A trecut si vara (7)…

In duo cu Ion Baciu Jr. (Muzeul National „George Enescu”, 19 iunie 2010); Foto: Andrei Oişteanu

In duo cu Ion Baciu Jr. (jam-session la Festivalul de la Sibiu, 1984)
Ion Baciu Jr & Harry Tavitian (pian); Johnny Raducanu (chitara bas)

Ultimele amintiri despre concertele mele de asta-vara… nu de alta dar vine Sfantu’ Nicolae. Dupa ceva huzur si trandaveala, iaca vin si concertele din decembrie, asa ca trebuie sa las deoparte nostalgia…

Au fost multe lucruri din cale-afara, cu adevarat frumoase, care mi s-au intamplat – o sa povestesc despre doua concerte, unul in Germania, altul in Romania.

La inceputul anului m-am trezit cu un mail de la Eugen Istodor care ma ruga sa-i rapund la cateva intrebari. Una dintre ele era despre calatorii si shoping:  https://harrytavitian.wordpress.com/2010/02/10/tavitian-pentru-catavencu/

„Rep.: Mici capricii? Un şoping… îngheţata, slăbiciune?
H.T.: Da’ de unde ştiţi? Cea mai bună a fost la Moscova, în februarie ’91. În rest, nu cheltuiesc banii acum pe nimic. Dacă e nevoie, fac şi foamea. Să ştii că prima şi ultima dată cînd mi-am luat nişte haine a fost în 1984 în RFG. Prietenul meu Hans-Gerd Schwarz, care îmi organizase concertele, privind înmărmurit cum plătesc la casă aproape 1000 de mărci pe discuri, m-a obligat să-mi iau ceva de îmbrăcat (văzîndu-mă şi în ce hal arăt). Şi m-a dus cu forţa la magazinul unui prieten de-al lui şi i-a povestit că sînt din România, la care ăla, foarte înduioşat, mi-a făcut o reducere de vreo 25%”.

In interviu povesteam despre prima mea calatorie in Vest, in 1984, care s-a datorat unei invitatii a lui Hans-Gerd Schwarz. Gerd era din Republica Federala Germania si era casatorit cu o romanca. In vara lui 1983 Gerd si sotia lui, Petra, au venit la Mamaia si m-au auzit, intr-un concert. M-au intrebat daca nu as vrea sa vin in Germania, sa dau un concert la Fellbach, unde locuiau ei si unde Gerd lucra la Primarie. Mi-au trimis invitatia si, spre uimirea mea, cei de la „Pasapoarte” m-au lasat sa plec. Asa am avut primul meu concert in Occident, in 1984.

Cu ocazia acelei calatorii l-am cunoscut si pe Hans Kumpf – clarinetist, fotograf si critic de jazz cu care am ramas foarte apropiat pana astazi. Prietenia cu Hans a insemnat enorm pentru mine, in acea perioada in care era extrem de dificil sa ai acces la tot ce era legat de scena jazzistica a momentului. Hans mergea la toate marile Festivaluri, cunostea personal cele mai mari nume din jazzul acelor vremuri, avea discuri de ultima ora, lucruri despre care eu citeam innebunit in revista Jazz Forum (pe care o procuram cu mare greutate). Dar ce m-a legat cel mai tare de Hans a fost faptul ca am si inceput sa cantam impreuna. Din prima secunda a fost o potrivire extraordinara. In toate concertele pe care le-am avut nu am repetat nici o secunda, inainte, nici macar nu ne-am sfatuit ce piese sa cantam. Am lasat totul sa curga de la sine.

Dar, sa ma intorc la Gerd. De ani buni nu mai stiam nimic de el si familia sa. Asa ca mare mi-a fost mirarea si bucuria cand m-am trezit cu un telefon de la Petra. Citisera interviul pe internet, erau foarte emotionati si voiau sa imi faca o noua invitatie – Gerd urma sa se pensioneze in iunie si ma invitau sa le fiu alaturi si sa fac un recital la ceremonia de pensionare. Am acceptat pe loc, cu mare bucurie. Cand mi-au spus insa data, m-am cam ofilit. A doua zi aveam concert la Bucuresti. In ultimii ani mi-e frica sa urc in avion si incerc sa merg peste tot cu trenul. Mi-a tinut figura chiar si pana la Bruxelles. Acum, insa, n-aveam incotro. Daca voiam sa fiu joi in Germania si vineri in Bucuresti, „avion” ma chema. Totul a fost in regula, am ajuns cu bine in Germania si am fost alaturi de Gerd la ceremonia iesirii la pensie. Am vazut acolo cum o institutie ca Primaria isi respecta oamenii care au slujit-o cu profesionalism. Ce inseamna prietenia adevarata, caldura cu care era inconjurat Gerd si pe care o merita cu prisosinta. Darul pe care i l-am facut – recitalul meu – a fost o surpriza foarte frumoasa pentru toti cei prezenti.

Cum s-a terminat ceremonia ne-am urcat in masina si am plecat direct la avion. A urmat o noapte de cosmar (bineinteles ca tocmai atunci s-a pus o furtuna zdravana si au fost multe curse anulate). Am piedut legatura si – cum a doua zi aveam concert la Bucuresti – mai aveam putin si faceam icter. In ultima clipa am reusit sa gasesc un alt zbor si sa ajung la timp.

La fel ca in Germania, si in concertul de la Bucuresti a fost vorba tot de unul dintre cele mai importante lucruri in jazz: prietenia. Sorin Antohi, de care ma leaga o prietenie sincera din anii ’80, a organizat o conferinta a grupului international de studii „Negotiating Modernity” cu tema „Romania Interbelica in Context Regional si European”. La conferinta de la Bucuresti urmau sa participe mari personalitati – voi aminti doar de Moshe Idel, bun prieten cu Sorin  (va recomand o carte exceptionala – „Ceea ce ne uneste. Istorii, biografii, idei. Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel”).

Dupa concertul meu de Craciun de anul trecut de la Ateneul Roman, Sorin fusese entuziasmat de recitalul meu la doua piane cu Ion Baciu Jr. (Sorin si „Tuntu” Baciu, ieseni amandoi, sunt si ei vechi prieteni) si ne propusese sa reeditam „duelul pianistic” la conferinta pe care o organiza. Cu eforturi considerabile, Sorin a reusit sa ne aduca pe aceeasi scena, la Palatul Cantacuzino. Fiindca traim in Romania, desi i se promisesera doua piane, am cantat doar la unul – celalat fiind impracticabil.

Puteti vedea mai jos secvente din concert (filmarea este facuta tot de un prieten – Ion Radu Zilisteanu, cunoscut analist economic si mare fan de jazz).

http://www.youtube.com/watch?v=6NwEaTq5IoILa Fiesta

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeYParchman Farm

O sa inchei, intorcandu-ma la Hans Kumpf. Ultimul meu CD, „Live at Comburg Abbey”, in duo cu Hans, a aparut anul trecut. Textul de pe coperta este scris de Sorin Antohi. Il reproduc mai jos:

On November 16, 1984, Tavitian and Kumpf met almost by chance in a recording studio. That fateful encounter, documented only twenty years later (Open End), testifies to their amazing initial affinities, deconstructs and transcends all real and imaginary borders (symbolic, ideological, cultural, etc.), then dramatized by the Iron Curtain.

We now listen to a Tavitian-Kumpf performance at Comburg Abbey on June 3, 2008. While echoing twenty-four years of friendship and musical exchange, including a 1988 Costineşti Jazz Festival recital issued on East-West Creativ Combinations LP, the two revisit yet another border. That between the sacred and the profane.

Much of Tavitian’s music has been devoted to the exploration of this liminal space, eversince his early work inspired by Mircea Eliade. Tavitian and Kumpf embark on a joint spiritual journey -whose setting is, most appropriately, both religious and secular. Under the sign of a new modernism, one that has outlived its disenchanted avatar, postmodernism. (Sorin Antohi, historian of ideas – Bucharest, Sep 2009)

Traim vremuri „postmoderne” care ne imping spre nicaieri si nimic. Legaturile dintre noi sunt, cu putine exceptii, superficiale, lipsite de trainicie. Prietenia a devenit un interes. Pe masura ce granitele cad, noi ridicam degraba ziduri intre noi.

Nu-I pot multumi destul lui Dumnezeu pentru cat m-a rasfatat: odata cu Jazzul, mi-a daruit Prietenia.

Harry Tavitian & Hans Kumpf Live at Comburg Abbey – Serigrafie CD

Etichete: , , , , , , ,

Un răspuns to “A trecut si vara (7)…”

  1. harrytavitian Says:

    La sfarsitul lui august prietenul meu Hans-Gerd Schwarz ne-a parasit pe neasteptate. Il revazusem asta-vara (venise cu sotia la Mamaia, ca pe vremuri). Am petrecut impreuna cu familiile o dupa-masa minunata. Imi povestise cu acest prilej ca mai pastra inca acasa corespondenta care o purtase pentru concertul meu din 1984 de la Fellbach cu ARIA (Agentia Romana de Impresariat Artistist din vremea comunista) si daca ma intereseaza, mi-o poate da. Intr-adevar peste putin timp Petra, sotia lui Gerd, mi-a scris ca expediasera plicul). Cand l-am primit, Gerd plecase deja dintre noi. Au trecut cateva zile pana sa fiu in stare sa deschid acel plic. Incerc sa ma consolez cu ideea ca desi timpul n-a mai avut rabdare cu Gerd, el a reusit sa-l invinga, dandu-i sens cu gesturile sale de bunatate, delicatețe si prietenie adevarata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: