Foto: Ziga Koritnik
Interviul de mai jos a fost realizat de Mirela Pamfil pentru revista « Ego Magazine »
M.P.: De unde provine prima dumneavoastra legatura cu muzica?
H.T.: Mama avea o foarte buna ureche muzicala si in tinerete canta la chitara. Tata juca teatru, prin anii 1940-’50, in echipa de amatori a clubului armenesc Arax din Constanta. Am crescut intr-o familie simpla, modesta, iubitoare de viata si de frumos, in care am inceput sa dau primele semne ale talentului meu muzical dupa varsta de 4 ani.
Ce sentimente va incearca atunci cand atingeti claviatura pianului?
Nerabdarea, neastamparul, graba de a incepe un concert de acum 30-35 de ani, s-au transformat incet-incet in rabdare, astampar, concentrare, liniste, contemplatie.
Cat la suta improvizatie, cat la suta transpiratie..?
Astea doua nu se pot desparti. Improvizatia inseamna multa transpiratie. Daca 90% din tot ce cant este spontan, socotiti si dvs. cam cat transpir.
Puteti spune ca va inspira ceva anume?
E taina mare inspiratia asta. Ea vine numai de sus si trebuie sa inveti sa fii pregatit pentru ea oricand, pentru ca nu stii cand vine.
Ce-i lipseste societatii romanesti pentru a intelege jazz-ul….Simtit nevoia sa ripostati cultural fata de sitatia din Romania de dupa 89?
Nu. Sunt un bondar oriental pentru care o reactie, fie ea si culturala, fie ea si in Romania de dupa ’89, ar fi un efort prea mare. Ma multumesc cu lumea mea mai simpla, mai smerita, fara pretentii prea mari, fara trufii si vanitati. In privinta intelegerii jazzului, pot sa va spun ca jazzul apartine oamenilor descuiati. Din perspectiva jazzistica, „societate romaneasca, americana, germana…” este o contradictie in termeni. Exista, in schimb, o „societate a jazzului” pe care o vom gasi oriunde in lume si careia nu-i lipseste nimic pentru a intelege orice este autentic, uman.
Succesul pe care il aveti in strainatate are acelasi gust cu succesul de care va bucurati in Romania?
Pentru mine, aceasta magie a succesului si-a pierdut demult dinamica. Astazi, grija mea cea mai mare este sa pot transmite un mesaj. Si atunci nu prea mai conteaza daca sunt in tara sau in strainatate. Sigur ca nu pot nega nici parfumul aparte al concertelor de acasa.
Au fost momente in care ati privit chioras la viata? A existat un punct de cotitura in viata dumneavoastra in care ati simtit nevoia sa renuntati la cantat?
Nu. Am fost destul de multumit cu ce am avut si de cate ori am dat-o in bara am stiut ca am gresit undeva si ca am ceva de dres, urgent.
Etichete: Ego Magazine, Harry Tavitian, interviu, Mirela Pamfil, revista
Harry Tavitian's Blog 
martie 20, 2011 la 9:36 pm |
Sa fii star si in acelasi timp sa fii modest, smerit chiar, este o contradictie de termeni. Harry insa sparge aceste bariere, asa cum o face si in muzica lui, care are un parfum de originalitate si autenticitate aparte. El ne lasa nu doar o mostenire culturala, ci si un model de viata, in care simplitatea e ridicata la rang de maretie.
Aceasta a fost dintotdeauna virtutea oamenilor mari pe care i-a cunoscut omenirea. Multumim Harry pentru tot ce faci si spui.
martie 21, 2011 la 12:56 pm |
Imi place interviul, in special paragraful cu bondarul oriental! :))) hazos tare de tot 😀 La mai mare si chiar si la munte!