„Indescriptibilul Harry Tavitian”

Sala Palatului, 11 noiembrie 2012 Foto Genu Ariseanu (fotograf cu har dar si vechi fan de blues si jazz, patima care il face sa vada lucrurile dintr-o perspectiva deosebita)

Alex Revenco (Jurnalul National) Duminică seara, la Sala Palatului a avut loc un spectacol memorabil, ‘concertul anului’  pentru mulţi dintre cei prezenţi. La început a fost Harry Tavitian, care ne-a încântat cu vechi cântece de blues precum ‘I’m Ready’, ‘Early in The Morning’ sau ‘Doctor Harry’. Cu eleganţă, marele muzician ne-a mărturisit: „Pentru mine a fost o încântare să apar în concertul de la Sala Palatului într-un anturaj foarte select, atât pe scenă cât şi în sală. Ca de obicei, am abordat bluesul tradiţional, deoarece consider că la ‘bătrânii’ bluesului’ se află adevărata valoare a acestei muzici, care, în timp, avea să stea la baza jazzului şi a rockului”.

Stefan Colceriu pe Facebook Aseara am vazut asa: un John Mayall ca la 30 de ani, halucinant, si un Harrry Tavitian de geniu

Marian si Claudia Broasca (email) Concertul lui Harry ne-a placut foarte tare, nu pentru ca Harry este prietenul nostru, ci pentru felul in care (dincolo de virtuozitatea sa deja notorie) a stiut sa transmita emotie, sensibilitate (se vede ca a fost si discipol al marelui Johnny). Acele acorduri populare romanesti, folclorice, inserate in bluesurile tranditionale ne-au uns pe suflet, si mai ales naturaletea si confluenta discreta a felului cum au fost introduse in frazele melodice ne-a coplesit. Am vazut  ca si sala a remarcat aceste particularitati, caci a rabufnit frenetic in aplauze chiar in toiul melodiei, exact dupa acele pasaje.

BogDan (blog.bogdanliviu.com) pentru www.rockstage.ro Deschiderea a fost asigurata de Harry Tavitian. Concluzia a fost ca daca ar fi cantat doar el in acea seara nu s-ar fi miscat nimeni de pe scaun. Simplu si direct, Harry Tavitian ne-a oferit o lectie de blues formata din voce si pian, instrument care a exprimat ce si cum a dorit maestrul. Experienta m-a frapat prin prisma simplitatii sale, dar a fost departe de a fi simplista. Harry Tavitian nu a transmis nimic din superioritatea cu care ne trateaza unii artisti, mai mult sau mai putin cunoscuti. Omul s-a urcat pe scena si si-a pus sufletul acolo, iar ceea ce a iesit mi-a taiat respiratia.
La un moment a spus ca blues-ul l-a gasit pe el acum 43 de ani si ca de atunci nu l-a mai parasit. Si ce dreptate are! Blues-ul nu te poate parasi decat in clipa cand te paraseste spiritul, iar Harry Tavitian il are din plin. Si mai are ceva: harul de a arata ca muzica este simpla cand o simti. Sau haideti sa nu spunem ca muzica este simpla. Sa spunem ca este simplu sa o pui in sufletele oamenilor cand ea se afla deja in sufletul tau. Mi-am promis sa-l vad pe Harry Tavitian singur, undeva intr-un club, intr-un recital de blues care sa se propage prin fum de tigara si un pahar de whiskey. Si, desigur, sa fie doar el si pianul.

Tot Bogdan, pe blogul Republica Culturala Chineza Şi trebuie să spun ceva şi despre cel care a deschis acest concert. Harry Tavitian. A urcat pe scenă în şlapi şi s-a aşezat la pian. Cu o simplitate extraordinară în complexitatea cu care mânuieşte clapele, maestrul Tavitian ne-a oferit vreo 20-30 de minute de blues pe care le-aş dori oricând repetate. O voce, un pian, şi un blues despre care el însuşi spune că l-a cunoscut acum 43 de ani şi că de atunci nu l-a mai părăsit. E normal. Blues-ul este o stare de spirit caracteristică anumitor suflete şi, în clipa când apare, tinde să se sedimenteze serios. Dacă-l prindeţi pe undeva în concert şi este vorba de blues şi de pian, nu staţi să vă gândiţi. Mergeţi. Veţi veni de-acolo altfel.

Sorin Antohi (email) Mie mi-a placut mai mult programul lui Dr. Harry. A fost blues traditional, cu o convingatoare nota personala. John Mayall era in forma, nimic de zis, ceea ce e si o performanta biologica, nu doar artistica. Dar s-a repetat, iar sonorizarea a fost proasta. In general, a fost prea mult zgomot, ceea ce nu mi-a permis sa ma concentrez pe virtuozitatea instrumentistilor. Formula blues-rock, in general, mi se pare „uzata moral”, in special cind partea melodica a pieselor e anulata ori redusa la citeva riffs. Dar spun asta poate si fiindca am imbatrinit, am ascultat toate muzicile, iar acum vreau numai chestii care merg la esente.

Stefan Colceriu (mesaj pe Facebook) Stimate domnule Tavitian, Va multumesc pentru concertul de aseara. A fost extraordinar. Eu unul m-am simtit ca acum 25 de ani, cand veneati la Sfantu Gheorghe. Am fost cu sotia mea. Sinteti minunat. Cu cele mai bune ganduri si cu multumiri, Stefan

Corina Bernic (Observator Cultural) Duminică seara, pe 11 noiembrie, gustul pentru Mayall a fost deschis de bluesmanul, jazzmanul, artistul, compozitorul şi… pe scurt, omul-orchestră Harry Tavitian. Singur în faţa pianului, trecînd de la ritmurile muzicii tradiţionale româneşti la blues, mai făcînd cîte o plecăciune folclorului de la noi şi împletindu-l apoi repede cu bluesul apropiat mai degrabă de New Orleans. Aducîndu-l pe Mayall la Sala Palatului printre mulţimile de concerte – şi de nişă, dar şi mainstream – de acum, Fundaţia Phoenix a avut un mare curaj. Poate că un dialog şi nu o pauză între cei doi artişti – Harry Tavitian şi John Mayall – ar fi fost ceva şi mai şi. Ca o cireaşă peste un tort aşteptat. Dar nu poţi să le ai chiar pe toate la pachet.

Paul Grigoriu pe www.vosganian.ro Harry Tavitian a fost, ca de obicei, inedit, suprinzator si fermecator, desi registrul abordat a fost mai putin pretentios decat in alte ocazii.

Liviu Zamora pe Facebook: A fost foarte frumos recitalul lui Harry Tavitian  

Liviu Şerbănescu pe www.epochtimes-romania.com Un concert de mare clasă: John Mayall şi Harry Tavitian au cântat la Sala Palatului Maestrul Tavitian a cântat în deschiderea concertului trupei marelui bluesman John Mayall. Exotic şi virtuoz Îmbrăcat simplu şi comod, dar în acelaşi timp exotic, artistul român s-a aşezat la pian şi a început să atingă clapele, când mângâindu-le, uneori abia atingându-le, când bruscându-le cu grijă. Unele poveşti de blues au fost prezentate pe scurt, altele, nu, dar toate au fost primite de cele câteva mii de spectatori – cunoscători de muzică bună – cu aplauze şi entuziasm. Fineţurile prin care talentatul bluesman, jazzman, pianist, percuţionist, vocalist şi compozitor ne-a trecut de la blues, la inflexiunile muzicii populare româneşti şi înapoi la blues au fost răsplătite pe loc de public cu aplauze şi scurte urale.

Ion Diamandi  (Romania Libera) Atmosfera deosebit de plăcută a fost deschisă de invitatul lui Mayall, Harry Tavitian, o alegere deosebit de inspirată care a deschis pofta de blues. Aplauze şi aprecieri a primit Doctor Harry şi pentru poantele strecurate în texte, cât în special pentru subtila inserare de elemente etno româneşti în recitalul său de blues, mult gustate de public

Marcian Petrescu pe Facebook Harry Tavitian a fost scurt si la obiect, haios si prin prezenta si prin selectia de piese…

Sabina Balan pe Liternet Prima parte a spectacolului a fost marcată de recitalul lui Harry Tavitian, artistul declarat de Herald Tribune drept cel mai important jazzman român contemporan, o simfonie de blues şi jazz născută doar din vocea muzicianului şi sunetele pianului său. Dr. Harry (… de la numele ultimei piese cântate în cadrul acestui eveniment) a pregătit numeroşii spectatori prezenţi cum nu se putea mai bine, printr-un tratament de muzică bluesy, antrenantă, ce transporta publicul direct în atmosfera caldă şi boemă a apusurilor de soare de pe verandele din America anilor ’30, cu câteva interferenţe muzicale ce aminteau uneori de ritmurile populare româneşti/armeneşti – un mix bun care vibra şi prin prisma personalităţii distincte a artistului (Harry Tavitian este de origine armeană). Dacă nu aţi avut norocul să-i vedeţi pe Harry Tavitian, John Mayall şi trupa sa, în carne şi oase, căutaţi-le muzica şi ascultaţi! Nu vă vor administra ei înșişi tratamentul despre care vă vorbeam, dar chiar şi aşa, prin intermediul internetului sau CD-ului, măcar, el îşi va face efectul…

http://www.infomusic.ro Harry Tavitian, pianist român ales pentru afinitatea sa cu lumea blues-ului și capacitatea de a-și ține în priză audiența. Piesele interpretate au fost prezentate publicului într-o succesiune de stări complementare, construind o paletă diversă de emoții. De la umorul versurilor desprins din rutina și adeseori ridicolul vieții, la jocul actoricesc prin mimică și tonalitate, Harry Tavitian a povestit pe ritmuri de blues cu naturalețe și degajare, declanșând în public reacțiile specifice unui astfel de repertoriu. Aplauze, zâmbete provocate de sesizarea ironiilor din vers și intrarea inerentă în atmosfera de blues.

Venera Dimulescu pe Liternet Tavitian şi-a făcut apariţia într-un veşmânt confortabil, mai puţin oficial: îmbrăcat în stil oriental, cu barba despicată ce se întindea lejer peste cămaşa colorată, încălţat în papuci de plajă. Înfăţişarea sa se potrivea de minune cu muzica boemă, trăită cu sudoare, a recitalului său. Harry Tavitian a cântat în jur de 30 de minute de experimente blues cu poveşti simple despre oameni, locuri, sentimente.

Oana Bercu pe www.iconcert.ro. Prin stilul său inconfundabil, cu puternice influenţe etnice, muzicianul român a pregătit cu stil atmosfera pentru concertului lui John Mayall, publicul gustând din plin momentul lui Harry Tavitian.

Marian Broasca pe Facebook …cum spunea un prieten de-al meu „Mayall a cântat în închidere la Tavitian”

Dumitru Ungureanu pe Facebook – din albumul foto intitulat Indescriptibilul Harry Tavitian

Harry Tavitian si Ion Baciu jr. la Iasi – pe scena si in culise

Foto Cristian Gafitescu.

„Nu puţini sînt aceia care şi-ar dori un dialog jazzistic între Ion Baciu jr. şi Harry pe o scenă ieşeană” –  scria în 1984 Florin Cîntic, în revista Dialog. Si iata ce scrie el acum, dupa 28 de ani, pe Facebook: „Un concert formidabil cu o sala arhiplina, se vede ca spectatorii au stat pina si pe scena. O lansare de vis a Asociatiei Iasi – Capitala Culturala Europeana”.

Aveam mari emotii cand anuntam pe blog concertul la doua piane cu „Țunțu” Baciu: https://harrytavitian.wordpress.com/2012/05/02/concert-harry-tavitian-ion-baciu-jr-la-iasi-joi-3-mai/  Si aveam destule motive sa fiu ingrijorat: ca si la concertele noastre de pana acum din Romania, Țunțu venea cu masina tocmai din nordul Suediei. E un sofer foarte experimentat dar la asa drum lung se pot intampla tot felul de lucruri (am mai patit-o la concertul nostru de Craciun de la Ateneul Roman din 2009, la care a ajuns fara probleme din Suedia pana la Iasi dar de acolo la Bucuresti, din cauza viscolului, nu a mai putut veni cu masina; dupa multe peripetii a reusit sa vina cu trenul). Apoi, era concert tocmai in Iasi, orasul natal al lui Țunțu. Daca o dadeam in bara taman aici? Trebuie sa spun ca un concert la doua piane e foarte greu, din multe motive. In ceeace priveste „bucataria” noastra, intre cei doi pianisti trebuie sa existe o comunicare si un dialog continuu ca nu cumva „sa te incaleci” si sa nu se mai inteleaga nimic. Dar partea cea mai grea era cea organizatorica. Dintotdeauna in Romania a fost problema cu salile cu pian de concert. In anii ’80 cantam in fata a cateva mii de spectatori la Costinesti pe o  pianina… Dupa ’90 lucrurile au inceput sa se mai imbunatateasca (s-au mai cumparat ceva piane) dar au ramas ideile preconcepute ale majoritatii colegilor nostri din muzica clasica fata de noi, jazzmanii. Florin Cintic caruia ii spusesem acum 5 ani ca dialogul intre mine si Baciu pe o scena, la doua piane, se intamplase la Viena, promisese ca o sa faca tot posibilul sa organizeze un concert cu noi la Iasi. Iata ca s-a tinut de cuvant, chiar daca a trebuit sa intre intr-o adevarata aventura. A fost imposibil sa organizeze concertul la Filarmonica din Iasi (dincolo de faptul ca ar fi cantat pe un pian Steinway, pentru Tuntu ar fi fost un motiv in plus de multumire sufleteasca fiindca sala Filarmonicii poarta numele tatalui sau, regretatul dirijor Ion Baciu). Asa ca, gazda concertului a fost Teatrul Luceafarul iar cele doua piane au fost aduse de la Conservator. S-a format o adevarata conspiratie intru jazz, de la europarlamentarul Catalin Ivan care a sprijinit concertul cu prilejul lansarii Asociatiei ’Iasi – Capitala Culturala Europeana’, la Maricel Agop, presedintele Filialei Iasi a Uniunii Armenilor, partener in organizare (responsabil inclusiv cu aducerea pianelor de la Conservator), Florin Grigoras, prorector al Universitatii Arte George Enescu (care ne-a imprumutat cele doua piane), domnul director Ioan Holban si intreaga echipa de la Teatrul Luceafarul – gazde desavarsite, Teo Raileanu, directorul executiv al Asociatiei care a pastorit cu profesionalism partea tehnica, pana la public, care a umplut sala pana la refuz. Am aflat cu regret ca vreo 150 de oameni nu au mai putut intra (nu mai era loc, pusesem scaune si pe culoarele salii, lumea a stat si pe trepte si in picioare). Am invitat publicul sa stea si pe scena. Cu toata aglomeratia, ne-am bucurat de liniste in timp ce cantam si datorita calitatii publicului ne-am simtit ca la un adevarat concert de jazz.

Ne-am simtit foarte bine la Iasi, inconjurati de prieteni mai vechi sau mai noi, dar cu totii intr-un duh al jazzului – al firescului, al autenticului, al libertatii interioare, al caldurii sufletesti. Dincolo de legaturile de prietenie, faptul ca primul eveniment organizat de Asociatia ’Iasi – Capitala Culturala Europeana’ a fost un concert de jazz, e un gest de normalitate. E timpul ca in cultura romaneasca a secolului 21, jazzul, care a marcat muzica secolului 20, sa aiba locul pe care il merita.

Foto: Alexandru Carausu. Domnul Profesor Carausu, unul din pionierii miscarii de jazz din Iasi, mi-a facut onoarea si bucuria sa vina la concert.

Marturii video a ceea ce s-a intamplat:

http://www.youtube.com/watch?v=bJhCY6Y4v9k

http://www.youtube.com/watch?v=WojNddl3cJQ

Foto Cristian Gafitescu, fan de jazz cu vechime – lucru care se vede si din feelingul cu care a facut fotografiile.

La fiesta! (cronica de Oltita Cintec in Suplimentul de Cultura)

Ce pot face doua piane si patru miini, intr-o sala (a Teatrului “Luceafarul”) arhiplina? Minuni, cind la clape se instaleaza, fata in fata, Harry Tavitian si Ion Baciu Jr. Reintilnirea muzicienilor intr-o formula patentata la Viena, in 2007, s-a petrecut intr-un concert original, Romanian-Armenian Piano Jazz Summit, care a lansat oficial Asociatia “Iasi, capitala culturala europeana”. Lume multa, diversa, buna, de la liceeni si studenti la persoane cu timple grizonate, indicind realitatea, placuta, ca un gen cvasielitist, jazzul, are adepti in toate generatiile.

Despre Harry, Tuntu Baciu spune ca “e un bun balcanic! “. Harry zice despre Tuntu ca “e un maestru al armoniei”. Pe Tavitian, il leaga de Iasi comunitatea armenilor si caldura cu care e primit de fiecare data de fani. Pe Tuntu, il atrag aici cele mai puternice fire, acelea ale locului caderii in lume si gasirii drumului in viata. Stabilit de ceva vreme in Suedia, revine la chemarile orasului de bastina. Mai ales cind e vorba de jazz. “Jazzul a fost cel care m-a ajutat in cele mai dificile momente ale mele si tot lui ii datorez integrarea in lumea nordica. Unde acest gen muzical are extrem de multi adepti si unde am fost acceptat rapid gratie talentului meu muzical”, mi-a declarat cu vreo citiva ani in urma.

Intilnirea a doua temperamente diferite

Cei care le cunosc stilurile, sustin ca e umitor cum doua personalitati artistice atit de diferite reusesc sa se armonizeze in extraordinare momente de creativitate. Stimulindu-se reciproc, in duete si solouri de o eleganta estetica rar intilnita, preluind si oferindu-si unul altuia teme, fragmente din compozitii clasice ori proprii. Acum, in premiera, Tavitian a cintat Bill Evans, “teritoriul” lui Baciu, iar in replica acesta a interpretat blues. Harry recunoaste ca “noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu, pe linia lui Thelonious Monk, Ion Baciu jr., pe linia lui Bill Evans. Am avut curaj sa pornim acest proiect, dar uite ce lucru bun a iesit, o intilnire a contrastelor”. Intilnirea a doua temperamente diferite, in care mari teme clasice ale jazzului au fost reinterpretate, destructurate si refacute live, sub ochii, pardon, urechile publicului. Tavitian cinta emotional, recurgind frecvent la filonul originilor sale armenesti, distilindu-le in formule de jazz liber care-ti alinta sufletul. Ion Baciu Jr. e mai… apusean, iti merge la suflet, dar o face pe calea cerebralitatii. Si unul, si celalalt arata placerea improvizatiei, a jocului creativ, fiind ludici in egala masura.

De aceea, concertele lor sint apropiate de spectacol, de show, au o cursivitate ce pare ca vine dintr-un scenariu pus in scena de doi histrioni, care pe ici pe colo strecoara mici poante, interactioneaza cu publicul. Le-am urmarit cu atentie dialogul nonverbal din timpul reprezentatiei. Isi “vorbeau” cu ochii, cu buricele degetelor atingind clapele, cu mijloacele acelea nevazute, tainice care tin de inspiratie, de bunavointa muzelor. La unele concerte, poti cobori pleoapele, lasind totul pe seama auzului. Ascultarea e suficienta pentru pornirea imaginatiei si crearea propriilor lumi interioare nascute din sunete. La acesta, acustica a fost completata de corporalitatea solistilor, de mecanica degetelor, de facies, de zimbetul ori incruntarea de moment a sprincenelor. Dinamica ritmica, ruperile de tempo, slalomul printre registre si tonalitati, printre culturi ale sonorului si figuri legendare ale genului au servit publicului o ora de show de cea mai buna calitate.

Ciocolata cu condimente

Spontaneitatea tandemului a facut si deliciul Romanian-Armenian Piano Jazz Summit. A fost ca o tableta din atit de provocatoarea ciocolata cu condimente – nu ma pot hotari cine e ciocolata si cine condimentele –, ori ca desertul acela de prajitura fierbinte cu ciocolata, servita obligatoriu cu o cupa de inghetata deasupra. La final, dupa o infocata Fiesta (pe care Chick Corea insusi ar asculta-o cu uimire si, cred, incintare), Harry a pledat pentru ideea de Iasi, candidat la statutul de viitoare capitala culturala europeana, subliniind ca orasul are argumente, dar si multe de facut; iar Tuntu nu s-a mai simtit stinjenit de accentul moldovenesc, care de regula il retine de la minidiscursuri, fiind european la el acasa. (Suplimentul de cultura nr.354, 05-05-2012) http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Actualitate/7472

Concertul a fost inregistrat de TVR Iasi care a fost si partener media. Voi anunta cand va fi difuzat.

Pana cand ne veti putea vedea la TVR Iasi in dialog la doua piane, puteti urmari emisiunea in care am fost invitatii jurnalistului George Onofrei la Tele M, in avanpremiera concertului: http://www.telem.ro/telem/idei-pe-contrasens/47592-idei-pe-contrasens-01052012-summit-de-jazz-la-tele-m.html

foto Ionel Dascalu

Ce fac eu in campania electorala…

Duo Harry Tavitian (pian ) – Cserey Csaba (percutie)
Sambata 12 mai ora 18 Nyiregyhaza (Ungaria) – Scoala de Muzica. Intrarea libera.

Iata ca dupa doar doua saptamani trebuie sa iau iarasi trenul de Satu Mare. Ma intalnesc acolo cu Csabcsy (sau „Ciobcica”, cum il alint eu) si mergem vreo 100 de km peste granita in Ungaria, la Nyiregyhaza. Armenii de acolo m-au invitat sa fac un concert. Este a saptea invitatie, primul concert l-am dat in 2003. Pentru a treia oara consecutiv voi canta in duo cu Cserey Csaba care a devenit si el foarte iubit si apreciat de publicul din Nyiregyhaza. Public de o calitate deosebita care a umplut de fiecare data cocheta sala a Scolii de Muzica. Armeni in Nyreghaza nu sunt foarte multi dar sunt foarte activi. Filiala locala a organizatiei armenesti e condusa de medicul Armen Malkhaszjan si se bucura de sprijinul organizatiei din Budapesta (un cuvant de respect si pretuire si pentru Alex Avanesian). La concertele de pana acum au venit si armeni din alte orase din Ungaria si chiar din Ucraina.

In ultimii doi ani iata ca si conationalii mei armeni din Bacau si Iasi calca pe urmele celor din Ungaria. Saptamana trecuta am avut doua concerte deosebite, la doua piane, cu Ion Baciu Jr., organizate cu sprijinul lor. Voi reveni pe larg cu ecourile de la cele doua concerte cand timpul imi va permite. Pana atunci iata doua cronici de substanta:

http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Actualitate/7472

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2012/05/07/duel-in-duet-in-dialog-epilog.html

Si un fragment video, de la Iasi: http://www.youtube.com/watch?v=bJhCY6Y4v9k

Intorcandu-ma la concertele mele cu Ciobcica, ele sunt de fiecare data o bucurie fiindca suntem foarte apropiati sufleteste si comunicarea noastra pe scena este una deosebita. Csabcsy e delicat si sensibil, spontan si creativ, are forta si rafinament. Tobele sunt viata sa. Acum doua saptamani am avut bucuria sa-i fiu alaturi la un concert maraton in care si-a aniversat 40 de ani de cariera muzicala alaturi de multi dintre colegii lui de scena din tot acest rastimp. Este foarte dificil sa faci un asemenea concert, mai ales daca pui laolalta si genuri muzicale diferite. Totul a fost insa de calitate si spectacolul a avut coerenta si substanta datorita personalitatii deosebite a lui Csabcsy. O adevarata sarbatoare a prieteniei, si pe scena si in sala. Iata mai jos fragmente din cronica lui Vasile Andreica (care nu e doar un jurnalist foarte serios ci si un foarte sensibil cronicar muzical si impatimit fan de jazz)

„Cserey Csaba a oferit un spectacol aniversar grandios

Sala Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu” a fost vineri seara un templu al muzicii timp de peste 4 ore, in care oficiantul principal a fost Cserey Csaba. Faimosul si indragitul percutionist si-a sarbatorit 40 de ani de activitate intr-un show de mare amploare, in care si-a dorit sa aiba alaturi cat mai multi dintre colegii si prietenii cu care a cantat in cariera.

Stilurile muzicale abordate au fost dintre cele mai diverse, iar spectacolul a fost conceput ca o biografie muzicala a sarbatoritului. Nascut in 1958 la Gheorghieni, in Harghita, Cserey Csaba a devenit satmarean la finalul anilor ’80, orasul nostru fiind locul unde si-a gasit fericirea si implinirea ca artist si ca om”. […]

Printre muzicienii care „s-au perindat pe scena umpluta de instrumente Jean Baciu (percutionist constantean stabilit la Apa si renascut in ale muzicii sub influenta lui Csabcsi) si – ultimul, dar nu cel din urma – Harry Tavitian, marele partener si prieten al aniversatului, recitalul celor doi atingand adesea inaltimi extatice.

Neobositul Csabcsi, care a batut in multe feluri de tobe pe parcursul celor 4 ore de spectacol, a fost premiat la final de colegii de la Centru, de Directia pentru Cultura si de Primaria Satu Mare, primarul Iuliu Ilyes tinand sa sublinieze si latura caritabila a activitatii artistului. La final toti prietenii intru muzica s-au adunat pe mica scena, printre zecile de instrumente si cabluri, si au cantat impreuna “Thank You For the Music”. In holul de la intrare, o expozitie de afise  documenta concerte sustinute de artist.

La final Cserey Csaba nu si-a mai putut retine lacrimile de bucurie. Cum face inima in corp, asa a asigurat Csabcsy in tot acest timp ritmul vietii muzicale satmarene”.

Textul intergral, aici: http://www.informatia-zilei.ro/sm/cultura/cserey-csaba-a-oferit-un-spectacol-aniversar-grandios/

Intr-adevar, asa cum scrie si Vasile Andreica, alaturi de Csabcsy au fost ca de obicei si colegii de la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu (dintre care neaparat trebuie amintiti Gigi Molnar si Maria Magdalena Matei).

Cserey Csaba, felicitat de Primarul Iuliu Ilyes. Foto Szatmar.ro

La concert au participat si Primarul Municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes impreuna cu sotia, Ildiko. Cum azi incepe campania electorala, nu pot sa nu imi amintesc ca singurul concert electoral la care am fost invitat a fost cel din campania domnului Ilyes, de acum 8 ani. In general alesii nostri cred ca doar chestiile comerciale aduc voturi si nu se prea omoara cu jazzul. M-am trezit atunci cu un telefon de la un prieten din Satu Mare care ma intreba daca nu vreau sa vin sa cant cu formatia mea Orient Express pentru domnul Ilyes, viceprimar pe acea vreme si vechi fan de jazz, cu care nu ma cunosteam personal. Concertul a fost la Sala Sindicatelor. Au fost peste 900 de spectatori de toate culorile politice care s-au comportat admirabil. Muzica i-a facut sa lase deoparte pentru doua ore rivalitatile politice si politica a devenit „armonie” asa cum spunea parintele Arsenie Papacioc. Singurul lucru pe care l-a spus Iuliu Ilyes pe scena a fost ca „acest concert e cadoul meu pentru satmareni”. La sfarsitul concertului l-am chemat pe scena si l-am intrebat daca stia ca in anii ’80 Satu Mare era recunoscut pentru activitatea jazzistica (exista aici un club de jazz si un festival). Nu doar ca stia dar venea si la concertele de jazz. Si i-am mai spus domnului Ilyes: „Vreau sa promiteti aici, in fata poporului, ca daca o sa fiti ales primar va fi din nou jazz la Satu Mare”, la care dansul a spus: „Promit!”

Pot sa spun azi ca timp de 8 ani, Iuliu Ilyes s-a tinut de promisiune „cu varf si indesat”. Ii doresc „multi inainte!”

Video de la concertul aniversar Cserey Csaba, poze si cronica in limba maghiara la: http://www.szatmar.ro/Kulonleges_koncerttel_unnepelt_Cserey_Csaba/hirek/49721

Rezonante armenesti in jazz, de la Salina Targu Ocna la Filarmonica Pitesti

Vineri 16 dec de la ora 19 voi avea la Filarmonica Pitesti, cel de-al patrulea concert din seria „Rezonante armenesti in jazz”. Organizator este de acesta data Uniunea Armenilor din Romania – Filiala Pitesti. https://harrytavitian.wordpress.com/2011/12/07/rezonante-armenesti-in-jazz-recital-de-pian-harry-tavitian-la-filarmonica-pitesti/

Cele 3 concerte de pana acum au fost la Filarmonica din Bacau: https://harrytavitian.wordpress.com/2010/12/16/primul-meu-concert-la-bacau-si-o-veche-fotografie-de-familie/

la Studioul TVR Iasi: https://harrytavitian.wordpress.com/2011/05/02/ecouri-la-concertul-de-la-iasi/

si la Salina Targu Ocna.

Anul trecut la inceputul lui noiembrie am participat la hramul Catedralei Armene Sfintii Mihail si Gavriil, din Bucuresti. Dupa slujba Varujan Pambuccian mi-a facut cunostinta cu cativa armeni din Bacau si Targu Ocna si mi-a spus ca ei ar vrea sa imi organizeze un concert la Salina Targu Ocna, fiindca au auzit ca ar avea o acustica foarte buna. Din cateva intrebari mi-am dat seama ca erau entuziasmati de idee dar nu isi imaginau ce inseamna sa organizezi un concert. De foarte mult timp, pentru mine nu e atat de important sa am concerte, cat este de important ca acestea sa fie bine organizate. Iar in Romania lucrul asta nu e asa de simplu… Nu aveam deloc tragere de inima sa ma aventurez in asa ceva. Si eram sigur ca deindata ce vor ajunge acasa, armenii din Bacau se vor intoarce la ale lor si le va trece entuziasmul.

Vasile Agop, presedintele filialei Bacau a Uniunii Armenilor, mi-a demonstrat insa ca m-am inselat. A pus pe picioare intr-un timp foarte scurt unul dintre cele mai bine organizate concerte ale mele din ultimii ani, anul trecut in decembrie, la Filarmonica din Bacau. Nu a renuntat nici la ideea cu Salina. Dupa 40 de ani de cariera, asta-vara pe 9 iulie, am cantat “underground” si la propriu, nu doar la figurat…

Pentru mine a fost o experienta extraordinara. Dincolo de peisajul, atmosfera si acustica din salina, surpriza a fost calitatea publicului, apropierea sufleteasca si firescul cu care am fost inconjurat. Fie ca a fost vorba de armenii din Bacau si Targu Ocna care au ostenit ca totul sa fie impecabil, fie de armenii din alte orase care au venit special la concert; fie ca a fost vorba de gazdele noastre de la salina care ne-au dat tot ajutorul sau de cei care au facut efortul sa vina la concert, nu doar din Targu Ocna ci si din Bacau, Onesti, Galati etc. Multumiri tuturor.

Aprecierile mele si pentru familia Carmen, Bogdan si Marian Tintaru. Bogdan a filmat si montat filmul de mai jos, asa ca puteti toti sa gustati din magia unuei intamplari armeano-jazzistice unice: http://www.youtube.com/watch?v=TzeJAPU-W60   (Video de la concertul de la salina)

Iata mai jos si ecouri de la concert. Nu am reusit sa le pun pe blog pana acum, dar cred ca se potrivesc, inainte ca „Rezonantele armenesti in jazz” sa rasune la Pitesti.

Jazz armenesc la Salină (articol pentru revista „Ararat” de Paul Mocanu, „starostele” armenilor din Targu Ocna)

Pentru a descrie evenimentul muzical ce a avut loc la Targu Ocna folosesc titlul din afisul tiparit la Bacau de familia Agop; de fapt ei au fost cu organizarea iar eu cu munca de teren. Totul a inceput cu o informatie: „salina are o acustica foarte buna”, informatie de la cameramanul TVR Traian Popescu alaturi de care filmam pentru reportajul despre Biserica Armeana din Tg-Ocna, la sfarsitul anului trecut. Dupa succesul deosebit pe care l-a avut concertul de colinde sustinut de pianistul Harry Tavitian in decembrie 2011 la  Ateneul “Mihail Jora” din Bacau ne-am propus ca filiala Bacau a U.A.R sa incerce iar sa organizeze o asemenea manifestare artistica si la Salina Tg-Ocna. De ce  sa nu fim noi, armenii, primii  care sa  organizeze  un  concert, bineinteles, cu un muzician armean, in Salina? Fiind pe un teren neexplorat pana acum lucrurile s-au miscat mai greu la inceput, dar ne-am bucurat de sustinerea deosebita a conducerii  Salinei Tg-Ocna care a inteles ca reusita deplina a unei asemenea manifestari le va oferi noi oportunitati. Si uite asa, cu toate pregatirile puse la punct, am ajuns in ziua concertului de pe 9 iulie; alte emotii: cine va veni dupa toata reclama pe care o facusem mai bine de o saptamana?

In final am asistat la un concert la care au  fost prezente peste 300 de persoane, mare parte necunoscatoare a muzicii lui Harry Tavitian dar dornice de a vedea un spectacol si o muzica deosebita si de a mai scapa de feţele blonde pe care le vad in fiecare zi la televizor. Scena a  fost  amplasata foarte frumos, avand ca fundal peretele de sare alcatuit din straturi alternante de alb si cenusiu. Un reflector bine pozitionat  a scos  tot  timpul in evidenta efortul  artistului de a-ti transmite sentimentele continute ce se nasc din de melodiile interpretate. Prezenta  domnului  deputat Varujan  Pambuccian, care a conturat la inceputul  concertului personalitatea pianistului  Harry  Tavitian, a dat o nota aparte acestei manifestari artistice. De asemenea au fost prezenti printre alte notabilitati ale orasului si d-na primar Floarea Ivanof si d-nul viceprimar Nuţu Costache. Desi in Salina temperatura este constantă, în jur de11°C, dupa primele melodii atmosfera s-a incalzit. Pianistul Harry Tavitian a dat frau liber talentului sau artistic, iar spectatorii nefamiliarizati pana atunci cu muzica lui si-au dat imediat seama pe cine asculta, raspunzand cu ropote de aplauze. Am avut un moment de luciditate si intocmai ca la concertul de la Bacau, m-am smuls din vraja melodiilor sale si priveam cu cate un ochi in stanga si in dreapta sa vad ce face auditoriul. Spectatorii erau asa de absorbiti de eveniment, incat nici nu iti dadeai seama ca respiră. Foarte frumos a fost faptul ca Harry inainte de a canta si-a prezentat fiecare melodie, ceea ce a prins la public. De asemenea ca un bun crestin Harry Tavitian a amintit asistentei ca armenii il sarbatoresc chiar in ziua in care s-a desfasurat concertul pe Sfantul Grigore Luminatorul, cel care i-a crestinat pe armeni, iar Armenia a devenit in anul 301 primul stat cu religie creştină oficiala. Toate melodiile interpretate de artist au fost la o intensitate maxima, iar spectatorii au raspuns imediat cu ropote de aplauze. Spectacolul a avut un succes total si aceasta o aratau aplauzele, uralele si bisurile de la final cu greu oprite de artist in cateva randuri. Spectatorii au fost realmente incantati de concert, iar artistul si-a castigat foarte multi fani la Tg-Ocna si imprejurimi. Au venit spectatori de la Bacau, Onesti, Comanesti, Barlad si Galati (armenii din Galati care sunt nelipsiti de la toate manifestările tinute la Tg-Ocna). La iesire din Salina a urmat o sesiune de autografe care a tinut destul de mult, spectatorii  demonstrand prin acest mod ca au fost cuceriti  pentru totdeauna de muzica lui Harry Tavitian. O nota aparte se cuvine doamnei Geta Agop, care la un stand amenajat langa scena de concert, a prezentat marturii despre genocidul armean, publicatii armenesti si nu in ultimul rand, costume armenesti. Pe aceasta cale tinem sa multumim conducerii U.A.R care a avut incredere in noi si ne-a acordat tot sprijinul moral si material pentru organizarea acestei manifestări ce a contribuit la o mai  buna apreciere a armenilor din zona.

Scriu aceste randuri la o saptamana de la desfasurarea evenimentului muzical si ecourile inca se mai propaga impartindu-se in doua feluri:

1) Nu-mi inchipuiam ca pot sa ascult o asemenea muzica! Nici nu imi pot da seama cand au trecut cele doua ore! Demult nu am mai simtit o asemenea bucurie la un spectacol

2) Ce rau imi pare ca nu am putut veni! Am auzit ca a fost nemaipomenit!

Concluzia acestor afirmatii denota un singur lucru:”Un spectacol excelent” Si daca maestrul Harry Tavitian s-a ales cu aplauzele, admiratia si recunoastinta celor prezenti, eu ca membru al comunitatii locale m-am ales cu multe imbratisari si multumirea ca armenii, desi putini la numar, pot contribui la îmbogăţirea mediului artistic local si nu numai. http://www.araratonline.com/2011/07/20/jazz-armenesc-la-salina/

La sfarsitul concertului, multumind organizatorilor

Dupa concert, dand autografe pe afise

Dupa concert, cu o parte din grupul de armeni veniti special din Bacau, Galati, Barlad, Vaslui

Jazz armenesc în Salină (articol al doamnei bibliotecar Doina Lili Bălcănaşu
aparut a doua zi dupa concert, pe blogul Bibliotecii din Onesti)

Sâmbătă, 09 iulie 2011 la Salina din Târgu Ocna, la iniţiativa Uniunii Armenilor din România filiala Bacău, s-a desfăşurat un eveniment cultural de marcă: concertul de jazz a lui Harry Tavitian. Evenimentul a adus în atenţie cărţi de autori armeni, reviste editate de editura Ararat, imagini cu rezultatele membrilor comunităţii, costume tradiţionale, imagini cu genocidul din 1915. Biblioteca a primit câteva invitaţii la acest eveniment unde ne-am întâlnit nu numai cu un artist unic ci şi cu un fost bibliotecar, întrucât Harry Tavitian a împărtăşit aceeeaşi profesie cu noi timp de 5 ani până când, în 1987, a intrat în dizgraţia conducerii comuniste. Harry Tavitian este una din legendele jazzului românesc, “armean prin naştere şi român prin adopţie” dar simţindu-se acasă în ambele culturi. Recitalul lui Harry Tavitian a fost o călatorie în timp, introducându-ne în atmosfera temelor muzicale tradiţionale şi religioase armeneşti,  transpuse în sonorităţi moderne. Prin expresivitate, măiestrie şi dăruire artistul ne-a făcut să uităm răceala Salinei şi trecerea timpului, dăruindu-ne o imensă bucurie. Bucuria de a fi prezenţi la un eveniment unic şi emoţionant, un spectacol. Dar să lăsăm muzica să vorbească: http://biblionesti.blogspot.com/2011/07/jazz-armenesc-in-salina.html

Jazz & Extazz!!!

Cronica de Radu Ciobanu, vechi si avizat fan de jazz, care nu e la prima „abatere”; a scris cronici de substanta si dupa concertul meu de acum un an, de la Bacau. Cronica a fost publicata in numarul din iulie al revistei „Ateneu” de la Bacau. Fragmente din aceast articol au aparut si in Ziarul de Bacau, cu titlul „In the Summer Time”.

Jazzul are capacitatea specială de a produce în concert curente afective, dinamice însă cu caracter spontan şi irepetabil care stimulează reciproc pe cei care produc, cât şi pe cei care ascultă această muzică. Demersul artistic foarte personal, complex şi inedit etalat de Harry Tavitian dublat de virtuozitate şi creativitate remarcabilă, a înălţat la nivel ridicat, această veritabilă celebrare multi-participativă implicată în discursul muzical. Şi astfel, cînd nimeni nu mai credea, apetitul jazzistic al băcăuanilor a suferit o necesară metamorfoză!

Într-o frumoasă zi de vară, mai exact pe 9 iulie 2011, comunitatea armeană ne-a oferit din nou privilegiul unei alte manifestări complexe avîndu-l ca protagonist pe acelaşi neobosit pianist Harry Tavitian. Popor urgisit, răspîndit prin toate colţurile lumii, vitregit de istorie, armenii au reuşit întotdeauna să învingă vicisitudinile, datorită unor calităţi foarte speciale prin coeziune şi solidaritate, dar mai ales prin rădăcinile spirituale şi culturale din care şi-au extras tăria. Asta implică multă dragoste şi respect pentru tradiţii şi valori, energii neobosite puse în slujba difuzării acestora şi nu în ultimul rînd o prezenţă individuală pregnantă în viaţa oricăror comunităţi. Mobilizarea lăudabilă şi preţuirea care au însufleţit organizarea acestui dublu concert al lui Harry Tavitian, susţine încă o dată aserţiune de mai sus, în condiţiile în care arta pianistului nu este deloc facilă sau vulgarizată în scopuri financiare! Armenii se mîndresc cu Harry, fac eforturi substanţiale ca să se bucure de măiestria lui şi împărtăşesc generos această bucurie. Este o lecţie semnificativă pentru noi, prea lesne confuzionaţi de „valori” gen Iri, Zăvoranca, Mitică Dragomir sau Becali care inundă micile ecrane şi presa scrisă…

Dar Harry este mai mult decît un vector concludent al civilizaţiei armene. Vocaţia şi rigoarea profesională, curiozitatea vie şi nevoia originalităţii dublate de acribia căutătorului de sonorităţi personale, i-au deschis orizonturi ample din care şi-a alcătuit fundamentele muzicii şi ale personalităţii sale inconfundabile. Elementele folclorice diverse: romane, armeneşti, balcanice şi orientale i-au furnizat o identitate proprie preţuită de public dar şi de specialişti. Desigur că acestea au fost fericit aliate cu doze consistente de negro-spirituals, gospel, blues, toate ingrediente majore ale folclorului negru, american. Acestea au germinat jazzul – cea mai semnificativă contribuţie culturală a Americii!

Harry nu este un ambasador cu retorică onctuoasă, sofisticată; deşi nivelul său intelectual şi cultural i-ar permite-o. Cîntînd el stîrneşte sentimente şi emoţii primordiale: iubirea, tristeţea, durerea, care deschid inima fiecărui om, indiferent de vîrstă sau naţionalitate. Concertul de la Salina Tg. Ocna a fost o premieră pentru toţi, gazde şi artist. Sanctuarul somptuos săpat în sare a stimulat imaginaţia pianistului. Temperatura scăzută a detensionat incandescenţa emoţională a tuturor…

A fost foarte tonic să constat că publicul fără a cunoaşte deosebit jazzul – a rezonat direct cu muzicianul marcînd corporal emoţia artistică şi cadenţele muzicale. Fiind o sărbătoare semnificativă a armenilor, repertoriul ales s-a dedicat în totalitate motivelor folclorice şi religioase. Doar că vocaţia jazzistică a transpus aceste songuri în limbaj universal. Fie dansuri, fie balade, melodiile armenilor degajă o splendidă muzicalitate pe care Harry a pus-o în lumină cu măiestrie şi pasiune. Foarte deosebită a fost trăirea prin care artistul traducea acest demers muzical consistent. Cu fiecare părticică a corpului era subliniată intensitatea mesajului muzical. Adeseori transfigurat, pianistul creează în transă, surprins parcă şi el de soluţiile spontane, creative pe care le oferă auditoriului.

Pianul electric a accentuat o anumită personalitate distinctă a fiecărei clape, a fiecărei note, construind edificii sonore impozante, clare şi expresive. Părea că artistul dorea să realizeze o tapiserie complexă, subtilă, avînd grijă ca fiecare fir să fie pus în relief. Încărunţit într-o viaţă consacrată jazzului, Harry nu şi-a pierdut dăruirea energică, implicîndu-se cu totul în actul muzical prin tuşeul său foarte riguros şi pregnant. Fără a aminti celebrele linii de „Walking bass”, ostinatourile bogate, dinamice, din registrul grav al claviaturii, au conferit un suport ritmic energic. Pe el se pliau liniile melodice sinuoase create prin acorduri repetitive terminate în tremolouri de mare efect executate de mîna dreaptă. Furat de pasiunea tinereţii, Harry se avînta în progresii atonale, acute, violente, însă subsumate arhitecturii componistice în momentele de tensiune muzicală maximă (memorabilele climax-uri). Acestea au fost fericit echilibrate prin alternanţe lirice de mare gingăşie. Harry Tavitian părea decis să pună toată claviatura la treabă, să extragă asemenea unui magician sensuri şi armonii seducătoare!

Astfel de evenimente generoase colorează viaţa culturală a oraşului şi merită o mai mare atenţie din partea diriguitorilor, în speranţa multiplicării şi diversificării lor. S-a vădit încă odată că există public deschis proiectelor muzicale de calitate, adică acelea care oferă şi satisfacţii pe măsură.

Back to blog (II): Concerte in Bucuresti

Recital la Muzeul Satului, mai 2011 Foto Mugur Grosu

Am putine concerte in Bucuresti. Motivele sunt diverse. Ultimul a fost in mai, la Muzeul Satului. Acum pregatesc un recital la Ateneul Roman (28 septembrie). Va voi da mai multe detalii in curand.

Cat despre concertul din mai, el a incheiat seria de manifestari dedicate aniversarii a 75 de ani de la inaugurarea Muzeului. A fost o incantare sa fiu iarasi in acest loc binecuvantat. Am pus pe blog atunci cateva ecouri: https://harrytavitian.wordpress.com/2011/06/14/ecouri-la-concertul-de-la-muzeul-satului/

Am dat de curand de cele scrise de Vlad Pirvu pe blogul sau: http://www.aiciprv.ro/2011/07/13-minute-si-4-secunde.html M-am bucurat sa citesc randurile lui Vlad si vi le impartasesc si voua. Asa cum spunem de nemumarate ori, la jazz,  daca public cu suflet nu e, nimic nu e.

13 minute şi 4 secunde

Harry Tavitian. Foarte probabil nu ai auzit de el. Este un pianist de jazz, fiind considerat de mulţi drept cel mai bun jazzman român şi unul dintre cei mai originali ai Europei. Stilul său este unic, acesta rătăcind temele folclorice româneşti şi compoziţiile autorilor de la noi din ţară printre acordurile de jazz pur, nefiltrat.
22 mai 2011 va rămâne o zi de referinţă pentru mine. La Muzeul Satului, într-o după-amiază însorită şi foarte călduroasă, Harry Tavitian a susţinut un recital de peste o oră şi jumătate în faţa unui public surprinzător de numeros. Un recital unic, cum sunt sigur că nu voi mai vedea. Doar el şi orga în mijlocul naturii, acompaniat din când în când de mierlele din copaci.
Lângă noi, la nici 200 de metri cred, era în plină desfăşurare un concert Direcţia 5 la teatrul de vară din Herăstrău. Degeaba. Ritmurile şi partitura oferită de Harry au fost singurele care s-au auzit în acea după-amiază.
Cântecele au fost alese atent. Cultura mea muzicală nu se întinde până într-acolo încât să pot oferi exemple de compoziţii româneşti cu teme religioase în afară de „Bordeiaş”-ul lui Anton Pann, care a încheiat recitalul.
13 minute şi 4 secunde a durat interpretarea „Bordeiaş”-ului, care m-a determinat să scriu acest articol. Minutele care m-au făcut să mă simt altcineva. Sau altceva. Au fost unele dintre cele mai încărcate şi pline de emoţie momente pe care le-am trăit. Harry Tavitian, în cele puţin peste 13 minute, a reuşit ce mai reuşiseră înainte numai Pink Floyd-ul, Queen-ul sau Chris Rea.
Făcând abstracţie de sunetul deloc perfect al filmuleţului, puneţi-vă căştile pe urechi, închideţi ochii şi încercaţi cele 13 minute şi 4 secunde. Dacă reuşiţi, răsplata vine de la sine.
http://vklvsk.blogspot.com/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb

Back to blog (I): Ecouri la concertul de la Valenii de Munte

Un nou concert la Vălenii de Munte în ziua de 15 august 2011 continuând frumoasa tradiție începută în urmă cu 6 ani, în colaborare cu Centrul Cultural „Nicolae Iorga” condus de doamna directoare Iulia Mărgăritescu.

Tradiția concertelor de jazz din Văleni era dublată de o tradiție a cronicilor de după concert, semnate de profesorul Nicolae Vasilescu, figură emblematică a lumii dascălilor vălenari. Acesta a fost, însă, primul concert la care domnul profesor a lipsit. Dânsul a părăsit această lume în urmă cu câteva luni. În sala arhiplină, un scaun a rămas gol…

Dar iată că obișnuitele cronici de după concertele din Văleni sunt continuate de pana unui alt cunoscut profesor din Vălenii de Munte, poetul Valentin Emil Mușat, care mi-a mai făcut bucuria unei cronici de substanță la concertul cu Johnny Răducanu de acum 2 ani. Bucurie si de această dată, bucurie si pentru rândurile pline de prospețime ale lui Elenushu.

Tavitian  sau  jazzul ca mântuire

Harry Tavitian vine din lumea lui Mircea Eliade iar prezenţa lui face parte dintr-un rit de agregare în care schimbul de daruri simbolice marchează prietenie şi ospitalitate. Aşa se explică de ce, oriunde s-ar afla, Harry Tavitian resemantizează timpul şi locul conferindu-le, mai presus de şcoală şi stil, sacralitatea unui limbaj muzical mitic.

Nu ştim dacă ivirea lui în lumea aceasta în preajma Adormirii Maicii Domnului a dat zodiei sale acea adâncime religioasă devenită o constantă a performării sale, pentru că fie în Scott Joplin, fie în blues-ul contemporaneizat, fie în cântecul de lume ori în cel psaltic, Harry Tavitian este atât de ortodox. Este oare Tavitian un tradiţionalist? Care este sensul tradiţiei în prezenţa lui sincretică în lume? Insuficienţa teoretică a postmodernismului impune un alt gen de abordare a comunicării sale muzicale.

În cadrul Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga”, ultima sa apariţie la Vălenii de Munte, al cărui cetăţean de onoare este, a reluat motivele fundamentale din componistica sa, cu un alt timbru, aş spune diferit faţă de perecendentele întâlniri cu publicul din diasporă, cu localnici şi cu admiratori ai săi veniţi de fiecare 15 August ca la o Mecca, în oraşul lui Iorga, pentru a-l vedea şi asculta pe Harry Tavitian. Spectacolul său a fost cel mai exploziv dintre toate, în sens profan, cel mai dionysiac în limbaj mitic. Am ascultat un Tavitian ieşit din el însuşi, dăruit sălii cu poftă de viaţă, un frenetic fără prejudecăţi în alegerea instrumentelor clasice ori moderne, fireşti ori bizare, preocupat de armonia sa conjugată cu ritmul năvalnic ori catifelat al formidabilului Cserey Csaba, percuţionist cu o imaginaţie debordantă, nebănuită în naturaleţea lui bonomă. Muzica lor pare a unor martori la facerea lumii, a unor ucenici şi apostoli care ar scoate din fragedul fir de iarbă şi din venerabilul bostan, din talanga spaţiului ondulatoriu şi din aşchiile corăbiei oprite pe Ararat , sunetele eternei cântări a cântărilor. De aceea sună atât de proaspăt şi Bartok, şi Anton Pann, şi Codex Caioni, de aceea albia largă a suitelor şi rapsodiilor lui Tavitian adună vremile şi vămile, lumile şi firile .

În sincretismul prezenţei sale trebuie remarcat un element extraordinar – limbajul nonverbal. Pe chipul său se citesc deopotrivă extazul şi pătimirea, miracolul şi inocenţa, uimirea, deznădejdea şi speranţa. Simultan, mâna cheamă privirea îndreptată spre suflet, obrazul desfăcut în rictusuri cristice, fruntea ridicată spre ceruri, corpul contorsionat pe pianul înconjurat de fluiere şi barba sa de patriarh răvăşită de o furtună a gândului. Apoi seninul care se aşează în ochii lui pătrunzători ca o izbăvire. Este atâta trăire în prezenţa lui Harry Tavitian şi, empatic, ea se transmite sălii cucerită de un muzician care se simte la el acasă.

În seara aceasta, amfitrionul l-a avut ca invitat pe Ion Vintilă Fintiş, poet din simţirea lui Emil Botta şi Minulescu, cu o metaforă când gravă, când arlechină, un ludic fermecător care a oficiat fericit, prin prolog şi epilog, cadrul spectacolului.

Şi s-a lăsat noaptea. Castanii şi teii Vălenilor foşneau ca nişte aplauze îngereşti iar străzile bătrânului oraş se luminau de cântecul lui Harry Tavitian. În vale târgul de Stămărie se stingea domol, maşinile venite din munte şerpuiau spre capitală ducând cu ele fantoma unor întâmplări banale. Doar la Văleni, în ceasul acela de început de noapte, Somnul Maicii Domnului avea chipul muzicii lui Harry Tavitian. În aurul lunii abia răsărite peste spectatorii pierduţi în mulţime el topise veacurile într-o strălucire înaltă, prietenoasă şi ospitalieră, de praznic la tainele firii. Valentin Emil Mușat                                                                                                                                                               Poetul Ion Vintilă Fintiș

“Arta dialogului” Harry Tavitian (pian) si Cserey Csaba (percutie) Valenii de Munte 2011

Luni, 15 august 2011 la Casa de Cultura a orasului Valenii de Munte a avut loc un exceptional concert de jazz intitulat “Arta dialogului”. La pian ne-a cantat si incantat Harry Tavitian, un artist care la Valenii de Munte nu mai are nevoie de nici o prezentare. Locuitorii orasului il cunoasc din concertele anterioare devenite un fel de traditie.
Daca nu ai mers inca la nici un concert de-al lui Harry Tavitian inseamna ca nu stii ce ai pierdut, asa ca data viitoare fa-ti timp si vino. Harry e un fenomen in sine. Pe scena nu canta numai cu mainile ci cu toata suflarea, cu tot trupul. E ca un arc incordat care da tot ce are mai bun in el, cantand. In chinurile facerii Harry Tavitian se descompune in cantecele lui, dand viata unor crampeie de muzica, traite pe scena la intensitate maxima. Concertul a fost foarte sugestiv intitulat “Arta dialogului” pentru ca asta a fost cu adevarat, un dialog muzical intre Harry Tavitian si Cserey Csaba.

Articolul integral si fotografii din concert pe: http://elenushu.wordpress.com/2011/08/16/arta-dialogului-harry-tavitian-pian-si-cserey-csaba-percutie-valenii-de-munte-2011/

Ecouri la concertul de la Muzeul Satului

Muzeul Satului, 22 mai 2011 Foto Manuela Tavitian

Video:

Doua secvente  imortalizate de scriitorul Alexandru Vakulovski:

http://vklvsk.blogspot.com/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb  –  Bordeias, bordei, bordei (dupa Anton Pann)

http://vklvsk.blogspot.com/2011/05/totul-despre-frumos-harry-tavitian-la.html – La portile Levantului (Tavitian)

Filmare a lui Lory: http://www.youtube.com/watch?v=kuVqn8RPAQA  –  Potarnichea (dans armenesc)

Filmulete de Veronica Jamgocian:

http://www.youtube.com/watch?v=TcKqd1KLjRg  –  Bordeias

http://www.youtube.com/watch?v=9qaFazbGRkQ  –  La portile Levantului

Cu cateva zile inainte de concertul de la Muzeul Satului m-am trezit cu un SMS de la parintele Gherontie care traieste nestiut, intr-o poenita de la margine de padure: „Hristos a Inviat! Sa aveti bucurii in satul romanesc si sa se bucure de lucrare Cerul, Dimitrie Gusti, oamenii, animalele, pasarile, gazele, copacii, pomii, iarba, florile… Doamne ajuta!”

Cum din pacate sunt un biet om sub vremi, mi-am facut multe griji in privinta cerului pamantesc (am dat telefon la Institutul Meteo si mi-au spus ca va fi potop exact cand era programat concertul). Au fost doar cativa stropi si apoi norii s-au imprastiat. Cred ca parintele Gherontie, cu binecuvantarile sale, n-a fost strain de aceasta intamplare…

Pentru mine Muzeul Satului e de fiecare data un un loc al bucuriei. Fie ca e vorba de caldura gazdelor noastre – doamnele Paula Popoiu si Lia Cosma –  de muzeu in sine sau de firescul cu care se plimba prin muzeu gainile motate si stau tolanite pisicile. Despre cei care au venit la concert, pe cine sa pomenesc mai intai? M-am reintalnit cu prieteni de departe ca Sergiu Selian (stabilit in Australia), cu Alexandru Vakulovsky si Moni Stanila (finii din Moldova ai lui finu’ Mugur…), cu familia Nitescu venita special pentru concert de la Pucioasa sau cu Doina Uricariu (care locuieste in America dar era in Bucuresti pentru Targul de carte). I-am revazut si pe Alex Revenco si Iulian Ignat, jurnalisti de mare calitate. Au fost si confrati armeni din Bucuresti si din New York, au fost si prieteni din Valenii de Munte si din Constanta. Si bineinteles, multi prieteni din Bucuresti (unii foarte vechi, altii mai noi datorita blogului sau Facebookului). Si multi altii, nestiuti… Cu totii am fost impreuna intru bucuria libertatii jazzului, in verdele unei zile de mai, intr-un loc insufletit de har. Le multumesc tuturor celor care au facut posibil acest concert (organizatori si public, deopotriva) si celor care au scris, postat fotografii sau secvente video. O mentiune speciala pentru ajutorul dat la sonorizare de Ovidiu Turcu.

Muzeul Naţional al Satului la 75 de ani Satul cu privighetori

[…]”Daca manifestarile legate de frumoasa sarbatoare au inceput in prezenta altetelor regale, printesa Margareta si Radu Duda, tot o manifestare regala a insemnat si ultimul episod din seria de concerte: jazz cu Harry Tavitian. Adevarata forta a naturii, de sub degetele maestrului razbat sonoritati exotice extrem-orientale, dar si „dulceturi amare”, din portofoliul unui geniu ca Anton Pann: dansurile romanesti, prelucrate cu o tusa moderna fara egal. Ascultatorii sunt in delir. Vibratiile muzicale, de o densitate coplesitoare, par a culca la pamant fanul necosit de pe alei. Pentru mai bine de un ceas, timpul pare suspendat. Vrajitorul cu nume armenesc cinsteste in felul lui mostenirea lui Gusti. Si este rasplatit cu indelungi ovatii”[…]. Ion Longin Popescu (Formula AS) http://www.formula-as.ro/2011/971/mica-enciclopedie-as-27/muzeul-national-al-satului-la-75-de-ani-13789

Jazz cu Harry la Muzeul Satului

Dacă, în urmă cu vreo 35 de ani, când l-am cunoscut pe Harry Tavitian, cineva ar fi prezis că într-o zi, cândva în viitor, o să vin din Australia, iar Harry – de la Vălenii de Munte, ca să ne întâlnim la Muzeul Satului din Bucureşti, aş fi apreciat că persoana în chestiune posedă – eufemistic vorbind – o fantezie debordantă. Iată, însă, că viaţa cu surprizele ei este mai generoasă decât orice imaginaţie. Aşa se face că, în ultima zi, 22 mai, a serbărilor prilejuite de comemorarea a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului Satului de către Dimitrie Gusti, mi s-a oferit desfătarea unică – fie chiar şi repetabilă – de a-l asculta pe jazzmanul nostru într-un one man show cum numai el ştie să-l pună la cale.

Mai întâi, surpriza l-a ţintit pe însuşi protagonistul serii, fiindcă direcţia instituţiei sărbătorite l-a onorat cu o diplomă, cu medalia comemorativă a aniversării şi cu un volum masiv consacrat Dobrogei. Abia apoi s-a aşezat Harry Tavitian în faţa orgii electronice în chip de pian, unde evident că s-a aflat în elementul său. Şi vraja s-a instalat. A început cu un susur de fluier sub crengile unui măr înflorit, cum sună cântecul armenesc, un alt cântec armenesc a gângurit ca o potârniche, pentru ca un şaracan de Nerses Şnorhali să inducă starea de graţie cu muzica vorbelor nerostite.

Dar Harry cunoaşte magia peregrinării pe meridianele culturale. De la un dans gnosic cu modulaţii româneşti al lui Erik Satie, el şi-a purtat ascultătorii pe valurile temei din filmul “Sunetul muzicii”, prin cele şase melodii folclorice ale suitei de dansuri româneşti fixate în universalitate de Bela Bartok, a ajuns prin propriile puteri “La porţile Levantului”, odată pianul chiar a tăcut şi atunci pianistul s-a simţit obligat să-şi dea drumul la gură şi de acolo a ţâşnit cel mai autentic blues, cum numai adevăraţii tuciurii se pricep să-l cânte acolo, la ei acasă.

Şi, pentru că întotdeauna când se produce Harry muzica pare să  nu se mai sfârşească, iar dacă îşi îngăduie s-o facă au grijă cei delectaţi de ea s-o cheme înapoi şi să-i ceară omului de la claviatură să prelungească miracolul, Harry a fost adus la loc de aplauzele nesătule şi a făcut din “Bordeiaş, bordei, bordei” al lui Anton Pann un soi de potpuriu din care nu lipsea nici măcar dansantul boogie-woogie. Iar în aglomeraţia finală de îmbrăţişări, de pupături, de zâmbete, de autografe, când o cucoană întâmplătoare a întrebat mormăind în barbă ca pentru sine “Ce legătură are Muzeul Satului cu muzica asta?”, scriitoarea Doina Uricariu, deloc întâmplătoare, dar aflată prin preajmă, i-a replicat peste umăr: “Mare legătură”.  Sergiu Selian (Ararat)

Comentarii: 1.     boony(ca) May 28, 2011 – 8:13 am

Un regal este Harry Tavitian, un cadou suprem pentru o tara degradata de altfel… Cu atit mai mult sa ne bucuram de el sa ne delectam de cite ori il auzim si vedem! Cu astfel de oameni (poate mai putini la numar decit degetele unei maini) viata este mai frumoasa!  http://www.araratonline.com/2011/05/24/jazz-cu-harry-la-muzeul-satului/

 Un spectacol de excepţie la aniversarea unui eveniment de excepţie: Concert HARRY TAVITIAN cu prilejul a 75 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti

Duminică 22 mai, pe înserate, după o săptămînă cu totul aparte, Muzeul Satului  „Dimitrie  Gusti”  din  Bucureşti  a încheiat seria de spectacole dedicate împlinirii a 75 de ani de existenţă ai acestui sălaş de cultură, printr-un concert susţinut de un invitat special: virtuozul jazzman Harry Tavitian. Cu vădită emoţie, doamna director general Paula Popoiu a înmînat distinsului nostru conaţional o frumoasă diplomă de excelență,  o plachetă comemorativă şi monumentalul său volum „Antropologia Dobrogei”. A urmat apoi un adevărat regal interpretativ, în care Harry Tavitian a îmbinat cu măiestrie pagini din muzica armenească, în minunate transpuneri cu influenţe jazzistice, blues şi cîteva dansuri culese de Bela Bartok, precum şi un  cîntec compus de Erik Satie, inspirat de muzica pe care o asculta pe cînd se afla în atelierul bunului său prieten, sculptorul român Constantin Brâncuşi.

Şi dacă norii negri au încercat la un moment dat să ruineze frumuseţea concertului în aer liber stropind claviatura maestrului Harry Tavitian cu cîţiva picuri răzleţi, se vede treaba că „ce este frumos, şi lui Dumnezeu Îi place” pentru că foarte curînd ei au fost împrăştiaţi departe.

De bună seamă, tomitanul nostru nu se putea despărţi de publicul spectator fără a acorda şi un bis din compoziţiile lui Anton Pann.

„Şi cîntând aceste cânturi, m-am gîndit la taica Pann,

Cu plecăciune ca dânsul am suptscris eu, Tavitian”.

Astfel sună dedicaţia înscrisă pe CD-ul intitulat Old Balkan Rhapsody.

Dacă vă imaginaţi cumva că o asemenea partitură muzicală poate fi lesne interpretată, vă spun eu că vă înşelaţi amarnic deoarece mîinile îţi sunt solicitate la maximum şi îţi trebuie mai mult decît dexteritate şi talent pentru a putea reda cu cît mai multă fidelitate o astfel de melodie. Trebuie să ştii cum să îţi faci degetele să danseze pe claviatură, iar această calitate nu o obţii decît după mulţi ani de practică, după multe eforturi şi sacrificii. Harry Tavitian a încîntat publicul, stîrnind din nou ropote de aplauze, demonstrînd – o dată în  plus – că pentru el, variaţiunile pe o temă dată par a fi o simplă joacă de copil. Daniela  Bezerian

Fotografii: http://www.dancalin.ro/2011/05/concert-harry-tavitian-la-muzeul-satului/

Pe Facebook: Sebastian Apostol, Mihaela Petre,Alexa Plescan, Iuliana Ghidu – fotografii proprii si ale lui Gabriel Mitroi Si pe contul meu de Fb.

Ecouri la concertul de la Iasi

Concertul de la Iasi? Un mare dar in Saptamana Luminata

O reintalnire emotionanta cu prieteni dragi, vechi microbisti ai jazzului: Alexandru Carausu, Liviu Antonesei, Mihaela Marculescu, Florin Cintic, Alex Vasiliu, Florin Dascalu, Radu Andriescu, Emil Raducanu si multi altii.

La invitatia domnului profesor Alexandru Carausu am cantat pentru prima oara la Iasi in 1982. Alex Vasiliu si Mihaela Marculescu au facut si ei eforturi deosebite pentru promovarea jazzului, de-a lungul timpului.

 

Am avut parte de o sedere foarte placuta, Maricel Agop, presedintele Uniunii Armenilor filiala Iasi (organizatorul concertului) a fost o gazda extraordinara. Un moment deosebit a fost cel al vizitei pe care am facut-o la Biserica Armeana din Iasi, monument istoric din secolul 14.

 

O mare bucurie a fost si revederea cu restul clanului „Agop”, venit special de la Bacau pentru concert.

Nu in ultimul rand, un cuvant de multumire pentru profesionalism, echipei TVR Iasi.

Cat despre public? Am simtit cum ma insoteste de-alungul intregului recital, atent la fiecare nota. Finalurile pieselor sunt esentiale pentru mine: clipa sublima de liniste dintre ultima nota si aplauze mi-a umplut si de data asta sufletul.

Ce as putea sa spun de cuvinte ca acestea: „Tocmai m-am intors de la concert. aproape doua ore de stat pe scari in cea mai incomoda pozitie imaginabila… dar a meritat fiecare secunda. Recitalul a fost extraordinar, felicitari dl. Tavitian!” (Haze, comentariu pe blogul meu)

Lucru foarte rar in ziua de azi, au aparut deja doua cronici de substanta, dupa concert. Le reproduc mai jos, in ordinea aparitiei.

The Armenian Soul of Romania (cronica de Florin Cîntic in „Iasul Universitar”)

În fiecare an, la 24 aprilie, armenii comemorează Metz Yeghern-ul („Marele Rău”), moment de neuitare a masacrelor de tip genocidal săvârşite de guvernul „Junilor turci” asupra populaţiei armeneşti între anii 1915 şi 1916. Dincolo de lacrima vărsată pentru cei peste un milion şi jumătate de nevinovaţi epuraţi etnic în numele panturcismului şi turanismului, semnificaţia acestei comemorări este şi aceea de a exorciza un rău cu atât mai apăsător şi tragic cu cât Turcia refuză şi azi să-şi asume, simbolic, vina pentru faptele abominabile de atunci. De aceea, armenii încearcă, an de an, în fiecare loc în care mai există comunităţi ale lor, fie şi firave, să nu uite şi să nu ierte această traumă, această rană neînchisă provocată de crimele de atunci. Cu acest gând la Iaşi, în acest an, domnul Maricel Agop, liderul comunităţii armene, s-a gândit să cheme, pe scena şi sub reflectoarele studioului TVR Iaşi, pe 28 aprilie, la ora 19, un şaman.

Îmbrăcat într-un costum armenesc, cu deja celebra lui KL-KHARG brodată pe creştet, cu o barbă lungă, sură şi împletită la capăt, exorcistul şi-a început calm ritualul, în faţa celor câteva sute de spectatori care umpleau sala şi care-l urmăreau cu respiraţia tăiată. Ştiaţi că în fibra lor de adâncime, la sevă, prison blues-ul, doina dobrogeană şi balada armenească sunt totuna? Că poţi substitui, magic, eflorescenţe sonore de la una la cealaltă sau că pe structura canava a ritmurilor primordiale, comune fiecăruia în incantaţia tragică, se pot broda la nesfârşit kilim-uri sonore unice, neobişnuite, dar consecvent armonice între ele indiferent de structurile din care provin iniţial? Dar că poţi cânta la pian ca la o harpă – cu mâna stângă îmblânzind, stenic, fundalul ritmic, cu volute aspre în timp ce, în picioare fiind, mângâi cu buricele degetelor, tandru sau ciupit, repezit viril, corzile prelungi ale unui pian cu coadă disecat în văzul publicului, cu capacul ridicat? Cum e posibil să pui în dialog o prelucrare unică după Suita Românească de Bela Bartok cu un imn religios armenesc din secolul al XIII-lea cântat din shvi şi ragtime-ul primitiv sincopat al lui Scott Joplin? Păi, după cum spuneam, prin magie…

Ca să fiu sincer nu cred că eticheta de Etno-jazz poate însemna ceva. Forţa imensă a jazz-ului vine de fapt din uriaşa libertate pe care o descătuşează. Aici poţi asimila şi retransfigura orice, zdrobirea, mutilarea, schimbarea sau ironia la adresa canonului fiind reguli de configurare. Sugestiile, influenţele sau temele folklorice (în sensul de exprimare identitară a unei culturi prin muzica ei, nu de muzică populară, de consum) care generează astăzi genul proxim numit „world music” sunt, la urma urmelor, structurile esenţiale ale jazz-ului, o lume unde sunt topite rădăcinile ritmice şi meniul sufletesc specifice sudului american în combinaţie cu orice altceva mai poate fi la îndemână, deci şi cu mirodenii balcanice şi caucaziene pentru că aici, chiar asta e regula. Tehnica şamanului care a oficiat la Iaşi katharsis-ul din sale de concerte a TVR a acoperit zone foarte îndepărtate unele de altele cu aceeaşi abilitate şi, mă grăbesc să o spun, a dat o palmă măreaţă detractorilor săi care îl catalogau, în anii când prefera variantele esenţializate şi abstracte ale free-jazzului, drept omul „care face pianul ţăndări” prin fineţea tulburătoare a unui borangic sonor trist şi emoţionant, iritant catifelat. Accesele sale stihinice din trecut s-au transformat, cu rafinament alchimic, în accente dramatice care fulgeră sclipitor în spaţiul sonor atât de straniu şi de acaparator pe care pianul, sub mîinile-i neastâmpărate, îl crează în jur.

Celor care s-au întrebat, poate, ce are de-a face trista comemorare istorică din preambul cu trăirea în transă pe care şamanul armean, cu dexterităţi de derviş rotitor, ne-a înşurubat-o frugal în suflete, ar trebui doar să le reamintesc că „The Entertainer”, celebrul rag al lui Scott Joplin cu care a început exorcismul a fost scris exact în anul în care armenii erau măcelăriţi. De aceea, dicolo de tehnică şi de o arhitectură sonoră unică, am fost invitaţi să fim martori la o trăire de excepţie, în care oftaturile şi chiotele triste nu erau întâmplătoare, iar cel care oficia la pian ţinea tot timpul ochii închişi nu atât pentru a ne transmite o metaforă a orbirii omului contemporan, post-modern, ci pentru a ne invita să intrăm în lumea lui izvodită din mirodenii şi sânge la poalele Araratului şi ale cărei ritmuri şi tânguieli tragice sunt izbitor de asemănătoare cu ale noastre. Să intrăm deci, în lumea lui Harry Tavitian! http://www.iasuluniversitar.ro/opinii-atitudini/opinii/2008-florin-cintic-the-armenian-soul-of-romania.html

Harry, vocea sa, pianul său (cronica postata de Liviu Antonesei pe blogul sau)

Joi seara, în sala de concerte a TVR Iaşi, am avut norocul să asist la uluitorul recital al lui Harry Tavitian. Harry este un muzician care mi-a plăcut dintotdeauna, mai precis de la primul concert pe care l-a dat la Iaşi, cu grupul Creativ, în 1981 sau 1982, în cadrul unei ediţii a Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti, organizată în urbea mea. De atunci, a mai cîntat de cîteva ori la Iaşi, dar nefiind în localitate, am ratat concertele cu pricina. În schimb, i-am ascultat şi reascultat discurile, l-am urmărit la TV, cînd a fost difuzat, m-am mai plimbat şi pe site-ul său sau pe youtube. N-aş putea spune exact de ce-l socotesc pe Harry unul dintre cei mai mari jazzmani ai momentului – şi nu mă refer doar la relativ săracul, dar de calitate!, spaţiu cultural-muzical de la noi – pentru că succesele sale internaţionale sînt notabile şi a cîntat mai peste tot în Europa şi dincolo de Ocean. Poate din pricina formulei sale muzicale, care reuşeşte să pună laolaltă tradiţia clasică a jazz-ului, jazz-ul contemporan şi felurite etno-muzici, de la folclorul armenesc la cel balcanic sau românesc? Poate din cauza calităţilor sale interpretative solo şi în diverse combinaţii instrumentale? Nu, chiar nu ştiu, ştiu doar că joi seara am stat mai bine de două ore sub vraja muzicii sale, a pianului său parcă vrăjit şi a vocii sale de o versatilitate parcă nesfîrşită. Dacă închideai ochii la un blues, unul de închisoare sau unul din Deltă – nu a Dunării, de bună seamă! –, aveai senzaţia că în faţa ta se află un negru abia scăpat de pe plantaţie. Dacă făceai acelaşi lucru în vreme ce cînta un dans din Caucazul neamului său, credeai că este vorba despre o solistă alto.  Şi am făcut aceste probe, această experienţă, nu vorbesc ipotetic.

Pe afiş, scria că Harry se va produce cu teme armeneşti din jazz. Dar înseamnă să nu-l cunoşti deloc pe muzician ca să crezi că şi-ar putea impune asemenea limitări în cuprinsul unui concert! Aşa că a interpretat teme din jazz-ul clasic, compoziţii proprii, blues-uri, cîntece inspirate din folclorul armenesc de bună seamă, dar şi din cel balcanic sau românesc. Şi, într-o asemenea combinaţie de sonorităţi, nici nu s-a limitat la virtuozitatea sa pianistică incredibilă şi la vocea sa, de fapt vocile sale ar fi mai exact!, ci ne-a demonstrat ce înseamnă o muzică de mare calitate şi cînd încearcă timbrul altor instrumente, de la muzicuţa blues-ului la cele aparţinînd tradiţiei muzicale armeneşti. Sigur că mi-a plăcut întreg  recitalul, iar dacă am rămas cu o slăbiciune pentrusuitade dansuri transilvănene, culese de Bela Bartok, e şi din motive extramuzicale. E ceva fermecător şi cumva dincolo de muzică să asculţi nişte vechi cîntece româneşti, culese de un ungur acum vreo sută şi mai bine de ani, în interpretarea unui armean bîntuit, dar bîntuit bine!, de geniu muzical.

Şi mai este ceva care mi-a plăcut foarte mult şi care este de dincoace ori de dincolo de muzică – publicul. Nu mă refer numai la calitatea acestuia, la reactivitatea perfectă la muzica audiată, ci şi la vîrstă. Privind în jur, poate că nu simţeam chiar complexe de „om bătrîn”, dar nici mult nu mai aveam! Eu, profesorul Alexandru Cărăuşu, căruia îi datorez iniţierea mea în jazz, provocată de audiţiile pe care le organiza, pe cînd eram student, în amfiteatrul de la Matematică, Florin Cîntic, Emil Răducanu, un alt eminent animator al jazz-ului aici, în Iaşi, ca şi ceilalţi din generaţia mea, cam ridicam media de vîrstă a publicului! Este reconfortant însă să constaţi că jazz-ul nu are doar un trecut şi un prezent la noi, ci într-un fel, şi un viitor asigurat de un public tînăr şi de calitate. Cred că filiala ieşeană a Uniunii Armenilor din România, TVR Iaşi şi Alex Vasiliu, ca prezentator, merită toate laudele şi mulţumirile noastre pentru această atît de reuşită întîlnire muzicală cu Harry Tavitian. http://antonesei.timpul.ro/2011/05/01/harry-vocea-sa-pianul-sau/

Jazz at the Philharmonic

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

Articol de Radu Ciobanu (Ziarul de Bacau – 24 dec 2010)

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/12/24/jazz-at-the-philarmonic.html

De curind am avut sansa intilnirii cu muzica de jazz, sub cupola generoasa a Ateneului bacauan. Protagonistul acestei intilniri a reusit performanta de a o ridica la rangul de eveniment cultural. Avind in urma 35 de ani de cariera, Harry Tavitian si-a pastrat nealterate dragostea pentru jazz si bucuria de a o impartasi, prin euforii spontane, ascultatorilor. Cunoscut multa vreme ca un campion al “freejazzului”, gen de avangarda in care primeaza trairile paroxistice si relatiile atonale, Harry ne-a oferit o alta ipostaza. Cu inteligenta si rafinament pianistul si-a construit un discurs muzical “etnojazz” in care absoarbe si metamorfozeaza elemente de folclor asiatic, armenesc, balcanic si, desigur, românesc. In alchimia sensibilitatii personale ele se amesteca savant cu sonoritatile traditionale de blues, ragtime sau negrospirituals. Piesa de deschidere, un ragtime celebru, a probat imediat seriozitatea demersului lui Harry. Am ascultat adesea aceste teme executate cu viteza si virtuozitate, cumva mecanice. Varianta lui Harry (apropiata de tempoul original) reliefeaza intreaga seva si culoare a compozitiei lui Scott Joplin. Si intregul recital a decurs in aceeasi nota, viu, deschis, pasional si pasionant. Pianul i-a fost un excelent partener, punind in valoare tehnica si fantezia prodigioasa a lui Harry. Placate in acorduri frenetice, ritmice sau insiruite in cuceritoare linii melodice, notele se decupau distinct dar alcatuiau si o tesatura armonica de o cromatica stralucitoare, complexa si, desigur, seducatoare. Mai noua pentru maniera sa interpretativa a fost prezenta pasajelor lirice, limpezi, calde, sugestive. Harry Tavitian nu este doar un ambasador extraordinar al culturii armenesti; beneficiind de deschiderea si creativitatea jazzului prin improvizatie libera si dialog, el si-a consolidat un loc si un profil semnificativ in arealul est-european. Admirabila mobilizarea comunitatii armenesti. Ii avertizam ca au dat si alti jazzmeni de anvergura nationala. Parlamentarul Pambuccian a creionat in citeva cuvinte, esenta muzicii lui Harry. Asteptam de la domnia-sa o lege a jazzului prin care fiecare municipiu sau filarmonica sa organizeze cel putin 12 concerte pe an! Ar veni poate si Americanii iar manelistii si-ar schimba meseria! Lasind gluma la o parte, speram ca entuziasmati de amploarea acestei manifestari diriguitorii culturali si muzicali vor inscrie Bacaul pe traiectele jazzistice ale României in mod substantial si definitiv!

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

http://picasaweb.google.com/terinte.liviu/RezonanteArmeneInJazzCuHarryTavitianAteneulBacau2010?feat=flashalbum#5549924609799394738

A trecut si vara (7)…

In duo cu Ion Baciu Jr. (Muzeul National „George Enescu”, 19 iunie 2010); Foto: Andrei Oişteanu

In duo cu Ion Baciu Jr. (jam-session la Festivalul de la Sibiu, 1984)
Ion Baciu Jr & Harry Tavitian (pian); Johnny Raducanu (chitara bas)

Ultimele amintiri despre concertele mele de asta-vara… nu de alta dar vine Sfantu’ Nicolae. Dupa ceva huzur si trandaveala, iaca vin si concertele din decembrie, asa ca trebuie sa las deoparte nostalgia…

Au fost multe lucruri din cale-afara, cu adevarat frumoase, care mi s-au intamplat – o sa povestesc despre doua concerte, unul in Germania, altul in Romania.

La inceputul anului m-am trezit cu un mail de la Eugen Istodor care ma ruga sa-i rapund la cateva intrebari. Una dintre ele era despre calatorii si shoping:  https://harrytavitian.wordpress.com/2010/02/10/tavitian-pentru-catavencu/

„Rep.: Mici capricii? Un şoping… îngheţata, slăbiciune?
H.T.: Da’ de unde ştiţi? Cea mai bună a fost la Moscova, în februarie ’91. În rest, nu cheltuiesc banii acum pe nimic. Dacă e nevoie, fac şi foamea. Să ştii că prima şi ultima dată cînd mi-am luat nişte haine a fost în 1984 în RFG. Prietenul meu Hans-Gerd Schwarz, care îmi organizase concertele, privind înmărmurit cum plătesc la casă aproape 1000 de mărci pe discuri, m-a obligat să-mi iau ceva de îmbrăcat (văzîndu-mă şi în ce hal arăt). Şi m-a dus cu forţa la magazinul unui prieten de-al lui şi i-a povestit că sînt din România, la care ăla, foarte înduioşat, mi-a făcut o reducere de vreo 25%”.

In interviu povesteam despre prima mea calatorie in Vest, in 1984, care s-a datorat unei invitatii a lui Hans-Gerd Schwarz. Gerd era din Republica Federala Germania si era casatorit cu o romanca. In vara lui 1983 Gerd si sotia lui, Petra, au venit la Mamaia si m-au auzit, intr-un concert. M-au intrebat daca nu as vrea sa vin in Germania, sa dau un concert la Fellbach, unde locuiau ei si unde Gerd lucra la Primarie. Mi-au trimis invitatia si, spre uimirea mea, cei de la „Pasapoarte” m-au lasat sa plec. Asa am avut primul meu concert in Occident, in 1984.

Cu ocazia acelei calatorii l-am cunoscut si pe Hans Kumpf – clarinetist, fotograf si critic de jazz cu care am ramas foarte apropiat pana astazi. Prietenia cu Hans a insemnat enorm pentru mine, in acea perioada in care era extrem de dificil sa ai acces la tot ce era legat de scena jazzistica a momentului. Hans mergea la toate marile Festivaluri, cunostea personal cele mai mari nume din jazzul acelor vremuri, avea discuri de ultima ora, lucruri despre care eu citeam innebunit in revista Jazz Forum (pe care o procuram cu mare greutate). Dar ce m-a legat cel mai tare de Hans a fost faptul ca am si inceput sa cantam impreuna. Din prima secunda a fost o potrivire extraordinara. In toate concertele pe care le-am avut nu am repetat nici o secunda, inainte, nici macar nu ne-am sfatuit ce piese sa cantam. Am lasat totul sa curga de la sine.

Dar, sa ma intorc la Gerd. De ani buni nu mai stiam nimic de el si familia sa. Asa ca mare mi-a fost mirarea si bucuria cand m-am trezit cu un telefon de la Petra. Citisera interviul pe internet, erau foarte emotionati si voiau sa imi faca o noua invitatie – Gerd urma sa se pensioneze in iunie si ma invitau sa le fiu alaturi si sa fac un recital la ceremonia de pensionare. Am acceptat pe loc, cu mare bucurie. Cand mi-au spus insa data, m-am cam ofilit. A doua zi aveam concert la Bucuresti. In ultimii ani mi-e frica sa urc in avion si incerc sa merg peste tot cu trenul. Mi-a tinut figura chiar si pana la Bruxelles. Acum, insa, n-aveam incotro. Daca voiam sa fiu joi in Germania si vineri in Bucuresti, „avion” ma chema. Totul a fost in regula, am ajuns cu bine in Germania si am fost alaturi de Gerd la ceremonia iesirii la pensie. Am vazut acolo cum o institutie ca Primaria isi respecta oamenii care au slujit-o cu profesionalism. Ce inseamna prietenia adevarata, caldura cu care era inconjurat Gerd si pe care o merita cu prisosinta. Darul pe care i l-am facut – recitalul meu – a fost o surpriza foarte frumoasa pentru toti cei prezenti.

Cum s-a terminat ceremonia ne-am urcat in masina si am plecat direct la avion. A urmat o noapte de cosmar (bineinteles ca tocmai atunci s-a pus o furtuna zdravana si au fost multe curse anulate). Am piedut legatura si – cum a doua zi aveam concert la Bucuresti – mai aveam putin si faceam icter. In ultima clipa am reusit sa gasesc un alt zbor si sa ajung la timp.

La fel ca in Germania, si in concertul de la Bucuresti a fost vorba tot de unul dintre cele mai importante lucruri in jazz: prietenia. Sorin Antohi, de care ma leaga o prietenie sincera din anii ’80, a organizat o conferinta a grupului international de studii „Negotiating Modernity” cu tema „Romania Interbelica in Context Regional si European”. La conferinta de la Bucuresti urmau sa participe mari personalitati – voi aminti doar de Moshe Idel, bun prieten cu Sorin  (va recomand o carte exceptionala – „Ceea ce ne uneste. Istorii, biografii, idei. Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel”).

Dupa concertul meu de Craciun de anul trecut de la Ateneul Roman, Sorin fusese entuziasmat de recitalul meu la doua piane cu Ion Baciu Jr. (Sorin si „Tuntu” Baciu, ieseni amandoi, sunt si ei vechi prieteni) si ne propusese sa reeditam „duelul pianistic” la conferinta pe care o organiza. Cu eforturi considerabile, Sorin a reusit sa ne aduca pe aceeasi scena, la Palatul Cantacuzino. Fiindca traim in Romania, desi i se promisesera doua piane, am cantat doar la unul – celalat fiind impracticabil.

Puteti vedea mai jos secvente din concert (filmarea este facuta tot de un prieten – Ion Radu Zilisteanu, cunoscut analist economic si mare fan de jazz).

http://www.youtube.com/watch?v=6NwEaTq5IoI – La Fiesta

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeY – Parchman Farm

O sa inchei, intorcandu-ma la Hans Kumpf. Ultimul meu CD, „Live at Comburg Abbey”, in duo cu Hans, a aparut anul trecut. Textul de pe coperta este scris de Sorin Antohi. Il reproduc mai jos:

On November 16, 1984, Tavitian and Kumpf met almost by chance in a recording studio. That fateful encounter, documented only twenty years later (Open End), testifies to their amazing initial affinities, deconstructs and transcends all real and imaginary borders (symbolic, ideological, cultural, etc.), then dramatized by the Iron Curtain.

We now listen to a Tavitian-Kumpf performance at Comburg Abbey on June 3, 2008. While echoing twenty-four years of friendship and musical exchange, including a 1988 Costineşti Jazz Festival recital issued on East-West Creativ Combinations LP, the two revisit yet another border. That between the sacred and the profane.

Much of Tavitian’s music has been devoted to the exploration of this liminal space, eversince his early work inspired by Mircea Eliade. Tavitian and Kumpf embark on a joint spiritual journey -whose setting is, most appropriately, both religious and secular. Under the sign of a new modernism, one that has outlived its disenchanted avatar, postmodernism. (Sorin Antohi, historian of ideas – Bucharest, Sep 2009)

Traim vremuri „postmoderne” care ne imping spre nicaieri si nimic. Legaturile dintre noi sunt, cu putine exceptii, superficiale, lipsite de trainicie. Prietenia a devenit un interes. Pe masura ce granitele cad, noi ridicam degraba ziduri intre noi.

Nu-I pot multumi destul lui Dumnezeu pentru cat m-a rasfatat: odata cu Jazzul, mi-a daruit Prietenia.

Harry Tavitian & Hans Kumpf Live at Comburg Abbey – Serigrafie CD