Aseara m-am intors la radacini

Foto: Irina Ivan

Harry Tavitian pentru blogul Istodor: “Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.”

Harry Tavitian exista! In seara asta are concert la Institutul Cultural Roman-Bucuresti. L-am vazut in concerte si tot mereu imi spuneam: e, nu, nu exista. Si plecam acasa cu gindul asta. E asa de misto Harry Tavitian ca-mi mergea la suflet si-mi repetam: nu, Tavitian nu exista, e legatura mea cu nevazutul, nemaiauzitul. Acum, cind prin interviu am vazut ca exista, mi-e foame ca de un cer de vara – cu stele, luna, stele, luna, femeie, chestii, si ca de o piine. Oricum vreau sa le devor pe viata. N-ai nevoie de mai mult.

Si acum interviul:

Puteti sa-mi faceti o istorie scurta a pianelor pe care ati cintat si a “bucatilor” cintate, in viata dvoastra?
Părinţii mi-au cumpărat primul pian, când aveam 6 ani. Era o pianină marca Proksch. Prima mea profesoară de pian a fost o olandeză din Constanţa,madam Schmidt. Cu ea am învăţat primele note. De la 7 ani am continuat cu o italiancă, doamna Nidia Cărăușu, absolventă a Conservatorului din Napoli.

În 1982 m-am despărțit și de prima nevastă și de această pianină. Știu că acum ea (pianina) este pe undeva prin București și aș vrea să o recuperez ca să o bag în Casa Memorială Harry Tavitian. În 15-16 decembrie 1989 eram la Timișoara în căutarea unui pian. Mă chemase Eugen Gondi, care știa despre ceva piane de vânzare. Până la urmă am găsit un Stainway în București, în 1993, pe care îl dețin și în prezent și la care mi-e din ce în ce mai lene să cânt.

Aveti un pian care v-a urmat toata viata?
Nu. Doar actuala nevastă mă urmează.

Cintati la orice pian? Faceti fitze?
La noi la jazz un pian mai ponosit nu e chiar așa o nenorocire.

La 6 ani, ce cintati pe “clasic”? Ce va placea? Aveati pian?
Am început ”furtunos” cu Beethoven, Mozart, Couperin, Prokofiev. Eram mândria Școlii de Muzică din Constanța. Prin clasa VI-a – VII-a ajunsesem o fosilă. Mai crescusem și eu, și aveam alte preocupări. Nimic din ce este omenesc nu mi-a fost străin. Acum mi-e rușine de multe din păcatele tinereții. Din 1969-’70 am început să cânt blues și trei ani mai târziu am început epopeea jazzului.

La Academia de Muzica ce obsesii muzicale aveati? Cit de mult ati respectat programa?
Paradoxal, pe atunci obsesiile mele nu prea erau muzicale. În consecință, nu prea îmi ardea nici de programă. Aveam alte programe.

Acum, ce placeri muzicale aveti?
Îmi place (fără excepții) muzica de la origini până la Haydn. De la Haydn încoace, rândurile se răresc simțitor. Un capitol aparte și foarte valoros îl constituie muzicile tradiționale ale popoarelor.
De la noi, Ion Căianu, Anton Pann, Enescu. Din jazz, Thelonious Monk, Lennie Tristano, Bill Evans, Mal Waldron, Dollar Brand, Coltrane, Jancsy Körössy, Johnny Răducanu, Oschanitzky, Marius Popp.

Pianul v-a ajutat vreodata? V-a respectat? L-ati respectat? Il priviti ca pe un om/instrument?
Păi, sigur că m-a ajutat, pentru că, altfel, ori eram muritor de foame ori, cu vestitul simț armenesc al adaptabilității, ajungeam vreun prosper om de afaceri, ceea ce nu diferă prea mult de prima variantă. De peste 50 de ani pianul mă așteaptă liniștit, serios, iar eu îmi aduc aminte destul de rar de el. Rar dar intens, ce-i drept. Când mă așez în fața lui, dispare această graniță ”om/instrument” iar mâinile mele devin o prelungire a sufletului.

Ati mincat, ati iubit pe pian?
Am ratat aceste momente.

Pianul cere de mincare? raceste? tuseste? Vrea sa fie mingiiat? Cum ingrijiti un fier ca pianul?
Mântuitorul spunea că și pietrele pot striga. Dară-mi-te pianul… Depinde ce legătură ai cu el.

Nu va e frica: un pian traieste mai mult decit un om?
E adevărat. Dar tot el te poate ajuta să intri-n eternitate.

Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.

Dar moartea, cum exprimati frica de moarte cintind?
Trebuia să-mi puneți întrebarea asta cu vreo 25 de ani în urmă. Acum s-ar putea să vă dezamăgesc. Am început să mă obișnuiesc cu ideea morții.

Care-i smecheria cu jazz-ul?
Șmecheria cu jazzul este că s-a născut dintr-o mare suferință și din cauza asta știe mai bine ca oricine ce înseamnă viața. Și mai e ceva: poți să înjuri cât vrei, că andrisantu’ nu se prinde.

Jazzul, ca muzica, poate fi mitocan? Cum ar suna?
Ei, iată că astăzi s-a atins și această mare performanță. Se numește ”smooth jazz” și este pentru ăștia de care pomeniți dumneavoastră… ca să nu le zgâlțâie mințile prea tare.

Jazzul, ca muzica, are manele? Care ar fi acelea?
Păi asta de care vă spuneam… ”smooth jazz”.

Jazzul, ca muzica, poate cinta criza, gripa porcina?
Dacă astea-s durerile timpului nostru, bineînțeles că le poate cânta. Dar cred că avem alte belele, mult mai mari ca astea.

De ce cintati? ce ati putea face daca n-ati cinta?
”Eu nu cânt că știu cânta / Dar mi-e dragă loveaua”. O glumă care nu e prea departe de adevăr. Dar mai mult decât asta, cânt ca să transmit un mesaj, oricare ar fi el.
Când nu cânt stau în pijamale și desfășor diverse activități domestice.

Sinteti om? stiti sa insurubati un bec? dar sa gatiti? Ce stiti sa gatiti?
Mă sui pe masă, mă țin de bec și mai chem doi prieteni să învârte masa. De gătit, ce nevoie am? Nevasta de ce am mai luat-o? Iar ea, săraca, atâta a gătit că acum a început să-i placă. La noi la armeni, familia tradițională este – încă – respectată. În rest, sunt om, da, dar să știți că sunt băiat bun.

Ati inventat jazzistic vreodata un cintec despre mincare?
Jazzomanii știu să rabde de foame. Mai greu e cu setea. Așa că am scris și eu un blues pe tema asta: ”Io mă duc la Constanța / La Constanța iată viu / Că-i așa de cald și de bine acolo / Și-i un oraș puțin cam zbanghiu // Stau într-un colț la o masă / Mă simt cât de bine pot / Cu Murfatlaru’ în față / Și cu gagica mea cu tot”

Puteti povesti un cintec despre eternitate?
E greu, dar încerc. Ca în gospelul ”When I die I’ll live again”.

http://www.trilulilu.ro/viomor/09309190218724

Sursa: http://istodor.catavencu.ro/2009/11/12/harry-tavitian-pentru-blogul-istodor-ce-e-viata-in-jazz-ca-in-orice-altceva-un-mare-rateu/

Gasite pe net, dupa concert:

Concert Harry Tavitian & friends

http://iqcor.blogspot.com/2009/11/concert-harry-tavitian-friends.html

Joi seara am fost si eu la Institutul Cultural Roman pentru a ma bucura de acordurile de blues ale lui Harry Tavitian, Marcian Petrescu, Vali “Sir Blues” Racila si ale trupei heavy-metal Legacy care a cantat cot la cot cu ceilalti un blues de exceptie.

Seara a inceput frumos, cu un Harry Tavitian energic, asezat pe scena in fata unei orgi electrice, povestind istoria blues-ului. Rand pe rand, s-a trecut de la primul blues, cantat doar din voce si batut din palme de catre negrii care lucrau pe plantatii in America, prin celelalte tipuri de blues, pana la bluesul electric. Treptat, pe masura ce povestea continua, Harry Tavitian a invitat pe rand pe Marcian Petrescu, Vali Racila si Legacy care au interpretat diversele genuri de blues in ordine cronologica. De la muzicuta lui Marcian pana la chitarele electrice ale Legacy, blues-ul a fost cu reprezentat cu fidelitate.

Muzicieni de exceptie, capabili sa execute orice tip de piesa, au incantat auzul tuturor celor prezenti in sala plina ochi.
Desigur, au existat si momente amuzante precum acela in care Harry Tavitian a urcat pe scena purtand o masca chirurgicala, ironizand fin actuala problema cu gripa noua. Sir Vali Racila a tinut sa tina si el publicul treaz cu fel de fel de glume excelent alese, precum schimbatul repetat al palariilor in functie de melodia pe care o canta si de chitara pe care o alegea.

Daca la inceput, ritmurile de blues au fost mai linistite inducand stari melancolice, urcarea pe scena a trupei Legacy, a adus un mare plus de forta serii, trupa reusind alaturi de ceilalti sa ridice la propriu sala in picioare.

Va las sa urmariti in continuare doar o mica parte de la sfarsit. In scena ii aveti pe Harry Tavitian la clape si voce, Marcian Petrescu la muzicuta si trupa Legacy formata din Sabin Turcu la chitara bas, Octavian “Tani” Turcu la tobe, Ovidiu Turcu la chitara si Andrei Peretianu la chitara. A fost o seara excelenta. Urmatorul concert Harry Tavitian la Ateneu pe 19 decembrie

Fragment video de la concert: http://www.youtube.com/watch?v=WmC917AJg-U

“Roots” – Concert de blues cu Harry Tavitian, Vali “SirBlues” Racila, Marcian Petrescu & Legacy

In aceasta seara  am fost la minunatul concert de blues botezat foarte inspirat “Roots”!  Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” si a avut loc la Institutul Cultural Roman.

Harry Tavitian declara pe blogul sau “Ne propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.”

Intr-adevar Harry ne-a introdus in lumea blues-ului incepandu-si povestea chiar de la … roots (radacini). Asa am aflat ca blues-ul a fost creatia negrilor sclavi  adusi din Africa pentru a lucra plantatiile americanilor sudisti. Blues-ul este in fapt sunetul durerii transpus in muzica, a nemultumirilor cu mii de chipuri, intepatoare, ucigatoare care au sapat adanc in sufletele celor obiditi si au lasat rani sangerande timp de sute de ani in sufletele negrilor de-atunci dar si in a celor de astazi… Mie imi place sa spun ca blues-ul ma vibreaza si ma traieste… De asemenea, trenul are o semnificatie deosebita pentru bluesmen: simbolizeaza locul de nicaieri si niciunde, locul in care nu exista discriminare, nu exista negru sau alb, locul in care exista libertate, schimbare, nou, miscarea spre inainte…

A fost o seara exceptionala ce m-a miscat pana la lacrimi, fiind de altfel si o mare iubitoare de blues. Atmosfera intima creata in spatiul mult prea mic pentru cata lume venise sa asculte si altfel de muzica, m-a facut sa inteleg ca exista inca romani care apreciaza arta reala cu artisti adevarati!  Aici l-am intalnit pentru prima oara pe Harry Tavitian care pentru unii poate n-are nevoie de nici o prezentare, pentru mine insa era un necunoscut pana mai ieri cand  vizionasem doar cateva video pe You Tube la recomandarea unui bun prieten – Vio  – si astfel am descoperit o valoare romaneasca veritabila dar …mediatizata insuficient.  Trebuie sa recunosc ca  m-a fermecat talentul lui Vali Racila, caruia pe buna dreptate i se mai spune si “SirBlues”. Chitara, in mainile lui, parca prindea viata, avea suflet, se unduia si-mi mangaia tristetea, suferinta multicolora de parca ma aflam la o sedinta de muzicoterapie.

Astazi postez cateva fotografii, dar maine va voi incanta cu cateva secvente video. Merita sa vizionati si sa ascultati muzica adevarata cu muzicieni adevarati! Multumim tuturor celor care ne-au incantat sufletele si spiritele timp de 2 ore jumatate.

Ma inclin, domnule Harry Tavitian.

Sursa, unde puteti vedea si fotografiile din concert: http://lorylex.wordpress.com/2009/11/13/roots-concert-de-blues-cu-harry-tavitian-vali-sirblues-racila-marcian-petrescu-legacy/

„Roots” – concert de blues Harry Tavitian

foto – Radu Sigheti; grafica – Tudor Jebeleanu

Joi 12 noiembrie 2009, ora 18.30 la ICR (Aleea Alexandru 38)

Invitati: Vali „SirBlues” Racila (chitari si voce), Marcian Petrescu (muzicuta, voce) si trupa „Legacy” (Ovidiu Turcu si Andrei Peretianu – chitara; Sabin Turcu – bas si Tani Turcu – tobe).

Asa cum bluesul a stat la baza jazz-ului si eu mi-am inceput cariera cu blues in 1970. Am continuat sa cant blues arhaic – aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda pe care l-am promovat. Prima formatie de rhythm & blues am facut-o in 1971 iar 1985 am infiintat „Blues Community” – formatia mea de blues electric. Dupa ’90 a urmat o perioada in care am cantat din ce in ce mai putin blues, datorita invaziei bluesului comercial. Cred ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.

Concertul face parte din seria „Teach me tonight cu Harry Tavitian” la Institutul Cultural Roman. Ne propunem sa ne intoarcem la radacinile jazzului: blues si spirituals.  Muzica noastra va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile. E bine sa ajungeti mai devreme  – chiar in jur de ora 18!

Aleea Alexandru e pe dreapta, cum mergi pe bulevardul Aviatorilor de la Piata Victoriei spre Statuia Aviatorilor. Are doua intrari. Nu faceti la dreapta pe prima intrare cum veniti dinspre Piata Victoriei, ci pe a doua intrare, aproape de Statuia Aviatorilor (altfel, e ocol mare – aleea e in semicerc).

Inregistrare video cu un blues cu mine (singura!):  http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=37780512

Comunicatul de presa complet este pe pagina ICR: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/roots-la-radacinile-jazz-ului-cu-harry-tavitian-si-invitatii-sai.html

Interviu pentru TVR Cluj, inregistrare video pe TV-net

Duo Tavitian – Cserey, Frankfurt 30 oct 09 foto Kiki Melkonian

La concertul de la Cluj „Pasi Inainte in ritm de jazz”, ne-am bucurat de sprijin din partea mass-media. Puteti citi mai jos transcrierea interviului pe care l-am dat inainte de concert pentru TVR Cluj si inregistrarea video a concertului, pe TV-net.

“Eu nu pot dovedi că sunt armean, altfel decât cântând cât mai bine” – interviu de Andreea GHIȚĂ (TVR Cluj)

A.G. : Ce v-a determinat să acceptaţi invitaţia la Cluj ?
Harry Tavitian: Pe de o parte, mi-a făcut plăcere să fac acest concert cu percuţionistul Cserey Csaba din Satu Mare, pe de altă parte, este un concert de binefacere organizat de Asociaţia Paşi Înainte, toate încasările fiind donate copiilor din Cluj, care suferă de autism. Ştiu că problema principală a acestor copii este comunicarea cu cei din jur, în timp ce arta pe care o practic eu, jazzul, este o artă a comunicării prin excelenţă. Jazzul înseamnă comunicare atât între interpreţii de pe scenă cât şi cu publicul din sală. Deci îmi dau seama de dramatismul situaţiei acestor copii şi a familiilor şi asta m-a determinat să răspund necondiţionat invitaţiei lansate de Fundaţia Paşi Înainte. În acelaşi timp, întâlnirea cu publicul clujean este o sărbătoare, mai ales că în ultimii ani vin mai rar. În anii 1980 veneam mult mai des, ba chiar unul dintre primele succese din cariera mea de muzician de aproape 40 de ani, a avut loc aici, la Cluj

A.G. : Ce ne puteţi spune despre valenţele armeneşti ale muzicii pe care o compuneţi ?
Harry Tavitian: Eu am o dublă apartenenţă: armean prin naştere, român prin adopţie. Aparţin ambelor culturi, simţindu-mă acasă în ambele tradiţii, cea românească în contextul mai larg, balcanic, şi cea armenească, în context caucazian. Amândouă fiind spaţiile unor mari sinteze între Orient şi Occident, de o parte şi de alta a Mării Negre. Deschise deopotrivă către gândirea occidentului şi miresmele orientului. Am considerat întotdeauna că nu pot rata acest mare dar de la Dumnezeu şi să nu mă inspir pe undeva. De fapt, putem vorbi de o inspiraţie în perioada de început a carierei mele, acum vreo 30 de ani şi mai bine, acum toate aceste influenţe sunt prezente în mod firesc în muzica mea, amestecate cu alte influenţe şi exprimate prin limbajul jazzului. Adică prin creaţia spontană – asta înseamnă jazzul. Motive precum cel al acestei frumoase balade armeneşti (cântă câteva acorduri) fac parfumul creaţiilor mele.

A.G. : O ştiţi de acasă, din copilărie ?
Harry Tavitian: Poate… Nu vă pot preciza când am auzit-o pentru prima oară. Toate acestea deja sunt amestecate în creaţia mea şi cu greu pot să spun că într-o lucrare a mea „de aici şi până aici” e folclor armenesc sau românesc…Toate sunt amestecate pentru că ceea ce fac eu este o sinteză pusă în slujba unui anumit mesaj. La urma urmei, tot ceea ce fac nu este de dragul de a cânta… A fost cândva, la începuturile carierei mele, dar acum cânt pentru a transmite un mesaj publicului care mă ascultă. Nu contează ce. Nu trebuie neapărat ca lumea să înţeleagă acelaşi lucru la care m-am gândit eu făcând acea compoziţie. Înţelegerea depinde de orizontul şi cultura fiecăruia, de tradiţiile şi fundalul fiecărui om în parte. Important este să transmit un mesaj, o idee, un sentiment, o imagine. Atunci consider că ceea ce fac are un rost şi se închide cercul. Finalul îl face cel care mă ascultă timp de cinci minute, o jumătate de oră, o oră, cât durează concertul. Eu las întotdeauna lucrările deschise.

A.G.: Ce înseamnă să fii armean în România ?
Harry Tavitian: Se ştie faptul că din cauza istoriei frământate, armenii au fost nevoiţi să ia calea pribegiei şi azi sunt împrăştiaţi în toată lumea. Aproape în fiecare ţară există o comunitate armeană mai mare sau mai mică. O mare calitate a lor a fost adaptabilitatea la condiţiile locului. Una este să fii armean în România şi cu totul altceva în America sau în Africa. Dar peste tot s-au adaptat foarte bine, înţelegând spiritul locului, faptul că trebuie să respecte tradiţiile locului şi, în acelaşi timp, să şi le păstreze pe ale lor. Din cauza asta peste tot unde am călătorit şi, Slavă Domnului, călătoresc destul de mult, armenii se bucură de respect pentru că în orice ţară se află, au dat şi dau oameni deosebiţi culturii, ştiinţei, sportului… Însă în ultima vreme, acum, aşa cum în muzica mea totul este adunat, topit şi sintetizat din cele două tradiţii armenească şi românească, şi eu însumi încep să mă simt aparţinând ambelor tradiţii şi nu mai simt nevoia să spun că sunt armean sau român. Consider că în condiţiile actuale din lume subiectul acesta e din ce în ce mai sensibil, mai delicat. Cred că sunt inutile gesturile de patriotism exagerat, de tipul „sunt armean” sau „sunt român”. Sunt armeni care consideră că trebuie să respectăm tradiţia armenească, dar sunt şi armeni care, din contră, spun că trebuie să respectăm mai mult tradiţia românească. Alţii spun că trebuie să le respectăm la fel pe amândouă. OK. Dar cred că indiferent de cum vrea, ce vrea, cum consideră fiecare, datoria supremă ţi-o îndeplineşti atunci când îţi respecţi meseria. Eu sunt pianist, dumneavoastră sunteţi redactor. Cu cât îşi face fiecare datoria mai bine, acolo unde este, cu atât îşi face mai bine şi datoria faţă de neamul căruia consideră că îi aparţine. Eu nu pot dovedi mai bine că sunt armean, decât cântând cât mai bine la concerte. Jazzul este o artă a momentului, iar eu încerc să dau maximum în fiecare concert, oriunde ar fi el, la New York, la Cluj sau la Vălenii de Munte. Şi în felul acesta consider că am dat dovadă de patriotism, şi nu mai e nevoie să spun că sunt armean sau român.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10715

Inregistrarea video a concertului (autor Dragomir Sângiorzan de la TV-net) aici:
http://www.tv-net.ro/Video-Harry-Tavitian-si-Cserey-Csaba–9-oct-2009+1328

“Arta Dialogului” cu Harry Tavitian si Cserey Csaba la Frankfurt

Ma pregatesc pentru un nou concert impreuna cu prietenul Cserey Csaba, pe 29 octombrie la Frankfurt. Evenimentul este unul deosebit – Romania este invitata din acest an la Zilele Culturale ale Bancii Centrale Europene:

http://www.bnr.ro/Zilele-culturale-ale-BCE—Romania-2009-3156.aspx

Programul propus de Banca Nationala a Romaniei este unul deosebit si suntem onorati sa participam la acest eveniment. Ne-am bucurat ca si jazzul a fost ales  ca sa ilustreze spiritualitatea romaneasca actuala.

Concertul nostru este deja “sold out”. Despre celelalte concerte care vor avea loc puteti citi aici:

http://www.ecb.int/events/cultural/cultdays/2009/html/index.en.html

Concertul nostru este programat la Clubul Jazzkeller, unul din cluburile importante ale Europei.

http://www.jazzkeller.com/programm/calendar.htm

Asta-vara am fost invitat pentru un concert solo la sediul central al Bancii Nationale, la Bucuresti. Dupa concert, criticul muzical Dumitru Avakian a scris  in revista “Romania Literara”:

[...] Salonul “Mitiţă Constantinescu” al sediului din str. Doamnei al Bancii Naţionale a inaugurat sezonul evenimentelor artistice estivale. Pe cât de atractiv, pe cât de fascinant ca talent artistic, pe atât de pitoresc este Harry Tavitian; a oferit un spectacol pianistic de indicibilă savoare, de cutremurătoare forţă a comunicării. Nu de azi, nu de ieri, Harry dezvoltă un idiom artistic de o pregnantă originalitate, definind – într-un mediu al întâlnirilor de semnificaţie – o zonă spiritulă în care Balcanii, Dobrogea natală, ajung a dialoga cu un spaţiu spiritual cu totul particular, cel a Caucazului, patria îndepărtată a strămoşilor săi. Este un fenomen de autentică transculturalitate ce îmbină elemente dansante ale Orientului, ale folclorului românesc transilvan cules de Bela Bartok, sonorităţi ale jazz-ului tradiţional. Comunicarea, forţa adresării, culorile substratului armonic, spectacolul pianistic, totul poartă marca acestei captivante personalităţi care este Harry Tavitian. [...]

http://www.romlit.ro/final_de_stagiune_muzical

Pasi Inainte in ritm de jazz: vom canta la Cluj pentru copiii cu autism

Grafica afisului: Ioana – Raluca Raducanu. Multumesc Ioanei si tuturor prietenilor care ne-au dat o mana de ajutor.

Harry Tavitian (pian) & Cserey Csaba (percutie)

Vineri 9 octombrie 2009 ora 19 

Sala de concerte a Academiei de Muzica “Gheorghe Dima” Cluj

Fondurile obtinue vor fi donate Centrului de Interventie pentru Copii, Adolescenti si Tineri «Pasi Inainte» 

Ma bucur sa cant iarasi la Cluj si sper ca fanii de jazz sa ni se alature in aceasta campanie care vine in sprijinul copiilor cu autism. Jazzul este prin excelenta arta dialogului asa ca m-a impresionat situatia acestor copii pentru care comunicarea cu lumea din jur se face cu mare greutate. Prietenul Csaba chiar are printre elevii de la scoala sa de tobe de la Satu Mare si copii afectati de aceasta boala.

Biletele se gasesc la casa de bilete a Filarmonicii (in cladirea Casei de Cultura a Studentilor): luni – joi intre orele 10-16 si vineri intre 10-14. In ziua concertului, incepand cu ora 11, biletele se vor gasi in holul Academiei de Muzica.

Concertul este organizat de Asociatia “Pasi Inainte”, care ofera servicii copiilor cu autism:  http://pasiinainte.xhost.ro/

Informatii la tel: 0743-463546; 0745 782 554; e-mail: pasi_inainte@yahoo.com

Video cu Harry Tavitian & Cserey Csaba http://www.youtube.com/watch?v=7jhFdIe5rcI
http://www.tv-net.ro/Video-Harry-Tavitian-si-Cserey-Csaba-lansare-album-de-colinde+901

Orient Express-ul la radioul austriac diseara

Harry Tavitian & Orient  Express  la Festivalul de la Gmunden

Foto Emilian Tantana

Diseara, intre 19.30 – 21.00 (ora Europei Centrale) / 20.30 – 22.00 (ora Romaniei) puteti asculta o emisiune dedicata in exclusivitate formatiei Orient Express cu exemplificari din concertului nostru de la Festivalul din Gmunden la Radioul national austriac – ORF1

online la:

http://de.delicast.com/radio/Österreich/ORF_OE1

Dialog pe Tiuk, cu Mihail Vakulovski

Foto: Roxana Nicolaescu

… realizat inainte de concertul pe care l-am avut la Brasov, impreuna cu Cserey Csaba in aceasta vara – pe 17 iulie. Concertul a facut parte din proiectul meu de la ICR din 2009 – “Teach Me Tonight”.

http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=340

„Adevărata libertate este cea interioară”,
interviu cu Harry Tavitian,
realizat de Mihail Vakulovski

- Domnule Harry Tavitian, aveţi o serie de concerte de jazz care se înscriu în cadrul „cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească”… Despre ce e vorba, mai concret?

- Acest concert este al patrulea, dintr-o serie de şase concerte numite „Teach Me Tonight”, pe care le fac în colaborare cu Institutul Cultural Român în acest an. Ideea acestui proiect este că prin ceea ce istorisesc despre jazz, dar şi prin muzica pe care o oferim – eu, împreună cu invitaţii mei – să împărtăşim publicului ce înseamnă jazz-ul ca fenomen viu, ca artă care a marcat secolul 20. Elementul de bază al acestei muzici, improvizaţia, este sublimarea ideii de libertate. A singurei libertăţi adevărate – cea din tine. Nu fac o prezentare exhaustivă, cronologică, dând informaţii care acum se pot găsi uşor pe internet, ci împărtăşesc din experienţa mea personală, rezultatul a aproape 40 de ani de jazz. Pentru a te îndrăgosti de jazz, e esenţială participarea la concerte. Există o idee preconcepută: că jazzul e doar pentru iniţiaţi. Da! Jazzul este pentru nişte elite. Cele ale oamenilor normali, deschişi. Omul firesc, natural, este astăzi din ce în ce mai rar, devenind, fără voia lui, o elită. Asta este elita jazzului. Comunicarea în jazz, între scenă şi sală, este de un tip special. Jazzul este improvizaţie. Muzica se naşte acolo, în faţa publicului. Participarea muzicantului este totală, dăruirea lui este totală. Publicul simte lucrul acesta şi legătura se realizează de la sine. Prin felul în care se bucură de clipa aceea irepetabilă, de muzica născută spontan în faţa lui, publicul e împreună-creator cu cel de pe scenă. Acest concert este prilejuit, de asemeni, de cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate vara de ICR în Braşov. Cred că muzica pe care o facem eu şi invitatul meu, percuţionistul Cserey Csaba – în care încercăm o sinteză între free-jazz şi muzica de cameră contemporană, pe de o parte, folclor şi muzica medievală, pe de altă parte – poate fi foarte sugestivă pentru participanţii la cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie, pentru ce înseamnă azi identitatea culturală românească.

- Aceste concerte pe care le susţineţi cu Cserey Csaba sînt foarte spectaculoase, ţin minte că la Peninsula aţi avut concert în acelaşi timp cu capul de afiş al festivalului, dar la scena unde cîntaţi dvs. nu era loc de respirat, deşi concertul e în natură, nu exagerez deloc… Cum reuşiţi să vă apropiaţi atît de tare publicul?

- Prin simplul fapt că noi nu mergem la concert ca birocraţii la birou. Noi mergem la concert ca să cântăm. Fiecare concert înseamnă noi poveşti pe care le spunem amândoi. Sacul ăsta este cam fără fund, pentru că noi nu ştim aceste poveşti pe din afară, ci le scornim. Apropierea noastră cu publicul se face de la sine, pentru că suntem toţi oameni deschişi, calzi, dornici de a da şi de a primi, ziditori (chiar dacă uneori mai dărâmăm, punem altceva în loc) şi încă multe altele. Ăştia sunt oamenii jazzului… o lume aparte care ştie că se trage din suferinţă şi că este datoare cu o suferinţă. De aici vine bucuria acestei muzici. Care, de fapt, nici nu mai este muzică… este Jazz.

- Pe 17 iulie vă întoarceţi la Braşov. Cum vă pare publicul de la Braşov, unde vă întoarceţi din cînd în cînd cu concerte? Cum vă pare Braşovul ca oraş?

- Aştept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu publicul din Braşov, oraş cu tradiţie jazzistică, în care mi-am petrecut studenţia şi unde s-a născut şi prima mea formaţie de jazz. Povestea este cam aşa: în Braşov trăia unchiul meu Aram – Dumnezeu să-l ierte – farmacist cu renume, văr cu tata. În 1973, după ce dădusem 2 ani la rând la engleză la IP3 la Constanţa şi picasem, unchiu’ Aram mi-a zis să încerc la Braşov, la Pedagogie muzicală. Era cam greu… Eu făcusem doar 8 ani la şcoala de muzică şi, deşi în primele clase eram socotit un fenomen, din clasa a cincea îmi intrase engleza în cap, iar cu pianul ajunsesem o fosilă. Prin clasa a 11-a descoperisem blues-ul, care fusese ca un cataclism pentru mine. Cu chiu, cu vai, am intrat, în 1973, la Braşov, la Facultate – la examen am cântat comisiei (de oameni foarte deschişi) Bach, Beethoven, câteva bluesuri şi o prelucrare proprie după o romanţă armenească. Îmi amintesc cu plăcere de profesorii şi de colegii de la Braşov. Camera de cămin din Memorandului a fost martora multor nopţi nedormite la partide de pocker… Vărul meu, Mihai – băiatul lui Aram, cânta şi el la chitară bas şi în 1975 am făcut prima mea formaţie de jazz, cu care am participat la Festivalul de la Sibiu. Multe ar mai fi de povestit despre Braşov, dar să dăm seama măcar pentru Festivalurile de jazz „de dinainte”, de fanii care, chiar dacă în anii din urmă concertele mele la Braşov nu au mai fost aşa de numeroase, îmi sunt la fel de apropiaţi.

- Puteţi să ne povestiţi despre concertul legat de revolta anticomunistă de la Braşov din 1987? E un eveniment despre care nu se prea ştie…

- Cu peste 10 ani în urmă, într-o emisiune de televiziune, spuneam că «au fost foarte multe lucruri pentru care eu nu am aşteptat o revoluţie ca să le fac». Toată lumea spune că la Revoluţie ne-am câştigat libertatea. Eu ştiu dacă o fi adevărat sau nu? Adevărata libertate este cea interioară. Fusesem invitat la emisiune după Concertul de Crăciun, un Atelier de improvizaţie memorabil, care se numise „Praznic”; printre invitaţi fuseseră pianistul Lucian Ban, saxofonistul Edi Neumann, basistul Vlaicu Golcea. Avusesem şi o scenografie extraordinară – o instalaţie cinetică a lui Mugur Grosu, cu câteva sute de linguri de lemn. Pot să spun că sunt „un veteran” al concertelor de Crăciun (am organizat la Constanţa ani de-a rândul asemenea concerte, primul in 1982) şi al prelucrărilor după colinde româneşti şi armeneşti (pe prima am făcut-o în 1983). Pentru suitele de Crăciun pe care le prezentam în anii ’87-’89 am studiat obiceiurile legate de această mare sărbătoare. Apăream cu texte de colinde, costumaţie, instrumentaţie adecvată, tot ce trebuie pentru a crea atmosfera de ritual. Partea de teatru instrumental era importantă în acele suite. Cu puţinele mijloace pe care le aveam, încercam să aducem puţină lumină în suflete. Pe 20 decembrie se împlinesc 22 de ani de la concertul nostru de la Festivalul de jazz Braşov din 1987, în care am cântat prima oară Suita de colinde româneşti pe teme de Bela Bartok; la trei săptămâni după Revolta de la Braşov – când în oraş încă mai era o atmosferă atât de apăsătoare cum nu am mai văzut niciodată, nicăieri – am început suita cu textul “Sculaţi, sculaţi, boieri mari, sculaţi voi români plugari!” Cu toate că era o suită de colinde, păstrasem dramatismul muzicii lui Bartok. Nu pot să uit starea de spirit din sală şi cum au venit la sfârşit oameni în toată firea la mine, cu lacrimi în ochi, şi mi-au zis: „Nu vă daţi seama ce aţi făcut pentru noi, în seara asta”. Imediat după concert, în cabina artiştilor, a trebuit „să dau explicaţii”, ce semnificaţie a avut suita. Mă aşteptam la asta şi venisem blindat: „Păi eu, armean, să vă explic dumneavoastră tradiţiile populare româneşti? Nu ştiţi că se pleacă la colindat, în noaptea de ajun? Deci, gazdele trebuie să se trezească din somn. Textul pe care l-am spus e unul publicat în Anuarul Maramureşului”. Aveam anuarul la mine, le-am arătat şi cartea „Colinda românească” a Monicăi Bratulescu, din care citase şi Mircea Eliade. Le-am vorbit despre sincretismul artelor în teatrul popular, pe care încercam să-l recreăm în limbajul jazzului. M-au lăsat în pace. Şi chiar se bucurau ca au ce raporta “mai sus”.

- Ce program aveţi în vara asta? Unde vă mai putem asculta/vedea?

- Dumbrăveni, Gmunden, Vălenii de Munte, Frankfurt…

- Unde putem să vă găsim albumele? Lucraţi la un nou album? Mai reeditaţi din cele mai „vechi”?

- Următorul trebuie să iasă în septembrie. Este un duo cu clarinetistul german Hans Kumpf – „Live at Comburg Castle”, înregistrat în Germania acum un an.

- Să vă întreb şi cîte ceva mai… uman…

- Jazzul e mai uman ca noi. Aşa ca… ce sa mă mai întrebaţi?

- Ceai sau cafea?

- Ceai negru cu miere şi rom.

- Fotbal sau hochei?

- Rugby, hockey, snooker.

- Literatură sau pictură?

- Totul ca o poezie.

- Rock sau pop? Manelele au dreptul la existenţă?

- Mi-am luat raţia de rock la vremea cuvenită, între 1965-’75. Oricine are drept la existenţă, pe riscul lui. Manelele şi-au atins vârful în epoca lui Anton Pann. Cele de astăzi sunt un revival trist şi vulgar.

- Ce hobby-uri are Harry Tavitian? Ce vă place să faceţi în timpul liber?

- Să stau în pijamale şi papuci. Până acum câţiva ani jucam table masiv. Dar bătrânii armeni din Constanţa au cam murit şi nu prea mai am adversari.

Cronici dupa concertul cu Johnny Raducanu, de la Valenii de Munte

Foto George Dumitriu

Autorii articolelor sunt profesorii Valentin Emil Musat – care este si un poet foarte inspirat si Nicolae Vasilescu.

Armeanul

Există o remarcabilă observaţie în Craii lui Mateiu I. Caragiale: Român nu părea să fie, prea vorbea frumos româneşte. Dincolo de explicaţiile docte ale lui Sorin Antohi, un ghid agreabil şi necesar pentru a fixa locul lui Johnny Răducanu şi al lui Harry Tavitian în contextul jazzului contemporan, se impune adevărul că notele personale componistice şi interpretative sunt indisolubil legate de ceea ce se numeşte specificul naţional. Ba mai mult, în cazul lui Harry Tavitian, cu ostentaţie, elementele etnice din sfera folclorului ori a religiosului cantabil sunt împinse până la originar, în spaţiul acelui illo tempore, unde se anulează diferenţele specifice şi unde genul comun se identifică, paradoxal, cu acestea. Pentru că muzica lui Tavitian este una a sacrului, cu asonanţe profane, o muzică mitică ce se camuflează în formulele consacrate ale jazzului. Am sentimentul că este mai mult decât expresia unei opţiuni pentru etno, a unei opţiuni pentru ceea ce transcede naţionalul. Nu cred că se potriveşte nici termenul de sinteză ori palimpsest de motive, complexitatea structurală determinându-mă, printr-un calambur, să definesc stilul lui Tavitian o expresie muzicală a creştinismului cosmic în sensul lui Mircea Eliade, un jazz cosmic, nu stelar, o muzică a tragediei simple şi adânci a omului, a bucuriei curate şi a aspiraţiei înalte spre paradisiac. Sonurile hierofantice din suitele lui Tavitian fac din pian simbolul unei orchestre simfonice amintindu-ne că într-o ghindă este ascunsă pădurea cu farmecul ei misterios. Şi cât de româneşte sună totul, cu iz de vechime nealterată, în rama modernităţii consacrate. Postmodernism vor spune unii, de parcă simpla clasificare ar aduce ceva în plus trăirii meditative a muzicii sale. Sub zodia somnului sfânt, Maica Domului ne-a grăit prin muzica lui Tavitian într-o seară de august la Vălenii de Munte, al cărui cetăţean de onoare este. Printr-un regal de jazz am intrat în regatul unei muzicii divine şi am fost mai aproape de adevărul condiţiei noastre umane. Căci înainte de toate, acest incomparabil singer of tales, se ridică mai presus de şcoli şi curente fiind epopeic. Venerabilul său maestru, Johnny Răducanu, cu jovialitatea şi iubirea lui paternală, l-a numit Armeanu. O reducţie care înalţă la rang de simbol spiritual dincolo de graniţe o realitate comună dintr-un fond cultural ancestral. De aceea Harry Tavitian este, vorba lui Tudor Arghezi, şi foarte român. La Universitatea Populară „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, Johnny Răducanu şi Pedro Negrescu, susţinându-l pe Tavitian , au oferit publicului nu o lecţie de jazz, ci o lecţie despre condiţia umană. Limbajul muzicii acesteia a deschis porţile cerurilor şi a coborât în suflete lumina curată a raiului. Armeanul ne-a adus din veacuri glasul modern al lui Dumnezeu. Român nu părea să fie, prea cânta frumos româneşte!

Valentin Emil Muşat – Vălenii de Munte, 16 august 2009

Sunetul muzicii la Vălenii de Munte

Motto: „În verdele Văleni, pe prispa albă” (Nicolae Iorga)

Noua ediţie a Universităţii „Nicolae Iorga”, după 101 ani de la întemeiere, a readus locuitorilor oraşului Vălenii de Munte bucuria reîntâlnirii cu muzica de jazz. Cursanţii şi localnicii au putut urmări, în seara zilei de 16 august 2009, un adevărat regal pianistic dăruit nouă, cu un devotament artistic exemplar, de harul a doi interpreţi de excepţie ai jazzului – Johnny Răducanu şi Harry Tavitian. Li s-a alăturat, pentru duelul pianistic din final, un interpret din generaţia tânără, prezenţă sensibilă, contrabasistul Pedro Negrescu.

Conceput ca o nouă lecţie de jazz, în continuarea fericită a celor anterioare, găzduite tot de Casa de Cultură a oraşului, prin strădania meritorie şi lăudabilă a doamnei Iulia Mărgăritescu, director al Casei, concertul a înălţat spiritual spectatorii şi – prin chiar aceasta – i-a apropiat de universul mirific al claviaturii. Eficienţa acestui demers a fost sporită prin comentariul foarte aplicat al criticului Sorin Antohi, eseist de aleasă cultură, stăpânind o vastă informaţie jazzistică şi darul rar al tonului paideic. Legat printr-o veche prietenie de Răducanu şi Tavitian, Antohi a reuşit să transmită celor prezenţi bucuria receptării muzicii, interesul pentru bucuria sunetului armonios.

Prima secţiune a concertului a aparţinut lui Tavitian, care a dat viaţă lumii lui Anton Pann, cel care, cu energia sa artistică, a adunat şi a transcris comori ale folclorului oriental şi balcanic. Freamătul mereu proaspăt al sensibilităţii tavitiene a transmis clapelor semnificaţii tulburătoare. Sala a putut „vedea” sinteza superioară dintre ritmurile tip „Harlem” şi incantaţiile sonore ale Orientului. Partiturile au ilustrat deopotrivă muzica de registru religios şi pe cea laică.

În scenă a apărut Johnny Răducanu, cel „isteţ ca un proverb”, prezenţă strălucită a jazzului românesc. În stilul său hâtru, el a acompaniat fiece piesă muzicală cu acide ironii la adresa relelor lumii. Apoi Muzica a coborât în sala emoţionată, s-a întrupat, prin harul interpretului, într-o prezenţă binefăcătoare, îndemnându-ne spre libertate şi iubire. Claviatura a lucrat benefic în sens formativ, educativ. Acorduri de jazz clasic, de la ragtime la blues şi spirituals s-au conjugat fericit în recitalul lui Johnny Răducanu.

Pentru ultima secţiune a minunatei lecţii de jazz din Amfiteatrul Muzical de la Vălenii de Munte, celor doi virtuoşi ai claviaturii jazzistice li s-a alăturat Pedro Negrescu; el a susţinut exemplar „jocul” la patru mâini propus de marii pianişti Răducanu şi Tavitian, a contribuit fericit la armonizarea a două stiluri jazzistice. Răducanu a urmat registrul clasic de sugestie spirituals-Harlem, Tavitian linia unui jazz de avangardă. Sentimentul spectatorilor se împletea cu uimirea crescândă în faţa „improvizaţiilor” ce exprimau participare tumultuoasă, pasională. Pianiştii au atins transcendenţa. Iar Pedro Negrescu primea acest flux de trăire ardentă, făcându-l să înflorească în gravităţi luminoase, mângâietoare.

A fost o îmbinare fecundă, rodnică între un tumult galvanic şi un vibrato de străluciri opaline.

Deasupra scenei plutea un fior cromatic din „Rapsodia Albastră” de Gershwin.

Sala a ascultat cucernică, smerită, aşa cum ascultau studenţii, altădată, vocea tumultuoasă a profesorului Nicolae Iorga. Aceeaşi dăruire minunată, aceleaşi autentice valori peste timp!

Cei trei muzicieni au fost răsplătiţi cu aplauze sincere şi rămân mereu în orizontul Recunoştinţei vălenarilor, atât de mândri de Amfiteatrul lor Muzical.

Nicolae Vasilescu – Vălenii de Munte, 20 august 2009

A venit toamna

Foto Marian Nica

In fotografie sunt cu pisica Bedros – fosta pisica de Club de jazz, acum pisica de apartament; in aceasta vara a fost matza calatoare, in vilegiatura la Valenii de Munte si protagonista articolului de mai jos, din Formula AS.

Ne-am intors si noi, dupa aproape doua luni, la Constanta… Cum am mai spus, eu n-am vacanta sau sunt intr-o continua vacanta, de mai mult de 20 de ani (sunt “liber” de serviciu, din 1987)…

Iulian Ignat de la “Formula AS” m-a sunat acum vreo luna si m-a intrebat ce fac sau mi-as dori sa fac in vacanta. Raspunsul meu il gasiti in articolul de mai jos.

Vacanta pe portativ. Unde fug de acasa muzicienii?

HARRY TAVITIAN: Aer de munte si concerte de jazz

“Visul meu este sa vad Armenia veche, aflata acum pe teritoriul Turciei, cu manastirie si templele sale de prin secolele 4-5. La cei 57 de ani ai mei, am ajuns doar de doua ori in Armenia, si nu am reusit sa stau indeajuns. Muntele Athos este iarasi un loc in care mi-as dori sa merg. Cred ca bisericile si manastirile capteaza cel mai bine spiritul unui loc, de aceea sunt tintele mele intr-o calatorie. Nu sunt deloc adeptul turismului, asa cum este el conceput in zilele de astazi, cu oameni ce vor sa ajunga in locuri cat mai indepartate, pentru a mai bifa inca o destinatie exotica, turismul facut pe fuga, la fel ca goana nebuna in care se face astazi totul. Eu sunt pentru calatoriile in grupuri cat mai mici, in care sa ai timp sa te bucuri sufleteste de un loc, sa te plimbi linistit, sa-i poti cunoaste oamenii si sa-i descoperi spiritul.
Sunt nascut la mare, traiesc aici, la Constanta, asa ca in vacante nu ma mai apropii de ea. Merg cu sotia la Techirghiol, pe o plaja neamenajata, pe malul lacului, inotam si ne relaxam. Avem si o casuta de vacanta la Valenii de Munte, unde mergem tot mai des, printre concertele mele, si unde incercam sa stam cat mai mult. Casa este construita pe la 1870, noi o avem de zece ani, am renovat-o, dupa ce am consultat specialisti in arhitectura locului. Pe langa aerul de munte, ce ne-a mai atras sunt relatiile dintre oameni. Venim din aglomerari urbane, unde poluarea materiala si morala creste la cote alarmante, asa ca am apreciat tipul asta vechi, stiut mai mult din carti, de intelegere intre oameni. Dar in zece ani, lucrurile s-au mai schimbat si aici, vin tot mai multi bucuresteni. Insa unde sa mai mergem, in varful muntelui? Nu dramatizam, caci ne simtim foarte bine la Valeni. Am adus-o si pe Bedros, pisica noastra cu nume de baiat (noi credeam ca e motanel), care, dupa ce a fost foarte indignata de drumul lung de care a avut parte, este fericita aici. E o pisica de apartament, care s-a acomodat imediat, ii place la nebunie sa se tarasca prin iarba, sa miroasa florile, sa adulmece aerul. Cam asa fericiti suntem si noi cand ajungem vara aici. Un alt motiv pentru care ma simt legat de Valenii de Munte este faptul ca acesta a intrat pe harta jazzistica a tarii. De trei ani, sustin concerte aici, la Universitatea de vara “Nicolae Iorga”, si am bucuria sa cant in sali arhipline. O alta surpriza placuta este faptul ca apoi apar in presa locala (Ploiesti etc.) cronici ale concertelor, atat de obisnuite in anii’80, dar care in rest au cam disparut. Le mai gasesti pe blogurile de pe internet si in… “Formula AS”. Peste o saptamana, voi concerta la Dumbraveni, in fata catedralei armenesti, cu ocazia evenimentelor de Sfanta Maria, iar dupa doua zile, pe 16 august, il voi avea invitat pe Johnny Raducanu la Valenii de Munte, intr-un concert prezentat de un alt prieten, Sorin Antohi”.

http://www.formula-as.ro/2009/881/eveniment-17/vacanta-pe-portativ-114

Au fost concertele, a fost si vara, a fost si prima vara cand am stat atat de mult timp departe de Constanta. La Techirghiol n-am mai ajuns. Amintirile frumoase insa au ramas: ne-am bucurat de tihna, la Valenii de Munte; ne-am bucurat sa fim cu prietenii si la concerte si in rest.  Dar despre concertele din vara asta o sa mai povestesc in zilele urmatoare.

Interviu la Radio Romania Actualitati

Maine noapte (joi 3 septembrie 09 spre vineri 4 septembrie) voi fi invitat in direct la emisiunea “Jazz & Blues a la carte”  la Radio Romania Actualitati, intre ora 0.10 si ora 1.00.

Realizatorii emisiunii sunt Viorel Grecu si Liviu Zamora.

Emisiunea se poate asculta live si pe internet:

http://www.romania-actualitati.ro/