe acordurile melodiilor „John the revelator” sau „When the saints go marching in”. Din nou, ca si la concertul anterior, momentele amuzante nu au fost neglijate. Unul dintre ele a fost acela in care Cserey Csaba a folosit o ratusca pentru a scoate niste sunete hazlii, ca acompaniament pentru o melodie.
Finalul a fost unul reusit, totul incheiandu-se, poate totusi prea repede, cu o gluma spusa de Harry Tavitian: „Intrebare la Radio Erevan: Cum se spune corect jazz sau jeazz? Raspuns: La ce?”.
A fost o seara superba, bine plasata intrucat sarbatoarea Nasterii Domnului este aproape, o seara in care m-am simtit extraordinar si am ascultat muzica buna. Felicitari Harry Tavitian si multumesc.

http://iqcor.blogspot.com/2009/12/concert-de-craciun-cu-harry-tavitian.html

Fragmente video din primul concert din seria „Teach Me Tonight” de la ICR, din martie: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/concert-harry-tavitian-si-invitatii-sai-la-ateneul-roman.html?galerie=video#videos

Concert de Craciun cu Harry Tavitian la Ateneul Roman

Decembrie 8, 2009

Grafica afisului: Tudor Jebeleanu Foto: Iztok Zupan

Sambata 19 decembrie 2009 la ora 19.00 Ateneul Roman.

In prima parte recital la doua piane Ion Baciu Jr. si Harry Tavitian In program: compozitii proprii, blues, teme clasice de jazz.

In a doua parte, duo Harry Tavitian (pian)  si Cserey Csaba (percutie) – suita de colinde “Christmas Cantata”

Biletele se gasesc la casa de bilete a Ateneului Roman, tel: 021 315 68 75.

Concertul incheie proiectul Institutului Cultural Roman din acest an „Teach Me Tonight cu Harry Tavitian”.

Au fost foarte multe lucruri pentru care eu nu am asteptat o revolutie ca sa le fac. Pot sa spun ca sunt „un veteran” al concertelor de Craciun (am organizat la Constanta ani de-a randul asemenea concerte, primul in 1982) si al prelucrarilor dupa colinde (prima am facut-o in 1983). In iernile intunecate dinainte de ‘89 incercam sa aduc putina bucurie in suflete cu concertele de Craciun. A fost o perioada lunga dupa 1990 in care n-am mai facut suite de colinde. Asa cum s-a intamplat si cu bluesul, am spus ca facusem destul inainte de ’89. Dar in ultimii ani, am reinceput sa fac si colinde. Alergand dupa cele pamantesti, cred ca suntem in mare primejdie sa uitam de insasi bucuria marelui praznic al Nasterii Mantuitorului. Sper din toata inima ca in concertul de la Ateneu sa fim intru impreuna praznuire.

Cu Ion Baciu Jr. am cantat pentru prima oara la Viena pe  scena Radiodifuziunii austriece. Noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu pe linia lui Thelonious Monk, Ion Baciu Jr. pe linia lui Bill Evans. Cand am pornit acest proiect, in anul 2007 am avut nevoie de mult curaj. Acum pot spune ca aceasta intalnire a contrastelor a fost deosebit de stimulatoare pentru amandoi. Ne bucuram sa putem prezenta si in Romania aceasta formula inedita.

In Cantata de Craciun care va fi prezentata in partea a doua a concertului se intalnesc colinde (fie arhaice romanesti – unele din ele din colectia Béla Bartók – fie de traditie bizantina, fie armenesti) cu Negro-Spirituals afro-americane – una din formele muzicale primitive din care jazzul insusi s-a nascut. Voci din alt timp, plin de veselie si frumusete. Cantata a fost imortalizata la sfarsitul anului trecut pe CD-ul “Birth”.

Cserey Csaba imi este un partener foarte drag. In ultimii sapte ani am cantat impreuna in numeroase concerte, in Romania, Ungaria, Belgia si Germania.

Dupa concertul de la Ateneu vor urma alte doua concerte de Craciun cu  Cserey Csaba la CoverClub Fagaras (20 dec) si Targu Mures (Club Jazz&Blues, 21 dec). Pentru mine concertele de la Fagaras si Targu Mures sunt la fel de importante ca acela de la Ateneu. Fiecare e special, in felul sau. In privinta Fagarasului, asa cum am mai spus, ma simt foarte bine la concertele din orasele mici fiindca legaturile intre oameni sunt mult mai profunde si publicul foarte cald. La Jazz & Blues Targu Mures am mai fost si acum un an. Spectatorii in majoritate tineri au avut o participare deosebita. Pentru mine e si o coincidenta extraordinara: acum 20 de ani Revolutia m-a prins in turneu prin tara. Pe 21 decembrie urma sa avem concert la Filarmonica din Targu Mures. In timp ce amplasam instrumentele au inceput sa vina coloanele de manifestanti si sa se traga. Asa s-a terminat turneul nostru din decembrie 1989, cu un nou inceput pentru Romania. Dupa 20 de ani va fi iarasi un turneu de Craciun care se va incheia la Targu Mures. Sper ca nu tot cu o revolutie!

http://www.youtube.com/watch?v=7jhFdIe5rcI – Colinde cu Tavitian & Csaba

Ecouri la „Roots” si inregistrari video

Noiembrie 20, 2009

Bucuresti, Institutul Cultural Roman – la finalul concertului de blues “Roots” cu Sabin, Ovidiu, Tani Turcu (Legacy) si Vali “SirBlues” Racila  Foto: Dragos Zlatean

Video de la concert

Harry Tavitian solo: :

http://www.youtube.com/watch?v=F0sxlp4Eh9Y“Eu nu am mai cantat blues demult. Dupa cum se vede, traim vremuri foarte grele iar bluesul e o muzica a vremurilor grele. Cred ca ma pot reintoarce la blues…”

http://www.youtube.com/watch?v=CLXT2ZJALEo – “Pick a Bale of Cotton”

Marcian Petrescu solo:

http://www.youtube.com/watch?v=IYNNqbVIRjk

Vali “SirBlues” Racila solo:

http://www.youtube.com/watch?v=xNNGr_hVmgs – “How Can A Poor Man Stand Such Time And Live”

Duo Harry Tavitian – Marcian Petrescu:

http://www.youtube.com/watch?v=uIeziDgpd4w – “Parchman Farm”

Duo Harry Tavitian – Vali “sirBlues” Racila:

http://www.youtube.com/watch?v=WBJE9Ov6860 -”One Kind Favor”

Trio Harry Tavitian – Vali “SirBlues” Racila – Marcian Petrescu:

http://www.youtube.com/watch?v=BPBw17F5XwM – “When Things Go Wrong”

http://www.youtube.com/watch?v=HogAofNrQbA – “Rollin’ and Tumblin’”

http://www.youtube.com/watch?v=oVEgm4uE7Q8 – “Trouble In Mind”

Harry Tavitian – Marcian Petrescu – trupa “Legacy” (din pacate inregistrarea e cu distorsiuni, fiindca a fost facuta aproape de boxa; celelalte inregistrari postate pana acum pe youtube cu “Legacy” sunt cu distorsiuni si mai mari)

http://www.youtube.com/watch?v=cW2TXay172E – “Hoochie Coochie Man”

Comentariu al Gabrielei Mitan in emisiunea “Dimineata Crossover” de la Radio Romania Cultural (13 noiembrie 09):

http://radiocultura.ro/evenimente/13.11.2009/harry%20tavitian.php

Fotografii foarte bune de la concert, pe pagina ICR (autor Mihai Cratofil):

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/roots-la-radacinile-jazzului-cu-harry-tavitian-si-invitatii-sai.html?galerie=foto#gallery

Aseara m-am intors la radacini

Noiembrie 13, 2009

Roots

Foto: Irina Ivan

Harry Tavitian pentru blogul Istodor: “Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.”

Harry Tavitian exista! In seara asta are concert la Institutul Cultural Roman-Bucuresti. L-am vazut in concerte si tot mereu imi spuneam: e, nu, nu exista. Si plecam acasa cu gindul asta. E asa de misto Harry Tavitian ca-mi mergea la suflet si-mi repetam: nu, Tavitian nu exista, e legatura mea cu nevazutul, nemaiauzitul. Acum, cind prin interviu am vazut ca exista, mi-e foame ca de un cer de vara – cu stele, luna, stele, luna, femeie, chestii, si ca de o piine. Oricum vreau sa le devor pe viata. N-ai nevoie de mai mult.

Si acum interviul:

Puteti sa-mi faceti o istorie scurta a pianelor pe care ati cintat si a “bucatilor” cintate, in viata dvoastra?
Părinţii mi-au cumpărat primul pian, când aveam 6 ani. Era o pianină marca Proksch. Prima mea profesoară de pian a fost o olandeză din Constanţa,madam Schmidt. Cu ea am învăţat primele note. De la 7 ani am continuat cu o italiancă, doamna Nidia Cărăușu, absolventă a Conservatorului din Napoli.

În 1982 m-am despărțit și de prima nevastă și de această pianină. Știu că acum ea (pianina) este pe undeva prin București și aș vrea să o recuperez ca să o bag în Casa Memorială Harry Tavitian. În 15-16 decembrie 1989 eram la Timișoara în căutarea unui pian. Mă chemase Eugen Gondi, care știa despre ceva piane de vânzare. Până la urmă am găsit un Stainway în București, în 1993, pe care îl dețin și în prezent și la care mi-e din ce în ce mai lene să cânt.

Aveti un pian care v-a urmat toata viata?
Nu. Doar actuala nevastă mă urmează.

Cintati la orice pian? Faceti fitze?
La noi la jazz un pian mai ponosit nu e chiar așa o nenorocire.

La 6 ani, ce cintati pe “clasic”? Ce va placea? Aveati pian?
Am început ”furtunos” cu Beethoven, Mozart, Couperin, Prokofiev. Eram mândria Școlii de Muzică din Constanța. Prin clasa VI-a – VII-a ajunsesem o fosilă. Mai crescusem și eu, și aveam alte preocupări. Nimic din ce este omenesc nu mi-a fost străin. Acum mi-e rușine de multe din păcatele tinereții. Din 1969-’70 am început să cânt blues și trei ani mai târziu am început epopeea jazzului.

La Academia de Muzica ce obsesii muzicale aveati? Cit de mult ati respectat programa?
Paradoxal, pe atunci obsesiile mele nu prea erau muzicale. În consecință, nu prea îmi ardea nici de programă. Aveam alte programe.

Acum, ce placeri muzicale aveti?
Îmi place (fără excepții) muzica de la origini până la Haydn. De la Haydn încoace, rândurile se răresc simțitor. Un capitol aparte și foarte valoros îl constituie muzicile tradiționale ale popoarelor.
De la noi, Ion Căianu, Anton Pann, Enescu. Din jazz, Thelonious Monk, Lennie Tristano, Bill Evans, Mal Waldron, Dollar Brand, Coltrane, Jancsy Körössy, Johnny Răducanu, Oschanitzky, Marius Popp.

Pianul v-a ajutat vreodata? V-a respectat? L-ati respectat? Il priviti ca pe un om/instrument?
Păi, sigur că m-a ajutat, pentru că, altfel, ori eram muritor de foame ori, cu vestitul simț armenesc al adaptabilității, ajungeam vreun prosper om de afaceri, ceea ce nu diferă prea mult de prima variantă. De peste 50 de ani pianul mă așteaptă liniștit, serios, iar eu îmi aduc aminte destul de rar de el. Rar dar intens, ce-i drept. Când mă așez în fața lui, dispare această graniță ”om/instrument” iar mâinile mele devin o prelungire a sufletului.

Ati mincat, ati iubit pe pian?
Am ratat aceste momente.

Pianul cere de mincare? raceste? tuseste? Vrea sa fie mingiiat? Cum ingrijiti un fier ca pianul?
Mântuitorul spunea că și pietrele pot striga. Dară-mi-te pianul… Depinde ce legătură ai cu el.

Nu va e frica: un pian traieste mai mult decit un om?
E adevărat. Dar tot el te poate ajuta să intri-n eternitate.

Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.

Dar moartea, cum exprimati frica de moarte cintind?
Trebuia să-mi puneți întrebarea asta cu vreo 25 de ani în urmă. Acum s-ar putea să vă dezamăgesc. Am început să mă obișnuiesc cu ideea morții.

Care-i smecheria cu jazz-ul?
Șmecheria cu jazzul este că s-a născut dintr-o mare suferință și din cauza asta știe mai bine ca oricine ce înseamnă viața. Și mai e ceva: poți să înjuri cât vrei, că andrisantu’ nu se prinde.

Jazzul, ca muzica, poate fi mitocan? Cum ar suna?
Ei, iată că astăzi s-a atins și această mare performanță. Se numește ”smooth jazz” și este pentru ăștia de care pomeniți dumneavoastră… ca să nu le zgâlțâie mințile prea tare.

Jazzul, ca muzica, are manele? Care ar fi acelea?
Păi asta de care vă spuneam… ”smooth jazz”.

Jazzul, ca muzica, poate cinta criza, gripa porcina?
Dacă astea-s durerile timpului nostru, bineînțeles că le poate cânta. Dar cred că avem alte belele, mult mai mari ca astea.

De ce cintati? ce ati putea face daca n-ati cinta?
”Eu nu cânt că știu cânta / Dar mi-e dragă loveaua”. O glumă care nu e prea departe de adevăr. Dar mai mult decât asta, cânt ca să transmit un mesaj, oricare ar fi el.
Când nu cânt stau în pijamale și desfășor diverse activități domestice.

Sinteti om? stiti sa insurubati un bec? dar sa gatiti? Ce stiti sa gatiti?
Mă sui pe masă, mă țin de bec și mai chem doi prieteni să învârte masa. De gătit, ce nevoie am? Nevasta de ce am mai luat-o? Iar ea, săraca, atâta a gătit că acum a început să-i placă. La noi la armeni, familia tradițională este – încă – respectată. În rest, sunt om, da, dar să știți că sunt băiat bun.

Ati inventat jazzistic vreodata un cintec despre mincare?
Jazzomanii știu să rabde de foame. Mai greu e cu setea. Așa că am scris și eu un blues pe tema asta: ”Io mă duc la Constanța / La Constanța iată viu / Că-i așa de cald și de bine acolo / Și-i un oraș puțin cam zbanghiu // Stau într-un colț la o masă / Mă simt cât de bine pot / Cu Murfatlaru’ în față / Și cu gagica mea cu tot”

Puteti povesti un cintec despre eternitate?
E greu, dar încerc. Ca în gospelul ”When I die I’ll live again”.

http://www.trilulilu.ro/viomor/09309190218724

Sursa: http://istodor.catavencu.ro/2009/11/12/harry-tavitian-pentru-blogul-istodor-ce-e-viata-in-jazz-ca-in-orice-altceva-un-mare-rateu/

Gasite pe net, dupa concert:

Concert Harry Tavitian & friends

http://iqcor.blogspot.com/2009/11/concert-harry-tavitian-friends.html

Joi seara am fost si eu la Institutul Cultural Roman pentru a ma bucura de acordurile de blues ale lui Harry Tavitian, Marcian Petrescu, Vali „Sir Blues” Racila si ale trupei heavy-metal Legacy care a cantat cot la cot cu ceilalti un blues de exceptie.

Seara a inceput frumos, cu un Harry Tavitian energic, asezat pe scena in fata unei orgi electrice, povestind istoria blues-ului. Rand pe rand, s-a trecut de la primul blues, cantat doar din voce si batut din palme de catre negrii care lucrau pe plantatii in America, prin celelalte tipuri de blues, pana la bluesul electric. Treptat, pe masura ce povestea continua, Harry Tavitian a invitat pe rand pe Marcian Petrescu, Vali Racila si Legacy care au interpretat diversele genuri de blues in ordine cronologica. De la muzicuta lui Marcian pana la chitarele electrice ale Legacy, blues-ul a fost cu reprezentat cu fidelitate.

Muzicieni de exceptie, capabili sa execute orice tip de piesa, au incantat auzul tuturor celor prezenti in sala plina ochi.
Desigur, au existat si momente amuzante precum acela in care Harry Tavitian a urcat pe scena purtand o masca chirurgicala, ironizand fin actuala problema cu gripa noua. Sir Vali Racila a tinut sa tina si el publicul treaz cu fel de fel de glume excelent alese, precum schimbatul repetat al palariilor in functie de melodia pe care o canta si de chitara pe care o alegea.

Daca la inceput, ritmurile de blues au fost mai linistite inducand stari melancolice, urcarea pe scena a trupei Legacy, a adus un mare plus de forta serii, trupa reusind alaturi de ceilalti sa ridice la propriu sala in picioare.

Va las sa urmariti in continuare doar o mica parte de la sfarsit. In scena ii aveti pe Harry Tavitian la clape si voce, Marcian Petrescu la muzicuta si trupa Legacy formata din Sabin Turcu la chitara bas, Octavian „Tani” Turcu la tobe, Ovidiu Turcu la chitara si Andrei Peretianu la chitara. A fost o seara excelenta. Urmatorul concert Harry Tavitian la Ateneu pe 19 decembrie

Fragment video de la concert: http://www.youtube.com/watch?v=WmC917AJg-U

“Roots” – Concert de blues cu Harry Tavitian, Vali “SirBlues” Racila, Marcian Petrescu & Legacy

In aceasta seara  am fost la minunatul concert de blues botezat foarte inspirat “Roots”!  Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” si a avut loc la Institutul Cultural Roman.

Harry Tavitian declara pe blogul sauNe propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.”

Intr-adevar Harry ne-a introdus in lumea blues-ului incepandu-si povestea chiar de la … roots (radacini). Asa am aflat ca blues-ul a fost creatia negrilor sclavi  adusi din Africa pentru a lucra plantatiile americanilor sudisti. Blues-ul este in fapt sunetul durerii transpus in muzica, a nemultumirilor cu mii de chipuri, intepatoare, ucigatoare care au sapat adanc in sufletele celor obiditi si au lasat rani sangerande timp de sute de ani in sufletele negrilor de-atunci dar si in a celor de astazi… Mie imi place sa spun ca blues-ul ma vibreaza si ma traieste… De asemenea, trenul are o semnificatie deosebita pentru bluesmen: simbolizeaza locul de nicaieri si niciunde, locul in care nu exista discriminare, nu exista negru sau alb, locul in care exista libertate, schimbare, nou, miscarea spre inainte…

A fost o seara exceptionala ce m-a miscat pana la lacrimi, fiind de altfel si o mare iubitoare de blues. Atmosfera intima creata in spatiul mult prea mic pentru cata lume venise sa asculte si altfel de muzica, m-a facut sa inteleg ca exista inca romani care apreciaza arta reala cu artisti adevarati!  Aici l-am intalnit pentru prima oara pe Harry Tavitian care pentru unii poate n-are nevoie de nici o prezentare, pentru mine insa era un necunoscut pana mai ieri cand  vizionasem doar cateva video pe You Tube la recomandarea unui bun prieten – Vio  – si astfel am descoperit o valoare romaneasca veritabila dar …mediatizata insuficient.  Trebuie sa recunosc ca  m-a fermecat talentul lui Vali Racila, caruia pe buna dreptate i se mai spune si “SirBlues”. Chitara, in mainile lui, parca prindea viata, avea suflet, se unduia si-mi mangaia tristetea, suferinta multicolora de parca ma aflam la o sedinta de muzicoterapie.

Astazi postez cateva fotografii, dar maine va voi incanta cu cateva secvente video. Merita sa vizionati si sa ascultati muzica adevarata cu muzicieni adevarati! Multumim tuturor celor care ne-au incantat sufletele si spiritele timp de 2 ore jumatate.

Ma inclin, domnule Harry Tavitian.

Sursa, unde puteti vedea si fotografiile din concert: http://lorylex.wordpress.com/2009/11/13/roots-concert-de-blues-cu-harry-tavitian-vali-sirblues-racila-marcian-petrescu-legacy/

„Roots” – concert de blues Harry Tavitian

Noiembrie 5, 2009

Afis ICR Roots

foto – Radu Sigheti; grafica – Tudor Jebeleanu

Joi 12 noiembrie 2009, ora 18.30 la ICR (Aleea Alexandru 38)

Invitati: Vali „SirBlues” Racila (chitari si voce), Marcian Petrescu (muzicuta, voce) si trupa „Legacy” (Ovidiu Turcu si Andrei Peretianu – chitara; Sabin Turcu – bas si Tani Turcu – tobe).

Asa cum bluesul a stat la baza jazz-ului si eu mi-am inceput cariera cu blues in 1970. Am continuat sa cant blues arhaic – aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda pe care l-am promovat. Prima formatie de rhythm & blues am facut-o in 1971 iar 1985 am infiintat „Blues Community” – formatia mea de blues electric. Dupa ’90 a urmat o perioada in care am cantat din ce in ce mai putin blues, datorita invaziei bluesului comercial. Cred ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.

Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” la Institutul Cultural Roman. Ne propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile. E bine sa ajungeti mai devreme  – chiar in jur de ora 18!

Aleea Alexandru e pe dreapta, cum mergi pe bulevardul Aviatorilor de la Piata Victoriei spre Statuia Aviatorilor. Are doua intrari. Nu faceti la dreapta pe prima intrare cum veniti dinspre Piata Victoriei, ci pe a doua intrare, aproape de Statuia Aviatorilor (altfel, e ocol mare – aleea e in semicerc).

Inregistrare video cu un blues cu mine (singura!):  http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=37780512

Comunicatul de presa complet este pe pagina ICR: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/roots-la-radacinile-jazz-ului-cu-harry-tavitian-si-invitatii-sai.html

Dialog pe Tiuk, cu Mihail Vakulovski

Septembrie 16, 2009

Tavitian - Csaba la BrasovFoto: Roxana Nicolaescu

… realizat inainte de concertul pe care l-am avut la Brasov, impreuna cu Cserey Csaba in aceasta vara – pe 17 iulie. Concertul a facut parte din proiectul meu de la ICR din 2009 – „Teach Me Tonight”.

http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=340

„Adevărata libertate este cea interioară”,
interviu cu Harry Tavitian,
realizat de Mihail Vakulovski

– Domnule Harry Tavitian, aveţi o serie de concerte de jazz care se înscriu în cadrul „cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească”… Despre ce e vorba, mai concret?

– Acest concert este al patrulea, dintr-o serie de şase concerte numite „Teach Me Tonight”, pe care le fac în colaborare cu Institutul Cultural Român în acest an. Ideea acestui proiect este că prin ceea ce istorisesc despre jazz, dar şi prin muzica pe care o oferim – eu, împreună cu invitaţii mei – să împărtăşim publicului ce înseamnă jazz-ul ca fenomen viu, ca artă care a marcat secolul 20. Elementul de bază al acestei muzici, improvizaţia, este sublimarea ideii de libertate. A singurei libertăţi adevărate – cea din tine. Nu fac o prezentare exhaustivă, cronologică, dând informaţii care acum se pot găsi uşor pe internet, ci împărtăşesc din experienţa mea personală, rezultatul a aproape 40 de ani de jazz. Pentru a te îndrăgosti de jazz, e esenţială participarea la concerte. Există o idee preconcepută: că jazzul e doar pentru iniţiaţi. Da! Jazzul este pentru nişte elite. Cele ale oamenilor normali, deschişi. Omul firesc, natural, este astăzi din ce în ce mai rar, devenind, fără voia lui, o elită. Asta este elita jazzului. Comunicarea în jazz, între scenă şi sală, este de un tip special. Jazzul este improvizaţie. Muzica se naşte acolo, în faţa publicului. Participarea muzicantului este totală, dăruirea lui este totală. Publicul simte lucrul acesta şi legătura se realizează de la sine. Prin felul în care se bucură de clipa aceea irepetabilă, de muzica născută spontan în faţa lui, publicul e împreună-creator cu cel de pe scenă. Acest concert este prilejuit, de asemeni, de cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate vara de ICR în Braşov. Cred că muzica pe care o facem eu şi invitatul meu, percuţionistul Cserey Csaba – în care încercăm o sinteză între free-jazz şi muzica de cameră contemporană, pe de o parte, folclor şi muzica medievală, pe de altă parte – poate fi foarte sugestivă pentru participanţii la cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie, pentru ce înseamnă azi identitatea culturală românească.

Aceste concerte pe care le susţineţi cu Cserey Csaba sînt foarte spectaculoase, ţin minte că la Peninsula aţi avut concert în acelaşi timp cu capul de afiş al festivalului, dar la scena unde cîntaţi dvs. nu era loc de respirat, deşi concertul e în natură, nu exagerez deloc… Cum reuşiţi să vă apropiaţi atît de tare publicul?

– Prin simplul fapt că noi nu mergem la concert ca birocraţii la birou. Noi mergem la concert ca să cântăm. Fiecare concert înseamnă noi poveşti pe care le spunem amândoi. Sacul ăsta este cam fără fund, pentru că noi nu ştim aceste poveşti pe din afară, ci le scornim. Apropierea noastră cu publicul se face de la sine, pentru că suntem toţi oameni deschişi, calzi, dornici de a da şi de a primi, ziditori (chiar dacă uneori mai dărâmăm, punem altceva în loc) şi încă multe altele. Ăştia sunt oamenii jazzului… o lume aparte care ştie că se trage din suferinţă şi că este datoare cu o suferinţă. De aici vine bucuria acestei muzici. Care, de fapt, nici nu mai este muzică… este Jazz.

– Pe 17 iulie vă întoarceţi la Braşov. Cum vă pare publicul de la Braşov, unde vă întoarceţi din cînd în cînd cu concerte? Cum vă pare Braşovul ca oraş?

– Aştept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu publicul din Braşov, oraş cu tradiţie jazzistică, în care mi-am petrecut studenţia şi unde s-a născut şi prima mea formaţie de jazz. Povestea este cam aşa: în Braşov trăia unchiul meu Aram – Dumnezeu să-l ierte – farmacist cu renume, văr cu tata. În 1973, după ce dădusem 2 ani la rând la engleză la IP3 la Constanţa şi picasem, unchiu’ Aram mi-a zis să încerc la Braşov, la Pedagogie muzicală. Era cam greu… Eu făcusem doar 8 ani la şcoala de muzică şi, deşi în primele clase eram socotit un fenomen, din clasa a cincea îmi intrase engleza în cap, iar cu pianul ajunsesem o fosilă. Prin clasa a 11-a descoperisem blues-ul, care fusese ca un cataclism pentru mine. Cu chiu, cu vai, am intrat, în 1973, la Braşov, la Facultate – la examen am cântat comisiei (de oameni foarte deschişi) Bach, Beethoven, câteva bluesuri şi o prelucrare proprie după o romanţă armenească. Îmi amintesc cu plăcere de profesorii şi de colegii de la Braşov. Camera de cămin din Memorandului a fost martora multor nopţi nedormite la partide de pocker… Vărul meu, Mihai – băiatul lui Aram, cânta şi el la chitară bas şi în 1975 am făcut prima mea formaţie de jazz, cu care am participat la Festivalul de la Sibiu. Multe ar mai fi de povestit despre Braşov, dar să dăm seama măcar pentru Festivalurile de jazz „de dinainte”, de fanii care, chiar dacă în anii din urmă concertele mele la Braşov nu au mai fost aşa de numeroase, îmi sunt la fel de apropiaţi.

Puteţi să ne povestiţi despre concertul legat de revolta anticomunistă de la Braşov din 1987? E un eveniment despre care nu se prea ştie…

– Cu peste 10 ani în urmă, într-o emisiune de televiziune, spuneam că «au fost foarte multe lucruri pentru care eu nu am aşteptat o revoluţie ca să le fac». Toată lumea spune că la Revoluţie ne-am câştigat libertatea. Eu ştiu dacă o fi adevărat sau nu? Adevărata libertate este cea interioară. Fusesem invitat la emisiune după Concertul de Crăciun, un Atelier de improvizaţie memorabil, care se numise „Praznic”; printre invitaţi fuseseră pianistul Lucian Ban, saxofonistul Edi Neumann, basistul Vlaicu Golcea. Avusesem şi o scenografie extraordinară – o instalaţie cinetică a lui Mugur Grosu, cu câteva sute de linguri de lemn. Pot să spun că sunt „un veteran” al concertelor de Crăciun (am organizat la Constanţa ani de-a rândul asemenea concerte, primul in 1982) şi al prelucrărilor după colinde româneşti şi armeneşti (pe prima am făcut-o în 1983). Pentru suitele de Crăciun pe care le prezentam în anii ’87-’89 am studiat obiceiurile legate de această mare sărbătoare. Apăream cu texte de colinde, costumaţie, instrumentaţie adecvată, tot ce trebuie pentru a crea atmosfera de ritual. Partea de teatru instrumental era importantă în acele suite. Cu puţinele mijloace pe care le aveam, încercam să aducem puţină lumină în suflete. Pe 20 decembrie se împlinesc 22 de ani de la concertul nostru de la Festivalul de jazz Braşov din 1987, în care am cântat prima oară Suita de colinde româneşti pe teme de Bela Bartok; la trei săptămâni după Revolta de la Braşov – când în oraş încă mai era o atmosferă atât de apăsătoare cum nu am mai văzut niciodată, nicăieri – am început suita cu textul „Sculaţi, sculaţi, boieri mari, sculaţi voi români plugari!” Cu toate că era o suită de colinde, păstrasem dramatismul muzicii lui Bartok. Nu pot să uit starea de spirit din sală şi cum au venit la sfârşit oameni în toată firea la mine, cu lacrimi în ochi, şi mi-au zis: „Nu vă daţi seama ce aţi făcut pentru noi, în seara asta”. Imediat după concert, în cabina artiştilor, a trebuit „să dau explicaţii”, ce semnificaţie a avut suita. Mă aşteptam la asta şi venisem blindat: „Păi eu, armean, să vă explic dumneavoastră tradiţiile populare româneşti? Nu ştiţi că se pleacă la colindat, în noaptea de ajun? Deci, gazdele trebuie să se trezească din somn. Textul pe care l-am spus e unul publicat în Anuarul Maramureşului”. Aveam anuarul la mine, le-am arătat şi cartea „Colinda românească” a Monicăi Bratulescu, din care citase şi Mircea Eliade. Le-am vorbit despre sincretismul artelor în teatrul popular, pe care încercam să-l recreăm în limbajul jazzului. M-au lăsat în pace. Şi chiar se bucurau ca au ce raporta “mai sus”.

– Ce program aveţi în vara asta? Unde vă mai putem asculta/vedea?

– Dumbrăveni, Gmunden, Vălenii de Munte, Frankfurt…

Unde putem să vă găsim albumele? Lucraţi la un nou album? Mai reeditaţi din cele mai „vechi”?

– Următorul trebuie să iasă în septembrie. Este un duo cu clarinetistul german Hans Kumpf – „Live at Comburg Castle”, înregistrat în Germania acum un an.

Să vă întreb şi cîte ceva mai… uman…

– Jazzul e mai uman ca noi. Aşa ca… ce sa mă mai întrebaţi?

– Ceai sau cafea?

– Ceai negru cu miere şi rom.

Fotbal sau hochei?

– Rugby, hockey, snooker.

Literatură sau pictură?

– Totul ca o poezie.

Rock sau pop? Manelele au dreptul la existenţă?

– Mi-am luat raţia de rock la vremea cuvenită, între 1965-’75. Oricine are drept la existenţă, pe riscul lui. Manelele şi-au atins vârful în epoca lui Anton Pann. Cele de astăzi sunt un revival trist şi vulgar.

– Ce hobby-uri are Harry Tavitian? Ce vă place să faceţi în timpul liber?

– Să stau în pijamale şi papuci. Până acum câţiva ani jucam table masiv. Dar bătrânii armeni din Constanţa au cam murit şi nu prea mai am adversari.