In duo cu „Țunțu” Baciu la Filarmonica din Bacau

La orice gen de spectacol legatura intre sala si scena este foarte importanta. La jazz insa este chiar esentiala, fiindca totul se naste acolo, in fata spectatorilor si impreuna cu ei. Dupa 40 de ani de concerte am ajuns sa simt imediat daca se creeaza sau nu acea legatura miraculoasa cu publicul, care te poarta dincolo de aici si acum. Sunt intrebat de multe ori despre publicul de jazz. Ca la noi ar fi mai putin, ca nu ar fi de calitate… Indiferent ca e vorba de un festival din Occident sau de un concert intr-un orasel fara traditie jazzistica din Romania, oamenii care au deschiderea sufleteasca si libertatea interioara sa vina la concert si se bucure de jazz, seamana intre ei. Si totusi fiecare loc are propria identitate, pe care cei de acolo o aduc cu ei. Am cantat cu „Țunțu” Baciu la doua piane, intai la Iasi si a doua zi la Bacau. Doua orase din Moldova, aparent asemanatoare. Pentru noi insa cele doua concerte au fost, fiecare, deosebit in felul sau. Scriam pe Facebook a doua zi dupa concertul de la Bacau: „Si eu si Ion Baciu jr. ne-am simtit extraordinar aseara la Filarmonica din Bacau datorita calitatii deosebite a publicului. Un sincer aplauz pentru eforturile organizatorilor – Uniunea Armenilor din Romania filiala Bacau si Consiliul Judetean si gazdelor noastre, echipa de la Filarmonica din Bacau. Am cantat pe doua piane de concert foarte bune in frumoasa sala ’Ateneu’ a Filarmonicii ’Mihail Jora’ iar sonorizarea si luminile de scena au fost excelente. Concertul a fost prezentat de Varujan Pambuccian. Multumim tuturor!”

 

Am primit in dar de la Cornel Agop, zurgalai, ca sa ii am la iarna pentru suitele mele de colinde. „Țunțu” Baciu a fost cucerit si el de caldura si ospitalitatea armeneasca de la Bacau si de la Iasi.

Cronica a lui Radu Ciobanu – bolnav de jazz inca din anii ’80, cu o colectie de inregistrari demna de invidiat. Dintr-un fin ascultator, Radu a devenit un rafinat si profund cronicar si comentator (specie pe cale de disparitie, la noi) al  jazzului.

Duel în Duet în Dialog. Epilog

Spectaculoasa înviere a naturii din acest început de primavara a consonat armonios cu evenimentul muzical de mare impact si rafinament desfasurat sub cupola Ateneului bacauan. Într-un fericit parteneriat rodat din precedentele recitaluri, Consiliul Judetean si Filiala Bacau a Uniunii Armenilor din România (UAR) ne-au oferit o reîntîlnire entuziasmata cu doi importanti exponenti ai curentului jazzistic românesc.
Pe deoparte Harry Tavitian, Jazzificatorul publicului bacauan, mic de stat dar avind o barba si (mai ales) o inima mare… debordind de pasiune si energie, campion al experimentului creativ si al expresivitatii muzicii negre, fie ca blues, ragtime, boogie-woogie, a avut un interlocutor de acelasi rang în persoana renumitului Ion Baciu jr.
Cei doi au plasmuit direct sub ochii nostri un dialog fertil, armonios, exemplar, manifestat simultan pe multiple paliere. Este o colaborare stenica între cei doi, apreciata în egala masura de scena jazzistica internationala si-binenteles de cea românesca. Muzicienii au în spate cariere impresionante, validate în multiplele ocazii si formule concertistice.
Harry Tavitian, un alchimist minutios si devotat influentelor folclorice armenesti, asiatice, balcanice, dobrogene si desigur românesti, a conversat muzical si ideatic cu Ion Baciu jr. Acesta din urma a fost multa vreme copilul teribil al distinsului si valorosului dirijor iesean cu acelasi nume, dar mai mult copilul teribil al jazzului nostru. Un lung si fast periplu suedez precum si studiul la Academia Regala de Muzica din Stockholm, colaborari fructuoase cu mari personalitati ale genului, i-au dezvoltat propensiunea clara spre zona armoniilor subtile, delicate, dar de maxima expresivitate, în siajul unicului, inegalabilului, pianist si compozitor Bill Evans.
Evident ca nu a fost vorba de vreun duel pianistic ci de rezonante empatice, elaborate sau spontane.
Prima piesa ,”Étude” a pianistului armean a schitat registrele evolutiei muzicale. Energicul, percutantul tuseu al lui Harry s-a exprimat preponderent in partea stinga si pe centrul claviaturii prin sustinutele linii de walkin’ bass, generind cadente sincopate pline de vigoare si dinamism. Cu gentilete moldava Tuntu si-a estompat prodigioasa virtuozitate, expunind scurte dar de mare efect “comentarii” ludice, complementare, de subtila coloratura, in registrul acut al pianului. Însa rolurile au alternat dinamic cu surprinzatoare “chei” si schimbari de replici muzicale, atit pe parcursul unei piese cit si în economia recitalului, ca o pledoarie vie, elocventa pentru virtutile muzicii de jazz.
Trebuie spus ca Tavitian este o mare autoritate în bluesul autohton, marcat de întilnirea istorica din tinerete cu legendarul Memphis Slim. Calitatiile sale pianistice se exprima deplin în acest gen muzical iar inflexiunile vocale au traire autentica si maxima acuratete. Cele trei bluesuri cîntate de el au ridicat temperatura salii la propriu si la figurat!
Cu mult curaj si profesionalism cei doi si-au asumat cîteva teme ,,clasice’’, de referinta, carora le-au conferit solutii muzicale originale, deosebit de convingatoare. Disponibilitatea spre improvizatie libera, deschisa, a fluidizat si armonizat discursul sonor.
Un moment remarcabil a fost acela în care cei doi au dezvoltat in mijlocul unei piese o parafraza pe teme folclorice românesti. Jazzul este mai mult o chestiune americana si ramine sa speram ca mai marii lumii nu vor amenda aceasta ireverenta, ba chiar o vor pune în valoare!
Compozitia lui Ion Baciu ,”Prayer” a generat un climax profund prin tensionari intense, expresive, gradate cu multa stiinta si rafinament.
Un moment de maxima emotie a fost prilejuit de interpretarea solo a pianistului iesean pe un grupaj binar reprezentativ de standarde. “Quiet Now” si “Groovin’ High” au autentificat sensibilitatea, subtilitatea si cerebralitatea solistului într-un omagiu limpede, înaltator pentru valentele lirice ale marelui Bill Evans. Cum acesta este o piatra de incercare a jazzului modern, cei doi pianisti au gasit noi resurse de elocventa si sensibilitate în tratarea bijuteriei sale componistice ,,Peace, piece”.
Doua mentiuni particulare. Daca relativ recentele incursiuni bacauane ale pianistului armean s-au desfasurat la nivele impresionante, putem totusi decela un anumit crescendo, fiecare aparitie a adaugat carate noi si nebanuite.
Fireste ca aceasta din urma s-a evidentiat printr-o armonie ampla, complexa, de o densa muzicalitate si policromie, la care au contribuit ce doi protagonisti, dar si acustica speciala si pianele de mare calitate, si mai ales reactiile calde, generoase ale publicului numeros.
Desi peste Tuntu s-au asternut niste ani si kilograme, am apreciat zîmbetul juvenil afisat aproape permanent si volubilitatea tehnica relaxata si neostentativa. Adeseori grimase spontane accentuau acorduri, solutii muzicale de efect, precum si bucuria actului muzical.
Aflat în fata comunitatii armene si a liderului ei, Harry a fost parca mai sobru. Poate ca pozitia mea în sala si barba i-au mascat dispozitia ludica! Lasind gluma la o parte este foarte tonic sa întilnesti oameni alesi care se dedica “meseriei” de a oferi splendori sonore vitale, fara mari recompense financiare.
Frecventa prezentelor pe scena Ateneului ne întareste speranta ca jazzul s-a impus ca fenomen captivant si pentru publicul bacauan si sa asteptam alte initiative fericite. Pîna atunci multumim pentru cea abia petrecuta! http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2012/05/07/duel-in-duet-in-dialog-epilog.html

Comentariu pe Facebook al Mioarei Iacob care patroneaza cochetul Salon de Piane din Bacau: „…la Ateneu a fost o seara magica de jazz… Doua piane “au trait” din plin povestea de dragoste, ura, cearta, pasiune, gelozie, dans, dominare, tandrete, impacare… Toate acestea, in ritmul muzicii, in tandem. Aplauze si multumiri pentru Harry Tavitian si Ion Baciu jr.” http://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=299787826769464&id=100002147471986

Harry Tavitian şi Ion Baciu jr, virtuozitate în formă pură Filala locală a Uniunii Armenilor, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bacău, a oferit un spectacol de vis pentru iubitorii de jazz şi blues din Bacău. Pe scena Sălii Ateneu au urcat Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. Vreme de oră şi jumătate am fost absorbit într-o altă lume. Cea a muzicii adevărate răsărite din clapele pianelor mânuite cu măiestrie de către cei doi muzicieni. Ar mai fi multe de spus, însă cuvintele sunt prea mărunte pentru a descrie ceea ce înseamnă o reprezentaţie Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. http://fermapolitica.ro/2012/05/05/harry-tavitian-si-ion-baciu-jr-virtuozitate-in-forma-pura/#more-3104

Stire despre concert, cu pareri ale spectatorilor: http://www.impulstv.ro/duel-de-jazz-la-ateneu/    „Spectatorii au venit în număr mare la Ateneu, cu amintirea de anul trecut când Harry Tavitian i-a cucerit cu naturalețea sa”.

Harry Tavitian si Ion Baciu jr. la Iasi – pe scena si in culise

Foto Cristian Gafitescu.

„Nu puţini sînt aceia care şi-ar dori un dialog jazzistic între Ion Baciu jr. şi Harry pe o scenă ieşeană” –  scria în 1984 Florin Cîntic, în revista Dialog. Si iata ce scrie el acum, dupa 28 de ani, pe Facebook: „Un concert formidabil cu o sala arhiplina, se vede ca spectatorii au stat pina si pe scena. O lansare de vis a Asociatiei Iasi – Capitala Culturala Europeana”.

Aveam mari emotii cand anuntam pe blog concertul la doua piane cu „Țunțu” Baciu: https://harrytavitian.wordpress.com/2012/05/02/concert-harry-tavitian-ion-baciu-jr-la-iasi-joi-3-mai/  Si aveam destule motive sa fiu ingrijorat: ca si la concertele noastre de pana acum din Romania, Țunțu venea cu masina tocmai din nordul Suediei. E un sofer foarte experimentat dar la asa drum lung se pot intampla tot felul de lucruri (am mai patit-o la concertul nostru de Craciun de la Ateneul Roman din 2009, la care a ajuns fara probleme din Suedia pana la Iasi dar de acolo la Bucuresti, din cauza viscolului, nu a mai putut veni cu masina; dupa multe peripetii a reusit sa vina cu trenul). Apoi, era concert tocmai in Iasi, orasul natal al lui Țunțu. Daca o dadeam in bara taman aici? Trebuie sa spun ca un concert la doua piane e foarte greu, din multe motive. In ceeace priveste „bucataria” noastra, intre cei doi pianisti trebuie sa existe o comunicare si un dialog continuu ca nu cumva „sa te incaleci” si sa nu se mai inteleaga nimic. Dar partea cea mai grea era cea organizatorica. Dintotdeauna in Romania a fost problema cu salile cu pian de concert. In anii ’80 cantam in fata a cateva mii de spectatori la Costinesti pe o  pianina… Dupa ’90 lucrurile au inceput sa se mai imbunatateasca (s-au mai cumparat ceva piane) dar au ramas ideile preconcepute ale majoritatii colegilor nostri din muzica clasica fata de noi, jazzmanii. Florin Cintic caruia ii spusesem acum 5 ani ca dialogul intre mine si Baciu pe o scena, la doua piane, se intamplase la Viena, promisese ca o sa faca tot posibilul sa organizeze un concert cu noi la Iasi. Iata ca s-a tinut de cuvant, chiar daca a trebuit sa intre intr-o adevarata aventura. A fost imposibil sa organizeze concertul la Filarmonica din Iasi (dincolo de faptul ca ar fi cantat pe un pian Steinway, pentru Tuntu ar fi fost un motiv in plus de multumire sufleteasca fiindca sala Filarmonicii poarta numele tatalui sau, regretatul dirijor Ion Baciu). Asa ca, gazda concertului a fost Teatrul Luceafarul iar cele doua piane au fost aduse de la Conservator. S-a format o adevarata conspiratie intru jazz, de la europarlamentarul Catalin Ivan care a sprijinit concertul cu prilejul lansarii Asociatiei ’Iasi – Capitala Culturala Europeana’, la Maricel Agop, presedintele Filialei Iasi a Uniunii Armenilor, partener in organizare (responsabil inclusiv cu aducerea pianelor de la Conservator), Florin Grigoras, prorector al Universitatii Arte George Enescu (care ne-a imprumutat cele doua piane), domnul director Ioan Holban si intreaga echipa de la Teatrul Luceafarul – gazde desavarsite, Teo Raileanu, directorul executiv al Asociatiei care a pastorit cu profesionalism partea tehnica, pana la public, care a umplut sala pana la refuz. Am aflat cu regret ca vreo 150 de oameni nu au mai putut intra (nu mai era loc, pusesem scaune si pe culoarele salii, lumea a stat si pe trepte si in picioare). Am invitat publicul sa stea si pe scena. Cu toata aglomeratia, ne-am bucurat de liniste in timp ce cantam si datorita calitatii publicului ne-am simtit ca la un adevarat concert de jazz.

Ne-am simtit foarte bine la Iasi, inconjurati de prieteni mai vechi sau mai noi, dar cu totii intr-un duh al jazzului – al firescului, al autenticului, al libertatii interioare, al caldurii sufletesti. Dincolo de legaturile de prietenie, faptul ca primul eveniment organizat de Asociatia ’Iasi – Capitala Culturala Europeana’ a fost un concert de jazz, e un gest de normalitate. E timpul ca in cultura romaneasca a secolului 21, jazzul, care a marcat muzica secolului 20, sa aiba locul pe care il merita.

Foto: Alexandru Carausu. Domnul Profesor Carausu, unul din pionierii miscarii de jazz din Iasi, mi-a facut onoarea si bucuria sa vina la concert.

Marturii video a ceea ce s-a intamplat:

http://www.youtube.com/watch?v=bJhCY6Y4v9k

http://www.youtube.com/watch?v=WojNddl3cJQ

Foto Cristian Gafitescu, fan de jazz cu vechime – lucru care se vede si din feelingul cu care a facut fotografiile.

La fiesta! (cronica de Oltita Cintec in Suplimentul de Cultura)

Ce pot face doua piane si patru miini, intr-o sala (a Teatrului “Luceafarul”) arhiplina? Minuni, cind la clape se instaleaza, fata in fata, Harry Tavitian si Ion Baciu Jr. Reintilnirea muzicienilor intr-o formula patentata la Viena, in 2007, s-a petrecut intr-un concert original, Romanian-Armenian Piano Jazz Summit, care a lansat oficial Asociatia “Iasi, capitala culturala europeana”. Lume multa, diversa, buna, de la liceeni si studenti la persoane cu timple grizonate, indicind realitatea, placuta, ca un gen cvasielitist, jazzul, are adepti in toate generatiile.

Despre Harry, Tuntu Baciu spune ca “e un bun balcanic! “. Harry zice despre Tuntu ca “e un maestru al armoniei”. Pe Tavitian, il leaga de Iasi comunitatea armenilor si caldura cu care e primit de fiecare data de fani. Pe Tuntu, il atrag aici cele mai puternice fire, acelea ale locului caderii in lume si gasirii drumului in viata. Stabilit de ceva vreme in Suedia, revine la chemarile orasului de bastina. Mai ales cind e vorba de jazz. “Jazzul a fost cel care m-a ajutat in cele mai dificile momente ale mele si tot lui ii datorez integrarea in lumea nordica. Unde acest gen muzical are extrem de multi adepti si unde am fost acceptat rapid gratie talentului meu muzical”, mi-a declarat cu vreo citiva ani in urma.

Intilnirea a doua temperamente diferite

Cei care le cunosc stilurile, sustin ca e umitor cum doua personalitati artistice atit de diferite reusesc sa se armonizeze in extraordinare momente de creativitate. Stimulindu-se reciproc, in duete si solouri de o eleganta estetica rar intilnita, preluind si oferindu-si unul altuia teme, fragmente din compozitii clasice ori proprii. Acum, in premiera, Tavitian a cintat Bill Evans, “teritoriul” lui Baciu, iar in replica acesta a interpretat blues. Harry recunoaste ca “noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu, pe linia lui Thelonious Monk, Ion Baciu jr., pe linia lui Bill Evans. Am avut curaj sa pornim acest proiect, dar uite ce lucru bun a iesit, o intilnire a contrastelor”. Intilnirea a doua temperamente diferite, in care mari teme clasice ale jazzului au fost reinterpretate, destructurate si refacute live, sub ochii, pardon, urechile publicului. Tavitian cinta emotional, recurgind frecvent la filonul originilor sale armenesti, distilindu-le in formule de jazz liber care-ti alinta sufletul. Ion Baciu Jr. e mai… apusean, iti merge la suflet, dar o face pe calea cerebralitatii. Si unul, si celalalt arata placerea improvizatiei, a jocului creativ, fiind ludici in egala masura.

De aceea, concertele lor sint apropiate de spectacol, de show, au o cursivitate ce pare ca vine dintr-un scenariu pus in scena de doi histrioni, care pe ici pe colo strecoara mici poante, interactioneaza cu publicul. Le-am urmarit cu atentie dialogul nonverbal din timpul reprezentatiei. Isi “vorbeau” cu ochii, cu buricele degetelor atingind clapele, cu mijloacele acelea nevazute, tainice care tin de inspiratie, de bunavointa muzelor. La unele concerte, poti cobori pleoapele, lasind totul pe seama auzului. Ascultarea e suficienta pentru pornirea imaginatiei si crearea propriilor lumi interioare nascute din sunete. La acesta, acustica a fost completata de corporalitatea solistilor, de mecanica degetelor, de facies, de zimbetul ori incruntarea de moment a sprincenelor. Dinamica ritmica, ruperile de tempo, slalomul printre registre si tonalitati, printre culturi ale sonorului si figuri legendare ale genului au servit publicului o ora de show de cea mai buna calitate.

Ciocolata cu condimente

Spontaneitatea tandemului a facut si deliciul Romanian-Armenian Piano Jazz Summit. A fost ca o tableta din atit de provocatoarea ciocolata cu condimente – nu ma pot hotari cine e ciocolata si cine condimentele –, ori ca desertul acela de prajitura fierbinte cu ciocolata, servita obligatoriu cu o cupa de inghetata deasupra. La final, dupa o infocata Fiesta (pe care Chick Corea insusi ar asculta-o cu uimire si, cred, incintare), Harry a pledat pentru ideea de Iasi, candidat la statutul de viitoare capitala culturala europeana, subliniind ca orasul are argumente, dar si multe de facut; iar Tuntu nu s-a mai simtit stinjenit de accentul moldovenesc, care de regula il retine de la minidiscursuri, fiind european la el acasa. (Suplimentul de cultura nr.354, 05-05-2012) http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Actualitate/7472

Concertul a fost inregistrat de TVR Iasi care a fost si partener media. Voi anunta cand va fi difuzat.

Pana cand ne veti putea vedea la TVR Iasi in dialog la doua piane, puteti urmari emisiunea in care am fost invitatii jurnalistului George Onofrei la Tele M, in avanpremiera concertului: http://www.telem.ro/telem/idei-pe-contrasens/47592-idei-pe-contrasens-01052012-summit-de-jazz-la-tele-m.html

foto Ionel Dascalu

Back to blog (III): Cu Țunțu Baciu la doua piane la Samfest jazz Satu Mare, in iunie

Era un banc pe vremea lui Ceausescu cu supa de pui: Pui apa, pui sare, pui zarzavat, pui nu pui si asa faceai supa de pui.

Cum faci cand vrei sa pui de un festival de jazz in Romania? Pai pui mana pe telefon, suni la Institutele si Centrele Culturale straine si ei iti trimit niste  trupe. Selectate dupa ce criterii, e problema lor. Nici faptul ca ele se potrivesc sau nu intre ele, nu conteaza. Conteaza doar ca tu ca organizator, bani nu pui, ca le platesc Institutele Culturale care le aduc.

Samfestul e una din putinele exceptii. Cu un buget (alocat de Primarie si Consiliul Local) care a ramas acelasi, in ciuda crizei. Cu un primar – Iuliu Ilyes, mare fan de jazz (si asta spune multe) inca din vremea festivalurilor de jazz satmarene din anii 1985-1987. Cu o organizare impecabila datorita echipei de la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu (Gigi Molnar, Maria Magdalenta Matei si colegii lor). Cu multi prieteni dragi, cu un oras care isi pastreaza inca poezia. Daca pentru mine a fost mare bucurie sa fiu iar in Satu Mare, pentru Țunțu Baciu – care a fost pentru prima oara la Festivalul de la Satu Mare (serie noua) impresia excelenta a fost aceeasi. Din ce scrie mai jos si din linkurile youtube speram ca se simte acest lucru.

http://www.youtube.com/watch?v=a65Dl9mpQkU 29 ways

http://www.youtube.com/watch?v=4DFu4GxVD2Y Oriental dance

http://www.youtube.com/watch?v=zpki_BSn_eQ Parchman Farm

http://www.youtube.com/watch?v=Wkuq9FB6SRI Prayer

http://www.youtube.com/watch?v=NZHhlcctN1A Take five

http://www.youtube.com/watch?v=QpM5ZBmFpsM Women be wise

http://www.youtube.com/watch?v=GHLA3YTkFGw  Peace peace

http://www.youtube.com/watch?v=4qhKOqF1RRg Imn armenesc (eu, solo)

http://www.youtube.com/watch?v=9V6ALAnuHZo  (Țunțu solo)

http://www.youtube.com/watch?v=yr90CWLFczg  Cry me a river

Harry Tavitian si Ion Baciu jr. au oferit un concert memorabil la Satu Mare

Au existat printre cei veniti din Satu Mare si imprejurimi o sumedenie de pareri despre momentul de varf al festivalului de jazz gazduit saptamana trecuta de Filarmonica “Dinu Lipatti”. Lucru de inteles, din moment ce iubitorii genului au avut parte de 7 recitaluri unul si unul. Unii au preferat virtuozitatea pianistica a polonezului Leszek Mozdzer, altii demonstratia de jazz modern si stilat oferita de francezul Erik Truffaz si cei trei excelenti membri ai trupei sale, altii interactivitatea si soundul levantin din recitalul Mario & The Teachers cu intariri din partea omniprezentului Cserey Csaba. Cronicarul acestei pagini isi permite sa dezvaluie ca pentru el momentul de varf a fost recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu Jr., care a incheiat seara de vineri, 24 iunie, deschizand noaptea de Sanziene.

Doua firi diferite intr-o miraculoasa simbioza
Vazandu-i impreuna te izbeste imediat cat de diferiti pot fi. Harry e un expansiv, mic de inaltime, vioi, negricios, barbos, cu ochi sclipitori, imbracat colorat, cu tichie armeana pe cap, inflacarat, plimband mainile pe claviatura pianului cu incheietura palmei ridicata, parca zburand. Ion in schimb e exact la polul opus. Inalt, solid, blond, cu ochelari, imbracat sobru, intr-o camasa cu un guler impecabil, calm, concentrat, placid, temperat chiar cand ritmul pune stapanire pe el, si canta intr-o pozitie clasica, doar din degete, fara acrobatii ale mainii.
Din acest contrast, care dupa 2-3 piese ne-a amintit de celebrul dublu din tenis format de Ion Tiriac si Ilie Nastase, s-a nascut o experienta muzicala incredibil de intensa. Fie ca au cantat blues clasic, compozitii proprii sau teme celebre ale unor pianisti de talia lui Chick Corea de pilda, ora lor de jazz a fost o intalnire spirituala la nivel inalt. O posibila comparatie ar fi acea mult dorita colaborare armonioasa intre ratiune si sentimente – sau intre inima si minte, mai metaforic vorbind – care se spune ca face un om sa-si atinga adevaratul potential. La un moment dat muzica devenise doar pretextul unei experiente initiatice, pentru cine avea ochi sa vada.
Iar bisul oferit de cei doi a intrat in domeniul antologicului. Vivacele pianist care este Tavitian s-a ridicat de la propria claviatura, a luat un microfon, l-a dus la piept, si-a proptit coatele pe pianul lui Baciu si au urmat 4 minute de blues sfasietor de frumos, cu o piesa clasica a genului: “Cry Me A River”. La cei aproape 60 de ani ai sai, Harry incepe sa aiba vocea unui bluesman rutinat si il asteapta probabil niste ani de maxima implinire in domeniu, iar Ion Baciu Jr., muzician scolit in pianistica clasica si fiul unui mare dirijor al Romaniei, renumitul maestru iesean Ion Baciu, s-a dovedit un partener de elita in acest moment memorabil.
Dupa acest bis oamenii din sala s-au ridicat in picioare, pentru prima data in festival, aclamandu-i pe muzicieni, care nu s-au lasat rugati de doua ori si au mai oferit o repriza de jazz avantat si optimist, incheind in stil mare seara muzicala respectiva.

Cei doi au cantat a patra oara in formula de duet
Atat Harry Tavitian cat si Ion Baciu Jr. sunt pe scena romaneasca de jazz inca din anii ‘70 ai secolului trecut si au avut colaborari in sesiuni live, dar atunci cantau la acelasi pian, la 4 maini. Dupa ce Baciu a plecat in Suedia si fiecare si-a urmat propriul drum artistic si propria fire, reintalnirea s-a produs abia in 2007, la Viena, si a starnit reactii entuziaste din partea criticilor austrieci: “Excelenta ideea de a-i reuni pe acesti muzicieni, deoarece sunt artisti care au demonstrat ca muzica, acest limbaj universal, creeaza legaturi remarcabile”. Au urmat doua concerte la Bucuresti in 2009, unul la Ateneul Roman, celalalt la Muzeul “George Enescu”, recitalul de la Satu Mare de acum o saptamana fiind asadar a patra intalnire in duet.
Incheind aceasta mica cronica de concert, nu ne ramane decat sa speram ca vom avea ocazia, in anii ce vin, sa asistam la cat mai multe asemenea evenimente culturale ce isi extind intelesul dincolo de simplul interes muzical. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/wp-content/uploads/2011/07/IZD-3.07.2011.pdfI

Despre recitalul lui Harry Tavitian si Ion Baciu jr. e greu sa gasim cuvinte potrivite. Au fost aplaudati in picioare, au oferit o demonstratie despre felul cum doi oameni extrem de diferiti pot forma o echipa uluitor de sudata, un fel de metafora a inimii si mintii care lucreaza impreuna. Bisul “Cry Me A River” intra in domeniul antologicului. Vasile Andreica http://www.informatia-zilei.ro/sm/cultura/samfest-jazz-2011-s-a-incheiat-cu-sala-plina-si-a-oferit-iubitorilor-genului-momente-muzicale-memorabile/

Apoi, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti au urcat doi dintre monştrii jazz-ului românesc, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Cei doi au oferit, la două piane, un superb recital de jazz, care a alternat cu blues-ul, interpretând atât compoziţii proprii cât şi ale unor artişti străini. Seara de vineri s-a încheiat cu un dublu bis oferit numeroşilor spectatori de către cei doi mari artişti, Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr. Pavel Prodaniuc http://www.gazetanord-vest.ro/2011/06/26/samfest-jazz-succese-pe-linie/

Se pare că jazz-ul începe să prindă încet-încet rădăcini la Satu Mare, judecând după publicul din nou numeros şi frumos din cea de-a doua seară a Samfest Jazz, desfăşurat la Filarmonica „Dinu Lipatti”. Vedeta serii a fost inegalabilul Harry Tavitian, care a avut un partener pe măsură la pian, Ion Baciu jr. Jazzman-ul de origine armeană a fost „asaltat” de fani încă de la intrarea în holul filarmonicii, unde a împărţit autografe pe CD-urile sale. A urmat apoi recitalul energic al celor doi maeştri ai pianului, Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. În ciuda stilurilor diferite pe care le abordează, cei doi s-au completat pe scenă în mod surprinzător, spre satisfacţia publicului cunoscător. http://www.satumareonline.ro/cp/4/6528/Samfest-Jazz-2011-%E2%80%93-ziua-2

http://www.szatmar.ro/index.php?p=news&act=show&cid=42254  Cronica in limba maghiara + foto

Alte fotografii pe blogul meu si pe:

http://www.satumareonline.ro/album_foto.php?id=6528&poza=18288

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=241177835894927&set=a.241175775895133.71430.100000081369739&type=1&permPage=1   (Robert Costea)

In seara de Sanziene cant la doua piane cu Ion Baciu Jr, la Satu Mare

Fotografii din concertul meu cu Ion Baciu Jr de la Ateneul Roman (2009) Foto Matei Lupu

24 iunie 2011  Piano duo: Harry Tavitian & Ion Baciu jr. la Samfest Jazz. Filarmonica ‘Dinu Lipatti’ – Satu Mare. http://www.samfest.ro/2011/05/samfest-jazz-2011/

Ion Baciu Jr.:  „Harry?  E un bun balcanic”.

Harry Tavitian: „Ion Baciu jr. este un maestru al armoniei, cu un feeling de jazz innascut”.

Noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu pe linia lui Thelonious Monk, el pe linia lui Bill Evans. Cand am pornit acest proiect am avut nevoie de mult curaj. Acum pot spune ca aceasta intalnire a contrastelor a fost deosebit de stimulatoare pentru amandoi. Ne bucurăm să putem prezenta si la Samfest Jazz aceasta formula inedita.

Satu Mare este un oras care a redevenit in ultimii ani  un punct important pe harta jazzului romanesc. Publicul satmarean este deja unul avizat, asa ca orice noua intalnire a noastra e o incantare. Totdeauna mi-am amintit cu placere de festivalurile de jazz de la Satu Mare dinainte de 1989. Echipa de la Centrul Cultural «G.M. Zamfirescu» a reusit, prin respectul fata de artisti si de public, sa reinvie atmosfera autentica de impreuna-bucurie intru jazz. Administratia locala, in ciuda problemelor legate peste tot in Romania de lipsa fondurilor, nu a renuntat la sprijinul dat evenimentelor culturale, ceea ce e un lucru deosebit.

 Cu „Ţunţu” Baciu  mai cantasem „la patru maini” in jam-sessionuri prin festivaluri, în anii ’80. Ne-am reintalnit la doua piane, de-abia in 2007 la Festivalul de la Viena. Concertul nostru a fost aşteptat cu deosebit interes de publicul de jazz austriac: „Harry Tavitian, un pianist cu totul deosebit, unul din initiatorii Noului Jazz est-european, va cânta cu renumitul pianist Ion Baciu.” (Reinhard Seifert – compozitor, Austria)

Concertul din aceasta seara a fost unul fantastic. A doua jumatate a concertului a fost foarte, foarte interesanta – un dialog muzical de exceptie intre Harry Tavitian si Ion Baciu jr. Pe Tavitian nu l-am mai auzit niciodata cu un repertoriu atat de american si de aceea prestatia lui a fost extrem de interesanta. Un dialog muzical perfect intre doi muzicieni diferiti. (Eva Pernes – manager cultural, Austria)

Excelenta ideea de a-i reuni pe acesti muzicieni, deoarece sunt artisti care au demonstrat ca muzica, acest limbaj universal, creeaza legaturi remarcabile. (Harald Albrecht – jurnalist muzical, Austria)

http://www.youtube.com/watch?v=iNq6k9F1-98

Țunțu Baciu a fost invitatul meu la Concertul de Craciun de la Ateneul Român din 2009.

Va multumim pentru regalul (si nu prezidentialul!) de aseara. Halal! Partea cu Tuntu, pentru noi inedita, ne-a dat gata. Harry a avut numai de cistigat din “confruntarea” cu un jazzman clasic-poetic — in linia Bill Evans, dar cu un plus de spirit ludic. Asa s-a ajuns la empatie: pe terenul poetic-ludic, din care fiecare din cei doi are cite o supradoza. Ludicul e mai temperat-minimalist la Tuntu si mai spectaculos la Harry, dar poeticul (la care Harry adauga, desigur, o dimensiune mistica, in vreme ce Tuntu aduce o dimensiune cerebrala si introspectiva) ii mentine in permanenta fuziune. Sorin si Mona (Antohi) – email, 20 dec 09

http://www.youtube.com/watch?v=tKd7DN5tOKg

http://www.youtube.com/watch?v=ARaeLPRRv6E&feature=related

A urmat concertul nostru de acum un an, de la Muzeul Enescu. Reintalnirea noastra pe scena palatului Cantacuzino a fost prilejuita de conferinta grupului international de studii „Negotiating Modernity” cu tema “Romania Interbelica in Context Regional si European”, organizata de Sorin Antohi, una dintre mințile strălucite ale timpului nostru.

Secvente din concert (filmarea – Ion Radu Zilisteanu).

http://www.youtube.com/watch?v=6NwEaTq5IoI – La Fiesta

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeY – Parchman Farm

Ion Baciu jr. (n. 1959, Iaşi). E absolvent al conservatorului din Iasi. De la debut, din 1977 pana in 1987 a participat la majoritatea festivalurilor din tara, in formule proprii, apoi in formatia saxofonistului Dan Mandrila.  In 1987 a parasit Romania, luind-o de la capat in Suedia, unde a  a absovit Academia Regala de Muzica din Stockolm şi a devenit un nume cunoscut publicului de jazz suedez cantand alaturi de numeroase nume consacrate ale jazzului din Suedia. A făcut parte din Norrbotten Big Band, formatie cu care a avut ocazia sa cante cu mari muzicieni ai lumii cum sunt Toots Thielemans, Bob Brookmeyer, Palle Danielsson si altii. Cu Palle Danielsson a colaborat ulterior in formatii restranse, avandu-l ca oaspete si in Romania.
Incepand cu 2002 Ion Baciu jr revine tot mai des pe scena romaneasca si reprezentand nu de putine ori jazzul romanesc peste hotare in evenimente promovate de Institutul Cultural Roman. In 2008 fondeaza cvintetul Ion Baciu jr, din care fac parte trei muzicieni suedezi si unul din Austria, cu care a concertat la Paris, Varsovia, Viena, Stockholm, etc.

A trecut si vara (7)…

In duo cu Ion Baciu Jr. (Muzeul National „George Enescu”, 19 iunie 2010); Foto: Andrei Oişteanu

In duo cu Ion Baciu Jr. (jam-session la Festivalul de la Sibiu, 1984)
Ion Baciu Jr & Harry Tavitian (pian); Johnny Raducanu (chitara bas)

Ultimele amintiri despre concertele mele de asta-vara… nu de alta dar vine Sfantu’ Nicolae. Dupa ceva huzur si trandaveala, iaca vin si concertele din decembrie, asa ca trebuie sa las deoparte nostalgia…

Au fost multe lucruri din cale-afara, cu adevarat frumoase, care mi s-au intamplat – o sa povestesc despre doua concerte, unul in Germania, altul in Romania.

La inceputul anului m-am trezit cu un mail de la Eugen Istodor care ma ruga sa-i rapund la cateva intrebari. Una dintre ele era despre calatorii si shoping:  https://harrytavitian.wordpress.com/2010/02/10/tavitian-pentru-catavencu/

„Rep.: Mici capricii? Un şoping… îngheţata, slăbiciune?
H.T.: Da’ de unde ştiţi? Cea mai bună a fost la Moscova, în februarie ’91. În rest, nu cheltuiesc banii acum pe nimic. Dacă e nevoie, fac şi foamea. Să ştii că prima şi ultima dată cînd mi-am luat nişte haine a fost în 1984 în RFG. Prietenul meu Hans-Gerd Schwarz, care îmi organizase concertele, privind înmărmurit cum plătesc la casă aproape 1000 de mărci pe discuri, m-a obligat să-mi iau ceva de îmbrăcat (văzîndu-mă şi în ce hal arăt). Şi m-a dus cu forţa la magazinul unui prieten de-al lui şi i-a povestit că sînt din România, la care ăla, foarte înduioşat, mi-a făcut o reducere de vreo 25%”.

In interviu povesteam despre prima mea calatorie in Vest, in 1984, care s-a datorat unei invitatii a lui Hans-Gerd Schwarz. Gerd era din Republica Federala Germania si era casatorit cu o romanca. In vara lui 1983 Gerd si sotia lui, Petra, au venit la Mamaia si m-au auzit, intr-un concert. M-au intrebat daca nu as vrea sa vin in Germania, sa dau un concert la Fellbach, unde locuiau ei si unde Gerd lucra la Primarie. Mi-au trimis invitatia si, spre uimirea mea, cei de la „Pasapoarte” m-au lasat sa plec. Asa am avut primul meu concert in Occident, in 1984.

Cu ocazia acelei calatorii l-am cunoscut si pe Hans Kumpf – clarinetist, fotograf si critic de jazz cu care am ramas foarte apropiat pana astazi. Prietenia cu Hans a insemnat enorm pentru mine, in acea perioada in care era extrem de dificil sa ai acces la tot ce era legat de scena jazzistica a momentului. Hans mergea la toate marile Festivaluri, cunostea personal cele mai mari nume din jazzul acelor vremuri, avea discuri de ultima ora, lucruri despre care eu citeam innebunit in revista Jazz Forum (pe care o procuram cu mare greutate). Dar ce m-a legat cel mai tare de Hans a fost faptul ca am si inceput sa cantam impreuna. Din prima secunda a fost o potrivire extraordinara. In toate concertele pe care le-am avut nu am repetat nici o secunda, inainte, nici macar nu ne-am sfatuit ce piese sa cantam. Am lasat totul sa curga de la sine.

Dar, sa ma intorc la Gerd. De ani buni nu mai stiam nimic de el si familia sa. Asa ca mare mi-a fost mirarea si bucuria cand m-am trezit cu un telefon de la Petra. Citisera interviul pe internet, erau foarte emotionati si voiau sa imi faca o noua invitatie – Gerd urma sa se pensioneze in iunie si ma invitau sa le fiu alaturi si sa fac un recital la ceremonia de pensionare. Am acceptat pe loc, cu mare bucurie. Cand mi-au spus insa data, m-am cam ofilit. A doua zi aveam concert la Bucuresti. In ultimii ani mi-e frica sa urc in avion si incerc sa merg peste tot cu trenul. Mi-a tinut figura chiar si pana la Bruxelles. Acum, insa, n-aveam incotro. Daca voiam sa fiu joi in Germania si vineri in Bucuresti, „avion” ma chema. Totul a fost in regula, am ajuns cu bine in Germania si am fost alaturi de Gerd la ceremonia iesirii la pensie. Am vazut acolo cum o institutie ca Primaria isi respecta oamenii care au slujit-o cu profesionalism. Ce inseamna prietenia adevarata, caldura cu care era inconjurat Gerd si pe care o merita cu prisosinta. Darul pe care i l-am facut – recitalul meu – a fost o surpriza foarte frumoasa pentru toti cei prezenti.

Cum s-a terminat ceremonia ne-am urcat in masina si am plecat direct la avion. A urmat o noapte de cosmar (bineinteles ca tocmai atunci s-a pus o furtuna zdravana si au fost multe curse anulate). Am piedut legatura si – cum a doua zi aveam concert la Bucuresti – mai aveam putin si faceam icter. In ultima clipa am reusit sa gasesc un alt zbor si sa ajung la timp.

La fel ca in Germania, si in concertul de la Bucuresti a fost vorba tot de unul dintre cele mai importante lucruri in jazz: prietenia. Sorin Antohi, de care ma leaga o prietenie sincera din anii ’80, a organizat o conferinta a grupului international de studii „Negotiating Modernity” cu tema „Romania Interbelica in Context Regional si European”. La conferinta de la Bucuresti urmau sa participe mari personalitati – voi aminti doar de Moshe Idel, bun prieten cu Sorin  (va recomand o carte exceptionala – „Ceea ce ne uneste. Istorii, biografii, idei. Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel”).

Dupa concertul meu de Craciun de anul trecut de la Ateneul Roman, Sorin fusese entuziasmat de recitalul meu la doua piane cu Ion Baciu Jr. (Sorin si „Tuntu” Baciu, ieseni amandoi, sunt si ei vechi prieteni) si ne propusese sa reeditam „duelul pianistic” la conferinta pe care o organiza. Cu eforturi considerabile, Sorin a reusit sa ne aduca pe aceeasi scena, la Palatul Cantacuzino. Fiindca traim in Romania, desi i se promisesera doua piane, am cantat doar la unul – celalat fiind impracticabil.

Puteti vedea mai jos secvente din concert (filmarea este facuta tot de un prieten – Ion Radu Zilisteanu, cunoscut analist economic si mare fan de jazz).

http://www.youtube.com/watch?v=6NwEaTq5IoI – La Fiesta

http://www.youtube.com/watch?v=0CUx-_ogXeY – Parchman Farm

O sa inchei, intorcandu-ma la Hans Kumpf. Ultimul meu CD, „Live at Comburg Abbey”, in duo cu Hans, a aparut anul trecut. Textul de pe coperta este scris de Sorin Antohi. Il reproduc mai jos:

On November 16, 1984, Tavitian and Kumpf met almost by chance in a recording studio. That fateful encounter, documented only twenty years later (Open End), testifies to their amazing initial affinities, deconstructs and transcends all real and imaginary borders (symbolic, ideological, cultural, etc.), then dramatized by the Iron Curtain.

We now listen to a Tavitian-Kumpf performance at Comburg Abbey on June 3, 2008. While echoing twenty-four years of friendship and musical exchange, including a 1988 Costineşti Jazz Festival recital issued on East-West Creativ Combinations LP, the two revisit yet another border. That between the sacred and the profane.

Much of Tavitian’s music has been devoted to the exploration of this liminal space, eversince his early work inspired by Mircea Eliade. Tavitian and Kumpf embark on a joint spiritual journey -whose setting is, most appropriately, both religious and secular. Under the sign of a new modernism, one that has outlived its disenchanted avatar, postmodernism. (Sorin Antohi, historian of ideas – Bucharest, Sep 2009)

Traim vremuri „postmoderne” care ne imping spre nicaieri si nimic. Legaturile dintre noi sunt, cu putine exceptii, superficiale, lipsite de trainicie. Prietenia a devenit un interes. Pe masura ce granitele cad, noi ridicam degraba ziduri intre noi.

Nu-I pot multumi destul lui Dumnezeu pentru cat m-a rasfatat: odata cu Jazzul, mi-a daruit Prietenia.

Harry Tavitian & Hans Kumpf Live at Comburg Abbey – Serigrafie CD

Concertul de Craciun de la Ateneu – video pe net! si o alta cronica

Daniela Bezerian & Harry Tavitian inainte de concertul „Roots” dedicat bluesului (Institutul Cultural Roman – noiembrie 2009)

O lecţie de jazz cu maestrul Harry Tavitian

A scrie despre maestrul Harry Tavitian este o onoare, dar a scrie despre PRIETENUL Harry Tavitian este infinit mai greu.

Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe distinsul maestru cu ocazia penultimului spectacol susţinut la Institutul Cultural Român, cînd visul meu din adolescenţă a devenit realitate.

Atunci mi-a fost dat să întîlnesc un om de o modestie aparte, înzestrat cu un umor nespus de fin şi am asistat – cu multă emoţie în suflet – la ultimele pregătiri dinaintea spectacolului.

Însă mult mai frumoasă a fost ultima lecţie de jazz, ale cărei acorduri miraculoase au învăluit sufletele tuturor celor prezenţi la Ateneul Român, în seara zilei de 19 decembrie 2009.

Într-o splendidă înlănţuire a notelor muzicale, publicul auditor a fost martorul discret al superbului „duel” dintre cele două piane, la care doi „rivali”, dar şi doi inseparbili prieteni – Harry Tavitian şi Ion Baciu jr. – s-au luat la întrecere, armonizînd cu o măiestrie de nedescris cele mai delicate partituri jazzistice clasice sau contemporane.

Surpriza serii a venit în a doua parte a spectacolului, cînd Harry Tavitian, împreună cu percuţionistul Cserey Csaba, au dăruit publicului cel mai frumos cadou de Crăciun: BIRTH – A CHRISTMAS CANTATA.

Un  maraton  jazzistic  de  o rară frumuseţe, în care vechi colinde romîneşti – unele culese de Harry Tavitian din colecţia lui Bela Bartok – s-au împletit cu cîntece armeneşti şi negro spirituals într-o îngemănare perfectă, creînd un tablou de iarnă cum doar în poveştile de odinioară se mai întîlnesc.

Am închis ochii încet şi m-am lăsat purtată pe aripile melodiilor cristaline, rememorînd o foarte dragă imagine din trecut:  eu, cocoţată vitejeşte pe o săniuţă magică, pe care mama mea o trăgea sus, sus, pe dealul din faţa bisericii Creţulescu, de  unde  ulterior mi-am dat drumul la vale, aterizînd „strategic” într-un colosal om-de-zăpadă, al cărui trup precar s-a năruit peste mine, acoperindu-mă complet !

A fost o seară cu adevărat feerică, mai ales că afară reîncepuse să ningă.

Dacă vreţi să redeveniţi o clipă copii, dacă vreţi să retrăiţi acele clipe dulci ale „zăpezilor de altădată”, vă sfătuiesc să ascultaţi BIRTH (Naşterea) în inegalabila interpretare a maestrului Harry Tavitian şi să vă lăsaţi inima şi sufletul cuprinse de pace, linişte şi armonie.

Daniela   BEZERIAN

Concertul se poate vedea online (nu stiu pentru cat timp!…) pe pagina TVR la adresa:

http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Concert%20de%20Colinde%20la%20Ateneu

Tavitian la TVR si cronici dupa concertul de la Ateneu

Foto Aurelian Stroe

Marti 29 decembrie ora 23.20 TVR Cultural – Inregistrarea partii a doua a concertului de la Ateneul Roman (Harry Tavitian – pian & Cserey Csaba – percutie: „Christmas Cantata”) Realizator Doru Ionescu

Emisiunea de marti va fi reluata miercuri spre joi noaptea, la ora 2.05, tot pe TVR Cultural.

Tot miercuri spre joi – 30 spre 31dec – inregistrarea va fi reluata si pe TVR International care poate fi urmarit si online, de la 0.30 – ora Romaniei, la adresa:  http://www.tvr.ro/live_exclusiv.php

Miercuri 30 dec ora 16 pe TVR 1, la emisiunea „Convietuiri” retrospectiva programului de 6 concerte al ICR  „Teach Me Tonight” cu Harry Tavitian si invitatii sai. Realizator Carmen Stefanescu; producator TV Roxana Gheorghe

Observatorul Cultural – cronica a concertului de la Ateneu, de Roxana Nicolaescu

MUZICĂ. Învăţăturile lui Harry Tavitian despre iubire

Harry Tavitian este un artist care a făcut muzică indiferent de regim, nu ca o modalitate de a transcende o realitate mult prea greu de suportat, ci ca un mod de viaţă. Nu mică mi-a fost mirarea cînd, din poveştile armeanului, am aflat de festivalul anual de jazz de la Costineşti, un adevărat Woodstock autohton, unde iubitori de jazz şi de muzică în general, din toată ţara, se întîlneau în fiecare vară şi se bucurau de libertatea pe care le-o oferea jazzul. De cele mai multe ori sărbătoreau şi ziua lui Harry, care coincidea cu finalul festivalului, spre dis-perarea securiştilor adunaţi ghem să supravegheze mulţimea. Cîntarea lor de jazz nu era o metodă de disidenţă, era pur şi simplu o manifestare care a avut întotdeauna norocul să fie puţin înţeleasă de „neiniţiaţi“ şi, de aceea, puţin „luată la ochi“. Oamenii de vîrsta mea ar trebui să ştie lucrurile acestea şi să ducă vorba mai departe: în vremea lui Ceauşescu, se cînta blues şi jazz, muzici născute din suferinţă şi dorinţa de libertate. Ele poartă o semnificaţie frumoasă: dragostea şi libertatea interioară nu sînt tributare nici unui regim. Jazzul şi comunismul au fost două realităţi paralele care, prefer să cred, nu s-au întîlnit niciodată. Harry este dovada vie că am dreptate.

La 20 de ani de la revoluţie, la Ateneul Român, Harry, împreună cu prietenii săi, îşi încheie serialul care a debutat în martie anul acesta. Teach me tonight, organizat de Institutul Cultural Român, a fost o călătorie prin universul jazzului, de la blues, la etno-jazz, o acţiune introspectivă în viaţa şi experienţa muzicală a lui Harry, o adunare laolaltă a unei panoplii de jazzmani care pot scrie din voce şi mîini o istorie a jazzului. În sala unde, cu mai puţin de o săptămînă în urmă, Dan Puric propovăduia unei săli arhipline de-spre iubire, Harry Tavitian, Ion Baciu jr. şi Cserey Csaba au urcat pe scenă pentru a întregi acest sentiment.

Ion Baciu jr. nu mai cîntase niciodată cu Harry Tavitian pe scena autohtonă. Însă, de fiecare dată cînd cîntă împreună, cum mărturiseşte şi Harry, se întîlnesc două stiluri pianistice diferite: Harry este mai mult un Thelonious Monk, Ion Baciu Jr. merge pe linia lui Bill Evans. Deschiderea concertului de la Ateneu a marcat întîlnirea dintre feeling-ul lui Harry şi precizia şi limpezimea şcolii suedeze din degetele lui Ion Baciu jr. Au cîntat compoziţii proprii, iar vocea puternică şi melancolică a lui Harry a instaurat definitiv the feeling of the blues cu Cry me a river, pentru ca pianele lor să explodeze atunci cînd „s-au duelat“ în improvizaţii pe cea mai clasică dintre temele de jazz, „Take five“. Starea de bine era deja instalată. Nimeni din sala aceea plină ochi nu se aştepta să plece acasă în mai puţin de două ore, iar Tavitian şi invitaţii săi nu au niciodată obiceiul să dezamăgească nişte prieteni vechi, indiferent că sînt români sau de alte naţii.

A doua parte a serii a prilejuit o revedere: Harry Tavitian şi Cserey Csaba sînt deja un cuplu consacrat pe scenă, chimia muzicală dintre ei este binecuvîntată, iar spiritul ludic al lui Csabcsy reuşeşte întotdeauna să răcorească plăcut dramatismul muzical al lui Tavitian. La sfîrşitul lui 2008, au elaborat împreună Christmas cantata, un album de colinde româneşti arhaice, unele dintre ele culese de Béla Bartók, altele armeneşti şi din tradiţia bizantină, dar şi cîteva piese cunoscute sub numele de Afro-American negro spirituals, o serie de cîntece religioase care stau, de altfel, la originea jazzului.

Recunosc, în momentul în care secuiul cu alura masivă şi blîndă se instaurează la tobe, capăt un sentiment de linişte şi siguranţă, de familiaritate cu muzica şi de întoarcere acasă. Cserey Csaba este, probabil, cea mai naturală (şi mai rară) apariţie pe care a dat-o scena românească – şi este departe de mine gîndul de a formula judecăţi de valoare. Sînt pur subiectivă. Tobele sînt a doua lui natură, aceasta şi pentru că este un talent înnăscut, autodidact şi altruist. Bate la tobe din toată fiinţa lui, poate din acest motiv el şi cu Harry se iubesc atît de tare şi transmit şi publicului starea de plinătate a iubirii. Muzica le curge prin artere şi cred că aceasta este lecţia de suflet pe care Harry a predat-o pe parcursul acestui serial, Teach me tonight: jazzul nu se învaţă; se simte, la fel ca iubirea.

Alergăm prea mult şi prea repede, cîteodată uităm de ce, facem sex, şi nu dragoste, pentru că este mai scurt, trăim în mod regulat pentru a avea şi numai din snobism întru a fi. Nu ne cere nimeni să ne schimbăm modul de viaţă sau să ne căim pentru ce sîntem, doar că, din cînd în cînd, ar fi frumos să dăm televizoarele mai încet, să ne scoatem căştile din urechi şi să ne deschidem simţurile înspre puţinele personaje care încă mai trăiesc autentic. Feliz Navidad, Joyeux Nöel, Merry Christmas şi Buon Natale, Harry! Eşti binevenit în casele noastre!

http://www.observatorcultural.ro/MUZICA.-Invataturile-lui-Harry-Tavitian-despre-iubire*articleID_23004-articles_details.html

Cronica a lui Serban, pe blogul sau:

Anuntam  aici publicand un comunicat de presa ca pe data de 19 decembrie va avea loc ultimul concert din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian”.
Concertul a avut loc intr-adevar, la Ateneul Roman, intr-o atmosfera intima umpluta de muzica buna.
Seara a inceput in acorduri de jazz, alaturi de neobositul si inegalabilul Harry Tavitian si de invitatul sau Ion Baciu jr., un virtuos pianist al carui stil pare desprins din muzica de concert. Ambii au interpretat melodii atat din repertoriul international cat si compozitii proprii tinand publicul cu rasuflarea taiata. Minutele s-au scurs repede, asa cum trece orice lucru care iti place si prima parte a concertului a luat sfarsit, urmand ca dupa o scurta pauza, sa inceapa a doua parte a serii muzicale.
Al doilea invitat al lui Harry Tavitian, a fost percutionistul Cserey Csaba care a inceput a doua parte a concertului pe ritm (desi este destul de impropriu spus) de toaca, pentru ca mai apoi, sa treaca printr-o arie extinsa de ritmuri folosind toate instrumentele cu care venise.
In partea a doua, dedicata colindelor (adaptate excelent), sala s-a animat si mai mult, oamenii tinand ritmul, aplaudand, pe acordurile melodiilor „John the revelator” sau „When the saints go marching in”. Din nou, ca si la concertul anterior, momentele amuzante nu au fost neglijate. Unul dintre ele a fost acela in care Cserey Csaba a folosit o ratusca pentru a scoate niste sunete hazlii, ca acompaniament pentru o melodie.
Finalul a fost unul reusit, totul incheiandu-se, poate totusi prea repede, cu o gluma spusa de Harry Tavitian: „Intrebare la Radio Erevan: Cum se spune corect jazz sau jeazz? Raspuns: La ce?”.
A fost o seara superba, bine plasata intrucat sarbatoarea Nasterii Domnului este aproape, o seara in care m-am simtit extraordinar si am ascultat muzica buna. Felicitari Harry Tavitian si multumesc.

http://iqcor.blogspot.com/2009/12/concert-de-craciun-cu-harry-tavitian.html

Fragmente video din primul concert din seria „Teach Me Tonight” de la ICR, din martie: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/concert-harry-tavitian-si-invitatii-sai-la-ateneul-roman.html?galerie=video#videos