Pianistul Harry Tavitian va concerta vineri 20 aprilie la Institutul Cultural Roman din Viena in duo cu saxofonistul Wolfgang Puschnig www.puschnig.com www.myspace.com/puschnigw . Acesta este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai scenei de jazz austriece actuale.
Atat muzica lui Tavitian cat si cea a lui Puschnig sunt emblematice pentru spatiile spirituale carora le apartin. Dialogul dintre cei doi muzicieni, aflati amandoi la maturitate artistica si care canta pentru prima data impreuna, este asteptat cu deosebit interes de publicul si critica din Viena. Concertul este orgnizat de ICR Viena.
Despre istoria combinatiilor Est-Vest, Harry Tavitian ne-a declarat: „Eu am cantat cu muzicieni din vest, in Romania, inainte de ’89, in ciuda tuturor riscurilor la care ne expuneam. Marturie sta LP-ul „East-West Creativ Combinations”, inregistrat acum 20 de ani la Costinesti. Dupa ’89 au inceput si alti colegi sa reediteze ideea, fara sa-si dea seama, insa, ca se schimbase radical contextul istoric. Din pacate, motivatia multor astfel de „lipituri” care se fac acum in Romania, este una fara semnificatie spirituala, ci o simpla metoda de a incerca sa faca rost de concerte in Occident, pe sistem „barter”. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca cele doua lumi au inceput deja sa se amestece iar ideea insasi a acestui dialog va fi, foarte curand, depasita de vremuri. In privinta dialogului meu cu Wolfgang, n-as mai putea spune ca Estul intalneste Vestul ci, mai degraba, Balcanul intalneste Orientul. Ca si in cazul multor altor mari jazzmani din Europa de Vest, influentele multiculturalitatii actuale sunt foarte puternice. Intalnirea noastra se va afla sub semnul comunicarii spontane, fiindca amandoi facem un jazz liber, dincolo de structura lui clasica”.