Tavitian pentru Catavencu

 la Valenii de Munte, ianuarie 2010

Harry Tavitian: „Ce e viaţa în jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu”

Interviu realizat de Eugen Istodor

Pianist. Nu-i de ajuns? Nu? Jazzman spune tot. Ia puneţi mîna şi ascultaţi-l. E mare, bre! Mare! Fără seamăn.

Reporter: Nu vă e frică? Un pian trăieşte mai mult decît un om.
Harry Tavitian: E adevărat. Dar tot el te poate ajuta să intri-n eternitate.
Rep.: Povestiţi-mi despre eternitate.
H.T.: E greu, dar încerc. Ca în gospelul „When I die I’ll live again“.
Rep.: Ce e viaţa în jazz?
H.T.: Ca în orice altceva, un mare rateu.
Rep.: Dar moartea, cum e frica de moarte cîntînd?
H.T.: Trebuia să-mi puneţi întrebarea asta cu vreo 25 de ani în urmă. Acum s-ar putea să vă dezamăgesc. Am început să mă obişnuiesc cu ideea morţii.

Jazz
Rep.: Care-i şmecheria cu jazz-ul?
H.T.: Şmecheria cu jazz-ul este că s-a născut dintr-o mare suferinţă şi din cauza asta ştie mai bine ca oricine ce înseamnă viaţa. Şi mai e ceva: poţi să înjuri cît vrei, că andrisantu’ nu se prinde.
Rep.: Jazz-ul, ca muzică, poate fi mitocan?
H.T.: Ei, iată că astăzi s-a atins şi această mare performanţă. Se numeşte „smooth jazz“ şi este pentru ăştia de care pomeniţi dumneavoastră… ca să nu le zgîlţîie minţile prea tare. „Smooth jazz“ e o manea.
Rep.: De ce cîntaţi? Ce aţi putea face dacă n-aţi cînta?
H.T.: „Eu nu cînt că ştiu cînta / Dar mi-e dragă loveaua“. O glumă care nu e prea departe de adevăr. Dar mai mult decît asta, cînt ca să transmit un mesaj, oricare ar fi el. Cînd nu cînt, stau în pijamale şi desfăşor diverse activităţi domestice.
Rep.: Sînteţi om? Ştiţi să înşurubaţi un bec, să gătiţi?
H.T.: Mă sui pe masă, mă ţin de bec şi mai chem doi prieteni să învîrtă masa. De gătit, ce nevoie am? Nevasta de ce am mai luat-o? Iar ea, săraca, atîta a gătit, că acum a început să-i placă. La noi, la armeni, familia tradiţională este – încă – respectată. În rest, sînt om, da, dar să ştiţi că sînt băiat bun.
Rep.: Aţi inventat jazzistic vreodată un cîntec despre mîncare?
H.T.: Jazzomanii ştiu să rabde de foame. Mai greu e cu setea. Aşa că am scris şi eu un blues pe tema asta: „Io mă duc la Constanţa / La Constanţa iată viu / Că-i aşa de cald şi de bine acolo / Şi-i un oraş puţin cam zbanghiu // Stau într-un colţ la o masă / Mă simt cît de bine pot / Cu Murfatlaru’ în faţă / Şi cu gagica mea cu tot“.

Călătorii
Rep.: Aţi umblat prin lume cu pianul, cu jazz-ul. Cu chef sau ca urs leneş trăind din imaginaţie?
H.T.: Nu sînt nici urs şi nu am nici imaginaţie. Sînt doar leneş şi călătoresc cu mare greutate  şi doar din obligaţie. Încă de la începutul anilor ’80, cînd mergeam la festivalul de jazz de la Costineşti organizat de Biroul de Turism  pentru Tineret (BTT) cu sloganul „Bucurie, Turism, Tinereţe“, întreaga staţiune ştia că participarea mea era sub deviza „TSB – Tristeţe, Sedentarism, Bătrîneţe“.
Rep.: Totuşi. Călătoriile imaginare ale copilăriei au lipsit?
H.T.: Imaginaţia îmi lipsea chiar din fragedă pruncie. De atunci şi pînă acum nu mă visez decît acasă, în pijamale şi papuci. Am fost plecat totuşi în cea mai exotică dintre călătoriile reale. În America în 1997, ’98, ’99. După o viaţă trăită în comunism, să mergi în ţara făgăduinţei ca să vezi comunismul în floare… mai rar aşa ceva!

Şoping
Rep.: Mici capricii? Un şoping… îngheţata, slăbiciune?
H.T.: Da’ de unde ştiţi? Cea mai bună a fost la Moscova, în februarie ’91. În rest, nu cheltuiesc banii acum pe nimic. Dacă e nevoie, fac şi foamea. Să ştii că prima şi ultima dată cînd mi-am luat nişte haine a fost în 1984 în RFG. Prietenul meu Hans-Gerd Schwarz, care îmi organizase concertele, privind înmărmurit cum plătesc la casă aproape 1.000 de mărci pe discuri, m-a obligat să-mi iau ceva de îmbrăcat (văzîndu-mă şi în ce hal arăt). Şi m-a dus cu forţa la magazinul unui prieten de-al lui şi i-a povestit că sînt din România, la care ăla, foarte înduioşat, mi-a făcut o reducere de vreo 25%.
Rep.: V-a lovit întîmplarea tîmpă?
H.T.: În 2000 am fost arestat de trei ori. De două ori pe aeroporturile din Berlin şi Moscova, pentru deţinere de droguri – la Berlin drogurile s-au dovedit a fi naftalină, iar la Moscova, tămîie. A treia oară a fost pe aeroportul din Istanbul, pentru paşaport fals. Aici, adevăratul motiv era numele meu armenesc.

Publicat in Academia Catavencu, 10 feb 2010

1 comentarii

1
simion ivanoschi 16-Feb-2010 23:01
harry
e genial omul, cine n-a fost la un concert de-al lui a pierdut mult…

http://www.catavencu.ro/harry_tavitian_ce_e_viata_in_jazz_ca_in_orice_altceva_un_mare_rateu-12522.html

2 Răspunsuri to “Tavitian pentru Catavencu”

  1. Mirela Says:

    🙂

  2. guitarschizofrenic Says:

    cool interviul, mi a placut faza cu smooth jazz!!!!!! mi a dus aminte de afirmatia lui Pat Metheny, de sloganul pe care l a generat. si DA „I agree with Pat Metheny” aici de adaugat „and Harry Tavitian to”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: