Sfantul Grigorie Luminatorul – crestinatorul Armeniei

Sfantul Grigorie Luminatorul – icoana din Biserica Armeana de la Targu Ocna – foto Manuela Tavitian, iulie 2011

Azi in Biserica Ortodoxa Romana e praznuit Sfantul Grigorie Luminatorul, crestinatorul Armeniei. Armenia e prima tara care a adoptat crestinismul ca religie de stat, in 301 dHr. Tot astazi sunt cinstite in calendarul ortodox romanesc si Sfintele Mucenite Gaiane si Hripsime. http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie30.htm

http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg 

O prelucrare a mea dupa un vechi imn religios armean (sec 12)

Tavitian – Interviu VIP

Foto Madalin Rosioru

Harry Tavitian: „Cu cit vremurile sint mai grele, cu atit sint mai prielnice pentru jazz”

„Drum bun, Johnny!“, a rostit Harry Tavitian, la despartirea de unul dintre cei mai apropiati prieteni intr-ale vietii si ale jazzului. I-a unit frumusetea muzicii si a sunetului specific de jazz care, desi se moduleaza in functie de starea sufleteasca, respecta legile armoniei si sta la intersectia dintre culturi si traditii muzicale, aratind ca putem avea mereu o atitudine in viata si in arta. Jazzmanul Harry Tavitian ne va oferi, saptamina aceasta, momente de revelatie muzicala, in cadrul unui spectacol pe care il sustine cu ocazia Zilei Nationale a incercatei Republici Armene, la Ateneul Roman. Evenimentul are loc la citeva zile dupa incheierea Festivalului „George Enescu“ si la o saptamina de la despartirea de prietenul sau, Johnny. Intre aceste evenimente ale mortii si ale vietii, Harry Tavitian ne-a vorbit despre viata unui cintaret de jazz, care se bucura de fiecare intilnire cu oamenii.

VIP: Sunt mai multi iubitori de jazz acum in Romania decat in urma cu 20 de ani? De ce?

HT: Jazzul nu a avut niciodată vreo sensibilitate față de numărul celor ce-l urmează. Calitatea acestora a compensat, dintotdeauna, orice alt criteriu de evaluare. Jazzul își trăiește viața în comunități de oameni care sunt aceleași oriunde în lume și se deosebesc consistent de restul lumii. Și mai e ceva: cu cât vremurile sunt mai grele, cu atât sunt mai prielnice pentru jazz. Vă las pe dumneavoastră să cântăriți vremurile pe care le trăim. Eu unul prevăd un jazz din ce în ce mai prosper.

VIP: Afirmati pe blogul dvs ca aveti destul de rar concerte in Bucuresti. Care credeti ca sunt motivele?

HT: Este adevărat, dar am ajuns la concluzia că nici nu îmi trebuiesc mai multe. Una din lecțiile mari pe care mi le-au dat părinții a fost ”ai grijă mă să nu plictisești lumea!”.

VIP: A fost util pentru cariera dvs de muzician faptul ca locuiti in Constanta? Ce va place acolo?

HT: Ca armean știu, mai bine decât mulți, ce înseamnă pribegia. Și pot să vă spun că niciun efort nu este prea mare, ca să-ți ții rădăcinile acolo unde te-a lăsat Dumnezeu. Pentru unii asta înseamnă ceva, pentru alții (tot mai mulți) nu mai înseamnă nimic. Vatra mea este, de cel puțin patru generații, în Dobrogea. Altundeva, cred că mi-ar pieri orice idee. De partea sufletească nici nu mai pomenesc.

VIP: Pe 28 septembrie veti avea un spectacol la Ateneul Roman, imediat dupa incheierea Festivalului George Enescu. Cum ati gandit spectacolul? Ati stabilit o tema?

HT: Acest recital va fi prilejuit de Ziua Națională a Republicii Armenia. Se împlinesc 20 de ani de la independența Armeniei. Prin dubla mea sorginte, armenească prin naștere, românească prin adopție, având în spate două civilizații pe cât de independente pe atât de impresionante, încerc o apropiere între tradiția Balcanilor și cea a Caucazului. Acest gând va sta și în spatele recitalului meu de la Ateneu, care va cuprinde improvizații pe teme armenești tradiționale și religioase (dar tratate și din perspectivă balcanică) și compoziții ale mele în care Balcanii și Caucazul își dau mâna mult mai lesne.

VIP: Cum ati ajuns sa faceti legatura dintre jazz si muzica traditionala?

HT: Le iubesc pe amândouă. În plus, eu am intrat în jazz, prin blues, care este o formă de folclor. Și am rămas până astăzi cu această perspectivă.

VIP: Cu ce v-a ajutat de-a lungul activitatii dvs profesionale faptul ca sunteti membru al unei comunitati stravechi, mai precis cea armeneasca?

HT: Este foarte important să ai o identitate. Cel care o are, i se pare normal. Cel care nu o are, își petrece toată viața căutând-o. Bașca, eu am două. Un dar imens. Dacă la sfârșit voi putea să spun că am pus și eu o picătură în acest ocean, va fi o mare ușurare.

VIP: Va intalniti des cu familia? Ce va place la familia dvs?

HT: Nu prea mi se potrivesc întrebările astea. Nu mă întâlnesc niciodată cu familia mea pentru că este cu mine tot timpul. Nu îmi place nimic la familia mea pentru că este chiar rostul vieții mele.

VIP: V-a dat viata de familie stabilitate in cariera?

HT: Stabilitate… asta da. Mi-a dat statornicie, trăinicie, echilibru, siguranță…

VIP: Ati avut numeroase concerte in strainatate. Aveti o tara in care mergeti cu precadere si unde va simtiti imbogatit ca profesionist? De ce?

HT: Am avut „mormane” de concerte și în țară și în străinătate și toate m-au îmbogățit. Mă simt la fel de îmbogățit oriunde. De oriunde și de la oricine am căte ceva de învățat. Așa că, nu mă simt deloc profesionist. Mai degrabă amator. Așa vreau să și rămân. Vreau să rămân în viață, să-i simt suflarea, tainele, mistica, miresmele.

VIP: Ce a insemnat Johnny Raducanu in devenirea dvs de artist? Ce v-a impresionat la el? Ce ne puteti spune de prietenia care va lega?

HT: Dacă vă răspund la întrebările astea, va trebui sa-mi publicați un roman. La sfârșitul slujbei de înmormântare de la biserică, am adresat asistenței câteva cuvinte, și țin minte că am încheiat astfel: „O să las la o parte lecția de jazz, lecțiile de muzică, de cultură, de spirit. Lecția cea mai importantă care mi-a dat-o Johnny a fost lecția de viață. Lecția de libertate. Iar spre sfârșit, lecția de moarte. Drum bun, Johnny!”

Interviu realizat de Ancuța Bălan – VIP nr. 39 / 26 sep – 2 oct 2011

http://www.revistavip.net/RevistaVIP/Harry_Tavitian_Cu_cit_vremurile_sint_mai_grele_cu_atit_sint_mai_prielnice_pentru_jazz_._/10/

Revista se gaseste incepand de astazi la chioscuri.

Johnny Raducanu – When I Die I Live Again

Harry Tavitian, Johnny Raducanu si Sorin Antohi in curtea casutei noastre de la Valenii de Munte – august 2009 – foto Mona Antohi

http://www.trilulilu.ro/viomor/09309190218724   When I die I live again

In seara dinaintea inmormantarii lui Johnny, in pridvorul Bisericii Sfantul Silvestru, o doamna spunea: „Maica, ce-or sa se bucure ai de sus ca vine Johnny la ei… Mama, tata, cat or sa se bucure”.

Johnny mi-a fost alaturi de la primii pasi in jazzul romanesc, din 1974, de la prima editie a  Festivalul de la Sibiu. Am cantat de atunci in jamsession-uri si intr-o multime de concerte, la patru maini sau la doua piane. Cand am organizat primul concert la Biblioteca Judeteana din  Constanta in 1982, l-am invitat pe Johnny.

La Atelierele de Improvizatie pe care le-am organizat la Constanta incepand din 1987 la Teatrul Dramatic si dupa 1990 la Muzeul de Arta, Johhny a venit adesea. Unul din Atelierele memorabile a fost „Gala Pianistilor Romani de Jazz” din mai 1989 unde i-am avut ca invitati pe Johnny, Marius Popp, Mircea Tiberian, Dan Grigore si Delia Pavlovici.

 Dan Grigore, Delia Pavlovici, Johnny Raducanu, Harry Tavitian – Constanta, 30 mai 1989 – foto Bebe Draia

In 2003 Johnny s-a operat la inima. M-a rugat apoi sa facem impreuna un concert la Mogosoaia, la Palatul Brancovenesc, in semn de multumire pentru ca fusese gazduit acolo in timpul convalescentei. A fost primul concert dupa greaua operatie pe care o suferise si a fost unul memorabil.

Apropo de operatie, Johnny mi-a povestit ca fusese foarte important pentru el ca dupa operatie statuse in camera cu un profesor de limba romana din Valenii de Munte, Puiu Vasilescu. Delicatetea lui Puiu Vasilescu, caldura sufleteasca, inteligenta sclipitoare, cultura imensa si nu in ultimul rand umorul, l-au ajutat pe Johnny sa treaca mai repede peste momentele grele. Johnny, mare iubitor de caini si pisici, povestea de multe ori cum strangea toate oasele ca sa i le dea lui Puiu, care le trimitea la Valeni cainelui sau, pe nume Jean-Jacques Rousseau.

Acum cativa ani ne-am luat o casuta veche la Valenii de Munte. Unul din prietenii nostri cei mai dragi a devenit domnul profesor Vasilescu – figură emblematică a lumii dascălilor vălenari.

Cu venerabilul Puiu Vasilescu, profesor de romana cu mare har din Valeni. Universitatea de vara ‘Nicolae Iorga’ – 16 aug 2010

Din 2005 am inceput sa organizez concerte la Valeni si acum doi ani l-am avut invitat pe Johnny. Revederea dintre Johnny si Puiu a fost emotionanta. La concert ne-a fost alaturi si vechiul nostru prieten, Sorin Antohi.

https://harrytavitian.wordpress.com/2009/08/10/universitatea-iorga-sectia-de-jazz-cursuri-serale/

Tradiția concertelor de jazz din Văleni era dublată de o tradiție a cronicilor de după concert, semnate de profesorul Nicolae (Puiu) Vasilescu.

https://harrytavitian.wordpress.com/2009/09/13/cronici-dupa-concertul-cu-johnny-raducanu-de-la-valenii-de-munte/

Concertul meu de la Valeni din august 2011 a fost primul la care domnul profesor a lipsit. Dânsul părăsise această lume în urmă cu câteva luni. În sala arhiplină, un scaun a rămas gol…

Miercuri ne-a ajutat Dumnezeu si, impreuna cu Sorin Antohi si cu alti prieteni, l-am petrecut pe Johnny.

Imediat dupa aflarea vestii mortii fulgeratoare a lui Johnny am primit pe mail de la prietenul meu, poetul Emil Musat, el insusi profesor de limba romana la Valeni, cuvintele de mai jos:

„Limba mare şi limba mică ale unui ceas cosmic s-au întâlnit în ora eternităţii. Muzica şi cuvântul în pulbere de stele. Johnny Răducanu şi Puiu Vasilescu.Veşnica pomenire!”

Ne-a ramas muzica lui Johnny, ne-au ramas amintirile. Asa cum e fotografia din fata casutei noastre de la Valeni. Atunci Johnny s-a simtit ca in rai si sunt sigur ca batranica a avut dreptate – acum e tot asa de fericit, in Imparatia cea cereasca. In loc luminos, loc cu verdeata, loc de odihna, desfatandu-se de acordurile cele de sus pe care s-a ostenit o viata intreaga sa ni le aduca, spre bucuria curata a sufletelor noastre.

Recital Harry Tavitian la Ateneul Roman – 20 de ani de la Independenta Armeniei

foto Gabriel Gheorghe

Concert dedicat Zilei Nationale a Republicii Armenia – 20 de ani de la Independenta Armeniei

Miercuri 28 septembrie 2011 ora 18.30 la Ateneul Roman – Bucuresti

Program: Partea I

– Barsegh Tumanian– bas/Armenia (arii din opere din creatia armeana si universala) http://www.barseg.com/

– Lusine Khachaturian – pian /Germania

Partea a II a – recital Harry Tavitian (pian) Improvizatii pe teme armenesti traditionale si religioase

Intrarea libera. Tichetele cu locurile vor fi inmanate la intrare. Va asteptam!

Video recente cu teme armenesti:

http://www.youtube.com/watch?v=TzeJAPU-W60 (Concert in Salina Targu Ocna – imagine si montaj: Bogdan Tintaru)

http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg&feature=related   (Samfest 2011)

Back to blog (III): Cu Țunțu Baciu la doua piane la Samfest jazz Satu Mare, in iunie

Era un banc pe vremea lui Ceausescu cu supa de pui: Pui apa, pui sare, pui zarzavat, pui nu pui si asa faceai supa de pui.

Cum faci cand vrei sa pui de un festival de jazz in Romania? Pai pui mana pe telefon, suni la Institutele si Centrele Culturale straine si ei iti trimit niste  trupe. Selectate dupa ce criterii, e problema lor. Nici faptul ca ele se potrivesc sau nu intre ele, nu conteaza. Conteaza doar ca tu ca organizator, bani nu pui, ca le platesc Institutele Culturale care le aduc.

Samfestul e una din putinele exceptii. Cu un buget (alocat de Primarie si Consiliul Local) care a ramas acelasi, in ciuda crizei. Cu un primar – Iuliu Ilyes, mare fan de jazz (si asta spune multe) inca din vremea festivalurilor de jazz satmarene din anii 1985-1987. Cu o organizare impecabila datorita echipei de la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu (Gigi Molnar, Maria Magdalenta Matei si colegii lor). Cu multi prieteni dragi, cu un oras care isi pastreaza inca poezia. Daca pentru mine a fost mare bucurie sa fiu iar in Satu Mare, pentru Țunțu Baciu – care a fost pentru prima oara la Festivalul de la Satu Mare (serie noua) impresia excelenta a fost aceeasi. Din ce scrie mai jos si din linkurile youtube speram ca se simte acest lucru.

http://www.youtube.com/watch?v=a65Dl9mpQkU 29 ways

http://www.youtube.com/watch?v=4DFu4GxVD2Y Oriental dance

http://www.youtube.com/watch?v=zpki_BSn_eQ Parchman Farm

http://www.youtube.com/watch?v=Wkuq9FB6SRI Prayer

http://www.youtube.com/watch?v=NZHhlcctN1A Take five

http://www.youtube.com/watch?v=QpM5ZBmFpsM Women be wise

http://www.youtube.com/watch?v=GHLA3YTkFGw  Peace peace

http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg Imn armenesc (eu, solo)

http://www.youtube.com/watch?v=9V6ALAnuHZo  (Țunțu solo)

http://www.youtube.com/watch?v=yr90CWLFczg  Cry me a river

Harry Tavitian si Ion Baciu jr. au oferit un concert memorabil la Satu Mare

Au existat printre cei veniti din Satu Mare si imprejurimi o sumedenie de pareri despre momentul de varf al festivalului de jazz gazduit saptamana trecuta de Filarmonica “Dinu Lipatti”. Lucru de inteles, din moment ce iubitorii genului au avut parte de 7 recitaluri unul si unul. Unii au preferat virtuozitatea pianistica a polonezului Leszek Mozdzer, altii demonstratia de jazz modern si stilat oferita de francezul Erik Truffaz si cei trei excelenti membri ai trupei sale, altii interactivitatea si soundul levantin din recitalul Mario & The Teachers cu intariri din partea omniprezentului Cserey Csaba. Cronicarul acestei pagini isi permite sa dezvaluie ca pentru el momentul de varf a fost recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu Jr., care a incheiat seara de vineri, 24 iunie, deschizand noaptea de Sanziene.

Doua firi diferite intr-o miraculoasa simbioza
Vazandu-i impreuna te izbeste imediat cat de diferiti pot fi. Harry e un expansiv, mic de inaltime, vioi, negricios, barbos, cu ochi sclipitori, imbracat colorat, cu tichie armeana pe cap, inflacarat, plimband mainile pe claviatura pianului cu incheietura palmei ridicata, parca zburand. Ion in schimb e exact la polul opus. Inalt, solid, blond, cu ochelari, imbracat sobru, intr-o camasa cu un guler impecabil, calm, concentrat, placid, temperat chiar cand ritmul pune stapanire pe el, si canta intr-o pozitie clasica, doar din degete, fara acrobatii ale mainii.
Din acest contrast, care dupa 2-3 piese ne-a amintit de celebrul dublu din tenis format de Ion Tiriac si Ilie Nastase, s-a nascut o experienta muzicala incredibil de intensa. Fie ca au cantat blues clasic, compozitii proprii sau teme celebre ale unor pianisti de talia lui Chick Corea de pilda, ora lor de jazz a fost o intalnire spirituala la nivel inalt. O posibila comparatie ar fi acea mult dorita colaborare armonioasa intre ratiune si sentimente – sau intre inima si minte, mai metaforic vorbind – care se spune ca face un om sa-si atinga adevaratul potential. La un moment dat muzica devenise doar pretextul unei experiente initiatice, pentru cine avea ochi sa vada.
Iar bisul oferit de cei doi a intrat in domeniul antologicului. Vivacele pianist care este Tavitian s-a ridicat de la propria claviatura, a luat un microfon, l-a dus la piept, si-a proptit coatele pe pianul lui Baciu si au urmat 4 minute de blues sfasietor de frumos, cu o piesa clasica a genului: “Cry Me A River”. La cei aproape 60 de ani ai sai, Harry incepe sa aiba vocea unui bluesman rutinat si il asteapta probabil niste ani de maxima implinire in domeniu, iar Ion Baciu Jr., muzician scolit in pianistica clasica si fiul unui mare dirijor al Romaniei, renumitul maestru iesean Ion Baciu, s-a dovedit un partener de elita in acest moment memorabil.
Dupa acest bis oamenii din sala s-au ridicat in picioare, pentru prima data in festival, aclamandu-i pe muzicieni, care nu s-au lasat rugati de doua ori si au mai oferit o repriza de jazz avantat si optimist, incheind in stil mare seara muzicala respectiva.

Cei doi au cantat a patra oara in formula de duet
Atat Harry Tavitian cat si Ion Baciu Jr. sunt pe scena romaneasca de jazz inca din anii ‘70 ai secolului trecut si au avut colaborari in sesiuni live, dar atunci cantau la acelasi pian, la 4 maini. Dupa ce Baciu a plecat in Suedia si fiecare si-a urmat propriul drum artistic si propria fire, reintalnirea s-a produs abia in 2007, la Viena, si a starnit reactii entuziaste din partea criticilor austrieci: “Excelenta ideea de a-i reuni pe acesti muzicieni, deoarece sunt artisti care au demonstrat ca muzica, acest limbaj universal, creeaza legaturi remarcabile”. Au urmat doua concerte la Bucuresti in 2009, unul la Ateneul Roman, celalalt la Muzeul “George Enescu”, recitalul de la Satu Mare de acum o saptamana fiind asadar a patra intalnire in duet.
Incheind aceasta mica cronica de concert, nu ne ramane decat sa speram ca vom avea ocazia, in anii ce vin, sa asistam la cat mai multe asemenea evenimente culturale ce isi extind intelesul dincolo de simplul interes muzical. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/wp-content/uploads/2011/07/IZD-3.07.2011.pdfI

Despre recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu jr. e greu sa gasim cuvinte potrivite. Au fost aplaudati in picioare, au oferit o demonstratie despre felul cum doi oameni extrem de diferiti pot forma o echipa uluitor de sudata, un fel de metafora a inimii si mintii care lucreaza impreuna. Bisul “Cry Me A River” intra in domeniul antologicului. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/cultura/samfest-jazz-2011-s-a-incheiat-cu-sala-plina-si-a-oferit-iubitorilor-genului-momente-muzicale-memorabile/

Apoi, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti au urcat doi dintre monştrii jazz-ului românesc, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Cei doi au oferit, la două piane, un superb recital de jazz, care a alternat cu blues-ul, interpretând atât compoziţii proprii cât şi ale unor artişti străini. Seara de vineri s-a încheiat cu un dublu bis oferit numeroşilor spectatori de către cei doi mari artişti, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Pavel Prodaniuc http://www.gazetanord-vest.ro/2011/06/26/samfest-jazz-succese-pe-linie/

Se pare că jazz-ul începe să prindă încet-încet rădăcini la Satu Mare, judecând după publicul din nou numeros şi frumos din cea de-a doua seară a Samfest Jazz, desfăşurat la Filarmonica „Dinu Lipatti”. Vedeta serii a fost inegalabilul Harry Tavitian, care a avut un partener pe măsură la pian, Ion Baciu jr. Jazzman-ul de origine armeană a fost „asaltat” de fani încă de la intrarea în holul filarmonicii, unde a împărţit autografe pe CD-urile sale. A urmat apoi recitalul energic al celor doi maeştri ai pianului, Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. În ciuda stilurilor diferite pe care le abordează, cei doi s-au completat pe scenă în mod surprinzător, spre satisfacţia publicului cunoscător. http://www.satumareonline.ro/cp/4/6528/Samfest-Jazz-2011-%E2%80%93-ziua-2

http://www.szatmar.ro/index.php?p=news&act=show&cid=42254  Cronica in limba maghiara + foto

Alte fotografii pe blogul meu si pe:

http://www.satumareonline.ro/album_foto.php?id=6528&poza=18288

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=241177835894927&set=a.241175775895133.71430.100000081369739&type=1&permPage=1   (Robert Costea)

Back to blog (II): Concerte in Bucuresti

Recital la Muzeul Satului, mai 2011 Foto Mugur Grosu

Am putine concerte in Bucuresti. Motivele sunt diverse. Ultimul a fost in mai, la Muzeul Satului. Acum pregatesc un recital la Ateneul Roman (28 septembrie). Va voi da mai multe detalii in curand.

Cat despre concertul din mai, el a incheiat seria de manifestari dedicate aniversarii a 75 de ani de la inaugurarea Muzeului. A fost o incantare sa fiu iarasi in acest loc binecuvantat. Am pus pe blog atunci cateva ecouri: https://harrytavitian.wordpress.com/2011/06/14/ecouri-la-concertul-de-la-muzeul-satului/

Am dat de curand de cele scrise de Vlad Pirvu pe blogul sau: http://www.aiciprv.ro/2011/07/13-minute-si-4-secunde.html M-am bucurat sa citesc randurile lui Vlad si vi le impartasesc si voua. Asa cum spunem de nemumarate ori, la jazz,  daca public cu suflet nu e, nimic nu e.

13 minute şi 4 secunde

Harry Tavitian. Foarte probabil nu ai auzit de el. Este un pianist de jazz, fiind considerat de mulţi drept cel mai bun jazzman român şi unul dintre cei mai originali ai Europei. Stilul său este unic, acesta rătăcind temele folclorice româneşti şi compoziţiile autorilor de la noi din ţară printre acordurile de jazz pur, nefiltrat.
22 mai 2011 va rămâne o zi de referinţă pentru mine. La Muzeul Satului, într-o după-amiază însorită şi foarte călduroasă, Harry Tavitian a susţinut un recital de peste o oră şi jumătate în faţa unui public surprinzător de numeros. Un recital unic, cum sunt sigur că nu voi mai vedea. Doar el şi orga în mijlocul naturii, acompaniat din când în când de mierlele din copaci.
Lângă noi, la nici 200 de metri cred, era în plină desfăşurare un concert Direcţia 5 la teatrul de vară din Herăstrău. Degeaba. Ritmurile şi partitura oferită de Harry au fost singurele care s-au auzit în acea după-amiază.
Cântecele au fost alese atent. Cultura mea muzicală nu se întinde până într-acolo încât să pot oferi exemple de compoziţii româneşti cu teme religioase în afară de „Bordeiaş”-ul lui Anton Pann, care a încheiat recitalul.
13 minute şi 4 secunde a durat interpretarea „Bordeiaş”-ului, care m-a determinat să scriu acest articol. Minutele care m-au făcut să mă simt altcineva. Sau altceva. Au fost unele dintre cele mai încărcate şi pline de emoţie momente pe care le-am trăit. Harry Tavitian, în cele puţin peste 13 minute, a reuşit ce mai reuşiseră înainte numai Pink Floyd-ul, Queen-ul sau Chris Rea.
Făcând abstracţie de sunetul deloc perfect al filmuleţului, puneţi-vă căştile pe urechi, închideţi ochii şi încercaţi cele 13 minute şi 4 secunde. Dacă reuşiţi, răsplata vine de la sine.
http://vklvsk.blogspot.com/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb