Archive for noiembrie 2009

Ecouri la „Roots” si inregistrari video

noiembrie 20, 2009

Bucuresti, Institutul Cultural Roman – la finalul concertului de blues “Roots” cu Sabin, Ovidiu, Tani Turcu (Legacy) si Vali “SirBlues” Racila  Foto: Dragos Zlatean

Video de la concert

Harry Tavitian solo: :

http://www.youtube.com/watch?v=F0sxlp4Eh9Y“Eu nu am mai cantat blues demult. Dupa cum se vede, traim vremuri foarte grele iar bluesul e o muzica a vremurilor grele. Cred ca ma pot reintoarce la blues…”

http://www.youtube.com/watch?v=CLXT2ZJALEo – “Pick a Bale of Cotton”

Marcian Petrescu solo:

http://www.youtube.com/watch?v=IYNNqbVIRjk

Vali “SirBlues” Racila solo:

http://www.youtube.com/watch?v=xNNGr_hVmgs – “How Can A Poor Man Stand Such Time And Live”

Duo Harry Tavitian – Marcian Petrescu:

http://www.youtube.com/watch?v=uIeziDgpd4w – “Parchman Farm”

Duo Harry Tavitian – Vali “sirBlues” Racila:

http://www.youtube.com/watch?v=WBJE9Ov6860 -”One Kind Favor”

Trio Harry Tavitian – Vali “SirBlues” Racila – Marcian Petrescu:

http://www.youtube.com/watch?v=BPBw17F5XwM – “When Things Go Wrong”

http://www.youtube.com/watch?v=HogAofNrQbA – “Rollin’ and Tumblin’”

http://www.youtube.com/watch?v=oVEgm4uE7Q8 – “Trouble In Mind”

Harry Tavitian – Marcian Petrescu – trupa “Legacy” (din pacate inregistrarea e cu distorsiuni, fiindca a fost facuta aproape de boxa; celelalte inregistrari postate pana acum pe youtube cu “Legacy” sunt cu distorsiuni si mai mari)

http://www.youtube.com/watch?v=cW2TXay172E – “Hoochie Coochie Man”

Comentariu al Gabrielei Mitan in emisiunea “Dimineata Crossover” de la Radio Romania Cultural (13 noiembrie 09):

http://radiocultura.ro/evenimente/13.11.2009/harry%20tavitian.php

Fotografii foarte bune de la concert, pe pagina ICR (autor Mihai Cratofil):

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/roots-la-radacinile-jazzului-cu-harry-tavitian-si-invitatii-sai.html?galerie=foto#gallery

Aseara m-am intors la radacini

noiembrie 13, 2009

Roots

Foto: Irina Ivan

Harry Tavitian pentru blogul Istodor: “Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.”

Harry Tavitian exista! In seara asta are concert la Institutul Cultural Roman-Bucuresti. L-am vazut in concerte si tot mereu imi spuneam: e, nu, nu exista. Si plecam acasa cu gindul asta. E asa de misto Harry Tavitian ca-mi mergea la suflet si-mi repetam: nu, Tavitian nu exista, e legatura mea cu nevazutul, nemaiauzitul. Acum, cind prin interviu am vazut ca exista, mi-e foame ca de un cer de vara – cu stele, luna, stele, luna, femeie, chestii, si ca de o piine. Oricum vreau sa le devor pe viata. N-ai nevoie de mai mult.

Si acum interviul:

Puteti sa-mi faceti o istorie scurta a pianelor pe care ati cintat si a “bucatilor” cintate, in viata dvoastra?
Părinţii mi-au cumpărat primul pian, când aveam 6 ani. Era o pianină marca Proksch. Prima mea profesoară de pian a fost o olandeză din Constanţa,madam Schmidt. Cu ea am învăţat primele note. De la 7 ani am continuat cu o italiancă, doamna Nidia Cărăușu, absolventă a Conservatorului din Napoli.

În 1982 m-am despărțit și de prima nevastă și de această pianină. Știu că acum ea (pianina) este pe undeva prin București și aș vrea să o recuperez ca să o bag în Casa Memorială Harry Tavitian. În 15-16 decembrie 1989 eram la Timișoara în căutarea unui pian. Mă chemase Eugen Gondi, care știa despre ceva piane de vânzare. Până la urmă am găsit un Stainway în București, în 1993, pe care îl dețin și în prezent și la care mi-e din ce în ce mai lene să cânt.

Aveti un pian care v-a urmat toata viata?
Nu. Doar actuala nevastă mă urmează.

Cintati la orice pian? Faceti fitze?
La noi la jazz un pian mai ponosit nu e chiar așa o nenorocire.

La 6 ani, ce cintati pe “clasic”? Ce va placea? Aveati pian?
Am început ”furtunos” cu Beethoven, Mozart, Couperin, Prokofiev. Eram mândria Școlii de Muzică din Constanța. Prin clasa VI-a – VII-a ajunsesem o fosilă. Mai crescusem și eu, și aveam alte preocupări. Nimic din ce este omenesc nu mi-a fost străin. Acum mi-e rușine de multe din păcatele tinereții. Din 1969-’70 am început să cânt blues și trei ani mai târziu am început epopeea jazzului.

La Academia de Muzica ce obsesii muzicale aveati? Cit de mult ati respectat programa?
Paradoxal, pe atunci obsesiile mele nu prea erau muzicale. În consecință, nu prea îmi ardea nici de programă. Aveam alte programe.

Acum, ce placeri muzicale aveti?
Îmi place (fără excepții) muzica de la origini până la Haydn. De la Haydn încoace, rândurile se răresc simțitor. Un capitol aparte și foarte valoros îl constituie muzicile tradiționale ale popoarelor.
De la noi, Ion Căianu, Anton Pann, Enescu. Din jazz, Thelonious Monk, Lennie Tristano, Bill Evans, Mal Waldron, Dollar Brand, Coltrane, Jancsy Körössy, Johnny Răducanu, Oschanitzky, Marius Popp.

Pianul v-a ajutat vreodata? V-a respectat? L-ati respectat? Il priviti ca pe un om/instrument?
Păi, sigur că m-a ajutat, pentru că, altfel, ori eram muritor de foame ori, cu vestitul simț armenesc al adaptabilității, ajungeam vreun prosper om de afaceri, ceea ce nu diferă prea mult de prima variantă. De peste 50 de ani pianul mă așteaptă liniștit, serios, iar eu îmi aduc aminte destul de rar de el. Rar dar intens, ce-i drept. Când mă așez în fața lui, dispare această graniță ”om/instrument” iar mâinile mele devin o prelungire a sufletului.

Ati mincat, ati iubit pe pian?
Am ratat aceste momente.

Pianul cere de mincare? raceste? tuseste? Vrea sa fie mingiiat? Cum ingrijiti un fier ca pianul?
Mântuitorul spunea că și pietrele pot striga. Dară-mi-te pianul… Depinde ce legătură ai cu el.

Nu va e frica: un pian traieste mai mult decit un om?
E adevărat. Dar tot el te poate ajuta să intri-n eternitate.

Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.

Dar moartea, cum exprimati frica de moarte cintind?
Trebuia să-mi puneți întrebarea asta cu vreo 25 de ani în urmă. Acum s-ar putea să vă dezamăgesc. Am început să mă obișnuiesc cu ideea morții.

Care-i smecheria cu jazz-ul?
Șmecheria cu jazzul este că s-a născut dintr-o mare suferință și din cauza asta știe mai bine ca oricine ce înseamnă viața. Și mai e ceva: poți să înjuri cât vrei, că andrisantu’ nu se prinde.

Jazzul, ca muzica, poate fi mitocan? Cum ar suna?
Ei, iată că astăzi s-a atins și această mare performanță. Se numește ”smooth jazz” și este pentru ăștia de care pomeniți dumneavoastră… ca să nu le zgâlțâie mințile prea tare.

Jazzul, ca muzica, are manele? Care ar fi acelea?
Păi asta de care vă spuneam… ”smooth jazz”.

Jazzul, ca muzica, poate cinta criza, gripa porcina?
Dacă astea-s durerile timpului nostru, bineînțeles că le poate cânta. Dar cred că avem alte belele, mult mai mari ca astea.

De ce cintati? ce ati putea face daca n-ati cinta?
”Eu nu cânt că știu cânta / Dar mi-e dragă loveaua”. O glumă care nu e prea departe de adevăr. Dar mai mult decât asta, cânt ca să transmit un mesaj, oricare ar fi el.
Când nu cânt stau în pijamale și desfășor diverse activități domestice.

Sinteti om? stiti sa insurubati un bec? dar sa gatiti? Ce stiti sa gatiti?
Mă sui pe masă, mă țin de bec și mai chem doi prieteni să învârte masa. De gătit, ce nevoie am? Nevasta de ce am mai luat-o? Iar ea, săraca, atâta a gătit că acum a început să-i placă. La noi la armeni, familia tradițională este – încă – respectată. În rest, sunt om, da, dar să știți că sunt băiat bun.

Ati inventat jazzistic vreodata un cintec despre mincare?
Jazzomanii știu să rabde de foame. Mai greu e cu setea. Așa că am scris și eu un blues pe tema asta: ”Io mă duc la Constanța / La Constanța iată viu / Că-i așa de cald și de bine acolo / Și-i un oraș puțin cam zbanghiu // Stau într-un colț la o masă / Mă simt cât de bine pot / Cu Murfatlaru’ în față / Și cu gagica mea cu tot”

Puteti povesti un cintec despre eternitate?
E greu, dar încerc. Ca în gospelul ”When I die I’ll live again”.

http://www.trilulilu.ro/viomor/09309190218724

Sursa: http://istodor.catavencu.ro/2009/11/12/harry-tavitian-pentru-blogul-istodor-ce-e-viata-in-jazz-ca-in-orice-altceva-un-mare-rateu/

Gasite pe net, dupa concert:

Concert Harry Tavitian & friends

http://iqcor.blogspot.com/2009/11/concert-harry-tavitian-friends.html

Joi seara am fost si eu la Institutul Cultural Roman pentru a ma bucura de acordurile de blues ale lui Harry Tavitian, Marcian Petrescu, Vali „Sir Blues” Racila si ale trupei heavy-metal Legacy care a cantat cot la cot cu ceilalti un blues de exceptie.

Seara a inceput frumos, cu un Harry Tavitian energic, asezat pe scena in fata unei orgi electrice, povestind istoria blues-ului. Rand pe rand, s-a trecut de la primul blues, cantat doar din voce si batut din palme de catre negrii care lucrau pe plantatii in America, prin celelalte tipuri de blues, pana la bluesul electric. Treptat, pe masura ce povestea continua, Harry Tavitian a invitat pe rand pe Marcian Petrescu, Vali Racila si Legacy care au interpretat diversele genuri de blues in ordine cronologica. De la muzicuta lui Marcian pana la chitarele electrice ale Legacy, blues-ul a fost cu reprezentat cu fidelitate.

Muzicieni de exceptie, capabili sa execute orice tip de piesa, au incantat auzul tuturor celor prezenti in sala plina ochi.
Desigur, au existat si momente amuzante precum acela in care Harry Tavitian a urcat pe scena purtand o masca chirurgicala, ironizand fin actuala problema cu gripa noua. Sir Vali Racila a tinut sa tina si el publicul treaz cu fel de fel de glume excelent alese, precum schimbatul repetat al palariilor in functie de melodia pe care o canta si de chitara pe care o alegea.

Daca la inceput, ritmurile de blues au fost mai linistite inducand stari melancolice, urcarea pe scena a trupei Legacy, a adus un mare plus de forta serii, trupa reusind alaturi de ceilalti sa ridice la propriu sala in picioare.

Va las sa urmariti in continuare doar o mica parte de la sfarsit. In scena ii aveti pe Harry Tavitian la clape si voce, Marcian Petrescu la muzicuta si trupa Legacy formata din Sabin Turcu la chitara bas, Octavian „Tani” Turcu la tobe, Ovidiu Turcu la chitara si Andrei Peretianu la chitara. A fost o seara excelenta. Urmatorul concert Harry Tavitian la Ateneu pe 19 decembrie

Fragment video de la concert: http://www.youtube.com/watch?v=WmC917AJg-U

“Roots” – Concert de blues cu Harry Tavitian, Vali “SirBlues” Racila, Marcian Petrescu & Legacy

In aceasta seara  am fost la minunatul concert de blues botezat foarte inspirat “Roots”!  Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” si a avut loc la Institutul Cultural Roman.

Harry Tavitian declara pe blogul sauNe propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.”

Intr-adevar Harry ne-a introdus in lumea blues-ului incepandu-si povestea chiar de la … roots (radacini). Asa am aflat ca blues-ul a fost creatia negrilor sclavi  adusi din Africa pentru a lucra plantatiile americanilor sudisti. Blues-ul este in fapt sunetul durerii transpus in muzica, a nemultumirilor cu mii de chipuri, intepatoare, ucigatoare care au sapat adanc in sufletele celor obiditi si au lasat rani sangerande timp de sute de ani in sufletele negrilor de-atunci dar si in a celor de astazi… Mie imi place sa spun ca blues-ul ma vibreaza si ma traieste… De asemenea, trenul are o semnificatie deosebita pentru bluesmen: simbolizeaza locul de nicaieri si niciunde, locul in care nu exista discriminare, nu exista negru sau alb, locul in care exista libertate, schimbare, nou, miscarea spre inainte…

A fost o seara exceptionala ce m-a miscat pana la lacrimi, fiind de altfel si o mare iubitoare de blues. Atmosfera intima creata in spatiul mult prea mic pentru cata lume venise sa asculte si altfel de muzica, m-a facut sa inteleg ca exista inca romani care apreciaza arta reala cu artisti adevarati!  Aici l-am intalnit pentru prima oara pe Harry Tavitian care pentru unii poate n-are nevoie de nici o prezentare, pentru mine insa era un necunoscut pana mai ieri cand  vizionasem doar cateva video pe You Tube la recomandarea unui bun prieten – Vio  – si astfel am descoperit o valoare romaneasca veritabila dar …mediatizata insuficient.  Trebuie sa recunosc ca  m-a fermecat talentul lui Vali Racila, caruia pe buna dreptate i se mai spune si “SirBlues”. Chitara, in mainile lui, parca prindea viata, avea suflet, se unduia si-mi mangaia tristetea, suferinta multicolora de parca ma aflam la o sedinta de muzicoterapie.

Astazi postez cateva fotografii, dar maine va voi incanta cu cateva secvente video. Merita sa vizionati si sa ascultati muzica adevarata cu muzicieni adevarati! Multumim tuturor celor care ne-au incantat sufletele si spiritele timp de 2 ore jumatate.

Ma inclin, domnule Harry Tavitian.

Sursa, unde puteti vedea si fotografiile din concert: http://lorylex.wordpress.com/2009/11/13/roots-concert-de-blues-cu-harry-tavitian-vali-sirblues-racila-marcian-petrescu-legacy/

„Roots” – concert de blues Harry Tavitian

noiembrie 5, 2009

Afis ICR Roots

foto – Radu Sigheti; grafica – Tudor Jebeleanu

Joi 12 noiembrie 2009, ora 18.30 la ICR (Aleea Alexandru 38)

Invitati: Vali „SirBlues” Racila (chitari si voce), Marcian Petrescu (muzicuta, voce) si trupa „Legacy” (Ovidiu Turcu si Andrei Peretianu – chitara; Sabin Turcu – bas si Tani Turcu – tobe).

Asa cum bluesul a stat la baza jazz-ului si eu mi-am inceput cariera cu blues in 1970. Am continuat sa cant blues arhaic – aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda pe care l-am promovat. Prima formatie de rhythm & blues am facut-o in 1971 iar 1985 am infiintat „Blues Community” – formatia mea de blues electric. Dupa ’90 a urmat o perioada in care am cantat din ce in ce mai putin blues, datorita invaziei bluesului comercial. Cred ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.

Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” la Institutul Cultural Roman. Ne propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile. E bine sa ajungeti mai devreme  – chiar in jur de ora 18!

Aleea Alexandru e pe dreapta, cum mergi pe bulevardul Aviatorilor de la Piata Victoriei spre Statuia Aviatorilor. Are doua intrari. Nu faceti la dreapta pe prima intrare cum veniti dinspre Piata Victoriei, ci pe a doua intrare, aproape de Statuia Aviatorilor (altfel, e ocol mare – aleea e in semicerc).

Inregistrare video cu un blues cu mine (singura!):  http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=37780512

Comunicatul de presa complet este pe pagina ICR: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/roots-la-radacinile-jazz-ului-cu-harry-tavitian-si-invitatii-sai.html

Interviu pentru TVR Cluj, inregistrare video pe TV-net

noiembrie 4, 2009

Tavitian - Cserey Frankfurt 30 oct 09 foto Kiki MelkonianDuo Tavitian – Cserey, Frankfurt 30 oct 09 foto Kiki Melkonian

La concertul de la Cluj „Pasi Inainte in ritm de jazz”, ne-am bucurat de sprijin din partea mass-media. Puteti citi mai jos transcrierea interviului pe care l-am dat inainte de concert pentru TVR Cluj si inregistrarea video a concertului, pe TV-net.

„Eu nu pot dovedi că sunt armean, altfel decât cântând cât mai bine” – interviu de Andreea GHIȚĂ (TVR Cluj)

A.G. : Ce v-a determinat să acceptaţi invitaţia la Cluj ?
Harry Tavitian: Pe de o parte, mi-a făcut plăcere să fac acest concert cu percuţionistul Cserey Csaba din Satu Mare, pe de altă parte, este un concert de binefacere organizat de Asociaţia Paşi Înainte, toate încasările fiind donate copiilor din Cluj, care suferă de autism. Ştiu că problema principală a acestor copii este comunicarea cu cei din jur, în timp ce arta pe care o practic eu, jazzul, este o artă a comunicării prin excelenţă. Jazzul înseamnă comunicare atât între interpreţii de pe scenă cât şi cu publicul din sală. Deci îmi dau seama de dramatismul situaţiei acestor copii şi a familiilor şi asta m-a determinat să răspund necondiţionat invitaţiei lansate de Fundaţia Paşi Înainte. În acelaşi timp, întâlnirea cu publicul clujean este o sărbătoare, mai ales că în ultimii ani vin mai rar. În anii 1980 veneam mult mai des, ba chiar unul dintre primele succese din cariera mea de muzician de aproape 40 de ani, a avut loc aici, la Cluj

A.G. : Ce ne puteţi spune despre valenţele armeneşti ale muzicii pe care o compuneţi ?
Harry Tavitian: Eu am o dublă apartenenţă: armean prin naştere, român prin adopţie. Aparţin ambelor culturi, simţindu-mă acasă în ambele tradiţii, cea românească în contextul mai larg, balcanic, şi cea armenească, în context caucazian. Amândouă fiind spaţiile unor mari sinteze între Orient şi Occident, de o parte şi de alta a Mării Negre. Deschise deopotrivă către gândirea occidentului şi miresmele orientului. Am considerat întotdeauna că nu pot rata acest mare dar de la Dumnezeu şi să nu mă inspir pe undeva. De fapt, putem vorbi de o inspiraţie în perioada de început a carierei mele, acum vreo 30 de ani şi mai bine, acum toate aceste influenţe sunt prezente în mod firesc în muzica mea, amestecate cu alte influenţe şi exprimate prin limbajul jazzului. Adică prin creaţia spontană – asta înseamnă jazzul. Motive precum cel al acestei frumoase balade armeneşti (cântă câteva acorduri) fac parfumul creaţiilor mele.

A.G. : O ştiţi de acasă, din copilărie ?
Harry Tavitian: Poate… Nu vă pot preciza când am auzit-o pentru prima oară. Toate acestea deja sunt amestecate în creaţia mea şi cu greu pot să spun că într-o lucrare a mea „de aici şi până aici” e folclor armenesc sau românesc…Toate sunt amestecate pentru că ceea ce fac eu este o sinteză pusă în slujba unui anumit mesaj. La urma urmei, tot ceea ce fac nu este de dragul de a cânta… A fost cândva, la începuturile carierei mele, dar acum cânt pentru a transmite un mesaj publicului care mă ascultă. Nu contează ce. Nu trebuie neapărat ca lumea să înţeleagă acelaşi lucru la care m-am gândit eu făcând acea compoziţie. Înţelegerea depinde de orizontul şi cultura fiecăruia, de tradiţiile şi fundalul fiecărui om în parte. Important este să transmit un mesaj, o idee, un sentiment, o imagine. Atunci consider că ceea ce fac are un rost şi se închide cercul. Finalul îl face cel care mă ascultă timp de cinci minute, o jumătate de oră, o oră, cât durează concertul. Eu las întotdeauna lucrările deschise.

A.G.: Ce înseamnă să fii armean în România ?
Harry Tavitian: Se ştie faptul că din cauza istoriei frământate, armenii au fost nevoiţi să ia calea pribegiei şi azi sunt împrăştiaţi în toată lumea. Aproape în fiecare ţară există o comunitate armeană mai mare sau mai mică. O mare calitate a lor a fost adaptabilitatea la condiţiile locului. Una este să fii armean în România şi cu totul altceva în America sau în Africa. Dar peste tot s-au adaptat foarte bine, înţelegând spiritul locului, faptul că trebuie să respecte tradiţiile locului şi, în acelaşi timp, să şi le păstreze pe ale lor. Din cauza asta peste tot unde am călătorit şi, Slavă Domnului, călătoresc destul de mult, armenii se bucură de respect pentru că în orice ţară se află, au dat şi dau oameni deosebiţi culturii, ştiinţei, sportului… Însă în ultima vreme, acum, aşa cum în muzica mea totul este adunat, topit şi sintetizat din cele două tradiţii armenească şi românească, şi eu însumi încep să mă simt aparţinând ambelor tradiţii şi nu mai simt nevoia să spun că sunt armean sau român. Consider că în condiţiile actuale din lume subiectul acesta e din ce în ce mai sensibil, mai delicat. Cred că sunt inutile gesturile de patriotism exagerat, de tipul „sunt armean” sau „sunt român”. Sunt armeni care consideră că trebuie să respectăm tradiţia armenească, dar sunt şi armeni care, din contră, spun că trebuie să respectăm mai mult tradiţia românească. Alţii spun că trebuie să le respectăm la fel pe amândouă. OK. Dar cred că indiferent de cum vrea, ce vrea, cum consideră fiecare, datoria supremă ţi-o îndeplineşti atunci când îţi respecţi meseria. Eu sunt pianist, dumneavoastră sunteţi redactor. Cu cât îşi face fiecare datoria mai bine, acolo unde este, cu atât îşi face mai bine şi datoria faţă de neamul căruia consideră că îi aparţine. Eu nu pot dovedi mai bine că sunt armean, decât cântând cât mai bine la concerte. Jazzul este o artă a momentului, iar eu încerc să dau maximum în fiecare concert, oriunde ar fi el, la New York, la Cluj sau la Vălenii de Munte. Şi în felul acesta consider că am dat dovadă de patriotism, şi nu mai e nevoie să spun că sunt armean sau român.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10715

Inregistrarea video a concertului (autor Dragomir Sângiorzan de la TV-net) aici:
http://www.tv-net.ro/Video-Harry-Tavitian-si-Cserey-Csaba–9-oct-2009+1328