Archive for Ianuarie 2011

In memoriam Hrant Dink

Ianuarie 19, 2011

Azi se implinesc 4 ani de la asasinarea lui Hrant Dink – jurnalist turc de origine armeana – la Istanbul. http://en.wikipedia.org/wiki/Hrant_Dink_assassination

Hrant Dink a fost un membru marcant al comunitatii armene din Turcia, intemeietor (1996) si redactor sef al saptamanalului Agos, ziar bilingv (armeana si turca). http://en.wikipedia.org/wiki/Hrant_Dink  A militat pentru reconcilierea dintre armeni si turci. Imaginile de la inmormantarea lui Hrant Dink sunt cutremuratoare; asasinarea sa a creat o solidaritate extraordinara – sute de mii de oameni, marea majoritate de etnie turca, l-au condus pe ultimul drum, multi purtand pancarte pe care scria: «toti suntem Hrant Dink, toti suntem armeni».

Anuntam si eu pe blog acum 4 ani vestea ca Hrant Dink fusese ucis. Dupa cateva zile, Misha a postat comentariul urmator: …”cind masina care ii purta sicriul a inceput sa faca manevre sa plece din mijlocul multimii, oamenii au inceput sa arunce flori si citiva porumbei albi au fost eliberati… iar unul din ei s-a asezat pe masina si a ramas acolo pentru mai mult de citeva minute, in timp ce de undeva rasunau acordurile triste ale unui cintec… a fost unul din cele mai emotionante momente de despartire de care imi aduc aminte… Dumnezeu sa-l odihneasca. Si nu trebuie sa uitam”. Fotografii, aici: http://fotogaleri.hurriyet.com.tr/Resimler.aspx?gr=2&g=UlqrbvjdW8TGrZEiEOaW1jWg6HSLz2WUQyDHXYpEtDtuPJypp3pooXA8Ly56MofDQOWtalXt4zAh6t%2b3HcwxpjOpg5kYM8E2&i=0&s#pagenumbers

Anul trecut am avut un concert la Istanbul. Cu aceasta ocazie am avut marea onoare sa dau un interviu pentru «Agos», ziarul lui Hrant Dink:

Melodii de pe ambele părţi ale Mării Negre

Marea Neagră este un spaţiu geografic multinaţional şi multicultural ale cărei ţări riverane au un tezaur cultural-istoric de mare diversitate. Această bogăţie de mituri, istorii şi tradiţii multimilenare de multiple nuanţe exprimate şi muzical, li s-a părut multora a fi de importanţă capitală. Din păcate conflictele interetnice au întrerupt adesea relaţiile dintre aceste popoare. Astfel, în istoria comună a popoarelor vecine şi-au găsit loc şi ura şi duşmănia, întreţinute de discriminări etnice sau religioase. Acum, când omenirea a păşit în al 3-lea mileniu al calendarului Mântuitorului, noile norme pe plan mondial impun dialogul şi cooperarea pe baza intereselor reciproce. Aceasta a dus la transferul reciproc de culturi dintre popoarele vecine. În această realitate, o serie de comunităţi au posibilităţi în plus. De exemplu, prietenii noştri „hamşeni” spun în prezentarea discului lor „Vova” că „De partea cealaltă a Mării Negre fraţii noştri sunt creştini”. Această explicaţie desfiinţează hotarele dintre „hamşenii” locuitori al Turciei, Georgiei şi Rusiei. Acelaşi tablou îl regăsim printre ţigani. Ei împărtăşesc o cultură comună în Turcia, Bulgaria, Ungaria sau Rusia. Societatea contemporană este norocoasă întrucât are prilejul de a se bucura de colaborările culturale de diverse nuanţe. Pe 12 Mai pe scena de la Ghetto folclorul balcanic va fi reprezentat în maniera jazzistică a lui Harry Tavitian şi Cserey Csaba. Acest concert se bucură de sprijinul Institutului Cultural Român din Istanbul. Colaboratorul nostru Aris Nalci i-a luat un interviu lui Harry Tavitian, ale cărui răspunsuri sunt foarte interesante şi instructive.

Aris Nalci: Acesta va fi primul dumneavoastra concert în Istanbul? Cum aţi primit invitaţia la acest concert?

Harry Tavitian: Am fost invitat pentru prima dată la Istanbul în 1996 de către bunul meu prieten, percuţionistul Okay Temiz. Am cântat la sala Cemal Resit Rey, cu Black Sea Orchestra (grupul nostru de 11 muzicieni – greci, turci, români, armeni, tătari, ruşi, georgieni – din jurul Mării Negre). În 2000 am avut un alt concert la Ankara Music Festival, în sala de congrese a Ministerului Educaţiei. De data aceasta voi cânta în duo cu bateristul Cserey Csaba, la invitaţia Institutului Cultural Român şi a clubului Ghetto din Istanbul

AN: Poate că publicul turc nu ştie prea multe despre dumneavoastră. Ne puteţi spune ceva despre viaţa şi cariera dumneavoastră?

HT: Sunt născut la Constanţa în 1952 din părinţi armeni. Am început pianul clasic la vârsta de 6 ani şi am absolvit Academia de Muzică din Bucureşti. În 1970 l-am văzut pe bluesmanul Memphis Slim, lucru care avea să fie o influenţă majoră în cariera mea. După asta am început să cânt blues iar apoi am făcut primii paşi în jazz. În 1976 am renunţat definitiv la muzica clasică, în favoarea jazzului. De la sfârşitul anilor ’70 am avut o contribuţie importantă la mişcarea de avangardă a jazzului din România iar din anii ’80 scopul meu principal a fost să ţin pasul cu ideile cele mai avansate ale jazzului european. Acum cred că pot spune că am fost parte activă la explozia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei, în ciuda izolării politice a României anilor ’70 – ’80 din timpul dictaturii comuniste.

AN: Cum vă definiţi propria muzică, acest amestec de jazz cu motive balcanice?

HT: Muzica mea este o sinteză între free-jazz şi spiritualitatea spaţiului căruia îi aparţin. Este un amestec de Thelonious Monk, Mal Waldron, Cecil Taylor, Dollar Brand, folclorul Balcanilor şi al Caucazului, muzică de cameră contemporană, blues, muzică medievală.

AN: Vă preocupă muzica armeană?

HT: Desigur. Cum aş putea rata o asemenea bogăţie? Atât muzica religioasă cât şi cea tradiţională sunt importante pentru mine. Începând cu muzica armeană medievală, trecând prin Sayat-Nova, Komitas, Ekmalian, Haciaturian, până la autori contemporani precum Tigran Mansurian.

AN: Jazzul dumneavoastră este plin de muzica Balcanilor. Dar cum se simte identitatea armenească în muzica dumneavoastră?

HT: Încă de la începuturile mele am fost deschis către influenţe multiple şi am încercat să-mi fac un stil al meu recreând totul prin propria mea personalitate. Ca şi mine însumi, muzica mea poate fi un exemplu al diversităţii culturale a Europei.

AN: Putem face o legătură între muzica românească şi cea armeană?

HT: Aş dori ca muzica mea să fie o dovadă a legăturii dintre muzica românească şi cea armeană. Sunt armean prin naştere, român prin adopţie şi mă simt acasă în ambele culturi. Amândouă vin dintr-o mare suferinţă. În stânga şi dreapta Mării Negre, România aparţine Balcanilor precum Armenia, Caucazului. Acesta este leagănul unde s-a petrecut marea sinteză între gândirea Occidentului şi mistica Orientului. Arta mea este deschisă în ambele direcţii. Cu mulţi ani în urmă un critic spunea: “Muzica lui Tavitian este plină de ecouri mitice”. Şi, într-adevăr, atât spaţiul românesc cât şi cel armenesc încă îşi mai păstrează credinţele arhaice. Aşa cum am spus jurnalistului american de jazz Bruce Granath acum 25 de ani, “Suntem aici în Levant şi suntem parte a lumii. Suntem deschişi spre cultura lumii, deschişi către spontaneitate”.

AN: Vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care mi-aţi răspuns.

HT: Vă mulţumesc şi eu pentru interesul pe care mi l-aţi acordat mie şi muzicii mele. (Agos 18 / 7 mai 2010)

Interviul a fost preluat si de revista comunitatii armene din Romania, Ararat: http://www.araratonline.com/?p=2508

Jazz at the Philharmonic

Ianuarie 8, 2011

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

Articol de Radu Ciobanu (Ziarul de Bacau – 24 dec 2010)

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/12/24/jazz-at-the-philarmonic.html

De curind am avut sansa intilnirii cu muzica de jazz, sub cupola generoasa a Ateneului bacauan. Protagonistul acestei intilniri a reusit performanta de a o ridica la rangul de eveniment cultural. Avind in urma 35 de ani de cariera, Harry Tavitian si-a pastrat nealterate dragostea pentru jazz si bucuria de a o impartasi, prin euforii spontane, ascultatorilor. Cunoscut multa vreme ca un campion al “freejazzului”, gen de avangarda in care primeaza trairile paroxistice si relatiile atonale, Harry ne-a oferit o alta ipostaza. Cu inteligenta si rafinament pianistul si-a construit un discurs muzical “etnojazz” in care absoarbe si metamorfozeaza elemente de folclor asiatic, armenesc, balcanic si, desigur, românesc. In alchimia sensibilitatii personale ele se amesteca savant cu sonoritatile traditionale de blues, ragtime sau negrospirituals. Piesa de deschidere, un ragtime celebru, a probat imediat seriozitatea demersului lui Harry. Am ascultat adesea aceste teme executate cu viteza si virtuozitate, cumva mecanice. Varianta lui Harry (apropiata de tempoul original) reliefeaza intreaga seva si culoare a compozitiei lui Scott Joplin. Si intregul recital a decurs in aceeasi nota, viu, deschis, pasional si pasionant. Pianul i-a fost un excelent partener, punind in valoare tehnica si fantezia prodigioasa a lui Harry. Placate in acorduri frenetice, ritmice sau insiruite in cuceritoare linii melodice, notele se decupau distinct dar alcatuiau si o tesatura armonica de o cromatica stralucitoare, complexa si, desigur, seducatoare. Mai noua pentru maniera sa interpretativa a fost prezenta pasajelor lirice, limpezi, calde, sugestive. Harry Tavitian nu este doar un ambasador extraordinar al culturii armenesti; beneficiind de deschiderea si creativitatea jazzului prin improvizatie libera si dialog, el si-a consolidat un loc si un profil semnificativ in arealul est-european. Admirabila mobilizarea comunitatii armenesti. Ii avertizam ca au dat si alti jazzmeni de anvergura nationala. Parlamentarul Pambuccian a creionat in citeva cuvinte, esenta muzicii lui Harry. Asteptam de la domnia-sa o lege a jazzului prin care fiecare municipiu sau filarmonica sa organizeze cel putin 12 concerte pe an! Ar veni poate si Americanii iar manelistii si-ar schimba meseria! Lasind gluma la o parte, speram ca entuziasmati de amploarea acestei manifestari diriguitorii culturali si muzicali vor inscrie Bacaul pe traiectele jazzistice ale României in mod substantial si definitiv!

foto Liviu Terinte – sala Ateneu a Filarmonicii din Bacau, 12 dec 2010

http://picasaweb.google.com/terinte.liviu/RezonanteArmeneInJazzCuHarryTavitianAteneulBacau2010?feat=flashalbum#5549924609799394738