Muzeul Satului, 22 mai 2011 Foto Manuela Tavitian
Video:
Doua secvente imortalizate de scriitorul Alexandru Vakulovski:
http://vklvsk.blogspot.com/2011/06/harry-tavitian-bordeias.html?spref=fb – Bordeias, bordei, bordei (dupa Anton Pann)
http://vklvsk.blogspot.com/2011/05/totul-despre-frumos-harry-tavitian-la.html – La portile Levantului (Tavitian)
Filmare a lui Lory: http://www.youtube.com/watch?v=kuVqn8RPAQA – Potarnichea (dans armenesc)
Filmulete de Veronica Jamgocian:
http://www.youtube.com/watch?v=TcKqd1KLjRg – Bordeias
http://www.youtube.com/watch?v=9qaFazbGRkQ – La portile Levantului
Cu cateva zile inainte de concertul de la Muzeul Satului m-am trezit cu un SMS de la parintele Gherontie care traieste nestiut, intr-o poenita de la margine de padure: „Hristos a Inviat! Sa aveti bucurii in satul romanesc si sa se bucure de lucrare Cerul, Dimitrie Gusti, oamenii, animalele, pasarile, gazele, copacii, pomii, iarba, florile… Doamne ajuta!”
Cum din pacate sunt un biet om sub vremi, mi-am facut multe griji in privinta cerului pamantesc (am dat telefon la Institutul Meteo si mi-au spus ca va fi potop exact cand era programat concertul). Au fost doar cativa stropi si apoi norii s-au imprastiat. Cred ca parintele Gherontie, cu binecuvantarile sale, n-a fost strain de aceasta intamplare…
Pentru mine Muzeul Satului e de fiecare data un un loc al bucuriei. Fie ca e vorba de caldura gazdelor noastre – doamnele Paula Popoiu si Lia Cosma – de muzeu in sine sau de firescul cu care se plimba prin muzeu gainile motate si stau tolanite pisicile. Despre cei care au venit la concert, pe cine sa pomenesc mai intai? M-am reintalnit cu prieteni de departe ca Sergiu Selian (stabilit in Australia), cu Alexandru Vakulovsky si Moni Stanila (finii din Moldova ai lui finu’ Mugur…), cu familia Nitescu venita special pentru concert de la Pucioasa sau cu Doina Uricariu (care locuieste in America dar era in Bucuresti pentru Targul de carte). I-am revazut si pe Alex Revenco si Iulian Ignat, jurnalisti de mare calitate. Au fost si confrati armeni din Bucuresti si din New York, au fost si prieteni din Valenii de Munte si din Constanta. Si bineinteles, multi prieteni din Bucuresti (unii foarte vechi, altii mai noi datorita blogului sau Facebookului). Si multi altii, nestiuti… Cu totii am fost impreuna intru bucuria libertatii jazzului, in verdele unei zile de mai, intr-un loc insufletit de har. Le multumesc tuturor celor care au facut posibil acest concert (organizatori si public, deopotriva) si celor care au scris, postat fotografii sau secvente video. O mentiune speciala pentru ajutorul dat la sonorizare de Ovidiu Turcu.
Muzeul Naţional al Satului la 75 de ani Satul cu privighetori
[…]”Daca manifestarile legate de frumoasa sarbatoare au inceput in prezenta altetelor regale, printesa Margareta si Radu Duda, tot o manifestare regala a insemnat si ultimul episod din seria de concerte: jazz cu Harry Tavitian. Adevarata forta a naturii, de sub degetele maestrului razbat sonoritati exotice extrem-orientale, dar si „dulceturi amare”, din portofoliul unui geniu ca Anton Pann: dansurile romanesti, prelucrate cu o tusa moderna fara egal. Ascultatorii sunt in delir. Vibratiile muzicale, de o densitate coplesitoare, par a culca la pamant fanul necosit de pe alei. Pentru mai bine de un ceas, timpul pare suspendat. Vrajitorul cu nume armenesc cinsteste in felul lui mostenirea lui Gusti. Si este rasplatit cu indelungi ovatii”[…]. Ion Longin Popescu (Formula AS) http://www.formula-as.ro/2011/971/mica-enciclopedie-as-27/muzeul-national-al-satului-la-75-de-ani-13789
Jazz cu Harry la Muzeul Satului
Dacă, în urmă cu vreo 35 de ani, când l-am cunoscut pe Harry Tavitian, cineva ar fi prezis că într-o zi, cândva în viitor, o să vin din Australia, iar Harry – de la Vălenii de Munte, ca să ne întâlnim la Muzeul Satului din Bucureşti, aş fi apreciat că persoana în chestiune posedă – eufemistic vorbind – o fantezie debordantă. Iată, însă, că viaţa cu surprizele ei este mai generoasă decât orice imaginaţie. Aşa se face că, în ultima zi, 22 mai, a serbărilor prilejuite de comemorarea a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului Satului de către Dimitrie Gusti, mi s-a oferit desfătarea unică – fie chiar şi repetabilă – de a-l asculta pe jazzmanul nostru într-un one man show cum numai el ştie să-l pună la cale.
Mai întâi, surpriza l-a ţintit pe însuşi protagonistul serii, fiindcă direcţia instituţiei sărbătorite l-a onorat cu o diplomă, cu medalia comemorativă a aniversării şi cu un volum masiv consacrat Dobrogei. Abia apoi s-a aşezat Harry Tavitian în faţa orgii electronice în chip de pian, unde evident că s-a aflat în elementul său. Şi vraja s-a instalat. A început cu un susur de fluier sub crengile unui măr înflorit, cum sună cântecul armenesc, un alt cântec armenesc a gângurit ca o potârniche, pentru ca un şaracan de Nerses Şnorhali să inducă starea de graţie cu muzica vorbelor nerostite.
Dar Harry cunoaşte magia peregrinării pe meridianele culturale. De la un dans gnosic cu modulaţii româneşti al lui Erik Satie, el şi-a purtat ascultătorii pe valurile temei din filmul “Sunetul muzicii”, prin cele şase melodii folclorice ale suitei de dansuri româneşti fixate în universalitate de Bela Bartok, a ajuns prin propriile puteri “La porţile Levantului”, odată pianul chiar a tăcut şi atunci pianistul s-a simţit obligat să-şi dea drumul la gură şi de acolo a ţâşnit cel mai autentic blues, cum numai adevăraţii tuciurii se pricep să-l cânte acolo, la ei acasă.
Şi, pentru că întotdeauna când se produce Harry muzica pare să nu se mai sfârşească, iar dacă îşi îngăduie s-o facă au grijă cei delectaţi de ea s-o cheme înapoi şi să-i ceară omului de la claviatură să prelungească miracolul, Harry a fost adus la loc de aplauzele nesătule şi a făcut din “Bordeiaş, bordei, bordei” al lui Anton Pann un soi de potpuriu din care nu lipsea nici măcar dansantul boogie-woogie. Iar în aglomeraţia finală de îmbrăţişări, de pupături, de zâmbete, de autografe, când o cucoană întâmplătoare a întrebat mormăind în barbă ca pentru sine “Ce legătură are Muzeul Satului cu muzica asta?”, scriitoarea Doina Uricariu, deloc întâmplătoare, dar aflată prin preajmă, i-a replicat peste umăr: “Mare legătură”. Sergiu Selian (Ararat)
Comentarii: 1. boony(ca) May 28, 2011 – 8:13 am
Un regal este Harry Tavitian, un cadou suprem pentru o tara degradata de altfel… Cu atit mai mult sa ne bucuram de el sa ne delectam de cite ori il auzim si vedem! Cu astfel de oameni (poate mai putini la numar decit degetele unei maini) viata este mai frumoasa! http://www.araratonline.com/2011/05/24/jazz-cu-harry-la-muzeul-satului/
Un spectacol de excepţie la aniversarea unui eveniment de excepţie: Concert HARRY TAVITIAN cu prilejul a 75 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti
Duminică 22 mai, pe înserate, după o săptămînă cu totul aparte, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti a încheiat seria de spectacole dedicate împlinirii a 75 de ani de existenţă ai acestui sălaş de cultură, printr-un concert susţinut de un invitat special: virtuozul jazzman Harry Tavitian. Cu vădită emoţie, doamna director general Paula Popoiu a înmînat distinsului nostru conaţional o frumoasă diplomă de excelență, o plachetă comemorativă şi monumentalul său volum „Antropologia Dobrogei”. A urmat apoi un adevărat regal interpretativ, în care Harry Tavitian a îmbinat cu măiestrie pagini din muzica armenească, în minunate transpuneri cu influenţe jazzistice, blues şi cîteva dansuri culese de Bela Bartok, precum şi un cîntec compus de Erik Satie, inspirat de muzica pe care o asculta pe cînd se afla în atelierul bunului său prieten, sculptorul român Constantin Brâncuşi.
Şi dacă norii negri au încercat la un moment dat să ruineze frumuseţea concertului în aer liber stropind claviatura maestrului Harry Tavitian cu cîţiva picuri răzleţi, se vede treaba că „ce este frumos, şi lui Dumnezeu Îi place” pentru că foarte curînd ei au fost împrăştiaţi departe.
De bună seamă, tomitanul nostru nu se putea despărţi de publicul spectator fără a acorda şi un bis din compoziţiile lui Anton Pann.
„Şi cîntând aceste cânturi, m-am gîndit la taica Pann,
Cu plecăciune ca dânsul am suptscris eu, Tavitian”.
Astfel sună dedicaţia înscrisă pe CD-ul intitulat Old Balkan Rhapsody.
Dacă vă imaginaţi cumva că o asemenea partitură muzicală poate fi lesne interpretată, vă spun eu că vă înşelaţi amarnic deoarece mîinile îţi sunt solicitate la maximum şi îţi trebuie mai mult decît dexteritate şi talent pentru a putea reda cu cît mai multă fidelitate o astfel de melodie. Trebuie să ştii cum să îţi faci degetele să danseze pe claviatură, iar această calitate nu o obţii decît după mulţi ani de practică, după multe eforturi şi sacrificii. Harry Tavitian a încîntat publicul, stîrnind din nou ropote de aplauze, demonstrînd – o dată în plus – că pentru el, variaţiunile pe o temă dată par a fi o simplă joacă de copil. Daniela Bezerian
Fotografii: http://www.dancalin.ro/2011/05/concert-harry-tavitian-la-muzeul-satului/
Pe Facebook: Sebastian Apostol, Mihaela Petre,Alexa Plescan, Iuliana Ghidu – fotografii proprii si ale lui Gabriel Mitroi Si pe contul meu de Fb.
Harry Tavitian's Blog 