
Foto Robert Lintescu Concert la Club Hush, Pitesti 13 februarie 2009
Am inceput si „anul competitional 2009”, cu doua concerte la Gheorghieni si Pitesti, in duo cu Cserey Csaba. Am amintiri foarte frumoase de la ambele concerte, atat de la cantari cat si datorita timpului petrecut cu prietenii de acolo.
La Gheorghieni ne-am intalnit cu Kati si Attila si am mers la Biserica Armeana din oras. Gheorghieniul este unul dintre cele patru orase din Transilvania intemeiate de armeni. Biserica este acum armeano-catolica. Impresionanta. Dupa o plimbare prin oras, in care Attila ne-a aratat case vechi armenesti si ne-a povestit despre vechea comunitate de acolo, am fost invitati la masa. A fost o adevarata vizita armeneasca, in privinta apropierii sufletesti. Kati a gatit „aganciabur” – „ciorba de urechiuse” cu hurut.O sa mai revin pe blog cu reteta. Desi mai sunt putini descendenti ai familiilor armenesti in Gheorghieni (Attila e unul din acestia), se pastreaza inca obiceiuri armenesti (inclusiv culinare). La desert Kati ne-a servit cu o prajitura armeneasca, cumparata de la cofetarie, care a fost si ea un deliciu. Prajitura, numita Marlenka, este produsa in Cehia dupa o reteta armeneasca si e importata de o firma din Odorheiu Secuiesc. E cu miere, fara conservanti si are o luna termen de garantie: http://www.marlenka.ro/
A urmat concertul care era prilejuit de intalnirea anuala a medicilor din judetul Harghita. Un auditoriu deosebit.
Despre Gheorghieni, trebuie sa adaug ca in noiembrie am fost invitat la primul festival de jazz organizat de Casa de Cultura din localitate. Programul a fost alcatuit cu grija, coerent si foarte interesant. Dupa recitalul pe care l-am avut cu Cserey Csaba a urmat un jam-session de tobe si percutie de pomina, condus de Csabcsy. Participarea publicului a fost extraordina. Am avut chiar si 2 spectatori de 5 ani, gemeni, care nu numai ca nu s-au plictisit ci au tinut cu frenezie ritmul timp de vreo 3 ore.
Pitestiul a urmat „scenariul” de la Gheorghieni, doar ca vizita la Biserica Armeana am facut-o a doua zi, dupa concert. Seara, atmosfera foarte calda la Clubul Hush, atat din partea gazdelor cat si a publicului. Printre spectatori, si prieteni armeni foarte dragi noua, cu care ne-am vazut si a doua zi la biserica. Era si zi de sarbatoare – „Diarantaraci”-ul, adica Intampinarea Domnului. Csabcsy a fost si el cu noi (e foarte indragit de armeni si, cum a copilarit in Gheorghieni, nimic nu e intamplator…)