Duo Harry Tavitian – Cserey Csaba la Festivalul „Peninsula” Targu Mures

Foto Gabriel Mitroi din concertul de la „Peninsula” Targu Mures, 2008

Harry Tavitian (pian) & Cserey Csaba (percutie) la Peninsula, Targu Mures
Joi, 26 august ora 21.30 Ciuc Party Stage
http://www.peninsula.ro/?program

Am mai fost invitat la Peninsula, in 2008, tot in duo cu prietenul Cserey Csaba.

„Adevărata libertate este cea interioară” – interviu cu Harry Tavitian, realizat de Mihail Vakulovski

– Aceste concerte pe care le susţineţi cu Cserey Csaba sînt foarte spectaculoase, ţin minte că la Peninsula aţi avut concert în acelaşi timp cu capul de afiş al festivalului, dar la scena unde cîntaţi dvs. nu era loc de respirat, deşi concertul e în natură, nu exagerez deloc… Cum reuşiţi să vă apropiaţi atît de tare publicul?

– Prin simplul fapt că noi nu mergem la concert ca birocraţii la birou. Noi mergem la concert ca să cântăm. Fiecare concert înseamnă noi poveşti pe care le spunem amândoi. Sacul ăsta este cam fără fund, pentru că noi nu ştim aceste poveşti pe din afară, ci le scornim. Apropierea noastră cu publicul se face de la sine, pentru că suntem toţi oameni deschişi, calzi, dornici de a da şi de a primi, ziditori (chiar dacă uneori mai dărâmăm, punem altceva în loc) şi încă multe altele. Ăştia sunt oamenii jazzului… o lume aparte care ştie că se trage din suferinţă şi că este datoare cu o suferinţă. De aici vine bucuria acestei muzici. Care, de fapt, nici nu mai este muzică… este Jazz. http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=340

Ce scriam dupa festival, in 2008:

La Peninsula s-a cantat pe o scena separata, in paralel cu alte 3 scene. Organizatorii si-au asumat amestecul de stiluri, scena pe care s-a cantat jazz se numea «Zacusca». Nu aveam mare nadejde ca va fi ceva public; am aflat dupa festival ca era un motiv in plus sa fie asa – fusesem programati sa cantam la aceeasi ora cu trupa de rock care era considerata «vedeta festivalului». Asa cum au povestit si cei care au scris despre prezenta noastra – le gasiti pe blog la data de 10 august, s-a intamplat neprevazutul: la sfarsitul recitalului nostru, publicul nu mai avea loc in fata scenei si reactiile au fost foarte calde.

Traim in lumea amestecului, a lipsei de profunzime, a alunecarii doar la suprafata lucrurilor, a fragmentarului, a lipsei de rabdare si de atentie. Un astfel de tip de festival iti poate naste imaginea unei multimi ca o pata imensa de ulei, care se prelinge in caldura verii, imprevizibil, dintr-un loc in altul. Portretul spectatorului plictisit, chiar sictirit… cu cate un pahar de bere in mana, oprindu-se la cate un mititel, pe fondul sonor al formatiilor in concert, plecand apoi mai departe, la alta scena. Tablouri dintr-o expozitie pe care a intrat sa o viziteze si pe care, de fapt, nu le vede. Si totusi, la Peninsula, imaginea pe care o aveam a fost contrazisa, pe de o parte, de multi fani «cu vechime» care venisera special pentru concertul nostru, si apoi, de multi tineri care s-au oprit si au stiut sa se bucure.

Cronici la concertul Tavitian – Cserey de la Peninsula (Targu Mures) 2008: https://harrytavitian.wordpress.com/2008/08/10/peninsula-2008/

Fotografii foarte bune din concert, ale lui Marius Muntean: http://mariusmuresan.blogspot.com/2008/07/peninsula-2008-harry-tavitian.html

Ce alte lucruri am mai gasit, despre recitalul nostru:

«In drumul inapoi spre Morcheeba am trecut si pe langa scena Zakuska, unde Harry Tavitian si Cserey Csaba faceau o muzica foarte interesanta si foarte greu de descris. Trebuia sa fii acolo s-o auzi». http://metropotam.ro/La-zi/2008/07/art5287778083-Festivalul-Peninsula-Ziua-3/

Articol in limba maghiara si foto pe Transindex: http://multikult.transindex.ro/?cikk=7797

Poezie si jazz la Valenii de Munte: „Trialog” Harry Tavitian, Mircea Dinescu si Adam Puslojić

Foto Radu Sigheti – Casa de Cultura Valenii de Munte, pe 9 mai 2009 cand am primit titlul de cetatean de onoare al orasului

Trialog – seară de poezie şi jazz

Harry Tavitian (pian)

Invitaţi speciali: poeţii Mircea Dinescu & Adam Puslojić (Serbia)

Cu prezentarea volumului de poezie „Femeile din secolul trecut” si a „Vinului lui Dinescu”…

Miercuri 18 august 2010 ora 19 Casa de Cultură Vălenii de Munte

Concertul este inclus in programul Universitatii Populare de Vară „Nicolae Iorga”. Intrarea este libera.

Spectacolul de miercuri continua seria prezentelor mele din ultimii ani pe scena Casei de Cultura de la Valenii de Munte. Ma leaga de Mircea si de Adam o veche prietenie. Cum afinitatile intre persoane nu sunt niciodata intamplatoare iar jazzul si poezia sunt arte surori, ne-am intalnit de mai multe ori si pe scena, in concerte memorabile, ultimul fiind acum 15 ani, la Constanta.

Oda Bucuriei Inutile

La 21 decembrie 1995 Atelierul de improvizaţie cu nr. 30 de la Constanţa, intitulat Oda bucuriei inutile a avut ca invitaţi pe poeţii Mircea Dinescu şi Adam Puslojic. Poetul Adam Puslojic din Belgrad este român din Valea Timocului („vlah”, cum îi place să-şi spună), membru al Academiei Române. Ideea acestui concert este o continuare a colaborărilor mai vechi – Mircea Dinescu a fost invitat al Atelierelor în mai 1988 iar Adam Puslojic a participat la un concert al lui Tavitian la Belgrad în august 1995. Calitatea comunicării artistice dintre jazz şi poezie a făcut ca spectacolul de la Belgrad să fie cotat de criticii muzicali sârbi ca evenimentul nr.1 al anului muzical 1995. Acest succes a fost reeditat la Constanţa unde un public deschis şi cald, pentru care sala Muzeului de Artă s-a dovedit neîncăpătoare, a aplaudat combinaţiile pline de spontaneitate dintre poezie şi muzică. (Artemie Căluş – Revista Ararat, ianuarie 1996)

Fragment dintr-un interviu la TV Neptun

Harry Tavitian: Au fost Ateliere memorabile când i-am avut invitaţi pe Mircea Dinescu…

Sorin Lucian Ionescu: Care spunea nişte versuri de îngheţa lumea.

HT: Da. Se uitau toţi unii la alţii, de frică, şi nu le venea să creadă că se întâmplă aşa ceva. Ani de zile după aceea mă întreba lumea pe stradă cum am reuşit să ţinem acel concert, care a fost numai cu câteva luni înainte ca Mircea să intre în disidenţă. Încă nu era pe lista neagră, dar era deja pe lista gri. El nu mai era invitat pe nicăieri şi noi făceam concerte cu el la Constanţa.

Revoluţie română cu sarmale armeneşti

În magazia cu efecte a Comisiei ce studiază evenimentele din decembrie ’89, la loc de cinste, printre caietele de însemnări ale Dictatorului fără însemnări, fluiere de miliţian fără miliţieni şi cheile de la seiful fără de seif, ar trebui să troneze oala cu sarmale ce i s-a confiscat în ajun de Crăciun lui Harry Tavitian pe străzile Constanţei. Genialul sfărîmător de piane a fost unicul terorist anihilat de gărzile patriotice la Pontul Euxin. Pensionarilor adunaţi pe baricada unei lăptării, doctori docenţi în vigilenţă, nu le putea scăpa gestul ciudat al domnişoarei ce înmîna la colţul străzii individului pitulat în spatele unei bărbi monumentale, o plasă în care se bălăngănea o oală cît un obuz. Suspect la prima vedere prin însăşi meseria sa de artist, cu ochii de profet asiat fumegînd în barba-i, Harry mai provenea şi dintr-o rasă ce se bănuieşte a fi chiar mai veche decît maimuţa din care am fost îmbrînciţi cu toţii nu de mult, adică armean pur-sînge. Şi cum teroriştii nu puteau fi nici daci şi nici romani, armeanu’ cădea perfect pe schemă. Asmuţind gărzile cu tricolor asupra bărbosului destabilizator, bătrînii retrăiau momentele de extaz revoluţionar ale anilor ’70 cînd se sfîşiau minijupele fetelor în plină stradă, iar pletoşii erau purtaţi cu alai pe la frizerii. Somat să scoată grenadele şi kalaşnikoavele din sarsana, jazzman-ul, cu pistolul la tîmplă, a dezamorsat cu mîini tremurînde capacul oalei infernale pînă ce nările nevricoşilor patrioţi s-au dilatat de mireasma enibaharului, a verzei acre şi-a ciolanului afumat pitulat printre sărmăluţe. Prudenţi şi cam jigniţi, bătrînii au hămăit în cor: „să guste! să guste! să guste!”, convinşi că teroristul armean s-a deghizat în traficant de sarmale cu efect întîrziat. Harry n-a apucat să îngurgiteze decît vreo trei, restul fiind rechiziţionat degrabă întru victoria revoluţiei române. (Mircea Dinescu – Academia Caţavencu, august 1995)