Retrospectiva Tavitian 2008 – La taifas cu armenii, la Muzeul Taranului Roman

Foto Mihai Gheorghiu (Revista Ararat)

La taifas cu armeanul Harry Tavitian

Miercuri, 26 noiembrie 2008. Zi mohorîta, de sfîrsit de toamna. Afara ploua „mocaneste”, cu stropi marunti si reci, care parca înceara sa puna stapînire pe sufletele si inimile trecatorilor grabiti…
Nu este o zi obisnuita, ci o adevarata sarbatoare pentru rumanahaii adunati cu mic, cu mare, în sala neîncapatoare a Muzeului Taranului Român din Bucuresti. Se deapana amintiri, se spun glume, iar atmosfera este cît se poate de vesela si placuta, ca o sueta între amici ce se cunosc de multa vreme.
Venit cu greu de pe meleaguri tomitane,
Varujan Pambuccian face un mic portret al „eroului serii” rostind urmatoarele cuvinte (citez din memorie):„Harry Tavitian este un adevarat Noe al muzicii care reuseste sa puna alaturi o girafa de sunete lînga un urs polar de sunete”.
Nu m-am înselat cînd am afirmat ca Harry Ta­vi­tian „încinge“ atmosfera cu minunatele acorduri ce se desprind de pe clapele pianului, caci privindu-l cu atentie, am avut impresia ca fiecare nota muzicala „ardea” sub degetele sale.
Am ascultat cu emotie o splendida înlantuire de cîntece armenesti, colinde românesti (culese de Béla Bartók) si negro spirituals, a caror îngemanare mi-a adus aminte de „Dansul Sabiilor” lui Aram Hacia­tu­rian, sau chiar de partitura muzicala compusa de Serghei Prokofiev pentru inegalabilul film „Alexandr Nevsky“, în regia lui Serghei Eisenstein. Întreaga atmosfera din sala Muzeului Taranului Român era cuprinsa de armonie, încît pîna si palida lumina a lumînarilor de pe mese dantuia jucaus, parca luîndu-se la întrecere cu muzica înaltatoare.
A fost o seara minunata. De vis ?… E putin spus. De ar putea grai, as lasa ropotele de aplauze sa exprime sincer toate simtamintele celor adunati „La taifas cu armenii“. Si daca îmi veti cere sa-l ilustrez în cuvinte pe maestrul Harry Tavitian, atunci voi scrie doar atît: Harry Tavitian nu este doar un om înzestrat cu HAR. Harry Tavitian ESTE UNIC (
Daniela Bezerian in revista Ararat nov – dec 2008) http://www.araratonline.com/Taifas_Harry_Tavitian.html

Fotografii de la concert: http://www.araratonline.com/page30.html

Despre concert si Muzeul Taranului Roman, pe blogul lui Varujan Pambuccian:

Am fost zilele trecute în clubul Muzeului Tăranului Român. Cu prietenul meu Harry. Harry e un fel de Noe si eu chiar cred că e un golem de Noe pentru că asa cum Ulise tot revine generatie după generatie rătăcitor ca o planetă, la fel face si Noe. Vine si el, din generatie în generatie, dar într-o altă alcătuire a venirii. Noe vine ca să nu uităm. Ca să renastem prin neuitare. Iar eu cred că în generatia noastră el a venit cu numele Harry Tavitian. Omul ăsta sfios de simplu tot adună sunetele lumii într-o Arcă ciudata peste care îsi plimbă degetele lui lungi de scamator. Arca asta de sunete e demult pe Ararat si de-acolo de sub acoperisul degetelor sale ea ninge sau plouă sau se însoreste peste tot ce se revarsă, da’ uite că Harry nu se opreste din adunatul ăsta de sunete, tot îndeasă în Arca lui, cu o încăpătânare de hârciog o girafa de sunet si un urs polar de sunet si le pune lângă pelicanii de sunet adusi de departe din Saint Louis, an după an Arca lui rodeste specii de sunete nemaiauzite si renasterea asta a lor prin neuitare este probabil cea mai înteleaptă întelepciune de scamator cu care a fost el hărăzit.

Harul lui Harry nu e singular. Si spun lucrul ăsta spre lauda lui. Ascultându-l acolo, la Muzeul Tăranului Român, mi-am dat seama că era într-unul dintre cele mai potrivite locuri în care putea fi. Pentru că în acel loc trăieste încă un alt fel de artă de-asta de Noe, alt fel chiar decât arta pe care a practicat-o întemeietorul locului, Horia Bernea. Este arta care poate învia un muzeu. Cred că Muzeul Tăranului Român este lucrul cel mai frumos de folositor de întelept făcut de Horia Bernea în drumul său spre înnoptare. Este un muzeu viu. Incă. […].

http://varujan.rol.ro/2008/11/29/muzeul-%C8%99i-bariera-sau-despre-cum-po%C8%…

Am gasit postat si un anunt la concert…

Invitatie la taifas cu armenii

Asta mai cu seamă dacă vă e dor de un concert cu Tavitian – eu, una, nu pot să uit seara în care a cântat la CEU, la Budapesta! Mi-a plăcut atât de tare, aşa, afonă şi atee într-ale muzicii de jazz cum eram (şi mai sunt încă şi acum), că toată seara l-am bătut la cap pe Cosmin că a pierdut ceva senzaţional, pentru că n-a fost şi el acolo. […].

http://ancailie.blogspot.com/2008/11/invitaie-la-taifas-cu-armenii.html

Am foarte putine concerte in Bucuresti (si astea, cate sunt, nu in medii “jazzistice”). Anul trecut am cantat la Muzeul Satului, la Muzeul Taranului si la Conferinta Internationala “Modernism si antimodernism” organizata de prietenul Sorin Antohi. 3 concerte in Bucuresti… dar fiecare a fost ceva special. La sfarsitul concertului prilejuit de conferinta, istoricul Roger Griffin mi-a spus : «Now I understand why nazis hated jazz so much».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: