Foto Catalin Nitu
Am fost întrebat de multe ori – în special în România – despre publicul de jazz. Motivaţia întrebării era peste tot aceeaşi: complexul de inferioritate că noi în România nu avem, noi în România nu putem… Calitatea sufletească a celor din sală se reflectă în felul cum cânt aşa că am răspuns cu ce am simţit eu de pe scenă: comunităţile de jazz sunt la fel şi la Viena şi la Vălenii de Munte.
La fel a fost şi ultimul meu concert din acest an, la Bacău. La fel, dar cu totul altfel… Fiindcă Dumnezeu îmi face de fiecare dată daruri minunate.
Dacă îmi fac griji pentru ceva înainte de concerte, este dacă – în tot amestecul, confuzia, superficialitatea, graba de azi spre nicăieri şi nimic – publicul se va urni şi va veni la întâlnirea cu jazzul. O întâlnire cu ceea ce e mai adânc şi mai autentic în noi înşine.
Urma să fie primul meu concert la Bacău, un oraş în care nu fuseseră multe concerte de jazz şi blues.
Totul a fost la Bacău o înşiruire de întâmplări tare frumoase: primesc în octombrie un mesaj pe blog de la actriţa Eliza Noemi Judeu cu întrebarea «la Bacău când veniţi?». Merg în noiembrie la hramul Catedralei armeneşti din Bucureşti şi după slujbă, în curtea bisericii, Varujan Pambuccian mă întreabă dacă nu vreau să fac un concert la Bacău. Fusese la un eveniment organizat de filiala Uniunii Armenilor de acolo şi îi venise ideea asta, văzând râvna celor din filială şi interesul deosebit al băcăuanilor pentru cultura armenilor. Nu mai sunt mulţi armeni în Bacău, dar comunitatea armeană a însemnat şi la Bacău foarte mult, la fel ca şi în celelalte oraşe din Moldova (prima atestare documentară privind armenii din Moldova datează din vremea lui Alexandru cel Bun). Reuşim să obţinem sprijinul conducerii de la Bucureşti a Uniunii pentru organizarea concertului. Vasile Agop – preşedintele Filialei Bacău a UAR, merge la Filarmonică iar domnul director Pavel Ambrozie Ionescu este imediat de acord şi ne oferă sala gratuit. Cu eforturi deosebite, toate făcute cu dăruire şi profesionalism, armenii din filiala Bacău (cu mic, cu mare) organizează ireproşabil concertul (dau câteva sute de invitaţii, lipesc afişe, împart pliante, fac promo în mass-media locală – aici trebuie să îl pomenesc şi pe Bogdan Seto). Am făcut şi eu mobilizare pe net cu emailuri şi pe Facebook şi mulţi m-au ajutat, anunţându-şi prietenii din Bacău. Până şi vremea a ţinut cu noi şi am ajuns cu bine de la Braşov. După o vizită armenească în seara dinaintea concertului la familia Agop unde m-am întâlnit şi cu alţi armeni din Bacău şi Târgu Ocna şi am petrecut minunat, vine şi ziua concertului. Cu vreun sfert de oră înainte de concert sala începe să se umple. Personalul Filarmonicii care ne-a dat tot sprijinul, începe să aducă scaune şi să le pună pe culoare. Scoatem şi scaunele orchestrei şi le punem pe scena. Varujan Pambuccian care m-a prezentat, invită tinerii să vină şi să se aşeze pe jos, pe scenă. Şi aşa, mai rămân totuşi spectatori în picioare. În ciuda faptului că sala era aşa de plină şi erau familii care veniseră cu copii destul de mici, a fost o linişte desăvârşită. Spectatorii erau aşa de atenţi încât aşteptau să se stingă şi ultimul acord şi de-abia apoi aplaudau. Despre concert o să-i las să vorbească pe cei din public.
Bloguri
http://criticati.ro/un-zeu-al-jazzului-la-sala-ateneu
http://www.amalis.net/category/bacau
http://kaysha.net/?s=tavitian&x=0&y=0
Foto Liviu Terinte http://picasaweb.google.com/terinte.liviu/RezonanteArmeneInJazzCuHarryTavitianAteneulBacau2010?feat=flashalbum#5549924660731077282
Foto Catalin Nitu http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10150100758311678&set=a.10150100757371678.306635.523731677&pid=7346221&id=523731677
Cronici in ziare:
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/12/13/concert-de-jazz-la-ateneu-sustinut-de-harry-tavitian.html
http://www.desteptarea.ro/concert-de-exceptie-cu-harry-tavitian.html
M-am reîntâlnit cu cei care veniseră la concert, în hol, la CD-uri şi autografe. Ce să vă povestesc mai întâi: emoţia reîntâlnirii cu prieteni vechi ca Radu Ciobanu, mare fan şi colecţionar de jazz, faptul că veniseră special pentru concert oameni de la Bucureşti sau Botoşani, căldura doamnei Ozana Kalmuski, director artistic al Filarmonicii, pianistă şi dânsa, emoţia familiei Mihaela şi Ovidiu Bufnilă care mi-au povestit că fuseseră la un concert de-al meu la Clubul de jazz din Constanţa în 1982, când erau în luna de miere, povestea lui Doru Păcurari –- care mi-a spus că pasiunea pentru jazz i se trăgea din 1981 când mă văzuse la Bucuresti la Sala Palatului, la Festivalul Club A (el şi soţia lui Doiniţa sunt prieteni de mai mult de 25 de ani cu soţia mea), bucuria de după concert a unei doamne nevăzătoare care era studentă la jurnalism, întâlnirea cu actriţa Eliza Noemi Judeu şi cu familia dânsei şi multe alte gesturi şi cuvinte ale celor care au venit şi mi-au împărtăşit cu căldură impresiile după concert. Iata un email primit de la Radu Ciobanu:
Dragilor
Chiar daca barba nu mai era asa neagra si sarmoasa si pianul nu s-a incovoiat sub punchul tau, trebuie sa-mi exprim recunostinta fierbinte pentru concertul-eveniment de duminica! Sub degetele tale pianul decupa fiecare nota din acord creind o cromatica sonora vasta si atractiva. A fost o excelenta pledoarie pentru jazz. Admirabila mobilizarea armeana in frunte cu Pambuccian, pe care-l suspectez de inteligenta desi e bagat in politica! Ma bucur mult ca ne-am revazut si poate drumurile jazzistice se vor reintilni! GOD BLESS YOU! Radu
Am lăsat la sfârşit o altă întâmplare care m-a lăsat mut de emoţie. Chiar înainte de concert a venit la mine o familie de armeni. Domnul Măgârdici Sahaghian avea peste 80 de ani. Vă închipuiţi ce am simţit când mi-a spus că fusese ucenic al tatălui meu in atelierul de bijuterie de la Medgidia şi a scos o fotografie pe care o decupase din albumul de familie, ca să mi-o aducă: în fotografie era cu bunica mea, în 1942, la Medgidia, in curtea tatalui meu.
După toate astea, cel mai greu, în concertul de la Bacău, mi-a fost să cânt Avedisul – colindul în limba armeană, din Cantata de Crăciun.
Sus: Kirkor Pendian si Magardici Sahaghian – ucenici, la bijuterie, ai tatalui meu. Jos: verisoara mea Arsine (avea 2 ani) si bunica Pepron Tavitian. Medgidia, 1942.
Miniatura armeana – http://www.armenians.hu/html/news/n001/pic
Harry Tavitian's Blog 
