Am acceptat cu bucurie invitatia de a canta in concertul pe care John Mayall il va sustine pe 11 noiembrie la Sala Palatului din Bucuresti.
Informatii despre concert si bilete – http://www.phoenix.ro/eveniment.html?id=165
Tavitian a început să cânte blues în 1970. Şi am putea spune că se reîntoarce periodic la el. Deşi, artistul constănţean ne-a contrazis: „Eu nu am părăsit bluesul niciodată”. Prin anii ’80, într-o discuţie în care Harry fusese criticat pentru limbajul free al muzicii lui, Johnny Răducanu a spus: „De armeanu’ să nu vă legaţi, că are paşaport”. „Paşaportul” era bluesul. (Artemie Căluş, 1993)
Cateva secvente din concertele mele de blues:
http://www.youtube.com/watch?v=bJhCY6Y4v9k Tavitian – Ion Baciu jr. / 29 ways
http://www.youtube.com/watch?v=uIeziDgpd4w Tavitian – Vali sirBlues Racila / One last favour
http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeY Tavitian – Marcian Petrescu / Parchman Farm
Am început pianul la 6 ani și timp de 10 ani am studiat muzică clasică. În liceu am avut prima mea formație, Atlanții. Cântam piese de Beatles, Rolling Stones, Who şi ale celorlalte trupe ale vremii. Momentul hotărâtor pentru mine avea sa vina în 1970. Se transmitea „Cerbul de Aur” de la Braşov şi mi-a atras atenţia în programul TV „recital de blues, muzică neagră”. Am avut un mare şoc. A fost o revelaţie pentru mine. Am văzut primul bluesman din viaţa mea. Era Memphis Slim. George Șerban, unul dintre colegii mei de trupă de la Atlanții, își amintește: „Harry s-a schimbat, a fost un punct de cotitura. Nu am mai putut sa ne intelegem muzical cu el, dupa aia. L-a admirat mult pe Memphis Slim, vorbea cu mult respect de el… ”. Așa este, cînd l-am văzut pe omul ăsta I-am mulţumit lui Dumnezeu că a venit şi că l-am văzut. Am fost fascinat de felul cum cînta. Aveam deja un casetofon și i-am înregistrat tot concertul. Am scos textele (am avut noroc că ştiam engleză la vremea aceea). În momentul cînd m-am aşezat la pian, formulele mi s-au părut foarte simple. Cîntam pe atunci Prokofiev, Şostakovici. Aveam să-mi dau seama mai târziu că într-adevăr, bluesul e un lucru atât de simplu, aşa cum sunt toate lucrurile geniale pe lumea asta. Există o singură condiţie pentru a-l cânta: să fii născut cu el, să ai un semn de la Dumnezeu pentru blues. Era singura înregistrare cu bluesuri pe care o aveam. Am învăţat, rînd pe rînd, toate bluesurile cîntate de Memphis Slim la Braşov timp de o oră şi jumătate. Pentru asta am stat închis în casă doi ani, am copiat piesă cu piesă, tot. Am învăţat bluesurile la perfecţie şi am ieşit. Prin 1972 am făcut prima formație de blues, soul, rhythm & blues (Glykon).
În 1974 am fost să văd prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu. Se ţineau jam-sessionuri până spre dimineaţă în holul Casei de Cultură. Eram înnebunit, era o atmosferă extraordinară, lume bună, Johnny Răducanu, Richard Oschanitzky, Marius Popp, Dan Mândrilă, criticii Aurel Gherghel, Florian Lungu, Peter Banyai. Într-una din nopţi, pe la ora trei, a fost un moment în care nu mai era nimeni la pian. Mai mult împins din spate de gaşca din Braşov cu care venisem la festival, am ajuns la pian şi am cântat un blues. S-a aşternut pentru câteva clipe liniştea, apoi s-au năpustit cu toţii în jurul pianului, de-abia mai puteam să cânt, înghesuit şi chircit. După ovaţiile ce au urmat primei piese, m-am trezit cu Johnny Răducanu la bas şi cu Oschanitzky lângă mine, la patru mâini. Acesta a fost momentul intrării mele în jazzul românesc.
Am continuat sa cant blues arhaic, aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda al cărui promotor am fost în România. Am initiat prima formație de blues electric din România, „Blues Community” (1985).
Bluesul s-a nascut dintr-o mare suferinta dar si din puterea de a transcende suferinta prin muzica, de a-i da un sens. Si pentru noi, in Romania de pana in ’90, bluesul a fost un strigat de libertate. Din pacate astazi lucrurile valoroase din blues sunt foarte putin cunoscute, fiind promovat indeosebi bluesul comercial, de divertisment. Am continuat sa cant bluesul autentic, care, mai mult decat o muzica, este o stare de spirit. Cred ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.
„Uimitor de originală a fost interpretarea pieselor cunoscute ale lui Big Bill Broonzy şi Sippie Wallace din primul său concert din Germania, pe care Tavitian le-a cântat păstrând specificul slangului. Se regăseşte însă şi multă originalitate. Tavitian amestecă cu consecvenţă în interpretarea de virtuoz al pianului şi elemente din folclorul românesc şi face conştient referire la moştenirea culturală a predecesorilor săi armeni”. Hermann Schmidtendorf – Die Welt (R.F.Germania), 8 ianuarie 1985
Harry Tavitian's Blog 