
„JAZZY CHRISTMAS”
Harry Tavitian (pian, voce percuție)
Sâmbătă 7 decembrie 2019 ora 18
Biserica Fortificată Evanghelică Sânpetru, Brașov (Str. Republicii nr. 643)
Concert cu strângere de fonduri pentru restaurarea sistemului de clopote al bisericii.
Primul concert caritabil pe care l-am făcut a fost acum mai bine de 20 de ani, pentru copiii bolnavi de SIDA din Constanța. Au urmat și alte concerte pentru cauze sociale (pentru tinerii cu dizabilități de la Așezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina din Constanța, pentru victimele violenței domestice, pentru bolnavii incurabili îngrijiți de Hospice Casa Speranței din Brașov).
Este primul concert pe care îl fac pentru o cauză din domeniul patrimoniului – bisericile fortificate din Transilvania fiind un tezaur inestimabil. De ani buni bat toaca și trag clopotele la slujbe, la biserică. Chiar pe CD-ul pe care este imortalizată suita Nașterea, pe care o voi cânta și la Sânpetru, sunt înregistrat acum 10 ani la toacă și clopot, la Constanța, la biserica românească Sfântul Mina și cea armenească, Sfânta Maria.
Începând cu anii 90, am avut mai multe concerte în biserici catolice și protestante, în Franța (Chapelle St. Jean – Mulhouse, L’eglise de Colombiers – Sete) sau România (Catedrala armeano-catolică din Gherla, Biserica Evanghelică din Cristian, Brașov).
De fiecare dată pentru mine a fost o emoție deosebită.
Concertul este organizat de Biserica Evanghelică din Sânpetru:
„Vă propunem o călătorie în lumea fermecată a jazzului, călăuziți de pianistul Harry Tavitian – una dintre personalitățile care au marcat evoluția jazzului românesc și nu numai. Vom asculta suita Nașterea în care se întâlnesc colinde (fie arhaice româneşti – unele dintre ele culese de Béla Bartók în Transilvania – fie de tradiţie bizantină, fie armeneşti) cu negro-spirituals afro-americane.
Cele 3 clopote care au răsunat mai bine de o sută de ani în comuna Sânpetru au nevoie urgentă de intervenții pentru restaurare și repararea sistemelor de prindere, susținere și acționare. Conform estimărilor specialiștilor, intervențiile care se vor face la clopote- inclusiv în Olanda, vor costa aproximativ 20.000 Euro. Ne-am bucura daca și dvs. veți sprijini aceasta acțiune foarte importantă nu doar pentru comunitatea locala dar mai ales pentru patrimoniul bisericilor fortificate din Transilvania.
Cei care poate nu pot ajunge la acest concert, și vor să sprijine acțiunea noastră, au la dispozitie pentru donații următorul cont: RO69 RZBR 0000 0600 0374 3157 Parohia Evanghelica C.A. Sânpetru”