*grafica Ionut Popa
Dialog si libertate in jazz, cu Harry Tavitian si Johnny Raducanu la Universitatea de vara Nicolae Iorga din Valenii de Munte
Duminica, 16 august 2009 ora 19 cei doi muzicieni se vor reintalni pe scena Casei de Cultura din Valenii de Munte in regalul pianistic „Sectia de Jazz – Cursuri Serale”.
Seara va fi insotita de comentariile lui Sorin Antohi – istoric al ideilor, eseist si traducator -, un martor privilegiat al evolutiei muzicii si vietii celor doi artisti.
Sorin Antohi: „De peste trei decenii, Johnny Raducanu si Harry Tavitian nu inceteaza sa exploreze – separat ori impreuna -, spatiile sonore si mentale ale jazzului. Relatia lor, care a trecut si prin faza propriu-zis paideica – pe cind foarte tinarul Harry se desprindea de muzica clasica si isi cauta drumul propriu, iar Johnny ajunsese la maturitatea unui magistru si la charisma unui guru -, a evoluat spre o prietenie strinsa, in care aceste roluri sint interschimbabile, iar „lectia” se naste spontan si fuzional. Astfel, publicul – cu sau fara formatie muzicala, cu sau fara pasiune pentru jazz – are acces la doua valori cardinale, pe care acest gen muzical (in care cei doi compozitori si interpreti aduc esentele tuturor celorlalte genuri) le simbolizeaza cel mai bine: dialogul si libertatea”.
Pe cei doi pianisti romani ii leaga o lunga prietenie.
Johnny Raducanu: „Harry Tavitian este un muzicant foarte bun, extrem de talentat. E un artist adevarat, care apartine elitei muzicienilor de jazz. Harry e fiul meu adoptiv”.
Harry Tavitian: „Johnny Raducanu este un simbol si un spirit al jazz-ului romanesc. El m-a invatat ce nu puteam invata din nici un disc si din nici o carte. M-a invatat sa traiesc jazz-ul”.
Recitalurile la patru maini sau la doua piane ale lui Johnny Raducanu si Harry Tavitian sunt totdeauna de mare succes – publicul e cucerit de spontaneitatea si umorul celor doi, de dialogul muzical, de jazz – pur si simplu.
Johnny Raducanu in cartea sa „Tara lui Johnny”: „Acest tandem, deja cunoscut in lumea jazz-ului, construit de charisma si talentul fiecaruia, este gata oricand sa dea tot ce are mai bun. Cu peste 20 de ani in urma, in momentul in care Harry debuta, cantatul nostru la doua piane facea ravagii in Romania, pentru ca se intalneau doua stiluri de muzica. Eu cantam un jazz clasic, avand compozitii atat in sfera jazz-ului autohton, cat si in cea a jazz-ului universal. La celalalt pian, Tavitian venea cu o muzica de avangarda. In afara muzicii pe care noi incercam s-o facem frumoasa, existau si acele momente atat de savurate de public, generate de umorul nostru nativ. Dincolo de muzica, spectatorul a avut si are nevoie si de putina veselie. In concluzie, veselia noastra spontana, cat si straduinta maxima de a face muzica buna, au creat un spectacol deosebit.”