Orient Expressul va opri pentru prima oara la Tulcea!

Orient Expressul va opri pentru prima oara la Tulcea. Poftiti in vagoane!

Harry Tavitian & Orient Express

Vineri 12 august 2011  ora 21

Tulcea, Piața Civică

http://www.europalibera.org/soundslide/765.html

Concertul va deschide cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional al Dunării

Acum 12 ani am pus pe roate Orient Express-ul, prima formatie de etno-jazz din Romania. Am invitat in acest grup cativa dintre cei mai buni muzicieni ai jazzului romanesc actual. La Tulcea vor fi alaturi de mine: saxofonistul Edi Neumann, chitaristul Hanno Hoefer, violonistul Jimi El Lako, basistul Zoltan Hollandus si percutionistul Cserey Csaba. Toti membrii formatiei sunt extrem de creativi, deschisi atat catre traditia populara romaneasca cat si a diverselor etnii din care provin. Componența și muzica Orient Express-ului se potrivește de minune Festivalul Internațional al Dunării de la Tulcea. Festivalul care își propune să fie o întalnire culturală europenă de-alungul Dunării, este organizat anual, in alternanta, de Primăria Tulcea și de Primăria orașului Ulm din Germania.

În toate concertele mele de până acum de la Tulcea atmosfera a fost foarte caldă. Sunt sigur că ne vom simți bine și acum în acest oraș cu un trecut cosmopolit asemănător cu Constanța mea natală, în care multiculturalitatea este la ea acasă.

Orient Express-ul e unic in peisajul jazzistic romanesc. In muzica grupului gasim atat improvizatii in limbajul jazzului liber care pornesc de la teme cu caracter folcloric si poarta amprenta puternica a personalitatii fiecaruia dintre muzicieni, dar si dialoguri sau pasaje de tutti. Fiecare concert este un spectacol complex si coerent, cu elemente de teatru instrumental, miscare si costum.

Asa cum Orient Express-ul este trenul care leaga Parisul de Constantinopol, trecand prin marile centre culturale ale Europei, la fel si noi, prin muzica, situam spatiul romanesc ca teritoriu de sinteza intre gandirea occidentala si miresmele si mistica Orientului. Incercam sa facem o sinteza, pornind de la esente, a ceea ce este azi spatiul spiritual balcanic.

Formatia noastra a fost invitata sa concerteze la Smithsonian Folklife Festival de la Washington, la Expozitia Mondiala de la Hanovra, la Graz – capitala Culturala a Europei, la festivaluri de marca din Italia, Austria, Ungaria, Cehia, Bulgaria si Romania. Ma bucur ca la invitatia Primariei Tulcea Orient Express-ul va opri pentru prima oara in pitorescul oras de pe malul Dunarii.

Etichete: , , , , , , ,

2 Răspunsuri to “Orient Expressul va opri pentru prima oara la Tulcea!”

  1. Dumitrescu Doru Says:

    Succes…..in orasul unde am avut si eu o groaza de „succesuri” in `61-`63

  2. Harry Tavitian Says:

    Fragment din concertul meu cu formatia Orient Express – Tulcea, vineri seara: http://www.youtube.com/watch?v=XLKfuATmspQ (Marsu’ Miresii)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: