Un nou concert la Vălenii de Munte în ziua de 15 august 2011 continuând frumoasa tradiție începută în urmă cu 6 ani, în colaborare cu Centrul Cultural „Nicolae Iorga” condus de doamna directoare Iulia Mărgăritescu.
Tradiția concertelor de jazz din Văleni era dublată de o tradiție a cronicilor de după concert, semnate de profesorul Nicolae Vasilescu, figură emblematică a lumii dascălilor vălenari. Acesta a fost, însă, primul concert la care domnul profesor a lipsit. Dânsul a părăsit această lume în urmă cu câteva luni. În sala arhiplină, un scaun a rămas gol…
Dar iată că obișnuitele cronici de după concertele din Văleni sunt continuate de pana unui alt cunoscut profesor din Vălenii de Munte, poetul Valentin Emil Mușat, care mi-a mai făcut bucuria unei cronici de substanță la concertul cu Johnny Răducanu de acum 2 ani. Bucurie si de această dată, bucurie si pentru rândurile pline de prospețime ale lui Elenushu.
Tavitian sau jazzul ca mântuire
Harry Tavitian vine din lumea lui Mircea Eliade iar prezenţa lui face parte dintr-un rit de agregare în care schimbul de daruri simbolice marchează prietenie şi ospitalitate. Aşa se explică de ce, oriunde s-ar afla, Harry Tavitian resemantizează timpul şi locul conferindu-le, mai presus de şcoală şi stil, sacralitatea unui limbaj muzical mitic.
Nu ştim dacă ivirea lui în lumea aceasta în preajma Adormirii Maicii Domnului a dat zodiei sale acea adâncime religioasă devenită o constantă a performării sale, pentru că fie în Scott Joplin, fie în blues-ul contemporaneizat, fie în cântecul de lume ori în cel psaltic, Harry Tavitian este atât de ortodox. Este oare Tavitian un tradiţionalist? Care este sensul tradiţiei în prezenţa lui sincretică în lume? Insuficienţa teoretică a postmodernismului impune un alt gen de abordare a comunicării sale muzicale.
În cadrul Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga”, ultima sa apariţie la Vălenii de Munte, al cărui cetăţean de onoare este, a reluat motivele fundamentale din componistica sa, cu un alt timbru, aş spune diferit faţă de perecendentele întâlniri cu publicul din diasporă, cu localnici şi cu admiratori ai săi veniţi de fiecare 15 August ca la o Mecca, în oraşul lui Iorga, pentru a-l vedea şi asculta pe Harry Tavitian. Spectacolul său a fost cel mai exploziv dintre toate, în sens profan, cel mai dionysiac în limbaj mitic. Am ascultat un Tavitian ieşit din el însuşi, dăruit sălii cu poftă de viaţă, un frenetic fără prejudecăţi în alegerea instrumentelor clasice ori moderne, fireşti ori bizare, preocupat de armonia sa conjugată cu ritmul năvalnic ori catifelat al formidabilului Cserey Csaba, percuţionist cu o imaginaţie debordantă, nebănuită în naturaleţea lui bonomă. Muzica lor pare a unor martori la facerea lumii, a unor ucenici şi apostoli care ar scoate din fragedul fir de iarbă şi din venerabilul bostan, din talanga spaţiului ondulatoriu şi din aşchiile corăbiei oprite pe Ararat , sunetele eternei cântări a cântărilor. De aceea sună atât de proaspăt şi Bartok, şi Anton Pann, şi Codex Caioni, de aceea albia largă a suitelor şi rapsodiilor lui Tavitian adună vremile şi vămile, lumile şi firile .
În sincretismul prezenţei sale trebuie remarcat un element extraordinar – limbajul nonverbal. Pe chipul său se citesc deopotrivă extazul şi pătimirea, miracolul şi inocenţa, uimirea, deznădejdea şi speranţa. Simultan, mâna cheamă privirea îndreptată spre suflet, obrazul desfăcut în rictusuri cristice, fruntea ridicată spre ceruri, corpul contorsionat pe pianul înconjurat de fluiere şi barba sa de patriarh răvăşită de o furtună a gândului. Apoi seninul care se aşează în ochii lui pătrunzători ca o izbăvire. Este atâta trăire în prezenţa lui Harry Tavitian şi, empatic, ea se transmite sălii cucerită de un muzician care se simte la el acasă.
În seara aceasta, amfitrionul l-a avut ca invitat pe Ion Vintilă Fintiş, poet din simţirea lui Emil Botta şi Minulescu, cu o metaforă când gravă, când arlechină, un ludic fermecător care a oficiat fericit, prin prolog şi epilog, cadrul spectacolului.
Şi s-a lăsat noaptea. Castanii şi teii Vălenilor foşneau ca nişte aplauze îngereşti iar străzile bătrânului oraş se luminau de cântecul lui Harry Tavitian. În vale târgul de Stămărie se stingea domol, maşinile venite din munte şerpuiau spre capitală ducând cu ele fantoma unor întâmplări banale. Doar la Văleni, în ceasul acela de început de noapte, Somnul Maicii Domnului avea chipul muzicii lui Harry Tavitian. În aurul lunii abia răsărite peste spectatorii pierduţi în mulţime el topise veacurile într-o strălucire înaltă, prietenoasă şi ospitalieră, de praznic la tainele firii. Valentin Emil Mușat 
Poetul Ion Vintilă Fintiș
“Arta dialogului” Harry Tavitian (pian) si Cserey Csaba (percutie) Valenii de Munte 2011
Luni, 15 august 2011 la Casa de Cultura a orasului Valenii de Munte a avut loc un exceptional concert de jazz intitulat “Arta dialogului”. La pian ne-a cantat si incantat Harry Tavitian, un artist care la Valenii de Munte nu mai are nevoie de nici o prezentare. Locuitorii orasului il cunoasc din concertele anterioare devenite un fel de traditie.
Daca nu ai mers inca la nici un concert de-al lui Harry Tavitian inseamna ca nu stii ce ai pierdut, asa ca data viitoare fa-ti timp si vino. Harry e un fenomen in sine. Pe scena nu canta numai cu mainile ci cu toata suflarea, cu tot trupul. E ca un arc incordat care da tot ce are mai bun in el, cantand. In chinurile facerii Harry Tavitian se descompune in cantecele lui, dand viata unor crampeie de muzica, traite pe scena la intensitate maxima. Concertul a fost foarte sugestiv intitulat “Arta dialogului” pentru ca asta a fost cu adevarat, un dialog muzical intre Harry Tavitian si Cserey Csaba.
Articolul integral si fotografii din concert pe: http://elenushu.wordpress.com/2011/08/16/arta-dialogului-harry-tavitian-pian-si-cserey-csaba-percutie-valenii-de-munte-2011/
Harry Tavitian's Blog 