Unchiu Sarkis si primul meu concert la Pitesti

 

Parintii mei (in stanga) in vizita la Pitesti in 1950 la unchiu Sarkis, alaturi de matusa Hena, bunica mea Pepron si verii Arshag si Marga – in bratele bunicii.

Pana la concertul de saptamana trecuta Pitestiul insemna pentru mine doar orasul in care, in anii ’50 ai secolului trecut, unchiul meu Sarkis si matusa Hena, cu cei doi copii (verii mei, Marga si Arshag), au fost trimisi cu domiciliu fortat.
Unchiu Sarkis era apatrid. Copil fiind, scapase ca prin minune de la genocidul impotriva armenilor din Turcia dintre anii 1915-1919, fugind prin munti. Pribegind din tara in tara, prin anii ’30 ajunge in Romania. Sutele de mii de armeni fugiti dupa masacrele din Turcia care pe unde a apucat, nu aveau nici un fel de statut. Dupa 1925, marele explorator si umanist norvegian Fridtjof Nansen, ca Inalt Imputernicit al Ligii Natiunilor, a luptat din rasputeri pentru cauza armenilor. Prin osteneala lui, acesti exilati armeni au primit „Pasaportul Nansen”. Un document prin care capatau, macar si temporar, o identitate. Posesorul unui astfel de act era si unchiul meu Sarkis. Dar dupa 1950 guvernul Republicii Populare Romine nu a mai recunoscut aceste „Pasapoarte Nansen”.
Si iata-ma ajuns de unde am plecat. La Pitesti, unde unchiu Sarkis a fost trimis in surghiun impreuna cu intreaga familie, ca dusmani ai poporului.
Si legat de asta, Pitestiul mai insemna pentru mine orasul unde in iarna grea a anului 1953 (cand eu aveam un an si ceva) a murit bunica mea Pepron (din partea tatalui), care la varsta de 75 de ani se dusese la Pitesti sa o vada pe fata ei din exil (matusa mea Hena, sotia unchiului Sarkis).
Am avut emotii inainte de concert. Era primul meu concert la Pitesti. La Club Hush. Gazde primitoare. Si cei de la club, si armenii din Pitesti care venisera in numar destul de mare la concert. Clubul a fost plin si publicul foarte bun. Armenii pitesteni ne-au invitat a doua zi dimineata la biserica armeana. O minunatie de peste 150 de ani vechime. Ne-am inchinat, apoi am palavragit in jurul cafelutei armenesti si ne-am pornit spre casa.
Am avut emotii si tarziu dupa concert, cand am gasit pe net vorbe frumoase de la Pitesti – „Concertul de vineri 25.01. a fost pur si simplu de exceptie, a intrecut cu mult orice asteptare. Rar am vazut un artist care sa traiasca la o asa masura emotia fiecarei note. Felicitari, Maestre! Ma bucur ca va sunt contemporan!” (Laurentiu Dumitru) sau „Am fost la primul concert cu Harry Tavitian in orasul meu, Pitesti. Impresionant!!! Este un artist in adevaratul sens al cuvantului!” (Flavia) sau „…am fost fericita vineri seara… nu l-am mai vazut de mult pe maestrul Tavitian… muzicienii, profesionisti desavarsiti, au cantat pentru sufletul lor si al celor care au cu ce asculta, cu o daruire imperturbabila, facandu-ne pe toti fericiti…” (fleurdecocous).
In anul 1970 unchiu Sarkis a emigrat (de bunavoie) cu toata familia in America. A murit in 1987. La concertul meu de la Pitesti am facut si cateva improvizatii pe vechi cantece armenesti care ii placeau si lui si ma gandeam ca acum are motive sa se mandreasca cu mine. Desi eu unul nu cred in mandrie (deocamdata ma lupt cu ea). Mai am mult pana departe…

Concert in premiera, la Pitesti!

Vineri 25 ianuarie 2008 ora 21

Duo Harry Tavitian (pian, voce, fluiere) & Corneliu Stroe (baterie)

Club Hush, Pitesti http://www.clubhush.ro/

Interviu

foto Andrei Dascalu, Iasi – martie 2007

La adresa de mai jos, prin osteneala lui George din Canada, puteti auzi interviul pe care l-am dat Aneimaria Peride dupa concertul de Craciun de la Satu Mare pentru TV Axa din Baia Mare. Cu comentariile lui George, fan de jazz cu vechime.

http://georgeradio.podomatic.com/entry/2008-01-09T20_07_50-08_00

Craciunul armenesc

Botezul Mantuitorului – miniatura armeana sec 14

Cristos dzănav iev haidneţav!
Hristos S-a născut si S-a arătat!

Orhneal e haidnutiunăn Cristosi!
Binecuvântată e arătarea lui Hristos!

Despre motivele pentru care armenii sarbatoresc Craciunul pe 6 ianuarie, am scris pe blog, acum un an.

Ajunul Craciunului armenesc

Nasterea Mantuitorului – miniatura armeana de Krikor Tatevatsi, 1378

Astazi este si ajunul Craciunului la armeni. Am spus de multe ori in interviuri ca ma consider bogat, fiindca sunt armean prin nastere si roman prin adoptie si ma simt «acasa» in ambele culturi. Sotia mea, Manuela, e romanca.
Asa ca, dupa ce am petrecut Sfintele Sarbatori dupa calendarul ortodox romanesc, ne pregatim sa le petrecem si dupa cel armenesc. Ce sa-i faci? Fiecare cu bogatia lui! In ajun de Craciun am fost, ca si in anii trecuti, la slujba la Biserica Greaca, care este in zona veche a Constantei, in Peninsula. Parintele Gheorghe Preda a slujit din toata inima! Nu cred ca eram mai mult de 20 de persoane in biserica – majoritatea, batrane care au facut si in acest an «scutecéle», ca Maica Domnului sa aiba in ce sa-l infaseze pe Mantuitorul (foi de aluat nedospit, copt pe plita, insiropate cu miere, cu nuca si scortisoara). Nu pot sa va spun ce bune sunt! Postul Craciunului culmineaza cu Ajunul, zi in care nu se mananca nimic, pana la ivirea luceafarului de seara care inchipuie steaua magilor. Seara «se mananca uscat» – din cauza asta copiii care veneau in Ajun la colindat primeau covrigi si mere. Iar la biserica se sfintesc si se impart «scutecélele» de care am vorbit.
A doua zi am fost la slujba de Craciun tot la Biserica Greaca si apoi la masa, la mama-soacra, care e olteanca si a facut caltabosi, toba, sarmale si carnati. Plus vin negru, de la socrii, de la gradina din Valu lui Traian. Tare bune, mai ales dupa 40 de zile de post!
Ne-am bucurat intr-adevar de tihna, dupa un an de drumuri si concerte, ne-am revazut prietenii si am praznuit impreuna. In noaptea de Anul Nou am fost, ca si anul trecut, la slujba la Poiana, la parintele Bogdan Papacostea. Slujba a inceput la ora 23.30 cu Acatistul Sfantului Vasile cel Mare, a continuat cu Liturghia Sfantului Vasile si s-a terminat pe la ora 1.30 cu Molitfele Sfantului Vasile. In bisericuta facuta din chirpici, prin anii ’30, cu icoane vechi pe pereti, la cumpana dintre ani, in timp ce afara bubuiau artificiile, o mana de sateni se adunase sa multumesca lui Dumnezeu pentru toate. Eram in alt timp, singurul timp care conteaza.

Sfintele Sarbatori

Cserey Csaba in concertul de colinde de la Clubul Blue Train din Brasov. Foto Genu Ariseanu

In traditia populara romaneasca, urmeaza doua mari sarbatori care incheie ciclul sarbatorilor de iarna: Boboteaza si Sfantul Ioan. Azi e ajunul Bobotezei.
Cele 12 zile zile, intre Craciun si Boboteaza, insemnau renovarea simbolica a lumii, a timpului calendaristic, un nou inceput. Sirul sarbatorilor incepe si se sfarseste cu doua mari sarbatori – Nasterea si Botezul Domnului, care au inainte ajunuri. Momentul culminant era cel al „taierii timpului”, la miezul noptii dintre anul vechi si anul nou (am transcris dintr-o carte a etmologului Ion Ghinoiu care m-a inspirat acum 20 de ani, in perioada in care am facut primele suite de colinde : „Varstele timpului”, editura Meridiane 1988).
Pentru noi, cei care traim la oras, intr-o lume desacralizata, a ramas doar nostalgia sarbatorilor populare. Gesturi pe care Eliade le-ar fi catalogat la capitolul „sacru, camuflat in profan”: mesele cat mai bogate, darurile, urarile (oare Eliade ar fi inclus si suitele mele de colinde la acest capitol?). Sper insa ca am reusit sa recreez „pre limba mea”, putin din acel timp. Cei care au fost la concerte pot spune daca am reusit sa primenim ceva in suflete, sa ajutam impreuna ca „timpul cel bun” sa renasca.